Cărarea

De la unde-ai fost odată
Pân' la unde vrei s-ajungi,
Dai din coate, ochii roată,
Depărtarea s-o alungi.

Te agiţi ca într-o mare
Ce te-ntâmpină c-un val,
Uneori, mai fără sare,
Alteori, catastrofal.

Şi nu vezi că-i doar o mare,
Nu vezi nici că-i doar un val,
Te forţezi să-ţi faci cărare
Către un... ceva final.

Când ajungi, priveşti în urmă,
Dar ţi-e foarte greu să vezi
Căci, în spate, anii, turmă,
Te aşteaptă să te-aşezi

Şi se ţin de tine... aţă,
Nu ai loc spre unde-ai fost,
Şi-ţi dai seama că o viaţă
Ai trăit-o... fără rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-apasă greu urâtul

Te-apasă greu urâtul... Şi n-ai cu-i să-ntinzi mâna
Când sufletul vuieşte de furtuni.
Dorinţe?... Nu-i zadarnic să tot doreşti într-una?
Şi anii trec, toţi anii cei mai buni!

Să iubeşti?... Dar pe cine?... Vremelnic, n-are rost,
Iar veşnic, greu e să găseşti iubire.
Te uiţi în suflet: nu e nici o urmă din ce-a fost
Şi totu-i mic, necaz şi fericire.

Ce-s patimile? Boala lor minunată trece
Căci mintea nu le dă prea mult răgaz;
Şi când te uiţi ce-i viaţa, cercetător şi rece,
Vezi că-i o glumă fără nici un haz.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vezi cu ochii nu vezi. Doar mintea îţi arată, îşi imaginează... că vede! Ai fost învăţată că ceea ce priveşti este un câine, aşadar, te rog să îmi spui, ceea ce vezi este un câine sau propria memorie, idee/proiecţie că priveşti un câine, propriu dresaj psihologic numit câine? Care este adevărul tău? Tot ceea ce vezi sunt etichete, de aceea îţi lipseşte prospeţimea şi frumuseţea! Când priveşti fără gând, libertatea, prospeţimea şi frumuseţea se reîntorc la tine.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil sine Deo

Cu mâna să te-închini
Cu gura să dezbini
Să faci fapte cu toaca
Dar să nu vezi că-n troaca
În care-i vrei pe toţi
Nu poţi să bagi, să scoţi,
După "bun" placul tău
Ce nu vrea Dumnezeu!

Acatiste de dai
Să crezi în duh şi-n rai
Că geaba te închini
La oameni arlechini.
Unde nici slava nu-i
Credinţa, pusă-n cui,
Cuvânt ţi-a ruginit
În gândul rău dospit.

Să te prefaci mieros
De-ai suflet oneros
Ţi-e ţie de folos
Dar nu eşti credincios.
Aşa cum vorbe dulci
N-ai cum să-împarţi în pungi
Să-ndestulezi de harţi
Doar joia după marţi.

Când candelă aprinzi
Lumină să perinzi.
Şi tihna, pacea ta, Împarte-o şi-altcuiva
Fără s-aştepţi nimic,
Nu-ţi fă sufletul mic.
Degeaba vrei să pari,
Cu muritori vulgari!

Învaţă să fii Om!
Mai bine unui pom
Divulgă când ţi-e greu
Nu unui fariseu.
Că-i plop, că-i nuc sau tei
Tu liniştea să-ţi iei
Din rădăcini ca stânci
Statornice şi-adânci.

Probabil maica ta
Crescut-a altceva
Şi-ţi zic să-ţi aminteşti,
Fără să te sminteşti,
Maternul ei lirism
Sec de fariseism
Curat cum se-nchina,
Icoană- maica ta.

Prea greu s-o moşteneşti?
Prea trudnic să-mplineşti?
Nimicul poleit
Demască-un ipocrit!
Aşa că fă, cumva,
De nu te întina!
Ia-ţi hrana din scripturi
Căciula să nu-ţi furi!

19.08.2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea unei lacrimi

E greu să vezi durerea şi lacrimi arzând,
Să-ţi fie milă şi s-o alini trecând,
S-ajungi, s-asculţi în linişte apa din izvor,
Să miroşi o floare, să vezi un cocor,
Să te aşezi într-un loc mai curat,
Să nu mai fii atât de îngrijorat,
Să treacă viaţa câte un pic,
Să nu mai vrei să faci nimic,
Să te rogi un pic să-ţi treacă
Durerea să te părăsească,
Să poţi merge cu fruntea sus,
Să vezi cum dorul tău s-a dus,
Să nu-ţi pleci capul în faţa nimănui,
E greu, dar ca tine alta nu-i.
Domnul îţi va da mai mult în viaţă,
Tu meriţi un zâmbet nu lacrimi pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (2 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-ai fost?

