Un voiaj de neuitat

Sirena răguşită sună
Şi-şi ia adio de la mal
Iubita flutura cu-o mână
Înlăcrimatul ei voal

Şi degetele-i subţirele
Încet pe buze apăsa
În multe rânduri de bezele
Ca semn că nu mă va uita

E-o hărmalie-aşa pestriţă
Printre hamali un călător
Boscorodeşte că e criţă
Şi s-ar vrea singur pe vapor

Încep să mă-negresc la soare
Şi leneş zac într-un hamac
De cald orice dorinţă moare
În fum de opiu şi tabac

Vin dintr-o ţară fără nume
Cu sfincşii ei glorificaţi
Şi caut rătăcind prin lume
Comori ascunse de piraţi

Iar pachebotul bătrâneşte
Alunecă pe lângă chei
Când trec pe lâng-un banc de peşte
Tresaltă jerbe de scântei

Iar cala până la refuz
Adăposteşte saci cu mac
Şi căpitanul, mai confuz
Declară-n acte, doar bumbac

Un sclav mă apără de muşte
Căldura arde ca o smoală
Şi vine ciorba de moluşte
Cu pâine arsă şi-o pârjoală

Mă simt precum stăpânul lumii
Trag fumul gros din narghilea
Şi-alunec pe covorul spumii
Ca pe-un covor de catifea

Şi-adorm aşa cu gândul dus
Pe ţărmul mării Marmara
Unde m-a dus şi nu v-am spus
Sărmană, fantezia mea

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

mereu ştiam că încă mai exişti
doar că prin alte stări şi latitudini
printre romantici şi idealişti
şi printre hazardate certitudini

şi mai ştiam că voi porni la drum
să caut unde eşti şi-n ce găoace
mai ţii ascuns prin spuzele de scrum
jăratecul tău rece şi pe ace

să scociorăsc în el cu amintire
să suflu-n el cu buze sechestrate
s-aprind cu el şi focul din privire
şi sentimentele total anihilate

dar n-a fost dat să fie- au trecut
prea multă vreme şi prea multe nume
pe lângă spuza de jăratec mut
şi dus de vânturi dincolo de lume

sa terminat povestea exzistentei
într-un sfârşit lipsit de începuturi
deşi mai arde soarele prezenţei
şi plouă infinit cu scrum din luturi...

poezie de Iurie Osoianu (8 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiptil vii

în spatele meu cu mâinile
îmi mângâi supărarea
vis de-o clipă ce lin
alunecă în tăcere
degetele sfinte comori
moi migălesc dragostea
ce noroc te simt
luneci într-un sărut parfumat
buze cu buze se unesc
scriu poezie într-o doară
capul îmi arde de-o frenezie
ochii se întunecă încetişor
te gust te simt te sărut
peste tot încet
sunt cuprins de-o febră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns (Poetului Florin Mugur, la poezia "Te chem" din ziar 1956)

Da singur trec şi deseori mă duc,
Prins în foşnirea crengilor domoală,
Păşesc adânc în neguri ca un cuc,
Topit în stranii armonii de smoală.

Şi-n buzunare aspre chei muşcate de rugină;
Le simt îngheţate când mâna îmi strecor,
Le-nvălui cu gândul cu mâna felină,
Că-i singur prieten de sunt călător.

Veneam spre voi, la marea bătălie
Şi vă priveam cu suflete ascunse,
Voi nu ştiaţi că mă luptam să fie,
În zborul meu, dorinţele aprinse!

Vă ridicaţi atunci spre-nalte culmi,
Cu steagul întărit de vremuri,
Eu pasul l-am pornit de lângă ulmi,
Nesigur, stingherit, cu temuri.

Vioi, voioşi, cu inimi tinereşti,
Vedeam în voi un front de neînvins,
Deslănţuisem cum nu bănuieşti,
Un zbor la voi, dar iată-mă şi stins.

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cala

Cala pe cale
sa-mi luminezi,
ochii ce plang
sa-mi usuci,
cu alb moale
si-un superb,
din petala
ce-mi curata,
geana de sare.
Cala pe cale
sa-mi atingi,
degete uscate
dintr-o iubire,
pune-mi catifea
si-un sarut,
sa-mi vindec
durere din ele.
Cala pe cale
sa-mi porti,
privire in tine
si-n cupa deschisa,
sa-mi inghiti
lent si atent,
iris ce are
lumina slabita.
Cala pe cale
sa-mi daruiesti,
parfum de uitare
pe perna,
sa-mi stai stapana
intr-un vis,
sa am fericire
si nu regrete.
Cala pe cale
sa-mi porti,
inima in splendoare
si timp,
sa te privesc
sa te cant
sa te simt,
sincera floare superba.
Cala pe cale
de a iubi,
maini
buze
gene
si suflete grele,
eu sunt multumita
ca tu existi,
in culoare
in viata
in gradina
ori in glastra,
si tu!
reusesti sa cuceresti
multe suflete,
ce pot lega
o mare iubire.

poezie de Adelina Cojocaru (14 septembrie 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit

Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roşind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?

