Toamna

De-o dimineaţă, parcă două,
Ceva îmi este de mirare,
Se-aude frunza cum tresare
Când se alintă-n zori la soare
Mărgăritarele de rouă (!)

Şi-un greieraş, ca după nuntă,
Pierdut aiurea pe islaz,
De supărare şi necaz
Ne-având o clipă de răgaz
Din scripca lui abia mai cântă,

Iară în plopii de la gară
Sub mieluşeii albi de nori,
Un cârd, agale, de cocori
Se-ngână cu privighetori
Făcându-i parcă de ocară ;

Însă aud osii de care
Şi zarvă mare peste vii...
Din mâini ţesute-n flori de ii
Coboară iz de razachii
Spre ale teascului izvoare!

Dar ce să mai întreb prorocii (!)
Căci mi-au ajuns ochii s-o vadă
Pe Mărioara prin ogradă,
Înnumărând, pusă pe sfadă,
Că tot nu îi ieşeau... bobocii!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

De-o dimineaţă, parcă două,
Ceva îmi este de mirare,
Se-aude frunza cum tresare
Când se alintă-n zori la soare
Mărgăritarele de rouă,

Şi-un greieraş, ca după nuntă,
Pierdut aiurea pe islaz,
De supărare şi necaz
Ne-având o clipă de răgaz
Din scripca lui abia mai cântă,

Iară în plopii de la gară,
Sub mieluşeii albi de nori,
Un cârd, agale, de cocori
Se-ngână cu privighetori
Făcându-i parcă de ocară;

Însă aud osii de care
Şi zarvă mare peste vii...
Din mâini ţesute-n flori de ii
Coboară iz de razachii
Spre ale teascului izvoare...

Dar, ce să mai întreb prorocii,
Căci mi-au ajuns ochii s-o vadă
Pe Mărioara prin ogradă,
Înumărând, pusă pe sfadă,
Că tot nu îi ieşeau... bobocii!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi parcă

În curtea casei de la ţară,
Sub pomul încărcat cu dude,
Domneşte pacea seculară,
Şi parcă liniştea se-aude...

Fantasme bântuie prin jur,
Trezind străvechi făpturi zălude,
Plutind în tainic clarobscur,
Şi parcă liniştea se-aude...

Pe glia binecuvântată,
De roua dimineţii crude,
Sunt paşi de mamă şi de tată,
Şi parcă liniştea se-aude...

Miros de iarbă şi de flori,
Inundă pajiştile nude,
Umplând văzduhul cu fiori,
Şi parcă liniştea se-aude...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de Mai pe Valea Trotuşului

Mergeam agale pe stradă
iar dintr-o fereastră îmi cântau
ciocârliile în crâng, prin vioara
lui Yoska Gabor cu ai săi lăutari.

M-am întors nostalgică în timp
în pădurile de la Slanicul Moldovei
când mă trezeam în zori cu foşnet de arini
şi cântec de privighetori.

Ozonul îmi pătrundea în plămâni
iar Trotuşul îmi zumzăia în urechi
clipotind vesel peste bolovani,

o orchestră de viori din Munţii Ciucului.
De Întâi Mai e zarvă multă la noi,
iar privighetoarea nu mai cântă.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmul din ogradă

Salcâmul din ogradă
este de-o vârstă cu mine.
Şi el şi eu
crescurăm împreună
cu tainica chemare
a zilelor de mâine,
bătând distanţele visării
a două inimi pure
ce s-au întâlnit
în viaţa trecătoare
cu gând hoinar peste zăpezi.

Pe trunchi sculptat-am
două inimi mici
spre amintirea clipei de răgaz
avută în adolescenţa
salcâmului-nflorit.

Şi azi mă-ntreb ades,
de câte ori salcâmul din ogradă
a înflorit spre porţile albastre,
sau şi-a scuturat coroana
în părul meu albit?

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet rătăcit

M-am întors acasă pe un drum de ţară
şi-am stat de vorbă cu pădurea
mi-a spus cum cucul cântă în fiecare vară
de când eu am plecat aiurea

Am croit cărare prin boabe de rouă
şi m-au copleşit aducerile-aminte
razele de soare au spart pădurea în două
şi mi-am spus atunci: totu-i ca-nainte!

Am trecut tăcută pe sub merii-n floare
ce mi-au nins cărarea semn de bun venit
ziua-ntreagă, parcă, era o-ntrebare:
ai venit acasă suflet rătăcit?

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mere ...

