Primăvară brusc

Soseşte primăvara calm
Prin galeriile subtile
Din care urcă greu, tactile
Influorescenţe de napalm

Primăvara vine brusc
C-am ieşit ca gâzele la soare
Aripi şi lăbuţele să-mi usc
După iarna asta mare

Dorm căţeii toropiţi de cald
Pământul mai musteşte-a sevă
Parc-am intrat de nu ştiu când în grevă
Şi-aş visa un râu ca să mă scald!

Nu m-aş duce nici la băcănie
Să-mi cumpăr de-ale gurii şi nici pâine
C-aş dormi aşa şi până mâine
De necaz. Sau chiar de bucurie

Zarva lumii a rămas departe
Zgomotele nu mă mai ating
Doi copii-n vecini joacă pong-ping
De jocul lor, o viaţă mă desparte

Arde focul în bucătărie
Poştaşul îmi aduce o scrisoare
Dar lenea mea-i aşa de mare,
Şi-mi gătesc de foame o iahnie

O turmă paşte vizavi pe deal
O fătucă saltă pe potecă:
Spuneţi voi, care bibliotecă
Mai ascunde-aşa un ideal?!

Şi-aş vrea să mai lungesc niţel
şederea. Însă mă opresc
Că vine vremea să-ngrijesc
O bubă la un degeţel

Ce pace-n jurul meu respiră
Natura-n care m-am născut
C-aş lua-o iar de la-nceput
Precum Apollo doar cu-o liră!

Dau foc ţărani gunoaielor prin curţi
Ascut securi, repară câte-un gard
Nu-ntreabă nimeni de rimel sau fard
Şi ţâncii ies cu pantalonii scurţi

Ce liniştită zi şi calmă
Că mie mi se-nchide pleoapa
Ogoarele se văd ca-n palmă
Şi mici sătenii, care dau cu sapa

La câţiva paşi, mulţime de izvoare
Îşi caută o albie comună
Şuviţele de apă se-mpreună
Şi pornesc la vale către mare

Nu m-am mişcat din jilţ deloc
De parc-aş fi stăpânul lumii
Şi altă-ngrijorare nu mi-i
Iahnia doar să nu dea-n foc.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez din Povestea omului (1923)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zăresc

Nu mai zăresc şi-aş sta să mai ascult,
Poteca merge încă mult?

Şi cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur călător?

Nici apele, nici vîntul n-o-ntrerup.
E pas de sfînt, e pas de lup?

Se duce, doar se duce şi nu vine,
Cărarea-aleasă numai pentru mine.

De cînd o umblu fără de răscruce,
Nu vreau să merg şi ea mă duce.

M-aş odihni... Secundă cu secundă
Potecă înapoi mi se scufundă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei rasună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

À l'improviste

Foi de plastic strânse-n cort
Şi din frig dau de căldură
Unde nimeni nu-mi mai fură
Din puţinul meu confort

Un decembrie cu soare
Prin efectul lui de seră,
Ca un cânt de baiaderă
Absolut din întâmplare!

Şi-mi închipui că fac plajă
În Sargasse sau Hawaii
Nici euro, nici parai
Doar tăria dintr-o glajă,

Mi-a mai susţinut moralul
Că angoasa care scurmă
Cronicile de pe urmă,
Subminează carnavalul

N-am deasupra mea vreun şef
Ca să-mi taie din chenzină
Vilă n-am, nici limuzină
Şi lucrez doar când am chef!

