Rena: Ce s-a întâmplat, Als?
Als: Nu știu. Dormeam... M-a trezit alarma! De abia am sosit. Acum verific sistemul.
Rena: Vreun incendiu cumva, vreo defecțiune a motoarelor, sau stricăciuni cauzate învelișului extern al navei de către radiațiile cosmice?
Als: Încă n-am reușit să aflu... Dar n-avem nici un incendiu. Nici probleme cu motoarele navei. Nici învelișul extern nu e afectat. Se pare însă că am deviat serios de la traseul pe care trebuia să-l urmăm.
Rena: Cum adică am deviat? S-a stricat pilotul automat? Nu ne mai îndreptăm spre Terra?
Als: Nu cred că mai mergem spre Terra... Cel puțin așa pare, conform indicațiilor aparaturii.
Rena: Ce-ar fi putut provoca o asemenea deviere?
Als: Nava a fost pe pilot automat, deci e posibil să se fi strecurat vreo eroare în sistem, sau vreun virus.
Rena: Vai! Și de cât timp ne deplasăm astfel? Și-n ce direcție?
Als: Încă nu știu nimic sigur.
Rena: Încearcă să corectezi traiectoria!
Als: Va fi foarte dificil...
Rena: Dificil sau nu, încearcă!
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Als: Tyrannosaurul...
Rena: L-am văzut...
Als: De ce o sta acolo și nu atacă?
Rena: Nu știu. Probabil e sătul, altfel nu se explică. Ai vrea să-l vezi în acțiune?
Als: La drept vorbind, nu prea.
Rena: E o ea.
Als: Cum?!
Rena: Ty Rex-ul din pădure; e o femelă tânără. O "ea".
Als: De unde știi?
Rena: Știu...
Als: Cum? Și-a ridicat cumva fustița?
Rena: Aș... Tyranna...
Als: Poftim?!
Rena: Tyranna; așa am denumit-o.
Als: Vrei să spui că i-ai pus un nume? Tyranna?! Ești nebună!
Rena: Ba, deloc!
Als: Păi, ce, ne aflăm aici ca să botezăm dinozaurii din Cretacic?
Rena: Poate că nu, dar ei o să-i spun Tyranna.
Als: Trebuie să recunosc că e un nume care i se potrivește ca o mănușă.
Rena: Normal, doar e un Ty Rex, femelă.
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Als: Ce-i asta?
Rena: N-am idee.
Als: Ce fel de copaci sunt aceștia?
Rena: Nici asta nu știu. Ar putea fi Sequoia...
Als: Ce vegetație! Parcă ar fi o pădure tropicală.
Rena: Poate asta și e...
Als: În ce zonă a globului am nimerit oare?
Rena: Probabil în America de Sud; parcă pe acolo sunt păduri de genul acesteia, cu Sequoia...
Als: Probabil...
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rena: Ai dreptate. Hai să continuăm scanarea. Vom alege locul de aterizare potrivit.
Als: Incredibil! Noi și dinozaurii din Cretacicul Superior, pe la sfârșitul erei Mezozoice... Sună ciudat. Sper totuși să nu cadă și meteoritul ăla în curând; n-am mai avea cum să ne apărăm și de el. Ăla ne-ar mai lipsi!
Rena: Ți-am mai zis de atâtea ori că nu e sigur că asta s-ar fi întâmplat.
Als: Știu ce mi-ai zis; nu sunt uituc. Nici tâmpit. Dar de atâtea ori s-a vorbit pe Terra despre acest gen de sfârșit al dinozaurilor, încât ăsta mi-a rămas întipărit în minte. Nu-mi pot închipui ce altceva ar fi putut păți giganții ăia...
Rena: Ce altceva? De pildă, am fi ajuns noi în timpul lor...
Als: Și noi am fi produs exterminarea lor?!
Rena: Glumeam, Als, ce naiba?
Als: Desigur, știam, ce crezi? Dar n-ar fi imposibil. Eu sunt un exterminator de temut. Deci, dinozaurilor, feriți-vă! Vine Als, meteoritul vostru!
