Apus de soare

Departe de tot ce-i omenesc
Uitând de tot ce-i pământesc
În extaz stau pironit
Privind un tainic asfinţit.
Ca-ntreaga zare-n lung şi-n lat
Nu-i alt tablou mai minunat...
De-un deal cu creştet auriu
Se lasă soarele umbrit
Ploaia de raze în zăvoi
Nişte culori şi forme noi
De adierile-mpietrite
Stau umbrele încremenite.
Un drum de-argint e apa-n maluri
Şi dâmburile-s valuri-valuri...
Apoi începând din vale
Culori din ce în ce mai pale
De albăstrele, rugi şi fragi
În contururi cât mai vagi
Redau neasemuit
Forme greu de-nchipuit...
Atât de pe nesimţit
Amurg e tainicu-asfinţit
A cărui umbră se întinde
Totul în juru-ne cuprinde...
Întregul orizont himeric
E mistuit de întuneric
Şi-n locul soarelui apus
Pe-oglinda mărilor de sus
Răsar nuferi tremurători
Şi corali strălucitori...
De frumuseţi înseninat
Sufletul s-a minunat...
Inima însă mă doare
Că totuşi e... Apus de soare.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori mici suspendate

Rufele stau atârnate pe cârlige,
fiecare suspendată în culoarea sa,
arată ca un grup de prieteni
ce nu s-a mai văzut de mult.

Linii mototolite şi suprafeţe
reci în bătaia soarelui,
filtrate de geamurile de la balcon murdare:
credeţi-mă, arată minunat împreună!

dar ce tablou, într-o zi
de iarnă atât de însorită,
când eu stau ca o omidă,
aşteptând să eclozez

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatica...

Frumuseţi într-o dungă albastră,
Frumuseţi roditoare pe gri,
Frumuseţi deopotrivă pe galben,
Şi-evident frumuseţi sângerii...

Nu mai zic, frumuseţi sunt pe verde,
Frumuseţi pe alb de integru,
Pe lila frumuseţi suferinde,
Frumuseţi închini şi pe negru...

În roz, în grena, în portocaliu,
În crem, în turcoaz şi-n cafenIu,
În lavandă, kaki, în castaniu,
În ocru, în bej, şi-n stacojiu...

Sunt frumuseţi în orice culoare,
Tre'să şti să le simţi, să le crezi,
Pot fi dure cu noi sau plăpânde,
Şi-n orice clipă să le-asortezi...

O explodare a fost de culori
Prinzând cu pricepere nume,
De-atunci pân-acu' în splendori
Ne poartă pe aripi în lume!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (27 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte şi culori

Cuvinte şi culori se prind în tainic joc.
Când urcă şi coboară imaginile apar.
Atunci eu înţeleg că viaţa este un dar.
Nici nu mai am nevoie de aur, diamante.
... Cuvinte şi culori stau astăzi la taifas.
Căldură şi lumină descopăr doar cu ele.
Când pleacă, lasă în urmă un praf mirat de stele.

poezie de Iulia Giuşcă din POEZIE ŞI CULOARE(POESIE ET COULEUR). Cluj Napoca:Editura Emma (2016), traducere de Ediţie bilingvă(română-franceză)... Iulia Popov; t
Adăugat de Iulia Popov-Giuşcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada cu apus de soare

Seara blanda curge lina
In culori portocalii,
Cerul plin e de lumina
Si de raze rozalii
Care viu izbesc in geamul
Cerului, mangaie norii
Si aflandu-si intreg neamul
Muta de pe arcurii sorii.

E tacerea milenara
Care impresoara ganduri,
Spleenul negru vrea sa doara
Si sa-mpuste randuri-randuri
De pestrite cimitire
Din amurg bolnav de roze
Si sa smulga din privire
Cafeneaua cu mimoze.

Pace-adanca, praf in drum,
Ingeri blonzi coboara-n lume.
Stau doar singur si-ntreb "cum?"
Si mi se raspunde-anume
Din eternul adormit
Odihnindu-se in soare,
Cu vechi vinul, si grait
Intr-o floare care moare.