Ce să-mi mai doresc în plus?
Bucăţica mea de pâine
Pentru astăzi, pentru mâine
Că celelalte s-au cam dus

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununile de laur

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovarat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţelul, au sosit scrisori... Dintr-o veche obişnuinţă aştept ceva din afară: vine o persoană plăcută, vreo veste bună într-o scrisoare. Aştept şi în acelaşi timp ştiu prea bine că din afară n-are cum să-mi vină nimic bun. Nu pot nici măcar să mă gândesc cine din afară, ce om şi ce veste mi-ar putea aduce o adevărată bucurie. Ce poate să mă bucure? Ce pot să-mi doresc? Numai un singur lucru, pe care pot să mi-l ofer singur: o apropiere tot mai mare de Dumnezeu, contopirea cu El. Nu sunt într-o stare bună de spirit; ce bucurie pot să-mi ofer? Pot să-mi ofer şi acum o bucurie, şi încă mare: să înving această dispoziţie, să mă folosesc de ea pentru a învăţa chiar şi în timpul ei să nu întrerup comunicarea cu Dumnezeu.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş înveli cu frunze galbene

cum am găsit odată un pui de căprioară
dorinţa de a-l atinge
ca şi intenţia de a-l încălzi
erau pur şi simplu normale
dar sigur pe foarte aproape
inima căprioarei bătea disperată
aşa că m-am abţinut
să nu-i stric chimia
dar m-am tot rugat de atunci
să nu-l găsească niciun carnivor
dar nici pe mine
deaorece uneori mă simt aşa
numai bun de acoperit cu frunze
să nu mă găsească iarna ne-nvelit
iar primăvara să-mi crească prima frunză
să fac fotosinteză cu cerul
să-mi gâdile fluturii noua viaţă
iar ploaia să-mi plângă dorul de tine
să văd şi eu cum e să rodesc
să-mi răspândesc trupul prin toată pădurea
să înapoiez cumva
aşternutul acesta cald
precum inima ta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere de sine

Mă pregătesc febril, ca mâine să mă nasc,
Mă uit încă o dată atent prin împrejur,
Să ţin minte ambient... şi riscuri ce mă pasc,
Să iau cu stoicism în calcul, rece, dur...

... Că nu pot şti, afară ieşit, de-oi fi iubit
Şi dacă am să înot, ca până acum, în apă...
Cine-mi va da de hrană şi cum voi fi primit
În ce se spune "lume"... şi ea din ce se-adapă?

Sărut, drept mulţumire, cordonul vieţii mele
Întins de cineva, ce-aud se cheamă "mamă",
Ce-o simt, m-am dezmierdat în sinea ei, sub piele
Şi-aş vrea s-o văd; ca mine-i... şi pentru ea-i tot dramă?

Îmi va fi oare iar cu trupu-i călăuză,
Va fi o bucurie, sau o fi, îi sunt, teamă,
C-am auzit-o ades; s-ar vrea curând lăuză
Cu ce-a crescut, în braţe... Cât rău i-ar fi, să geamă"?!

Mă zbat nerăbdător şi ştiu că poate doare,
Dar nu, că după icnet găseşte timp să râdă...
Şi vocea groasă, alături, i-a adus azi o floare,
Făcându-i jurământ că pentru noi, asudă...

... Că s-a jurat, de-acum să se dedice nouă
Şi simt m-apasă greu, că-i rău de tot, aproape...
Când, "dragostea"-i răspunde; să fie atent, îs doi, două...
Şi încep râsul ce-l ştiu, ce-mi tulbură tot, ape...

Parcă şi eu aş râde, c-am învăţat cuvântul,
Doar că-mi rezerv plăceri să le împărţim, cu toţii
Şi ard de nerăbdare să văd şi eu pământul,
De care aud mereu... Să-mi aflu mâine sorţii!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşite din pământ

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

Trăim de ieri şi până mâine seară,
Urlăm la luna plină, minunaţi de umbre
Ne vom spăla în mare mai la vară
Şi vom uita de clipele destul de sumbre...

Nu scapă nici un om plin de rutină,
Nici umbrele nu-s colorate în lumină...
Trec zilele de ieri şi până mâine
Azi de-aş trăi, să muşc din pâine!

Prin apa bălţilor mă oglindesc cu talpa
Iar în noroi îmi las amprentele-mpietrite!
Voi servi în pofta prezentului supa
De mii de anotimpuri vii, nedefinite...