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Als: Să reîncărcăm acumulatorii? Cum?
Rena: Sunt resurse de energie neexploatate, practic nelimitate. Ne trebuie doar puțină îndemânare și vom reuși.
Als: Ce îndemânare printre toți dinozaurii ăia? Cine o să ne ajute? Vărul Ty Rex? Unchiul Tricer? Mătușa Raptor?
Rena: Lasă ironia! Nu-i cazul.
Als: Dar eu vorbesc serios!
Rena: Robotul nostru ne va ajuta. Doar el. În plus, va trebui să învățăm să utilizăm în mod eficient aparatura de bord și utilajele de care dispunem. În rest, totul e din abundență.
Als: Inclusiv dinozaurii, sau, mai ales ei. Nu vom reuși niciodată!
Rena: Nu fi atât de sceptic. În plus, ai tu vreo altă idee mai bună?
Als: Nu, din nefericire, n-am. Dar tu ești comandantul. Găsește tu soluția potrivită!
Rena: Așa, lașule! Pasează-mi mie întreaga responsabilitate.
Als: Nu-mi spune mie laș!
Rena: Atunci nu te comporta de parcă ai fi!
Als: Bine, să coborâm, deși... Oare cum am putut spune una ca asta? Dar fie. Să facem cum zici tu. Ce prostie...
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Als: Dar deocamdată, ce se aude cu cina din seara asta; sărim din nou și peste ea?
Rena: Iarăși ți-e foame? Tu numai la mâncare te gândești?
Als: Păi, ce să fac?! Nu-s eu de vină; stomacul cere. S-a obișnuit să i se ofere mai mult...
Rena: Va trebui să-l dezobișnuiești.
Als: Ah, mai dificil... De altfel, dacă nu sunt sătul, nu dau randament; poate greșesc calculele, ceea ce n-ar fi de dorit. Vrei să ajungem iar altundeva? Într-o altă lume? Într-un alt univers paralel?
Rena: Uff... Nu-ți face griji, nu vom sări peste cina din seara asta, însă va trebui să te înveți cu mai puțin.
Als: Mda... În ritmul ăsta, în curând am să arăt ca o fosilă, dar una vie.
Rena: Nu te mai plânge! Conformează-te situației! Și eu înfrunt aceleași neajunsuri ca și tine, dar nu fac atâta caz.
Als: Păi, tu, probabil ești obișnuită, doar te preocupa mereu menținerea siluetei.
Rena: Așa aveai impresia? Greșit, amice! Dar acum n-am încotro...
Als: Hmm, n-ai... Bine, lasă; hai să mâncăm totuși ceva!
Rena: Desigur.
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Als: Spuneai că ai obținut antidotul necesar mie din sângele unui saurian de afară.
Rena: Da. Numai așa am reușit să te stabilizez, altfel situația ta era incertă.
Als: Și cum era sângele dinozaurului ăsta? Rece sau cald?
Rena: Rece.
Als: Deci dinozaurii sunt creaturi cu sânge rece. Și iată cum am mai rezolvat astfel o altă mare dilemă a omenirii.
Rena: Nu m-aș grăbi cu afirmațiile de genul acesta. Concluzia e irelevantă.
Als: Ce vrei să spui?
Rena: Nu sunt foarte sigură de acest amănunt. De acord, acela avea sânge rece, dar nu-i exclus să existe și specii cu sânge cald. Ba chiar parcă sunt convinsă că există și din aceia.
Als: Ah; cum complici tu totul!
Rena: Nu-i adevărat! Nu complic nimic. Lucrurile nu sunt deloc simple. Afirmațiile de genul acesteia au nevoie de o bază solidă, de o confirmare, altfel nu-și au rostul.
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rena: Te-ai încumeta să te aventurezi printre ele?
Als: Poate; închis într-o navetă, echipată corespunzător cu armamentul necesar. Aș înlătura rapid din cale orice creatură din asta, mică sau mare, ierbivoră sau carnivoră...
