Focul iubirii

Am scăpărat amnaru-ntr-o privire,
Crezând că-i putem controla văpaia,
Focul ne-a-nvăluit într-o clipire,
Nu l-am oprit nici eu, nici tu, nici ploaia,

Ne-a mistuit şi primăveri şi toamne,
Deasupră-ne au plâns scântei albastre,
Au lăcrimat chiar sfinţii din icoane,
Înduioşaţi de chinurile noastre.

S-au strâns în nori invidii temerare,
Au fulgerat, mizând c-or să-l învingă,
Cercarea lor l-au înteţit mai tare,
Dar, cine focul dragostei să-l stingă?

Ne-am depărtat. Speram, în amăgire,
Că-i scrumul cel ce încă ne mai frige,
Dar, ce naivi! Aprins într-o iubire,
Doar moartea focu-acesta-l poate stinge.

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condeiele revoluţiei sunt foalele care aţâţă focul: trebuie mânuite cu chibzuinţă, pentru ca nici să nu stingă focul, nici să nu arunce scântei peste tot.

aforism de Sarghis Sakaian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

... O firmitură de iubire

Spune, cum pot să te cobor din gânduri,
Să poposeşti în lumea mea reală,
Din visuri să te smulg când faci escală
În nopţi însingurate, rânduri, rânduri...

De-ar fi un singur ceas să facem trocul
Să-mi simţi a sufletului răscolire,
Râvnind la firmitura de iubire
Ce-ar stinge inimii o clipă focul,

Atunci ai înţelege-a mea simţire
Şi dragostea ce mistuie-n fiinţă,
Strivită între patimi şi dorinţă,
Doar pentru-o firmitură de iubire

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reminiscenţe

Cu focul dragostei aprins
Ieri ne iubeam ca doi nebuni!
Nici astăzi focul nu s-a stins,
Dar e o criză de cărbuni!

epigramă de Vasile Panaitescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut un om care încerca să stingă un foc mare cu o ceaşcă de apă. N-a reuşit şi a tras concluzia că apa nu poate stinge focul. O ceaşcă de apă nu poate stinge focul, dar multă apă îl poate stinge.

citat celebru din Confucius
Adăugat de Culincu Diana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa, focul, piatra

De multă vreme, apa urmează cursul ei.
De multă vreme, focul se-aprinde din scântei.
E de ajuns amnarul, odată să-l loveşti,
Că se aprinde jarul şi totul pârjoleşti.
Când e lovită, piatra scapără scântei.
Când e prea multă, apa părăseşte vadul ei.
Apa stinge focul, macină şi piatra,
Focul arde totul, cenuşă e vatra.
Fără ele, însă, nu poţi să trăieşti.
Cu piatra neîncinsă, poţi să construieşti.
Dacă şi apa şi focul, poţi să le-îmblânzeşti,
Ţi-ai găsit în lume locul. Meriţi să trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe degeaba. Dacă nu poţi găsi altă soluţie, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce ştiu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche şi te-am bătut cu ea. Dar transmutaţia se petrecu şi era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, şi tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul şi nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns şi pompierii şi cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca şi cum erai desenată cu creta în întuneric şi ai căzut în braţele mele, fără viaţă sau poate ai leşinat de fericirea că ai fost salvată. Dar şi aici apăru incertitudinea transmutaţiei, poate că eu am căzut în braţele altcuiva.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de drum

Când am pornit, ştiam doar că-i departe
Şi-i tare greu de-ajuns unde voiam;
Dar unde-i acel unde nu ştiam
Căci nu-l găsisem încă-n nici o carte.

Pe drumuri lungi şi vechi, bătătorite
De-atâţia mulţi porniţi'naintea mea,
Am colindat călăuzit de-o stea –
Icoana unei lumi întrezărite,

Dar într-o zi o fată – bat-o focul –
Mi-a-ntors din cale pasul obosit...
- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit
Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?...

poezie celebră de Ion Minulescu (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de gheaţă

Un foc înteţit doar în vise,
Pasând depărtării pricină,
Se mistuie-n propria-i vină,
Scântei sub ninsoare ucise.