O, e ora care doare,
Cand lumina pleaca-n cer
Spre a nu se mai intoarce
Si sa doarma in eter.
O, e cerul care tace
In fumat de soare, lung.
O, e toamna care bate
In portile unui vechi burg.

O, e moartea linistita,
A-sfintitul se asaza
Bland in racla si se-nchina
Pana maine la amiaza.
O, e negrul care umbla
Viu, prin spiritele noastre.
O, e cerul plin de umbra
In caderi de stele caste.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţiile circumpolare le veţi găsi la orice epocă a anului, căci ele sunt mereu deasupra orizontului, învârtindu-se în jurul stelei Polare. În august, pe la 9-10 seara, de pildă, privind spre steaua Polară, vedem că Ursa Mare se află spre apus, Casiopeia spre răsărit. Deasupra Casiopeei găsiţi pe Cefeu, iar mai sus, la zenit, e capul Dragonului al cărui trup se îndreptează spre Cefeu, apoi trece printre cele două Urse. Roatele Carului Mic (Ursa Mică) sunt ridicate în sus, spre apus însă, dar spre miezul nopţii se lasă spre orizont. Sub Ursa Mică şi între Casiopeia şi Ursa Mare se află Girafa şi jos de tot, la Orizont, Linxul. La începutul primăverii, constelaţiile acestea, au o poziţiune cu totul opusă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu ştiu în ce formă şi format mai eşti,
de mai crezi aiurea multele poveşti,
nu mai ştiu de tine de atâta timp
şi îmi pare totul prins în contratimp.

Soarele arzând încă ne mai leagă,
luna cum o fi şi-a ei rază dragă,
praful plutitor în forme uşoare,
nopţile arzând şi fugind amare.

Nu mai ştiu de tine şi aş vrea să ştiu,
parcă, aveai părul în ton auriu,
ochii pierzători în culori de toamnă
şi gene întoarse şi-un parfum de doamnă.

Începând cu tine totul a-nceput
şi ora aceea să o uit n-a vrut,
vine după mine oriunde aş fi
şi dacă adoarme am un dulce chin.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări arzând

Mâini albastre se întorc spre cer
Tot mai adânc lumina.
Sclipesc în soare solzi de peşte,
Ale mărilor muze, pe maluri de ostrov.
Nisipul galben auriu
Ca un şarpe ridică din valuri
- Cântări de dincolo de uitare
Şi tu îmbracată în nuferi
Din limpede alb de cleştar
Ridici privirea din jar,
Întinzându-ţi trupul
Spre orizont ca o pasăre liră ce arde.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o menire!...

rămaşi la mijlocul timpului
sub cerul pătat de incertitudini
zâmbim pipăiţi de
ramificaţia dezordonată
a salturilor plângăreţe spre
alte împrejurări venite pe lume
ca şi noi pur şi simplu
în căutarea cuvintelor
încă neştiute

am ajuns din urmă
vârsta grizonată cu
orizont prăvălit în apus
greu ni se deschide o
uşă spre lumea surprinsă de
inocenţa lucrurilor primordiale
cu ploi de melci
să avem din ce face podoabe
din forme şi culori diferite
să nu spunem că nu avem
nicio menire

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de toamnă

Nu ţin minte să mai fi trăit o astfel de toamnă,
Scăldându-mi ochii într-un covor de frunze arămii,
Cu adieri reci de vânt învăluindu-mă, şoptindu-mi,
Ceva ce crengile golaşe, aplecate, nu pot să-mi spună.

Nu ţin minte, să mai fi trăit un astfel de apus,
Cu soarele-agăţat de orizont, plângând,
Cu norii-n zdrenţe cenuşii împrăştiaţi, în infinitul cer,
Stăpână noaptea-şi întinde aripa-i întunecată.

Nu ţin minte să mai fi iubit atâta toamna,
Cu ploile ei reci, şi vântul viu, rebel,
Cu păsări disperate, şi-n nepăsarea ierbii,
Cu soarele rebel, numit de-acum, dorinţă.