Unde-ai fost? zice nevasta,
Iar ai fost la aia brună?
N-am fost, fă, de data asta
Chiar mă duc, să văd e... bună.

epigramă de Vasile Iuşan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de primăvară

Chem vântul să-mi spună de ce mi se pare
că cerul e negru şi plouă întruna,
cad stele în noapte, frumosul dispare,
pe valuri de mare, aleargă furtuna.

- E doar o părere - îmi spune, în grabă-
ce vezi e doar noaptea, nu-i ploaie - e rouă,
iar stelele nu cad, vederea ţi-e slabă.
Furtună? Nici vorbă! Vezi luna? E nouă!

-Şi-atunci, te întreb: ce-o fi, oare, cu mine?
Nelinişti m-apasă şi griji mă omoară!
-Se-ntâmplă la oameni, ba chiar când e bine,
să simtă ca tine, doar e primăvară!

În "Cărţile junglei", o carte mai veche,
e timpul când vorbele sunt înnoite,
când tot ce e viu îşi visează pereche,
iar gândul te poartă spre ţărmuri dorite.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să ştiu că am dreptate. Ce poţi tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Şi ce simţi când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simţi freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, şi urechi, şi mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simţi doar pentru tine. Priveşti. Şi ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îţi poate oferi ţie plăcere. Atât! Şi nimic mai mult!

citat din Jean Giono
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi pierdute

Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simţi sfârşit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ţi
Şi ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toţi, dar să simţi că nu eşti,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găseşti,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de eşti.
Totul din viaţa-ţi tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să priveşti norii, dar să nu ştii ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simţi soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete şi să simţi că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate şi uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte şi în niciunul valori.
Să simţi valul mării uscat cum izbeşte în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim şi pierdut,
Şi-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.
Să te simţi nimicit şi stors de putere,
Să fii plin de iubire de dat şi nimeni nu-ţi cere,
Să poţi să dai tot fără-n schimb să primeşti,
Să fii crud judecat făr-a şti cine eşti.
Dac-ai făcut doar bine şi ce-am scris ai simţit
Ascunde-te-n umbra-ţi nu cere nimic,
Căci nimicul nimic îţi va da, ţie-ţi cere,
Ştergeţi lacrima singur cufundat în tăcere!

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie...(?)!
La final eşti sau... încă, uimit ţi-este zborul...
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând...
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să... mă cerţi!

Te rog, totuşi...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă... în Tine!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

SMS

Mi-ai scris că nu mă vezi la mall,
Că nu mă vezi la catedrală,
Că fără mine parcu-i gol,
Că nu mă vezi mergând la sală.

Că nu mă vezi la vreun protest,
Că nu mă vezi pe bulevarde,
Că de la est şi pân' la vest
M-ai căutat, şi nu-ţi mai arde...

Din ziua când te-am invitat
În parcul mare, lângă gară,
Regret enorm c-am evitat
Să-ţi spun că locuiesc la ţară.

poezie de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine, despre mine... (scrisoare în rimă)

dedicată tuturor curioşilor, dar în special celor pe care i-am consiliat de-a lungul vremii, sau m-au cunoscut... atât cât au vrut a mă cunoaşte...

Despre mine?...
Sunt mult prea multe de spus...
Am colindat de la răsărit înspre apus,
Nu sunt ce apar, nici măcar ce scriu,
Sunt cu mult mai mult... şi am murit să fiu.
Nu sunt măritată,
Nu scriu poezii...
Scriu doar despre suflet,
Să ţi-l poţi citi...
Să priveşti acolo, unde nu priveşti,
Grădina să ţi-o uzi
Să-ncepi să ţi-o sădeşti...
Nu sunt profesoară,
Nu te-nvăţ ce vreau...
Sunt briza cea uşoară,
Care-am venit să-ţi dau...
Ce tot îţi refuzi
Să vezi, să fii, s-accepţi...
Calea către tine
Să ţi-o stăpâneşti.
De vrei să mă ai...
Trebuie s-asculţi!
Şi mândrii sordide... la ele să renunţi!
Sufletul să-ţi cânte...
Lasă-mă să-ţi fiu...
Ce mi s-a dat a fi... prin cuvinte vii
Să renaşti acum, să redevii ce-ai fost
Scris sus într-o Carte, cu un mare rost...
Lasă-te condus... spre tine, să devii
Dintre cei morţi... în oamenii cei vii,
Cu suflet împăcat şi veşnic salvat
Un om fericit... zâmbindu-mi împlinit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea băiatului

