Aş

vrea să-mi pot aduna gândurile, transpir abundent şi schimb tricou după tricou, mă simt ca anthony perkins în psycho dar în loc de cuţit am un borcan şi le pândesc de parc-ar fi muşte
s-au adunat multe dar e suficient un chibrit, oricum scena duşului o joc singur şi dincolo de perdea nu e nimic şi stau ca prostul cu borcanul în mână şi mi se face foame
amintirile sunt un soi de sendvişuri cu şuncă sau multe altele, poţi trăi din ele chiar şi după moarte dar sper să nu fac o fixaţie din asta
tu erai exact la fel cum visasem şi părea că nimic n-o să ne oprească dar eu umblu cu borcanul gol şi transpir abundent într-un sequel de serie b la vertigo
când plăteam la supermarket nu-i zâmbeam vânzătoarei ca să economisesc pentru tine, mă enervau radarele deşi gândeam încet, la limita oricărui pericol
îmi închipuiam c-o să vină momentul când n-o să mai avem ce să ne spunem dar mizam pe faptul că putem să ne băgăm în pat unul lângă altul şi să împărţim căldura aceea
să mocnim împreună topind lumea şi timpul nepăsători ca focul care arde fără să întrebe dacă e casă, carte sau trupul cuiva, să transformăm lumea într-un nou anotimp
ca atunci când prin noiembrie a luat foc o sondă şi-a ars vreo trei săptămâni şi lumea era uimită că pe dealuri pomii înfloriseră a doua oară

poezie de Leonard Ancuţa (17 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr şi liber, şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam şi deveneam mai înţelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, aşa că am hotărât să privesc mai puţin departe şi anume, să-mi schimb doar ţara. Dar şi ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriaţi mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aş fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aş fi schimbat familia şi prietenii. Încurajat şi însufleţit de ei, aş fi găsit putere să-mi fac ţara mai bună şi, cine ştie, poate chiar aş fi schimbat lumea...

Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sosit la şapte şi jumătate. De atunci, stau într-un fotoliu ca un nebun. Nu pot face nimic. Nu aud nimic altceva decât vocea ta. Simt că o iau razna când te aud spunându-mi "Dragă." Astăzi am ofensat doi oameni părăsindu-i cu răceală. Voiam să aud vocea ta, nu a lor. Când sunt împreună cu tine îmi dau deoparte natura dispreţuitoare, suspicioasă. Aş vrea să simt capul tău pe umărul meu.

citat din James Joyce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul din oglindă

Pe cât trece timpul, mai mult realizez,
Că nu mai eşti nimic din ce odat' erai,
Iar amintirea ta în colţ eu o aşez,
Acolo nu-i nimic,
Acolo tu îmi stai.

Erai buchet de flori, salbatic, minunat,
Acum o vază goală, în iz de acetonă,
Aveam sau nu dreptate, oricum n-ai ascultat,
Cum să-ţi fi fost de-ajuns când judecai la tonă...

Acum eu încă-s singur, nu mă pot conecta,
Iar lumea mea e goală, nu simt că pot deschide,
O uşă pentru alta, şi-mi mai propun una,
La rândul ei pe care doresc a o închide.

Uitării condamnată, iar eu singurătăţii,
Iubirea n-o să ierte c-am procedat aşa,
Tu răul l-ai făcut, eşti încă judecată,
Dar eu le-am pus pe toate, nedrept, în oala ta.