Şi-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii şoptesc
Şi vânturile toate tainic se înroşesc?

Şi ce-ai simţit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viaţă pentru aripi uşoare,
Să zbori, să zbori departe şi fără încetare?

O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu ştie ce doreşte şi moare... tot dorind!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş

vrea să-mi pot aduna gândurile, transpir abundent şi schimb tricou după tricou, mă simt ca anthony perkins în psycho dar în loc de cuţit am un borcan şi le pândesc de parc-ar fi muşte
s-au adunat multe dar e suficient un chibrit, oricum scena duşului o joc singur şi dincolo de perdea nu e nimic şi stau ca prostul cu borcanul în mână şi mi se face foame
amintirile sunt un soi de sendvişuri cu şuncă sau multe altele, poţi trăi din ele chiar şi după moarte dar sper să nu fac o fixaţie din asta
tu erai exact la fel cum visasem şi părea că nimic n-o să ne oprească dar eu umblu cu borcanul gol şi transpir abundent într-un sequel de serie b la vertigo
când plăteam la supermarket nu-i zâmbeam vânzătoarei ca să economisesc pentru tine, mă enervau radarele deşi gândeam încet, la limita oricărui pericol
îmi închipuiam c-o să vină momentul când n-o să mai avem ce să ne spunem dar mizam pe faptul că putem să ne băgăm în pat unul lângă altul şi să împărţim căldura aceea
să mocnim împreună topind lumea şi timpul nepăsători ca focul care arde fără să întrebe dacă e casă, carte sau trupul cuiva, să transformăm lumea într-un nou anotimp
ca atunci când prin noiembrie a luat foc o sondă şi-a ars vreo trei săptămâni şi lumea era uimită că pe dealuri pomii înfloriseră a doua oară

poezie de Leonard Ancuţa (17 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut pricini fără rost

Îmi caut pricini fără rost
Şi n-am cu cine să mă cert
Pentru trecutul meu anost
Şi viitorul meu incert

E searbăd totul împrejur
Drumurile trec pe lângă mine
Aştept osânda ca un fur
Dezbaterea juraţilor cât ţine

Fiecare trage la un jug
Şi când puterile îl lasă
În carnea lui se-aprinde-un rug
Cu flăcări albe de melasă

De unde vin? Şi cine sunt?
Ce za mă ţine într-un lanţ
Când nici un vânt, nici un avânt,
Nu mai ajunge la Bizanţ?

Pe care cronică-afectivă
Se scriu şi şterg atâtea nume
Când totul ţine de-o eschivă
Şi de-un secret ascuns anume?

M-aş război cu fiecare
Dar singur contra lumii-ntregi
E-o tragi-comică eroare
Ce-a dus la eşafod şi regi

Iar ţintele-s înşelătoare
Scadenţele vin mai devreme
De parc-anume o eroare
Naşte la rândul ei, dileme

Că fiecare-ntr-un alt fel
Îşi vede propriul sacrificiu
Şi când rămâne fără zel,
Se pierde anonim în viciu

Citesc în mine ca-ntr-o carte
Pe care-a scris-o un străin
De care astăzi mă desparte
Un fratricid: al lui Cain!

Că toate au un preţ de cost
Precum o rentă viageră
Cum fermentează un compost
Să-ngraşe solul dintr-o seră

La fiecare vârstă omul
Aleargă dup-un ideal
Da-i pune-n cale metronomul
Un munte,-o vale sau un deal;

Cu ce-oi fi eu mai bun ca altul
Ce-şi duce traiul într-o cramă?
Ne-a zămislit, e drept, înaltul
Şi amândoi dăm morţii vamă

O pâine şi-un pahar cu vin
E mulţumit: nu vrea mai mult
Cotidianul lui tumult,
Nu ştie cât e de puţin

Îşi arde darurile sale
La foc mărunt şi fără zel
Şi-l duce viaţa tale quale
Cum duci de zgardă un căţel

Atâta doar că nu se-ntreabă
Ce va fi dincolo de mâine
Şi-şi toarce firul fără grabă
Pân-la bucata lui de pâine

Mă lupt cu morile de vânt
Găleata vieţii mele-i spartă
Se scurge vlaga în pământ
Cu toată forfota deşartă

Zadarnic să întrebi ghiocul
Ce cale trebui' să urmezi
Că nici eroarea, nici norocul
Nu-i mai salvează pe aezi

Şi nu e nici un neajuns
Mărunt, atunci când nu-l poţi trece
O taină doar de nepătruns
Face izvorul să nu sece.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgită

M-am lăsat amăgită, de-a ta privire care-mi scapă,
Mai tristă şi mai obosită, rămân cu luna, neîmpăcată,
Mereu a fost cu noi şi între noi, tot timpul,
Ne-a despărţit cu ploi, furându-ne tot chipul.