Pe urmă, să ştii,
Nu toate lucrurile sunt ceea ce par ele a fi.
Nu tot ceea ce zboară e bun de gătit
Nici soarele în jurul pământului nu-i învârtit
Deşi aşa s-ar părea...
Ramele sunt doar o parte din ce vezi umblând în noroi,
Exista animale care veghează pe-un morman de gunoi
Ca pe un soclu firesc
De exemplu: falnicul vultur regesc.
Leul înghite cadavre, iar tigrul, pe-nnoptate,
Se ocupa de afaceri vărgate, nu tocmai curate.
Huiduită e hiena: că-i urâtă şi tristă
Că-i lăcrimează ochii;
Îşi şterge nasul fără batistă
Şi priveşte furiş.
Asta se potriveşte şi pentru mormanul de solzi din păpuriş
Vestitul Ale-Croco, din cântecul cu Drili.
Dar, să lăsăm hienele şi crocodilii
- Oficialii proscrişi -
Şi să venim mai aproape de noi:
După ce vei pricepe
Că lupul e bun pentru ai lui şi rău pentru oi,
După ce o să-ţi dai seama că sunt lucruri care se fac doar în doi
Pentru că - simplu - aşa suntem construiţi
Ori, dimpotrivă,
După ce o să ştii
Cât, unde şi când singur să fii
Uneori, doar singur răzbeşti sau te răzbeşti,
Doar singur afli
În ce să crezi, de ce să te-ndoieşti...
Şi încă
După ce o să vezi marea din tine cât e de adâncă
Muntele mândru cât e din lut şi cat e din stâncă,
După ce o să afli - poate plângând
(Sunt lucruri pe care le înveţi doar peste tine trecând) -
Ce medicament bun e strânsul din dinţi,
Datul capului de pereţi
Şi datul vinei pe părinţi,
După ce o să ştii cum se strâng pumnii în buzunare,
Doar atunci să te gândeşti la plecare.

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Tu mamă strigai cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi
nu vezi că aici oamenii plâng şi cască mormăie şi fug
deschide ochii fetiţă eşti o păpuşă cu picioarele alteia

m-ai creat din dragoste pentru bărbatul ce mi-a fost tată
eram copil urât şi gras cu muci la nas şi bâlbâită
nu ţi-a fost jenă să te lauzi cu mine în lume altor mame

învaţă fetiţă matematică trebuie să ajungi departe
nu vezi că tactu şi cu mine nu avem nimic
vrei să ajungi ca noi bolnavi şi aduşi de spate?

dacă te prind cu unul care nu are cultul muncii fetiţă
te dau afară din casă împreună cu el să ştii
să îl iei de bărbat pe ăla care are palma bătătorită

ce faci cască ochii pe unde mergi şi lasă oboseala
oasele rupte de muncă se refac relativ repede
dar o morală îndoielnică nu se mai repară niciodată

Tu mamă strigai după mine frumoasa mea copilă
uită-te creşti pe zi ce trece şi devi femeie
nu te mai recunosc eu ce să-ţi mai strig acum spune

ce să-ţi mai strige mama când le ştii parcă pe toate
ai mers sigur ţi-ai făcut drumul în viaţă
eşti bună şi a dracului ai învăţat pe rupte şi n-am rost

Tu mamă strigai plângând eu ce rost mai am acum
fetiţa mea adu-mi în dar un sens te rog
Te stingeai pe picioare de teamă că voi pleca în curând

Tu mamă eşti vocea interioară a cărnii mele toată
priveşte-mă femeie şi bucură-te te rog
că astăzi sunt astfel datorită faptului că strigai tu mamă

cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi nu vezi că
aici oamenii rup şi ucid despart şi cuceresc
deschide ochii fetiţă nu fii păpuşa altora fii păpuşarul tău

şi eu atunci mă aplecam să îţi sărut picioarele mamă
dacă aş avea vreo putere te-aş prinde într-un glob
şi te-aş păstra o eternitate la sânul meu cască ochii
nu vezi că fetiţa ta te iubeşte până la lacrimi?