Două mere-ntr-o livadă
De abia pot să se vadă.
Unul şade către soare
Rumen, ca o fată mare.
Unul mai la umbră şade,
Crezând că aşa nu cade.
Şi încep cam fără vlagă,
Mai pe bune, mai în şagă,
Să se certe, să se-mpungă,
Cât a fost vara de lungă.
Până-n coş să le culeagă,
Jurai că sunt într-o doagă.
O mlădiţă, ca iscoadă,
Asculta a lor tiradă,
Mirată peste măsură
Cum dau merele din gură.
Şi din sfadă-n altă sfadă
S-a ajuns la busculadă
Toamna, când grăbit, ţăranul,
Le-a scuturat cu toptanul.
Morala:
Ori la umbră, ori la soare,
Existenţa-i trecătoare

fabulă de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca, spre zori cu tine,
Pe un câmp de rouă plin,
Printre frunzele puţine,
Şi-ntr-un vis mereu carmin.

Te-aş întinde -n dimineaţă,
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se ascund pe dup-o haină,
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare
Când mai zboară câte -o gâză,
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe -o mângâiere
Şi pe razele de soare,
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca spre zori, cu tine,
Pe un câmp de rouă plin...
Printre frunzele puţine
Şi-ntr-un vis, mereu, carmin.

Te-aş întinde-n dimineaţă
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se-ascund pe dup-o haină
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare,
Când mai zboară câte-o gâză
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe-o mângâiere
Şi pe razele de soare
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

În satul meu, ce-l port şi azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine;

Azi-dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie,

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Şi-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălţat
Când prima oară-n viaţă am păşit;

Dar astăzi, furişat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotniţa bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este “Vinerea cea mare ”
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,

Însă de Paşti, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare,
Şi lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Şi merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare unui vechi amic

Pe vremea când eram flăcău în sat
Şi apăream la horă mândru, frate,
Se minunau, zicând, fetele toate:
“Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat!”;

Le-am auzit şi-apoi, fi’nd însurat,
Când ne plimbam la braţ în parcuri seara,
Prin Bucureşti, de-acolo-i Mărioara,
Aceeaşi frază pân’ m-au deocheat,

Însă de când, şi eu, m-am pensionat,
Două femei în lume, o pereche,
Le mai aud zicându-mi fraza veche,
“Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat”;

Cred c-ai ghicit cam cine-s, imediat!
E mama, ce în viaţă încă este
Şi Mărioara, prima mea poveste….
Când mă gândesc, m-apucă şi-un oftat

De cum îmi zic, că d-aia-s ofticat,
Că una-mi zice cu semnul mirării
Şi alta-mi zice cu semnu-ntrebării,
În rest, toate-s mişto, te-am salutat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare unui vechi amic

Pe vremea când eram flăcău în sat
Şi apăream la horă mândru, frate,
Se minunau, zicând, fetele toate:
"Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat!";

Le-am auzit şi-apoi, fi'nd însurat,
Când ne plimbam la braţ în parcuri seara
Prin Bucureşti, de-acolo-i Mărioara,
Aceeaşi frază pân' m-au deocheat,

Însă de când eu m-am pensionat,
Două femei în lume, o pereche,
Le mai aud zicându-mi fraza veche,
"Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat";

Cred c-ai ghicit cam cine-s, imediat!
E mama, ce în viaţă încă este
Şi Mărioara, prima mea poveste....
Când mă gândesc, m-apucă şi-un oftat

De cum îmi zic, că d-aia-s ofticat,
Că una-mi zice cu semnul mirării
Şi alta-mi zice cu semnu-ntrebării,
În rest, toate-s mişto, te-am salutat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun amintiri

Adun amintiri de prin plaiuri de rai
Când razele line coboară spre zori,
Se-aude, departe, un sunet de nai
Şi roua se-aşează-n petale de flori.

Îl suflet le prind, ca pe darul divin,
Să mângâie clipa şi dorul nestins,
Căci vraja pluteşte pe cerul senin,
Iubire sădind pe tărâm necuprins.

La tine am gândul în clipe de dor
Şi arde-n tăcere cuvântul nescris,
Mă leagănă-n taină un val de fior
Ce duce aievea spre calea de vis.

Adun amintiri din freamăt de dor
Şi-n lacul iubirii privesc ne-ncetat,
Pe mal de vei trece cu pasul uşor
De-o blând-adiere voi fi mângâiat.

Căci fructul speranţei naşte iubire
Celestă ca roua în câmpul de flori,
Un rug de plăceri, aprins în privire
Dă farmecul sacru, luminii în zori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au inflorit salcâmii

Roiuri de albine
Vin în zbor pe flori
Şi un dans devine
Nuntă de cu zori.

Când salcâmul ţine
Ramul cu alai,
Zumzet de albine
Cad pe flori de mai.

Nimenea nu ştie
Decât Dumnezeu,
Că-i o simfonie
Tot salcâmul meu.

Cum regina cere,
Ele se încarcă
Cu polen şi miere.
Fug să se întoarcă.

Când de prin zavoaie
Limbi de nori le udă,
Stropii reci de ploaie
Îmi tot fac în ciudă.