Conştient că nu e bine, conştient că nu au vină,
Dar eu când pedepsesc o fac până la sânge,
Nu -i dau iubirii şansa să prindă rădăcină,
Pe prostul din oglindă nu vreau să-l văd cum plânge.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Howard Hughes (neauzind ce îi spune Kate): Scuză-mă?
Katharine Hepburn: Chiar dacă eşti surd, trebuie să te descurci. Ia-ţi ceva care să te ajute să auzi sau du-te la tatăl meu. E urolog, dar tot de corp ţine şi asta. Nu crezi?
Howard Hughes: Hmmm.
Katharine Hepburn: Eu sunt sănătoasă. Fac şapte duşuri pe zi ca să fiu curată şi pentru că lumea spune că stau cam mult pe afară. Dar nu stau. Sunt o fire atletică. Transpir! Asta e, acum ştim amândoi adevărul: eu transpir, iar tu eşti surd. Nu suntem o pereche frumoasă?

replici din filmul artistic Aviatorul
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC student
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când călătoresc într-un vagon, sau merg pe jos după o masă bună, sau în timpul nopţii, atunci când nu pot dormi; în astfel de ocazii ideile curg cel mai bine, abundent.

citat celebru din Wolfgang Amadeus Mozart
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme scrise cu frica în sân

Niciodată n-am ştiut să stau într-o cameră
Să-mi potrivesc glasul la nivelul discursului
N-am ştiut ce să fac cu mâinile, mă încurcă
Am vocea prea stinsă ca un plânset surd
Şi în plus transpir abundent emoţie
Îmbrăcămintea total neadecvata, vara prea gros
Iarna subţire, niciodată cum trebuie
Toţi zic că sunt nepotrivit, să mă schimb
Cum să mă schimb când eu altul nu ştiu
Râd cu toţi dinţii cariaţi până în vârful urechilor
Un poet... un poet neînţeles.....
Şi-atunci mi-am închis poezia în mine cu lacăte
O pasăre cu aripi smulse strigând mută
Din când în când mai pâlpâie o lumină
Scriu poeme pentru un singur cititor, apoi le uit
De frica unchilor, mătuşilor, verişorilor, vecinilor
Oamenilor, trecătorilor, comercianţilor, cititorilor
Mi-am vândut limba descoperită pe conformitate
Un inginer cu lacrimile îngerului căzut în mine
Şi atunci am început să scriu
Poeme cu frica în sân

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic mai fals, nimic mai adevărat

sub formă de carte m-am împărtăşit
pentru tine
am cusut cu aţă albă gândurile mele
şi toate s-au făcut poezie
nimic mai fals nimic mai adevărat

într-un moment de luciditate
fiecare gând devine tortură psihometrică
în care îmi ucid treptat fobiile şi
toate durerile de inimă mor
amintindu-mi de mine

la început
m-am arătat lumii sub formă de înger
uşor uimită
lumea şi-a desfăcut braţele şi m-a primit
între sânii ei
se cuibăreşte mereu un copil

pentru tine
a murit Hristos
a plâns din greşeală
peste versurile mele
şi tu dormi
prins de-mbrăţişarea lor

sub formă de carte m-am împărtăşit
pentru tine
am trimis solie îngerului nenăscut
să scrie poezie în următoarea viaţă
nimic mai fals nimic mai adevărat

poezie de Emma Brad
Adăugat de Emma Brad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şi gândul bun

Ce bine ar fi dacă toate gândurile bune ar trece de la om la om, să bucure o lume.
Gândul bun dacă îl ai
către prieten să-l dai
Că şi el dacă-ţi trimite,
gândurile se unesc
şi prin ele, pasă-mi-te
faptele voastre vorbesc.
Unul şi altul v-ascultă.
Şi după exemplul vostru
lumea devine mai cultă,
în bine îşi schimbă rostul.
Procedând la fel ca voi,
gândul lor, toţi să-l transmită,
că cel aflat în nevoi
va primi încredere multă.
Astfel ne vom arăta
fiecare bunătatea.
Comunicând vom prospera,
ne vom păstra demnitate.
Când toată lumea e bună
viaţa este mai frumoasă.
Putem trăi împreună,
griji şi nevoi nu ne-apasă.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul ce mi se mai aşterne înainte aş vrea să fie sinuos. Pentru că drumul drept e plicticos. E ca atunci când te sui într-un avion şi ajungi la destinaţie fără nici o trepidaţie, fără nici un gol de aer, nimic. Când eşti întrebat cum ţi-a fost călătoria, nu poţi să răspunzi altceva decât: "Nu ştiu. Am dormit tot timpul." Piedica în viaţă e ca un pinten de cristal. Loveşti exact cât trebuie în ea, ca să poţi să mergi înainte. Dai prea tare, pintenul se face ţăndări, dai prea încet, nu simte calul nimic şi nu mai trage la drum. Deci obstacolele, problemele sunt esenţiale în viaţă. De-asta îmi doresc eu un drum cu cotituri. Numai atunci poţi fi.