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să negi sau să închizi ochii în faţa defectelor tale nu le va face să dispară. Doar struţul crede că dacă bagă capul în nisip nimeni nu îl vede. Acest concept ne spune că trăsăturile care ne provoacă o reacţie negativă atunci când le vedem la alţii, le avem într-o formă mai directă sau subtilă, în noi. Merită să gândeşti aşa doar prin prisma faptului că ajungi să îţi pui întrebări legate de tine atunci când te enervează trăsăturile altor persoane. Este amuzant să vezi un om care îl ceartă pe altul pentru că e leneş şi nu face nimic cu viaţa lui doar ca să te uiţi mai atent la viaţa celui care ceartă şi să vezi că şi el este într-o perioadă "nu foarte productivă" a vieţii lui. Şi-a recunoscut propria lene şi îl ceartă pe celălalt pentru că este MULT mai simplu să vezi la altul ce ai în tine decât să te priveşti pe tine. De aici vorba românească, "în loc să vezi paiul din ochiul altuia, mai bine să vezi bârna din ochiul tău." Ce facem de fapt, atunci când îi certăm pe alţii? de obicei ne certăm propriile trăsături pe care nu ni le recunoaştem.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plonjare în inconştient

Motto: Cea mai importantă în viaţă este Rătăcirea, dar ea este inutilă fără Regăsire...

Şi dacă tot ce-am vrea ar fi iubire,
Şi dacă ne-am fi mulţumit şi cu puţin...
Am face mari averi în fericire,
Dar fericirea... e un concept divin!

Nu toţi ne recunoşteam fericirea...
La fiecare ea se scrie în alt fel,
Ferice de cine-şi acceptă rătăcirea,
Căci fără ea, nu te cunoşti defel!

Nu poţi să te cunoşti mergând numai în lume,
Cutreirând şi socializând mereu!
Stai şi cu tine suflete şi te ia la palme,
Alegând ce-i place mult Lui Dumnezeu!

Stai mereu şi judeci tot ce vezi şi-auzi,
În loc să stai cu tine... s-nveţi să te-asculţi!
Stai printre orbi şi surzi şi simţi că eşti deasupra...
Dar eşti la fel ca ei, unul dintre sluţi!

Cât timp petreci cu tine, singur... şi să-ţi placă?
Ce mult fugi de tine, de nu poţi să-ţi rezişti,
Refugiindu-te în lumea ta săracă,
Unde doar acolo ştii ca să te mişti!...

Eşti limitat în sine, vezi lumea, dar nu vezi,
Ce este important: să te cunoşti pe tine!
Te dai judecător, dar de fapt visezi,
Doar conştiinţa vie te scapă de ruine!

Şi tot ce trebuie să faci: e să accepţi ce eşti!
Degeaba în oglindă te vezi cel mai frumos...
Degeaba crezi c-ai tot, când ai numai lumeşti,
Lucruri, scopuri, ţinte... ce n-au niciun folos!

Uiţi că trupul ţipă când sufletul ucizi...
Uiţi că spiritul îţi animă corpul!
Toate câte ai, totul ai să pierzi...
Şi numai sufletul îşi caută rostul!

Ah, aş vrea să mori!... Să vezi că-i altă lume,
Unde ştii ce-i clar şi ce e de prisos...
Oare de ce trăieşti doar îmbrăcat în spume,
Ale unui val având scopul pietros?...

A fi plăcut de lume, nu e scop divin!
Căci, lumea şi Lumina, nu au scopuri comune!
De ce nu-ncerci mai bine să faci ce e sublim,
Şi să suporţi povara, ca rodul să se-adune?!...

Dreptatea şi iubirea este ţinta noastră!
Şi de le-ndepărtezi... te pierzi odat' cu ele...
Vei trece doar prin starea cea neagră şi albastră,
Ce mult vor apăsa... consecinţei grele!

De nu ai fost să fii vreun aur scos din foc,
Poţi să-ţi doreşti să-ţi vezi numele înscris...
Să-ţi capeţi veşnicia ce încă nu-i faci loc,
În viaţa ta măruntă, a nu pieri-n abis...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Daniela S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcând

Nu-mi dai voie să-ţi mărturisesc,
Nici deschis, nici foarte voalat,
Cât de fără umbră te iubesc
Şi consideri că e un păcat

Să vorbim despre ce nu se spune,
Dacă-i adevăr şi doar se face,
Vino, dar, şi degetul ţi-l pune
Drept pe gura mea, să vezi cum tace...

Vei vedea ce nu vrei să auzi,
Auzind ce nici nu vrei să crezi,
Încetând cu vorba să m-acuzi,
Începând cu inima să vezi...

Vei vedeauzi, auzvăzând
Inima-ţi văzândauzbătând.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (20 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu unul

Cu frică de succes şi creierii măcinaţi de stres,
Te uiţi perplex de parcă viaţa ţi-ar fi un codex complex,
Pe care oricât te chinui să îl descifrezi, rezolvarea îţi tot scapă, nu poţi s-o vezi.
Te enervezi, iei un creion în mână şi începi să desenezi, că doar aşa te calmezi,
Şi te întrebi, cum ai ajuns să crezi ceea ce crezi?