Rena: Ce-ai spus?! Să-ți fie clar, zevzecule! Nu vom ucide nici un dinozaur! Cap sec!
Als: Cum adică?!
Rena: Nu ne aflăm aici ca să ucidem aceste creaturi.
Als: Mai bine noi pe ele, decât ele pe noi. De altfel, oricum se ucid singure, între ele.
Rena: Asta nu-i treaba noastră! N-au decât să facă tot ceea ce vor! Noi n-avem dreptul să ne amestecăm, să ne implicăm, să distrugem echilibrul ecologic dintre ele.
Als: Despre ce echilibru vorbești? În scurt timp va sosi meteoritul și... Buuum!!! Pa! S-a zis cu orice echilibru. Adio!
Rena: Ia mai lasă meteoritul ăla afurisit în pace! În orice caz, noi n-avem dreptul să provocăm moartea nici unui exemplar dintre aceste creaturi.
Als: Ascultă, drăguțo, eu am de gând să ne apărăm cu orice preț. Și prefer ca prețul să fie viața vreunui dinozaur, nu a noastră.
Rena: Să ne apărăm, de acord! Dar asta nu înseamnă să ucidem. Credeam că ne deosebim de acele creaturi...
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Als: Cum? Te-ai întors deja?
Rena: Da. Ți-era dor de mine?
Als: Nu, deloc. M-aș fi bucurat să scap definitiv de tine, ești o pacoste! Cum de nu te-a inclus nici un dinozaur în meniul său?
Rena: Ca să vezi... Cum de-au neglijat oare?
Als: Fraierii! Habar n-au ce-au pierdut...
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Als: Și crezi că ai să mă poți lămuri tu în privința dinozaurilor?
Rena: Trebuie. Măcar esențialul, Als!
Als: Esențialul? Știu cam cum ar trebui să arate un Ty Rex și un Tricer, deci cred că e de ajuns.
Rena: Ba nu-i deloc suficient! Acolo, afară, nu te vei confrunta doar cu Ty Rex și cu Tricer. Sunt o mulțime de alte specii, pe care n-ai cum să le recunoști, doar prin simpla comparare cu aceștia.
Als: Dar ce nevoie aș avea să le recunosc?
Rena: Nu se știe niciodată. Poate vei avea.
Als: Eh, dacă are gheare și dinți, înseamnă că e un carnivor feroce, periculos și trebuie să mă feresc din calea lui; dacă nu, e din celălalt, un ierbivor mai puțin periculos și nu trebuie să-mi fac probleme...
Rena: Nu te poți ghida doar după aceste amănunte! Dinozaurii ierbivori și-au perfecționat numeroase modalități de apărare contra atacatorilor.
Als: Bine, hai să încercăm să învățăm puțină paleontologie. Instruiește-mă, șefa!
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Als: Parcă tu ai studiat paleontologia.
Rena: De fapt, am început doar s-o studiez. Nu mi-am terminat niciodată studiile astea de specialitate.
Als: Acum ai ocazia să ți le termini, în direct... În orice caz, câte perioade erau în era Mezozoică?
Rena: Atâta lucru ar trebui să ști și tu.
Als: Eu n-am studiat deloc paleontologia, dar parcă erau trei.
Rena: Exact. Atâtea erau; trei: Triasic, Jurasic și Cretacic. Iar Pangeea s-a despărțit în cele două continente, Laurasia și Gondwana, înaintea Cretacicului. Iar așa, atât de bine conturat, în Cretacicul Superior.
Als: Cretacic? Ce bine că n-am nimerit în Jurasic! Parcă atunci trăiau Stegosaurus, Brontosaurus, Ty Rex, Triceratops...
Rena: Greșit! Poate că primii doi, Stego și Bronto, au trăit în Jurasic, dar ceilalți doi, Ty Rex și Tricer, cu siguranță în Cretacic, ba chiar în Cretacicul Superior.
Als: Vrei să spui că... Ty Rex și Tricer?
Rena: Exact! Asta ne așteaptă acolo, jos...