Mi te-a furat în zori, lăsându-mă în soare,
Mai ameţită, mai goală şi fără de răcoare
Şi-acum în mine ard cărbunii de iubire,
Încet, încet se sting, rămâne doar tăciune

Îmi urc privirea-n cer şi caut un nor cu apă,
Să-i sorb încet, încet, răcoarea lăcrimată,
Şi să mă sting de tot, furându-mă pământul,
Căci simt că nu mai pot... să-ţi caut cu gândul, gândul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norme intime

Aş dori să mă transpun
Într-un ceva ce presupun
Aş voi mă să transform
În ceea ce scriu conform
Aş gândi să fac din gânduri
Reuşite rânduri rânduri
Aş râvni la noi poeme
Dacă s-ar putea din vreme
Să răzbesc prin infinituri
Fără frică de sfârşituri
Doldora de idealuri
Ca şi oceanul de valuri
Toate în cadre intime
De preferinţă nostime
Pe urmă să trec cu brio
Până dincolo de adio.

poezie de David Boia (5 martie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am pus un semn ...

În cartea mea, ce-mi stă la căpătâi,
Cu filele-i deschise-n evantai,
Unde, eroul meu, mă aşteptai,
Cum îţi aştepţi iubirea cea dintâi,

Am pus un semn şi să nu uit aş vrea,
Când vom atinge culmi de univers,
Pierduţi printre cuvintele din vers,
Să îmi acopăr capul cu-o gevrea.

E-un gest de preţuire şi respect,
Să-nclin şi fruntea-mi până la pământ,
Sub largul lumii acoperământ.
El e măreţ, eu sunt doar imperfect.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refuz

În iubire şi-n război
Totul trebuie să fie
Împărţit numai la doi
Şi-nmulţit măcar cu-o mie.

Ce maxim gândesc la tine,
Ce minim te pot avea
Şi ce rău mă simt când bine
Spun că fac şi cred şi-aş vrea...

Dau pacea mea pe un război
În care totul e confuz,
Primesc o clipă cu noi doi
Şi veşnicia o refuz.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un colţ de Rai

Cobor uşor din microbuz
Cu un rucsac şi-o pelerină
Zâmbeşte-un fir de cucuruz
Îmi face semn dintr-o grădină

- De ce-ai venit, nu vezi că plouă?
Mă-ntreabă-n grabă o răchită
Răsura cu rochiţă nouă
În părul meu vrea să se prindă

Mai mândru socul flori înalţă
Chiar lângă pod peste Ampoi
Se pierde Plesa-n nori şi ceaţă
Şi gândul meu merge-napoi

Se cerne ploaia peste sat
Un colţ de rai pierdut în lume
Dar paşii mei nu l-au uitat
Aici mă strigă toţi pe nume

Mă simt din nou copil desculţ
Cu tot pământul la picioare
Cu soare prăbuşit în munţi
Cu meri acoperiţi de floare

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc şi nisip

Îmi amintesc adesea cînd m-am născut pe lume
din fînul gras al umbrei, din ţipătul luminii,
copil vestind speranţa prin zodia fără nume
şi cîntăreţ al pîinii din fluierul tulpinii.

Beau vin din cupe fluturi şi lupi dansau pe dealuri,
mă mîngîiau cinci nuferi ca pe un pui de baltă
şi mai ieşeau şi rîme şi oase de prin maluri,
parcă sub val de ape ce-n tainic vînt tresaltă.

Şi-apoi trecui prin vreme ca un marfar noptatic,
strigîndu-mi la răstimpuri, pe cîte-un cîmp, aleanul
şi nechezat de caii cei liberi şi sălbatici,
ce-şi nărăviră sila şi-şi putreziră hamul.

N-au apucat corăbii să îmi vîslească-n sînge,
ci doar piraţi tereştri să-mi tulbure povestea,
dar din spinări de păsări simţit-am cum se frînge
şi ruginia ploaie, şi trăznetul, şi vestea.

Iar după cîte toate, ung uşa cu slănină
şi-o las deschisă-n voie, pierzîndu-mă prin iarbă...
Copil fiind iar, simt lumea topindu-se străină,
pe fruntea mea simt roua cerească stînd să fiarbă.