Prietenii, familia, îţi par feţe străine,
Ce ştiu ei despre ce înseamnă să-ţi fie mai bine?
Ce ştiu ei despre lupta ta interioară, vocile care noapte de noapte numele ţi-l cheamă.
Or fi strigoi, sau poate eşti doar tu, vorbind cu tine însuţi.

Gata, ajunge, a fost picătura care a umplut paharul,
Da, paharul ăla în care ţi-ai înecat amarul, în vin,
Şi-ţi promiţi că nu te mai duci, cu gândul, acolo unde ai mai fost,
Nu are rost, ai picat de prea multe ori de prost.

Te ridici şi îţi priveşti chipul în oglinda murdară, pentru a o mia oară,
Încercând să îţi aduci aminte de când viaţa nu obişnuia să doară.
Oare în ochii arămii a mai rămas vreun strop de inocenţă?
O sclipire fugitivă în lumea asta înecată-n decadenţă?

Şi-atunci o vezi, e chiar acolo, aşa cum a fost mereu,
Acea parte din tine ce ţi-a fost aproape la bine şi la greu.
Acea prezenţă, nu ştii cum s-o numeşti, ţi-e şi frică să-ncerci,
Te bufneşte râsul şi îţi arunci un scurt şi sincer: "Ce prost eşti!"

Te simţi ruşinat, ca un bufon în faţa unui împărat,
Ştii că te-ai făcut de rahat, însă acum ceva e diferit,
În loc de judecată, găseşti puterea să accepţi, şi râzi în continuare,
Fără un răspuns, pluteşti ca o bucată de lemn pe mare.

Te laşi în braţele acelei neştiinţe, renunţând la păreri, renunţând la dorinţe.
Simţi că a te salva nu-ţi mai stă în putinţă, aşa că te întorci spre umilinţă,
Şi plângi, şi râzi, şi plângi din nou, cu lacrimi reci, fără ecou.
Simţi cum vântul te jupoaie, cum oasele apa ţi le îndoaie,
Până nu mai rămâne nimic, ca atunci când se evaporă tot ceaiul dintr-un ibric.

Te vezi mic, şi totuşi atât de mare, te vezi slab şi totuşi atât de tare,
Fără de judecată, cu mintea epuizată, identitatea creponată şi mândria uzată,
Te simţi mai liber şi mai pur ca niciodată, de parcă toate piesele din puzzle-ul tău s-au strâns laolaltă.

Cine ar fi crezut, că mântuirea poate să fie, atât de dureroasă, atât de vie?

Te priveşti din nou, în aceeaşi oglindă murdară, fără a mai vedea însă vreo pată.
Vezi totul ca fiind complet, un armonios şi frumos duet,
Între om şi divinitate, între întreg şi parte.

Acea sclipire, acoperă totul acum, ca o perdea de fum,
Inocenţa îţi curge din privire, transformându-ţi corpul într-o masă de bijuterii fine.
Te simţi bine, iar o realizare iţi vine în minte,
Cum că lumea e tot la fel, indiferent ce crezi tu despre ea sau despre tine.

Fie că te consideri demn sau nu, inteligent sau nu, frumos sau nu,
Omul, timpul, spaţiul şi mişcarea, vor fi mereu unul.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea noastră

Aş vrea să fii mereu aici cu mine,
Nu trece zi să nu mă gândesc la tine.
Vreau să mă topesc în braţele tale,
Să fim doar noi doi printre petale,
Eu să fiu ploaie, tu să fii vânt,
Să-mi alungi picăturile de pe pământ.
Să fiu o floare uitată de lume,
Într-o pustietate bizară, fără nume,
Idealuri, vise, ţeluri devenite realitate,
Să fim doar noi doi în singurătate.
Amintirile nu-şi găsesc locul aici,
Zilele se scurg, secunde mici, mici,
Lumea noastră-i de invidiat,
Închizi ochii şi ajungi imediat.
Ne iubim de cum ne întâlnim,
Doar ştim mereu ce ne dorim...
Dar stai, unde fugi aşa grăbit?
Ai deschis ochii, de ce m-ai rănit?
Am rămas din nou o floare fără viaţă,
Tu crezi că eu am inima de gheaţă?
Vântule... ridică-mi petalele la cer!
Nu vezi că sufăr, plâng, zbier...

poezie de Larisa Oancea
Adăugat de Larisa Oancea
Comentează! | Votează! | Copiază!