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Als: Eu cred că nu pot nici măcar să pronunț corect toate aceste denumiri.
Rena: Ar fi cazul să te obișnuiești cu ele, ba chiar să înveți câte ceva despre fiecare.
Als: Da', ce, am înnebunit? Nici prin gând nu-mi trece! Nu mă pasionează deloc paleontologia, câtuși de puțin.
Rena: Atunci să nu te plângi când nu vei reuși să deosebești un dinozaur carnivor de unul ierbivor, sau când nu vei reuși să-i recunoști, dacă te va ataca vreunul.
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Als: De altfel, Cretacicul Superior... Nu-i asta perioada care a pus capăt erei Mezozoice și dominației dinozaurilor?
Rena: Ba da, e ultima perioadă din Mezozoic.
Als: Și s-a încheiat cu extincția dinozaurilor, datorată unui meteorit uriaș, un asteroid, care a căzut pe Pământ, determinând schimbări majore, bruște, în evoluția Terrei.
Rena: Așa se presupune, că un asteroid ar fi cauzat extincția dinozaurilor, dar nu se știe sigur.
Als: Și oare noi ne aflăm chiar înainte de sosirea meteoritului cu pricina?
Rena: Als, repet, e doar o teorie, încă nesigură. Nu este confirmată.
Als: Ce contează? N-aș vrea să fiu acolo, când va sosi meteoritul, să asist la dispariția dinozaurilor. De altfel, n-aș vrea să fiu deloc acolo, nici când aceștia ar fi vii, umblând liberi, prin păduri... Nu! Hotărât: Nu! Categoric, nu! Nu!!!
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pilotul automat funcționa perfect, însă, bineînțeles că îl supravegheau cu multă atenție, să nu se strecoare vreo eroare; nu fusese însă cazul. Totul era perfect! Dacă la început nu prea avuseseră chef de absolut nimic, părându-li-se dificil să se acomodeze cu lipsa planetei Proxima și a prietenilor de acolo, încet, încet, începeau să se obișnuiască astfel, cu zborul pe drumul de întoarcere spre Terra. Nu existau defecțiuni, totul decurgea în mod normal, începând să se înscrie într-un ritm ce semăna mult a rutină zilnică, dar nu era deloc deranjant; doar le crea aparența unui anumit program pe care-l aveau de respectat.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nava albastră trecuse de sistemul solar, lăsase-n urmă cometele din Norul Oort; își continua drumul spre Proxima, pe traseul stabilit, pe pilot automat. Deocamdată, cu toată viteza navei, se aflau de abia la începutul începutului călătoriei, distanța parcursă până în acel moment, oricât de mare părea, expri-mată în km, UA sau orice alte unități de măsură astronomice cunos-cute, era foarte mică în comparația cu cât mai aveau de parcurs până a ajunge în preajma Proximei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Domnul To Kuny se numește... Victor?! Zău?! Frumos nume! Dar de ce ești sigur că acesta ar fi numele dânsului?
Lucian: Păi... Sunt foarte sigur! Vezi tu, săptămâna asta, mai exact luni, dar și în alte zile, am fost la marele supercomputer și am avut o "conversație" destul de interesantă cu acesta; bizară, dar deosebit de interesantă.
Lia: Tu și supercomputerul Proximei?! Nu mai spune, se miră ea, amuzată. N-aș crede! Poate Mihăiță, nu tu...