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lehamite

M-am săturat să tot muncesc
Doar să-mi justific existenţa
Şi-aş vrea şi eu să huzuresc,
Da-i tot mai mare concurenţa.

epigramă de Eugen Albu din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am săturat...

M-am săturat să văd cum pică frunza
Şi doar păianjeni îşi ridică pânza.
Aş vrea să ştiu unde-i acum parfumul;
De ce-a plecat lăsându-ne doar fumul?

M-am săturat să văd cum mor în gară
Cei ce respiră-n drogul din ţigară,
Şi-apoi se duc să doarmă în canale
Şi mor stupid în linişti infernale.

M-am săturat de-atâta sărăcie
De teama că-n curând foame-o să-mi fie,
Iar lupii care urlă-n parlamente
Nu-mi vor lăsa măcar medicamente.

M-am săturat să văd mereu cum plânge
O Românie suptă pân' la sânge,
Şi tare-aş vrea să-i văd sub ghilotină
Pe hoţii care ne prefac în tină.

M-am săturat să mânc pâine amară
Şi să fac sluj la o babă murdară,
Pătându-mi în mătănii demnitatea
Şi-uitându-mi uneori identitatea.

M-am săturat să văd la colţ de stradă
Copii cerşind şi nimeni să nu-i vadă.
Sau vreun bătrân care se vrea sub cruce
Când pe impozit banul lui se duce.

M-am săturat de-atâta supărare,
Unde mă uit văd munţi de disperare
Şi vă întreb pe cei ce ne conduceţi:
În gând povară, chiar deloc nu duceţi?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un….Cerşetor

Daţi-mi şi mie un ban!
Sunt un biet copil orfan,
N-am părinţi şi nici bunici,
Am în schimb trei fraţi mai mici,
Să le pot lua o pâine
Ca să-i cresc de azi pe mâine.

Daţi-mi şi mie un ban!
Nu vreau să cerşesc şuhan,
Vreau s-adun câţiva leuţi,
Hai…Domnilor fiţi drăguţi,
S-aveţi parte de iubire
Sănătate şi mărire.

Daţi-mi şi mie un ban!
Sunt sleit, nimic nu am,
Să-mi pot face un ungheţ,
Că la iarnă o să-ngheţ,
Să-mi cumpăr nădragi mai groşi,
Hai dom’le... Fiţi miloşi.

Daţi-mi şi mie un ban!
Ca să-mi cumpăr şi duhan,
E mai ieftin, linişteşte,
Foamea mi-o potoleşte.
Când mai mare o să cresc
Vă promit, o să muncesc.

Daţi-mi şi mie un pol!
Ca să-mi pot lua un ţol,
Noaptea să-i mai învelesc
Pe cei mici. Până mai cresc.
Hai doamnă fi mai docilă,
Crede-mă! Cerşesc de silă.

Daţi-mi şi mie un pol!
Oameni buni! Coşul mi-e gol,
Iar cei mici plâng şi mă cheamă
Să le duc măcar de-o zeamă.
Să cumpăr vre-o doi covrigi,
Pentru-o zi să scap de griji.

Daţi-mi şi mie un leu!
Să-mi cumpăr un copârşeu.
Cred că mi-am ieşit din minţi
De când nu mai am părinţi.
Decât hoţ şi cerşetor
Mai bine cinstit să… mor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmieri străjuind

Priviţi cu grijă palmierii
Străjuind la vânturile din sud
Cum plânge noaptea seva şi-o aud
În adierea primăverii

Cum trec deasupra zboruri caste
Printr-un ţinut împovărat
din mit în mit. Adevărat
Şi-n tot itinerariul vast e

Îmi exilez de frica lumii
Pe ţărmuri leneşe emoţii
Unde-au lăsat şi ostrogoţii
Zigzaguri largi pe faţa humii

Acolo dorm legende care
Mai dăinuie în câte-un grai
Palpând ca-n alfabetul Braille
Între mistere şi eroare

Acolo-un domn bătrân şi calm
Chimist, cercetător cu sprayuri
Îi storcea ziua de uleiuri
Şi făcea bombe cu napalm

În umbra lor ades vin fete
În primăvara vieţii coapte
Cu ochi de jar şi păr de noapte
Ca în reclamele helvete

Adâncă pavăză ori scut
Şi bun liman pentru corăbii
Din larg se văd ca nişte săbii,
Pe care zeii le ascut.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul din stele

Jur c-aş vrea să-mi fii un dar
Cu expeditoru-n stele
Şi, ce eşti, să n-am habar
Nici prin gândurile mele.