Nu ţin minte să mai fi iubit atâta un apus,
Cu izbăvitoarea-i linişte, şi pace,
Cu greaua suferinţă lăsată jos - povara
Şi mirosind ţărâna cu sufletul uşor.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare-am învăţat ce-i vremea

Pe mare-am învăţat ce-i vremea,
Ce-i obişnuit şi ce-i nefiresc,
Că valurile mari n-aleargă veşnic,
Că vânturile bat ce bat şi se opresc.

Am învăţat c-atunci când tună
Nu-s multe de făcut pe mare,-n larg,
Trebuie s-aştepţi cuminte în hamac,
Cu velele, sul, strânse pe catarg,

Ştiind că că va veni şi vreme bună
Cu soare zâmbitor şi cu lumină lină,
Care va recompensa nesomnul nopţii,
Încercănat de griji, de neodihnă.

Pe mările flămânde şi-nvolburate,
Nu mai navighez în lung şi-n lat,
Legat de-o singură femeie stau acum,
Comod şi-n siguranţă, pe uscat

Cu pipa şi tutunul la-îndemână,
Alături de frumoasa Sal care
Încă mă iubeşte – şi-s foarte mulţumit
Pentru tot ce-am învăţat pe mare!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori şi forme
tradiţii şi cultură
în forme sacre

haiku de David Boia (1 noiembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri...

Nu mă pot preface
Că orice drum aş lua,
Că orice cărăruie
N-ajunge-n calea ta...
Şi nu mă pot abţine
Prin ploi şi prin ninsori
Prin dogoreli şi vânturi
Să nu-ţi iau calea-n flori...
Prin suflul tău crăiasă
Îmi laşi mereu indicii
Adulmecându-ţi calea
Sub coada-rândunicii...
Am mai aflat o cale
Un râu ce-mi este ghid,
Şi-aştept să te-mbăiezi
Cu sufletu-mi, ce ţi-l deschid...
Pe drumuri către tine
Pentru moment sunt haimana
Şi-n orice cotitură
Înfing o osana...
Că-i drum la deal sau vale,
Că-i caldarâm sau drum îngust
Nu-mi întrerupe ţelul
Ce-I către tine, just...
Tot umbletul acesta
Din mine nu-i un bau,
Doreşte viaţa-ntreagă
Să-i stai în drum... să-ţi stau!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (12 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori şi făpturi

Ce proiecţie divină într-o floare şi-o făptură!

Bebeluşi în buchet şi în petale ivoire împachetaţi,
De Ea, Natura, zămisliţi şi protejaţi,
Fac deliciul celor ce-i privesc, admiră
Pe-o tulpină firavă ca de sulfină,
Cât îi dat în viaţă ca să înflorească şi să ţină.

Dintr-o floare se iveşte o imagine ca din poveste,
O balerină sumar îmbracată în petale colorate,
Dansează atât de elegant pe ciripit de păsărele,
În zumzet de albine şi foşnet duios de frunze,
De vânt purtate-n aer şi plutind uşor
Ca ale ei gesturi de felină într-un dans amăgitor
Până se stinge –n văzduh şi-şi dă al său duh.

Un fluture cu aripi desfăcute dintr-un boboc de floare apare,
În culori de- un verde praz şi garnisit cu o dâră de lila,
Se înalţă şi pluteşte pe-ntinderea neţărmurită, albastră
A râvnitului răsărit de soare cu destinaţia apus...

Nude trupuri de femei atârnă de-un ram,
Într-un copac numit Narilatha din Himalaia,
Sunt sfioase, graţioase, aşa cum le este de altfel firea,
Ce minunăţie a creat şi-nfăpuit Natura!
Într-o insolită inflorescenţă, trupuri de bărbaţi,
Stau agăţaţi în ciorchine, ca adevăraţi fraţi.

Pe-un verde şi firav vrej stau agăţate,
Flori ca nişte păsări de-s albe sau viu colorate
Şusotesc în grup sau stol de zor în arealul lor,
Şi-ntr- un pictural tablou se ele transpun
Şi mă-ntreb firesc cum o floare poate fi
O lebădă, un porumbel, cocor sau un lăstun.