Şi-mi fumegă-n inimă spuze,
În gând amintiri, stalactite...
Sunt lacrimi de gheaţă, iubite,
Poeme-mpietrite pe buze.

Şi-atâtea iubiri ne-mplinite
Se scurg în clepsidre păgâne,
Târând, peste vreme, ruine,
Zăbrele de temeri, iubite.

Nu poate rămâne văpaie
Când nu mai există jăratic,
Un viscol mai suflă tomnatic
Prin culpa, din suflet, greoaie.

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada prostului... fără sfârşit

Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aştepţi la recompensă;
Nici cel puţin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?

Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aştepţi să-l ai fidel;
Nici cel puţin că-i speli păcate...
Ce ţi le pune-n cârcă... el!

Când prostului mai dai o şansă,
Să nu te-aştepţi să recunoască
Nici cel puţin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?

Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aştepţi să-şi plece capul...
Nici cel puţin să-şi ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispăşeşti... Ţapul!

Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aştepţi la modestie;
Nici cel puţin c-a înţeles
Că-i doar bun simţ... nu măgărie!?!

Când prostului îi spui deştept,
Să nu te-aştepţi la vreo favoare;
Nici cel puţin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!

Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aştepţi s-o demonstreze...
Nici cel puţin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?

Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aştepţi la argumente
Nici cel puţin... Nu-şi are rost;
EL, umple săli de... parlamente!

... Şi cum nu-i singur, are adepţi;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza şi iarba-s, de inepţi!
Cert; poţi să te adresezi... oricui!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se numeşte iubire tot ce este la modul superlativ, se numeşte iubire capacitatea noastră de a înţelege, de a zâmbi durerilor. Iubire pentru noi înşine şi pentru destinul care ne-a fost dat să-l împlinim. Se numeşte iubire alipirea noastră la tot ce percepem ca fiind Cel ce nu poate fi perceput, la ceea ce El vrea să facă, chiar dacă încă nu putem să-L vedem şi să-L înţelegem.

citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai presus de regrete

M-am jucat prea des cu focul
Chiar dacă ştiam că arde.
Am dat foc şi am creat
Rana fără vindecare.

Scuzele nu sting durerea,
Cicatricile rămân.
Regretul nu i pompierul
Care-aruncă cu pământ.

Nici durere, nici suspine
N-am vrut să dezlănţuiesc,
Dar am făcut scrum din nou
Tot ce-am ajuns să iubesc.

Nu am scuze, sau pretexte,
Am ştiut de la început
Că şi o scânteie mică
Face-un foc de nedistrus.

Am riscat, ca întodeauna,
Cu naivitate pură,
Iar focul ce l-am aprins
Mistuie fără măsura.

poezie de Drîmbu Cucu Mioara (10 septembrie 2021)
Adăugat de Mia Drîmbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arderea aceasta a mea nici mările nici fluviile nu ar putea-o stinge, dar nu mă sperii, pentru că focul acesta îmi face mult bine, cu cât mai tare ard cu-atât mai mare mi-e dorinţa.

citat din Rafael Sanzio
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariosto

Aş vrea să intru-n moarte şi sub pământ s-adorm
În veşnica tăcere, şi-n taine vechi să dorm
În raclă să mă-mpac cu noaptea din mormânt:
Şi lacrima din urmă, când în mister voi trece,
Doar Moartea s-o usuce, cu mâna ei cea rece,
Să stingă orice cânt!
Sunt tânără şi viaţa îmi este atât de dragă;
Privind însă pe morţi, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Şi în mocnirea vieţii eu nu te urăsc, soare!
O, nu; dar dacă astăzi de moarte nu-mi e teamă,
Şi vocea morţii dacă mi-e dragă când mă cheamă,
E că m-am obosit de-o îndelungă silă;
Şi nimeni nu-i alături de suferinţa-mi crudă,
Nici plânsul meu de jale nu-i nimeni să-l audă,
Cu un prinos de milă!
Şi cine poate crede că tânără cum sunt,
Asemenea unei silfe înaripată-n vânt,
Când veselă zglobie, în braţe flori am strâns,
Când cântecul meu candid se desprinde-n ecou,
Şi vocea cristalină mi-era ca un vis nou,
Cine mai poate crede că ochii mei au plâns?
Unui copil ca mine,-o, cine poate crede?-
Că sufletu-i linţoliu chi
ar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-aşteaptă-n nerăbdare durerea-şi potoli
C-un dar respins de cer!
Să nu-nşirăm speranţe când lăcrimează geana,
Că nu va fi o mână care să-nchidă rana:
Ci frământarea noastră să ne-o păstrăm solemni,
Şiragul alb de lacrimi să nu-l mai semănăm;
Surâzători, mulţimii doar farmece să-i dăm
Şi-asemenea Polyxeniei să ştim a muri demni.

poezie celebră de Iulia Hasdeu (10 aprilie 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul zânelor

Sosit-a timpul să venim,
pe neamu-acesta să-l trezim.
Să urmăm legea strămoşească,
destinul nostru să-mplinească.

Refren 1: Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

De când Zamolxe ne-a chemat,
din ceruri noi ne-am întrupat,
să vindecăm acest popor,
să-i trezim dorul de izvor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

La vetre noi vă adunăm
pe Dumnezeu să-L venerăm.
Străbunii noştri să renască,
azi în suflarea românească.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Vă dăm credinţă şi iubire
vă dăm lumină şi-mplinire.
vă dăm prea plinul holdelor,
luaţi bucuria zorilor.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul sacru,
VĂ TREZIŢI!

Dansăm la vetre şi altare.
Ne veţi găsi la sanctuare,
în temple-n rit de consacrare.
Suntem a neamului chemare.

Noi suntem zânele,
VENIŢI!
La focul viu,
SĂ VĂ TREZIŢI!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Universală a Iubirii

Dumnezeu este român
altfel nu ne-am înţelege
cel mai tandru e stăpân
şi iubirea cred că-i lege

Altfel nu ne-am înţelege
şi din nou l-am răstigni
însă ni l-am făcut rege
prieteni din prima zi

Haideţi toţi să ne iubim
cel mai tandru e stăpân
nici ridicol nici sublim
Dumnezeu este român

Cine vrea să ne-nţeleagă
să iubească lumea-ntreagă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (8 august 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem o droaie! Şi totuşi, nu reuşim să ţinem un foc aprins ca să scoată fum. Nu pricepeţi că mai bine murim decât să lăsăm focul să se stingă? Cum o să fim salvaţi dacă nu ţinem focul aprins?

William Golding în Împăratul muştelor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare albastră

Lasă-ţi gândul tot să zboare,
Inima sa-ti înconjoare,
Uită chiar si ce te doare
Zboară dincolo de zare!

Dincolo ce tot ce-i omenesc!
Pentru o clipă lasă-mă să te iubesc!
Stinge focul ce mă arde,
Sau aţâţă-l tot mai tare!

Într-o mare albastră,
Tu dulce crăiasă,
Fii a mea mireasă
Într-o lume tot albastră!

Într-o lume fără lume,
Fără mine, fără tine!
Fii tot ce-mi doresc,
Tot ce încă pot să mai iubesc!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim niciodată cum să recunoaştem "momentul potrivit". El nu există, undeva, să ne aştepte să-l găsim ori să-l ajungem din urmă; nici să-l "prindem". Doar curajul nostru poate face ca orice moment să fie cel "potrivit". Încrederea în noi înşine şi în celălalt poate să transforme orice moment într-o şansă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!