Aş desface, grijuliu,
Panglica de la cutia
Cu aspectul de sicriu
Şi efectul: afazia

Şi te-aş scoate, te-aş lua
Între mâinile-amândouă,
Iar din ochi, pe loc, ţi-aş bea
Picăturile de rouă.

Te-aş sădi la mine-n piept,
Să fii tu aceea care
Îmi va spune să n-aştept
O iubire mult mai mare,

Să-mi ajungă doar un dar
Şi să-mi fie pofta bună
Cât înseamnă-n calendar
Două sau măcar o lună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş întoarce-acasă...

M‐aş întoarce-acasă,
dar nu mai am de ce,
Drapelul ăstei ţări
astăzi e petice,
Românii-s boi la jug
pentru un colţ de pâine,
Ce-şi iau "pe datorie"
speranţa unui.... "mâine".

Zâmbesc amar, sărmanii
şi Doamne, câte-i rod,
De la pantofi, la burtă,
la gândul cel nărod,
Căci au copii la masă,
dar masa-i mai mult goală,
O mână de cartofi
le clocoteşte-n oală.

M-aş întoarce-acasă,
dar nimeni nu m-aşteaptă,
Părinţii mi-s pământ,
iar lacătu'-i pe poartă,
Nimic n-a mai rămas,
nici un butaş de vie,
Nimic să-mi amintească
de-a mea copilărie...

Vorbesc vecini prin gard
c-au năvălit cumetri,
Acele neamuri-proaste ce
stau la câţiva metri,
Dar nu îţi spun o vorbă
cât timp eşti în putere,
Te "venerează" după,
simţind miros de-avere.

••••••••••

M-aş întoarce-acasă,
dar casă nu mai am,
Nici mamă, şi nici tată,
nici ţara ce-o ştiam...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamieri străjuind

Priviţi cu grijă palmierii
Străjuind la vânturile din sud
Cum plânge noaptea seva şi-o aud
În adierea primăverii

Cum trec deasupra zboruri caste
Printr-un ţinut împovărat
din mit în mit. Adevărat
şi-n tot itinerarul vast e

Îmi exilez de frica lumii
Pe ţărmuri leneşe emoţii
Unde şi-au lăsat şi ostrogoţii
Zig-zag-uri largi pe faţa humii

Acolo dorm legende care
Mai dăinuie în câte-un grai
Palpând ca-n alfabetul Braille
Între mistere şi eroare

Acolo-un domn bătrân şi calm
Chimist, cercetător cu sprayuri
Îi storcea ziua de uleiuri
Şi făcea bombe cu napalm

În umbra lor ades vin fete
În primăvara vieţii coapte
Cu ochi de jar şi păr de noapte
Ca în reclamele helvete

Adâncă pavăză ori scut
Şi bun liman pentru corăbii
Din larg se văd ca nişte săbii
Pe care zeii le ascut

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complicele umbrei

când îţi vine timpul
calci pe întuneric ca pe o iarbă
cosită prea devreme
primăvara
o altă realitate respiră din tine
e ca şi cum ai traversa strada
simţind umbrele altui anotimp
nu te clatini dar brusc
îţi aminteşti de tine

în acest răgaz dintre noapte şi zi
eşti doar tu şi
o umbră care
te desparte de lucruri

cineva intră prin efracţie
nu-i nimic
zici
e doar complicele umbrei
pe care o aştept...

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!