Mircea Albulescu în revista Formula AS
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.

Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraş, deşi cred că aş fi procedat mult mai bine dacă aş fi rămas în continuare liniştit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la uşa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare şi l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieşit, ea l-a luat de mână, ba l-a şi sărutat, deşi, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât eşti tu atât de trist?
Lucian: Păi, ţi se pare puţin?
Maria: Sigur! Cine ştie ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoştinţă. Şi eu aş fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de faţă în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Şi?!
Maria: Şi nimic! Nick trebuie să înţeleagă că aşa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soţul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu ştiu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenţii mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Şi eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braţ, până am ajuns aici, în părculeţ.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braţ? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei paşi.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braţ... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Şi nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porţi astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maggie Fitzgerald: Am 32 de ani, domnule Dunn şi stau aici sărbătorind faptul că am mai petrecut încă un an curăţând vase şi servind la mese, ceea ce fac de la 13 ani, şi după dumneavoastră, voi împlini 37 de ani până voi putea lovi ca lumea, ceea ce trebuie să recunosc că, după ce am lucrat la sacul ăsta timp de o lună, poate fi adevărat. Alt adevăr este că fratele meu este în închisoare, sora mea minte statul pretinzând că unul din copiii ei încă mai trăieşte, tatăl meu e mort şi mama mea cântăreşte 150 kg. Dacă gândeam puţin, m-aş fi întors acasă, aş fi găsit o rulotă folosită, aş fi cumpărat o friteuză şi nişte biscuiţi. Problema e că, doar asta mă face să mă simt bine. Dacă sunt prea bătrână pentru asta, atunci nu mai am nimic. E destul de adevărat să vă convină?

replică din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de Paul Haggis, după F.X. Toole
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ai simţit şi tu, ca şi mine, de multe ori, că deşi depui eforturi mari pentru a progresa, pentru a obţine ceea ce îţi doreşti, progresul este greoi sau inexistent. Ba uneori poate chiar te simţi dat înapoi. Ei bine, asta se întâmplă pentru că toate traumele noastre, care au lăsat urme adânci în felul în care funcţionează creierul şi emoţiile noastre, sunt fiecare dintre ele ca o piatră de moară. Cum poţi să alergi când ai pietre de moară la gât? Cum poţi să urci munţi sau să zbori cu pietrele de moară după tine? Mai degrabă te îneci şi eşti doborât. De aceea spun că ce nu te omoară, rareori te face mai puternic. De multe ori te slăbeşte, te îmbolnăveşte şi te traumatizează într-un fel care te va afecta pentru tot restul vieţii. Asta dacă nu foloseşti singura cale posibilă de a lega ceea ce simţi, emoţiile tale, de puterea ta mentală, de a înţelege, de a vindeca aceste emoţii şi traume, iar astfel să devii, poate pentru prima oară după copilărie, cu adevărat liber.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea poate să se ducă dracu' de tot, să vină alţii şi să strângă după noi, noi avem probleme mai importante, avem lucruri de simţit, trăim ca să simţim şi să ne doară şi în felul ăsta să păstrăm lumea pentru totdeauna în noi, şi în timp ce-o ţineam în continuare de mână m-am simţit exact exact ca în urmă cu zece ani, zece ani care nu însemnaseră nimic, se evaporaseră, revenisem în acelaşi punct. Era şi firesc, în definitiv, asta înseamnă să trăieşti. Viaţa nu înseamnă să ţi să întâmple lucruri, viaţa înseamnă doar stări, iar stările vin şi apoi dispar, în urma lor nu rămâne nimic, poate doar un gând sau două.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de duminică

Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculţă demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ţine
concursul de frumuseţe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...

poezie din autor, Poezii de suflet (8 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din ce este valoros nu se obţine uşor. Dacă ar fi uşor, lumea ar fi raiul pe pământ, însă lumea e în suferinţă. La fel suntem şi noi şi relaţiile noastre. Şi nu spun asta nici cu optimism, nici cu pesimism, eu doar observ. Ceea ce mă bucură pe mine în schimb este conştiinţa faptului că şi eu şi tu avem puterea de a ne transforma viaţa, de a ne regăsi puterile pierdute şi de a face din gând, emoţie şi energie ceva concret şi palpabil. Faptul că avem puterea de a crea, pentru mine e un motiv suficient pentru a trăi cu bucurie fiecare zi a existenţei, şi mi-ar plăcea să simţi şi tu la fel.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fox Mulder: Întotdeauna am crezut că atunci când voi îmbătrâni voi pleca undeva într-o călătorie. Nu la asta mă gândeam. Serviciile pe nava asta sunt groaznice, Scully. Nu e corect. Nu ne-a venit vremea. Încă mai avem multe de făcut.
Dana Scully: Mulder... Când m-au găsit, după ce doctorii şi chiar şi familia mea renunţaseră, am trecut prin ceva despre care nu ţi-am spus niciodată. Chiar şi acum e greu să-mi găsesc cuvintele. Dar sunt sigură de un lucru. Aşa cum sunt sigură de această viaţă, ştiu că nu avem de ce să ne temem când se va termina.

replici din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Diana Frone, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diateza învinsului

1.
Adevărul dragul meu prieten e că n-ai făcut nimic bun
un an de zile. Ai stat în miezul lucrurilor şi te-ai îndestulat cu
mizeria promisă de alţii. O lună în Blocul Scriitorilor şi-ai slăbit.
Ai filtrat lumina şi întunericul dar n-a rămas nimic.

Ca din cearşafuri ai fabricat o sfoară din zile
şi-ai vrut să evadezi dincolo
de tine însuţi dar n-ai reuşit.

Erai conştient de limite şi n-ai făcut nimic pentru asta măcar să sapi
pe sub ele un tunel. Să rupi măcar o parte din tine pe care s-o arunci
de partea cealaltă a morţii
ca să rămâi aici fără să fi claustrat în propria piele

dar n-ai făcut-o. Te-ai mulţumit cu ideea că toţi oamenii au limite
dar nu şi le cunosc încă şi de-aia se cred invincibili. Nu vrei să vorbeşti despre graniţe
ţi-ar plăcea mai mult să-ţi aduci aminte despre Domnule Motan
pisoiul pe care l-ai pierdut. A fugit sau a fost furat

dar cel mai important lucru e felul în care s-au schimbat lucrurile
apoi. Aşa e după fiecare pierdere
lumea se schimbă iremediabil şi nopţile sunt mii
de aparate de tatuat

care scriu pe tine toate lucrurile care te chinuie dar nu poţi să le citeşti
se amestecă până ajungi o pată. Şi dimineaţa când te trezeşti şi vezi soarele
deschizi ochii gura porii ca-ntr-o felaţie
şi aproape că-ţi place.

2.
Timpul e ca o pisică gri care-a fugit de-acasă şi nu se mai întoarce.
Domnule Timp şi Domnule Motan nu mai privesc înapoi şi
nu există păreri de rău.