Pe –o tijă subţire, apoasă şi mlădioasă
Strălucesc în luminiş chipuri de maimuţe drăgălaşe
Sunt vesele şi jucăuşe cum le ştiu de fapt a fi
Şi –mpânzesc jungla şi parcul cu a lor sclipiri.

Şi câte şi mai câte încă ar fi, fără ca eu a le şti.

Să privesc dincolo de formă şi acel nevăzut
Să se releve şi ceea ce de fapt cu adevărat sunt,
Mintea-mi este întrebătoare, iscoditoare
Şi ar vrea să ştie de ce lumea vegetală,
Proiectează forme din lumea animală şi umană.

La un spectacol viu asist privind la flori,
Natura este un artist cu fantezie-n exces,
Ale ei curiozităţi, pentru mine sunt de neînţeles,
Însă niciodată nu dă greş şi mă provoacă
La ori ce pas, pe care-l fac în al ei paradis,
Plin de imagini superbe şi nedescris.

poezie de Georgeta Ganea (16 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Ampoiului

Cu solzii stralucind sub soare
Curge Ampoiul jos in vale
Respira lunca inverzita
Si ramurile de rachita

Bisericuţa-i sus în deal
Trenul opreşte la semnal
Şi trage greu două vagoane
Îşi face loc printre mioare

O casă-i părăsita-n drum
Cu ţiglă veche fără fum
Pe o potecă ce-i îngustă
Sare din iarbă o lăcustă

Arini bătrâni stau aplecaţi
Duc dorul celor ce-s plecaţi
Dar în ajun de sărbători
Se-ntorc copiii la Ampoi

De bucurie plânge mama
Îşi şterge lacrimi cu năframa
În Apuseni coboară-n vale
Ampoiul, apă curgătoare

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces de ploi

Ăştia-mi plouă peste tot,

Şi prin vise şi prin gând,

Nici să tremur nu mai pot,

Nici să stau, docil, la rând,

Nu mai am nici încălţări,

Rezistente la puhoaie,

Căci, în cele patru zări,

Totul apă e... de ploaie,

Ăştia nu se mai opresc,

Din eterna ţârâială,

Zi şi noapte tot stropesc,

Fără urmă de sfială,

Totu-i moale prinprejur,

Unde calci sunt doar băltoace,

Se iţesc şi prind contur,

Forme vagi de poloboace,

Şi-n exces de inervare,

O să-ntorc pe dată foaia,

Şi răcnesc în gura mare,

Măi, mai terminaţi cu ploaia!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoare

Culoare e în jurul meu,
Culoare si în suflete
Unde privesc văd tot mereu
Doar culori colorate.

În creion schitat sunt eu,
Mâine fac retuşuri,
Stau ca o apă în vârf de deal,
Vin pe-alunecuşuri.

Persoanele din jurul meu
Frumos stau colorate,
Numai eu parcă aş fi
Făcut pe jumătate.

Ca notele din portativ
Stau ele adunate
Conturate în nuanţe vii
De mine parcă uitate.

La izvorul cel din deal
Şoptesc una cu alta
Eu le privesc mai din aval
Inima îmi exaltă.

poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurgul pământesc

In amurg, doar în amurg
Intră Soarele în pârg
Şi deschide larg apoi
Ochii umeziţi de ploi,

Când amurgul pământesc
Cu-Asfinţitul Sfânt Ceresc
Se-mpreună în eter
Purtând Soarele pe cer.

În amurg, doar în amurg,
Plete rubinii îi curg
Soarelui pe piept, pe spate
Şi pe braţele curate.

Iar când Soarele se duce
În locaşu-i să se culce
Rugă către Ziditor
Murmură încetişor:

,, Spiritele fie treze
Astrele să le vegheze''.
Şi citeşte din Psaltire
Rugă pentru-ntraga fire.

În amurg, doar în amurg
Când e Soarele în pârg
Torsul Lunii luminat
Lumilor e închinat.

O hlamidă îngerească
Are strai bolta cerească
Până către-a doua zi
Soarele când va sosi.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (26 decembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!