Aș
vrea să-mi pot aduna gândurile, transpir abundent și schimb tricou după tricou, mă simt ca anthony perkins în psycho dar în loc de cuțit am un borcan și le pândesc de parc-ar fi muște
s-au adunat multe dar e suficient un chibrit, oricum scena dușului o joc singur și dincolo de perdea nu e nimic și stau ca prostul cu borcanul în mână și mi se face foame
amintirile sunt un soi de sendvișuri cu șuncă sau multe altele, poți trăi din ele chiar și după moarte dar sper să nu fac o fixație din asta
tu erai exact la fel cum visasem și părea că nimic n-o să ne oprească dar eu umblu cu borcanul gol și transpir abundent într-un sequel de serie b la vertigo
când plăteam la supermarket nu-i zâmbeam vânzătoarei ca să economisesc pentru tine, mă enervau radarele deși gândeam încet, la limita oricărui pericol
îmi închipuiam c-o să vină momentul când n-o să mai avem ce să ne spunem dar mizam pe faptul că putem să ne băgăm în pat unul lângă altul și să împărțim căldura aceea
să mocnim împreună topind lumea și timpul nepăsători ca focul care arde fără să întrebe dacă e casă, carte sau trupul cuiva, să transformăm lumea într-un nou anotimp
ca atunci când prin noiembrie a luat foc o sondă și-a ars vreo trei săptămâni și lumea era uimită că pe dealuri pomii înfloriseră a doua oară
poezie de Leonard Ancuța (17 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuța

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Când eram tânăr și liber, și imaginația mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam și deveneam mai înțelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, așa că am hotărât să privesc mai puțin departe și anume, să-mi schimb doar țara. Dar și ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieții, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriați mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aș fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aș fi schimbat familia și prietenii. Încurajat și însuflețit de ei, aș fi găsit putere să-mi fac țara mai bună și, cine știe, poate chiar aș fi schimbat lumea...
Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sosit la șapte și jumătate. De atunci, stau într-un fotoliu ca un nebun. Nu pot face nimic. Nu aud nimic altceva decât vocea ta. Simt că o iau razna când te aud spunându-mi "Dragă." Astăzi am ofensat doi oameni părăsindu-i cu răceală. Voiam să aud vocea ta, nu a lor. Când sunt împreună cu tine îmi dau deoparte natura disprețuitoare, suspicioasă. Aș vrea să simt capul tău pe umărul meu.
citat din James Joyce
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prostul din oglindă
Pe cât trece timpul, mai mult realizez,
Că nu mai ești nimic din ce odat' erai,
Iar amintirea ta în colț eu o așez,
Acolo nu-i nimic,
Acolo tu îmi stai.
Erai buchet de flori, salbatic, minunat,
Acum o vază goală, în iz de acetonă,
Aveam sau nu dreptate, oricum n-ai ascultat,
Cum să-ți fi fost de-ajuns când judecai la tonă...
Acum eu încă-s singur, nu mă pot conecta,
Iar lumea mea e goală, nu simt că pot deschide,
O ușă pentru alta, și-mi mai propun una,
La rândul ei pe care doresc a o închide.
Uitării condamnată, iar eu singurătății,
Iubirea n-o să ierte c-am procedat așa,
Tu răul l-ai făcut, ești încă judecată,
Dar eu le-am pus pe toate, nedrept, în oala ta.
Conștient că nu e bine, conștient că nu au vină,
Dar eu când pedepsesc o fac până la sânge,
Nu -i dau iubirii șansa să prindă rădăcină,
Pe prostul din oglindă nu vreau să-l văd cum plânge.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Howard Hughes (neauzind ce îi spune Kate): Scuză-mă?
Katharine Hepburn: Chiar dacă ești surd, trebuie să te descurci. Ia-ți ceva care să te ajute să auzi sau du-te la tatăl meu. E urolog, dar tot de corp ține și asta. Nu crezi?
Howard Hughes: Hmmm.
Katharine Hepburn: Eu sunt sănătoasă. Fac șapte dușuri pe zi ca să fiu curată și pentru că lumea spune că stau cam mult pe afară. Dar nu stau. Sunt o fire atletică. Transpir! Asta e, acum știm amândoi adevărul: eu transpir, iar tu ești surd. Nu suntem o pereche frumoasă?
replici din filmul artistic Aviatorul
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC student