Despre rău numai de bine. Şi despre bine numai de rău. Cu asta se aleg oamenii
şi nu trebuie să-ţi faci griji. Mergi şi spune-le prietenilor tăi că le faci cadou
o zi din viaţa ta şi vor râde de tine. Dar cineva se va bucura de lucrul acesta şi
vor bate clopotele anunţând omul exact. Dar nu te vei bucura de asta

pentru că viaţa îţi vine ca un costum primit de poamană. Din punct de vedere funciar
ai fost făcut din milioane de celule pe care le oferi
ca pe nişte bomboane la cutie la fiecare aniversare. Vrei să renunţi

ştergându-ţi amintirile ca pe-o casetă Agfa crom
pe care cu ani în urmă aveai Nirvana şi pe care acum a tras
Shpongle. Eşti gol şi nefolositor ca un joint fără vise. E nasol

amintirile îşi răspândesc otrava de fiecare dată când îmbraci un drum o carte un prieten
la fiecare bere. Cel mai bine e în înghesuiala din autobuz atunci când frânele
te izbesc de oameni şi realizezi că toţi împrejurul tău sunt străini
că eşti singur ca o boală într-un pavilion şi degeaba îţi ceri scuze. Eşti pierdut

dar asta aduce o anume linişte, ca atunci când primeşti nişte bani. Viaţa te-a plătit înainte
ca pe-o curvă să stai aşa cum vrea şi degeaba
degeaba încerci să te răzvrăteşti. Oricine îţi poate spune pentru cine bat clopotele
şi tu trebuie să înghiţi. Pentru că viaţa seamănă cu un muzeu de artă

în care intri şi toate tablourile sunt aşezate cu faţa la perete. Te întrebi ce fel de pedeapsă
e asta şi răspunsul te va chinui până la sfârşit. Când nu te mai interesează pentru cine
bat clopotele şi nici cum o mai duce Domnule Motan.

3.
A trecut un an de când sunt mort fără acte şi-i bănuiesc pe oameni de necrofilie.
Am avut în sânge o moştenire catastrofală şi într-un an am cheltuit-o
integral. Sunt un cerşetor scăpătat fiindcă toate zilele pe care le-am primit
au fost fără valoare ca nişte monede făcute din capace de bere.

Stau şi-mi vegez trupul aşezat în zile ca-ntr-un coşciug şi în fiecare zi îmi doresc
să merg la crematoriu. Să mai ard câte-o haină o pagină o fotografie
o casetă Agfa crom
de pe care am şters primele mele nefericiri şi am înregistrat altele.

Despre rău numai de bine. Şi despre bine numai de rău. Aşa mi-a fost dat să spun
după un an în care am lichidat tot ce mai puteam spera.
Nopţile mă învârteam în somn ca şi cum m-aş fi înfăşurat în bandă scotch
în aşteptarea zilei când voi fi livrat cuiva care va ştii să mă folosească.

Dar n-a venit momentul. Se spune că nimeni nu moare neîmplinit
însă libertatea e un ucigaş plătit care aşteaptă ieşirea din casă.
Şi mi-aş dori să mă împlinesc în aerul răcoros al serii cu Domnule Motan
torcând visele amândurora

însă pisoiul a fugit de acasă şi poate a murit. Şi el a dat semnalul şi rândurile
au început să crească şi ţara nu e suficient de încăpătoare.
Şi împlinirea mea aduce cu o mare clădire din sticlă pe care o spală sute
de muncitori

dar din afară nu pot privi înăuntru. Şi atunci îmi doresc să fug din lume
să ies ca fumul din propria mea ţigară
şi în urma mea milioane de feline să-mi sfârtece trupul.
Înnebunite

obsedate
ca un bărbat la jumătatea vârstei părăsit de viaţă dar hotărât
să treacă peste asta. Un bărbat care are încă puterea să ejaculeze

pe toate picturile defuncte sau în viaţă. Cu precădere
pe cele care atunci când le întorci cu faţa
zâmbesc într-un fel ciudat.

poezie de Leonard Ancuţa (26 iulie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!