Speriate parcă
Fac câte-un desen,
Fug şi nu-şi încarcă
Sacii cu polen.

Norii ca de crom
Fac mereu perdele,
M-aş urca în pom
Să le ţin umbrele.

Norii se răsfrâng,
Gâzele vin iară,
Candelabre plang
Picături de ceară.

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara amintirilor

Vine un parfum de tei, de dimineaţă
Aşa cum venea din teiul de acasă
Simt, parcă, un fior de viaţă
Şi gândul meu aleargă, nu mă lasă...

Şi-acum văd teiul nostru de-altădat'
Când puneam ramuri pe la porţi, de sărbătoare
De Hramul Bisericii din al meu sat
Când aşteptam Duminica cea Mare.

Parcă văd macii ce mă sărutau prin grâne
Şi spicele care dădeau, vara, în pârg
Să mă rostogolesc şi-acum îmi vine
Când amintirile, în mine, curg...

Mai văd şi dascălii din şcoala mea
Care, cu drag, mi-au pus slovele în mâini
Astăzi, n-a mai rămas din ea
E-o altă şcoală, dar cu copii puţini.

Şi gârla de pe vale-a mai secat
Şi nici urme de copii nu se zăresc
Acolo, era un cor de broaşte pe-nserat
Era demult, dar încă mi-amintesc...

Şi-acum m-aşteaptă-n poartă acelaşi tei
Mai văd şi iarba din ogradă pân-la brâu
Ştiu că acolo au trăit părinţii mei
Ei nu mai sunt, de asta e pusiu...

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E CUIBĂRITĂ NOAPTEA ÎNTRE GRI CREPUSCUL ŞI ALBI ZORI
E cuibărită noaptea între gri crepuscul şi albi nori
Şi cerne rouă cristalină, răcoroasă peste flori
Când o lună galbenă, rotundă, dezvelită e pe cer,
Să stea de pază turmelor de stele prntre meteori.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

e seară în lume
adoarme frunzişul în crânguri
se scutură amotimpuri în vremuri de tină
o mierlă mai cântă pe ramuri
se miscă ace de ceasornic în cer
mişcări pure
se închide o clipă în somnul de gală
o frunză a căzut în palma uitării
căutam în lume, a vieţii aromă
văzduhul plutea în ani peste ape
se adunau amintiri, mai trecea un timp pe sub pleoape
în zori, copacii îşi deschid coroana spre zare
în cuiburi, păsări vin să adoarmă
ce lung este drumul spre casă
dansează clipa în zbor peste mare
se răspândeşte în jur abur de soare
se aprind mesteceni în crâng
stol de grauri, foc de aur
cântă copacul cu limbile de foc
un pom, o pasăre şi un zbor
ard flăcări pe cer
pe jos, frunza se lasă
noaptea a plecat să se culce
inima creşte
a iubire, a visare...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi ca doi sihaştri

Ochii tăi ca doi sihaştri,
Pe o stâncă-n larg de mare,
Caută spre zări... albaştri,
Răsăriturile clare.

Ochii tăi senini ca cerul,
Risipiţi pe valuri reci,
Spintecă tăcut... eterul
Înspre care vrei să pleci.

Ochii tăi, două izvoare,
Două flori de albăstrele,
Poartă-n dimineţi cu soare
Taina gândurilor mele.

Ochii tăi, sărut pe pleoape,
Ard de patimă şi dor
Inefabil... de aproape,
Mă pătrund năucitor

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la "Aş fi putut să fiu", scrisă de Velicu Marinela

Eu m-am născut în toamnă... Ce folos?!
Căci toamna-n mine-ades îşi face casă...
Că ploaia parcă n-are nici un rost
Şi-s singură în casă şi la masă.

Din ochi, pe vreascuri ude de argint
Pică din mustu-amărăciunii mele...
Sunt frunza care cade la pământ
În goana ei nebună după stele.

Foşnesc de ne-cuvinte şi de dor...
Un dor de-a fi şi eu o primăvară,
Să-nmuguresc, să nu mai pot să mor
Cu înc-o zi în fiecare seară...

De ce să cadă bruma peste noi?!
Să fim o simfonie de durere
Cu ploaia rece... cu copacii goi...
Mai bine să fi fost un cer de miere!

Cum?! Să mă plec în repetate rugi?!
Un cer de frunze şi-un pământ de nori,
De-ar fi ca osanale să-mi aduci,
Eu tot sunt vis de primăvară-n zori.

Pe umeri cu un şal liliachiu
Şi în priviri purtând de veacuri toamna,
Eu veşnic primăvară o să fiu
Cu ochi chihlimbării precum arama.

Mai protestez... Cedez într-un târziu...
Când vine ceasul parcă nu-mi dau seama,
Căci penitentă prea de timpuriu,
În propria-mi cenuşă, sunt tot toamna...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!