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vremea toarce a mele vise,
De pe caierul vieţii,
Împletind doruri aprinse,
În razele dimineţii.

Pe un fus ea le adună,
Poate-o ţese-un câmp cu flori,
Unde viaţa e mai bună
Şi zâmbeşti adeseori.

Unde dragostea-i stăpână,
Vântu-i dulce adiere,
Ce în soaptă vrea să-ţi spună
"Te iubesc"... ca mângâiere.

Şi mai ţese un izvor,
Ce în râu cu apă rece,
Pe a florilor covor,
Cu sclipiri de argint va trece.

Lângă el un tei în floare,
Unde seara când e lună,
"El" şi "ea" cu-o sărutare,
Vin ca dragostea să-şi spună.

Din căldura dragostei,
Aprind licurici... o mie,
Umplând câmpul cu scântei,
Într-o dulce armonie.

Pe cer... un covor de stele,
Pe pământ... unul cu flori,
Aştea-s visurile mele,
Pace,... dragoste,... culori.

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară brusc

Soseşte primăvara calm
Prin galeriile subtile
Din care urcă greu, tactile
Influorescenţe de napalm

Primăvara vine brusc
C-am ieşit ca gâzele la soare
Aripi şi lăbuţele să-mi usc
După iarna asta mare

Dorm căţeii toropiţi de cald
Pământul mai musteşte-a sevă
Parc-am intrat de nu ştiu când în grevă
Şi-aş visa un râu ca să mă scald!

Nu m-aş duce nici la băcănie
Să-mi cumpăr de-ale gurii şi nici pâine
C-aş dormi aşa şi până mâine
De necaz. Sau chiar de bucurie

Zarva lumii a rămas departe
Zgomotele nu mă mai ating
Doi copii-n vecini joacă pong-ping
De jocul lor, o viaţă mă desparte

Arde focul în bucătărie
Poştaşul îmi aduce o scrisoare
Dar lenea mea-i aşa de mare,
Şi-mi gătesc de foame o iahnie

O turmă paşte vizavi pe deal
O fătucă saltă pe potecă:
Spuneţi voi, care bibliotecă
Mai ascunde-aşa un ideal?!

Şi-aş vrea să mai lungesc niţel
şederea. Însă mă opresc
Că vine vremea să-ngrijesc
O bubă la un degeţel

Ce pace-n jurul meu respiră
Natura-n care m-am născut
C-aş lua-o iar de la-nceput
Precum Apollo doar cu-o liră!

Dau foc ţărani gunoaielor prin curţi
Ascut securi, repară câte-un gard
Nu-ntreabă nimeni de rimel sau fard
Şi ţâncii ies cu pantalonii scurţi

Ce liniştită zi şi calmă
Că mie mi se-nchide pleoapa
Ogoarele se văd ca-n palmă
Şi mici sătenii, care dau cu sapa

La câţiva paşi, mulţime de izvoare
Îşi caută o albie comună
Şuviţele de apă se-mpreună
Şi pornesc la vale către mare

Nu m-am mişcat din jilţ deloc
De parc-aş fi stăpânul lumii
Şi altă-ngrijorare nu mi-i
Iahnia doar să nu dea-n foc.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita Mea

Iubita mea cu părul fin
De multe ori am vrut să vin,
La tine oriunde ai fi,
Aş face multe pentru a te găsi.

Iubita mea cu ochii de cristal
Care mă porţi din val în val,
Aş da orice să ajung la mal
Să te pot vedea la carnaval.

Iubita mea cu buze dulci
La mine-n braţe aş vrea să te culci,
Te-aş săruta întruna
Te iubesc pentru totdeauna.

Iubita mea eu te ador
Mă simt de parcă n-o să mor,
Iubirea ta e pe vecie
Chiar dacă pare o nebunie.

poezie de Ovidiu Kerekes (3 februarie 2015)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă nescrisă

M-am lăsat dorită în braţele tale
de când mi-ai zis că primăvara a inventat
aşternutul fânului cosit,
atunci m-am încredinţat că exişti;
ia-mă cu tine în lumea increată
să-ţi dăruiesc un gând nerisipit
rătăcind de mână
într-un loc curat
simplu şi albastru
acolo unde răul nu ajunge,
voi fi doar a ta
în anotimpuri toate care trec prin mine,
tu doar pune-ţi sufletul aproape
si ascultă-mi clipa...

M-am lăsat în dorinţa ta nescrisă
la margine de lume
spre miracolul din suflet
unde "te iubesc" are gust de veşnicie...

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!