Lucian: Păi, da... Ți se pare ciudat?! Tot ce se poate să fie ciudat. Pentru că și mie mi s-a părut astfel, mai ales că mi-a plăcut. Mi-a plăcut să colaborez cu supercomputerul. A fost foarte interesant. Tocmai de aceea am întârziat destul de serios în compania lui, cu mult după miezul nopții, aproape în fiecare zi, săptămâna trecută. La un moment dat însă, nu ți-aș putea spune cum anume s-a întâmplat, pentru că nici mie nu mi-am explicat încă, însă, după cum ziceam, supercomputerul mi-a afișat acest mesaj: "Pe suprafața Proximei a sosit o navă spațială de pe Terra, cu trei persoane la bord." Acesta era mesajul, deci, era clar că nu putea fi vorba despre nava noastră, "Pacifis". Mi-am dat imediat seama cine ar putea fi cele trei persoane în cauză. Cine altcineva, dacă nu cei trei membri ai familiei Kuny?! Asta era clar! Deci, supercomputerul a confirmat bănuielile mele, pentru că eu am susținut de la bun început că ei trei nu sunt localnici. Oricum, mai departe, cu greu am reușit să aflu și alte lucruri legate de acest eveniment, de la supercomputer. Anume, data terestră la care acea navă a ajuns aici. Și era vorba despre duminică, 4 februarie 2080. Însă supercomputerul nu a binevoit să-mi afișeze numele persoanelor de la bordul navei, în schimb mi-a confirmat faptul că la bordul ei se aflase o persoană cu inițialele P. V., adică, după cum mi-am amintit mai târziu, Preda Victor, alias, actualmente, To Kuny. Și singura informație utilă pe care am mai reușit s-o aflu de la supercomputer a fost denumirea navei cu care au sosit cei trei aici, pe Proxima, anume "Vulturul"!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Dar încă nu mi-ai răspuns la...
Lucian: Știu ce vrei să afli. Cred că ar fi mai bine să afli sigur, direct de la mine, deci... Da, sunt îndrăgostit, întotdeauna am fost... Asta este. Nu pot nega realitatea.
Sonya: Despre ea e vorba, nu-i așa?
Lucian: Off... Cred că n-are rost să mai încerc să ascund adevărul, așa că am să recunosc, cu toate că nu-mi convine... Da, e adevărat, despre ea e vorba. Lia... Ea e cea de care m-am îndrăgostit, nu acum, de curând, ci de mult, pe Terra, în urmă cu cel puțin șapte ani, când am întâlnit-o prima oară; de atunci nu mi-o mai pot scoate din minte, orice aș face, oricât aș încerca... De fapt, am și încercat, de mai multe ori chiar, în fel și chip, însă n-am reușit; sentimentul mă depășește...
Sonya: Înțeleg, sau cel puțin încerc. Deci, n-am nici o șansă cu tine, n-am avut-o niciodată, nici eu, nici altcineva...
Lucian: Nu; din nefericire.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Ascultă... Luci te iubește, Lia!
Lia: Nu, zău?! Ce nostim!
Maria: Vorbesc serios! Te iubește. Nespus de mult...
Lia: De unde știi? Ți-a spus el?
Maria: Nu... Dar nici nu era nevoie să-mi spună. Mi-am dat singură seama. Până una alta, chiar și Nick a înțeles acest lucru.
Lia: Îmi pare rău, dar nu pot să te cred. Ții prea mult la el, din cauza asta spui asemenea tâmpenii.
Maria: Nu-i adevărat! Nu sunt tâmpenii. Iar ca să te conving, am să-ți spun că am observat de foarte mult timp faptul că el te iubește, nu acum, de curând; încă de când eram pe Terra și nici măcar nu plecasem în misiune. De altfel, acesta a fost unicul motiv pentru care n-am încercat în tot acest timp să-l cuceresc de partea mea, din cauza ta, am renunțat la el, în favoarea ta; demonstrează-mi că n-am greșit atunci, procedând astfel!
Lia: Poftim?!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ah, tati... Nu știu ce să mai cred... Înțeleg doar că am geșit în privința lui, din nou, spunându-i acele cuvinte... În plus, n-a fost deloc prima dată când l-aș fi jignit în felul acesta, de față cu colegii noștri.
To Kuny: Cum, adică?
Lia: Ah, tati, nu știu de ce, însă mereu am fost foarte agresivă cu el, deși, în realitate, nu asta îmi doream. El e atât de dificil, nu-l înțeleg... Iar eu nu știu cum să mă port în prezența lui și greșesc mereu față de el, destul de des...
To Kuny: Destul de des... Deci, s-a mai întâmplat să-l jignești în mod asemănător?
