Apus de toamnă
Nu țin minte să mai fi trăit o astfel de toamnă,
Scăldându-mi ochii într-un covor de frunze arămii,
Cu adieri reci de vânt învăluindu-mă, șoptindu-mi,
Ceva ce crengile golașe, aplecate, nu pot să-mi spună.
Nu țin minte, să mai fi trăit un astfel de apus,
Cu soarele-agățat de orizont, plângând,
Cu norii-n zdrențe cenușii împrăștiați, în infinitul cer,
Stăpână noaptea-și întinde aripa-i întunecată.
Nu țin minte să mai fi iubit atâta toamna,
Cu ploile ei reci, și vântul viu, rebel,
Cu păsări disperate, și-n nepăsarea ierbii,
Cu soarele rebel, numit de-acum, dorință.
Nu țin minte să mai fi iubit atâta un apus,
Cu izbăvitoarea-i liniște, și pace,
Cu greaua suferință lăsată jos - povara
Și mirosind țărâna cu sufletul ușor.
poezie de Dan Coblis din Nuanțe de alb
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dan Coblis. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.