Lia: Da; și nu doar o singură dată. Încă din primele zile, pe Terra, de când am devenit colegi, înainte de plecarea în misiune... La început, când am aflat că el va fi unul dintre colegii mei, am cerut să mă retrag din echipaj, doar din cauza lui, dar domnul profesor Eugen Manea, mirându-se de faptul că m-ar deranja ceva din comportamentul lui Lucian, mi-a spus că nu mai e posibil să mă retrag, că nu mai e timp suficient pentru a-mi putea găsi un înlocuitor, sau pentru a organiza alt concurs... Apoi, puțin mai târziu, imediat după oficializarea misiunii, când s-a anunțat că el va fi comandantul nostru, i-am reproșat, tot în prezența colegilor noștri, exact același lucru pe care i l-am spus și acum, însă atunci nu a reacționat așa, ca acum... Cu puțin timp înainte de lansarea navei în misiune, l-am reclamat Comisiei Disciplinare a Institutului, care a declanșat o anchetă severă în cazul lui; solicitasem destituirea lui din funcția de comandant al misiunii și excluderea lui definitivă din echipaj, justificând că ar avea un comportament necorespunzător poziției sale, mai ales față de domnișoare.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Ah, Luci... Te înțeleg. Poate n-ar fi trebuit să-ți fi spus toate acele vorbe; știu că am fost prea dur cu tine. Îmi pare rău.
Lucian: Nu trebuie să-ți pară rău, Mihai. Chiar meritam să te comporți astfel. Chiar mă așteptam la o reacție violentă din partea ta, dar tu ai fost destul de calm, contrar așteptărilor mele.
Mihai: M-am străduit din răsputeri atunci să mă abțin, să nu izbucnesc, dar... Eram prea tulburat, șocat, nu mă puteam controla, concentra, gândi logic. Nu mă așteptasem la una ca asta; nu din partea ta! Eram contrariat, de aceea m-am purtat astfel.
Lucian: Ce te-a determinat să-ți schimbi părerea?
Mihai: Mi-am dat seama că greșeam. Am înțeles că nu aveai cine știe ce intenții, sau ce-mi trecea mie prin minte atunci.
Lucian: Îmi închipui... Ascultă, sper că ceea ce am făcut n-a stricat cumva relația dintre tine și Ly; lucrurile mergeau așa de bine între voi doi, sau cel puțin mie așa mi se părea. Sper că prostia mea nu v-a afectat în vreun fel, pentru că n-am avut nici o clipă intenția s-o îndepărtez pe Ly de tine. N-am vrut să-ți fur prietena, iubita. Trebuie să mă crezi! Adică, eu și Ly... Cu siguranță, nu!
Mihai: Liniștește-te! Știu acest lucru. Oricum, n-ai fi putut să mi-o iei, n-aș fi cedat așa de ușor. Aș fi luptat pentru ea; nu mă refer la bătaie, desigur... Dar știu că nu asta ai încercat. Iar în privința relației dintre mine și Ly, nu-ți face griji. Nu s-a schimbat nimic. Lucrurile merg în continuare la fel de bine între noi, relația noastră n-a fost deloc afectată, cu nimic.
Lucian: Hmm... Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu Lia, ci tu ai fi intrat atunci în cameră... Oare cum ai fi reacționat?
Mihai: Mai bine nu te întreba. Nu cred că într-o asemenea situație aș fi putut judeca în vreun fel, deci, nu știu ce s-ar fi întâmplat, cum aș fi reacționat... Mai bine că n-am intrat eu.
Lucian: Da, mai bine...
Mihai: Sper însă să nu mai încerci vreodată s-o săruți pe Ly, indiferent de motive.
Lucian: Bineînțeles că n-am să mai încerc așa ceva, doar nu-s prost!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puțin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ți se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu dorește să și le arate față de ceilalți.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greșit. De abia acum realizez cât de mult am greșit... Uff... De fapt, nici nu credeam așa ceva despre el, nu știu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeți!
Alex: Acum e prea târziu să-ți mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poți schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu știu cum ne vom descurca fără el.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!