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când călătoresc într-un vagon, sau merg pe jos după o masă bună, sau în timpul nopții, atunci când nu pot dormi; în astfel de ocazii ideile curg cel mai bine, abundent.
citat celebru din Wolfgang Amadeus Mozart
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme scrise cu frica în sân
Niciodată n-am știut să stau într-o cameră
Să-mi potrivesc glasul la nivelul discursului
N-am știut ce să fac cu mâinile, mă încurcă
Am vocea prea stinsă ca un plânset surd
Și în plus transpir abundent emoție
Îmbrăcămintea total neadecvata, vara prea gros
Iarna subțire, niciodată cum trebuie
Toți zic că sunt nepotrivit, să mă schimb
Cum să mă schimb când eu altul nu știu
Râd cu toți dinții cariați până în vârful urechilor
Un poet... un poet neînțeles.....
Și-atunci mi-am închis poezia în mine cu lacăte
O pasăre cu aripi smulse strigând mută
Din când în când mai pâlpâie o lumină
Scriu poeme pentru un singur cititor, apoi le uit
De frica unchilor, mătușilor, verișorilor, vecinilor
Oamenilor, trecătorilor, comercianților, cititorilor
Mi-am vândut limba descoperită pe conformitate
Un inginer cu lacrimile îngerului căzut în mine
Și atunci am început să scriu
Poeme cu frica în sân
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic mai fals, nimic mai adevărat
sub formă de carte m-am împărtășit
pentru tine
am cusut cu ață albă gândurile mele
și toate s-au făcut poezie
nimic mai fals nimic mai adevărat
într-un moment de luciditate
fiecare gând devine tortură psihometrică
în care îmi ucid treptat fobiile și
toate durerile de inimă mor
amintindu-mi de mine
la început
m-am arătat lumii sub formă de înger
ușor uimită
lumea și-a desfăcut brațele și m-a primit
între sânii ei
se cuibărește mereu un copil
pentru tine
a murit Hristos
a plâns din greșeală
peste versurile mele
și tu dormi
prins de-mbrățișarea lor
sub formă de carte m-am împărtășit
pentru tine
am trimis solie îngerului nenăscut
să scrie poezie în următoarea viață
nimic mai fals nimic mai adevărat
poezie de Emma Brad
Adăugat de Emma Brad

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ai și gândul bun
Ce bine ar fi dacă toate gândurile bune ar trece de la om la om, să bucure o lume.
Gândul bun dacă îl ai
către prieten să-l dai
Că și el dacă-ți trimite,
gândurile se unesc
și prin ele, pasă-mi-te
faptele voastre vorbesc.
Unul și altul v-ascultă.
Și după exemplul vostru
lumea devine mai cultă,
în bine își schimbă rostul.
Procedând la fel ca voi,
gândul lor, toți să-l transmită,
că cel aflat în nevoi
va primi încredere multă.
Astfel ne vom arăta
fiecare bunătatea.
Comunicând vom prospera,
ne vom păstra demnitate.
Când toată lumea e bună
viața este mai frumoasă.
Putem trăi împreună,
griji și nevoi nu ne-apasă.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem din toate
Avem un președinte, avem și prim ministru,
Avem guvern, avem și sute de parlamentari,
Deși nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.
În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o țară, cu așa de mulți
conducători,
Deaceea toată România, e așa de tristă,
Noi ne plătim cinci șefi, la trei locuitori.
Ce este și mai rău e căi plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ține lor mandatul,
Abian finalul celor patru ani i apucă treaba,
Și ne promit orice doar să mai prindă altul.
Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Peacest pământ nimeni, nu ne dorește,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spreaiurea se- ntețește.
Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.
Avem salarii alocații și pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i sa pus cruce.
Avem în țară cohorte de hoți și criminali,
Poliția chiar și când vrea ne le mai face față,
Hoții neprinși au ajuns astăzi mari miliardari,
Șii cumpără pe toți cu multă nonșalanță.
Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevărați,
Chiar deaș putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău tratați.
poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul ce mi se mai așterne înainte aș vrea să fie sinuos. Pentru că drumul drept e plicticos. E ca atunci când te sui într-un avion și ajungi la destinație fără nici o trepidație, fără nici un gol de aer, nimic. Când ești întrebat cum ți-a fost călătoria, nu poți să răspunzi altceva decât: "Nu știu. Am dormit tot timpul." Piedica în viață e ca un pinten de cristal. Lovești exact cât trebuie în ea, ca să poți să mergi înainte. Dai prea tare, pintenul se face țăndări, dai prea încet, nu simte calul nimic și nu mai trage la drum. Deci obstacolele, problemele sunt esențiale în viață. De-asta îmi doresc eu un drum cu cotituri. Numai atunci poți fi.
Mircea Albulescu în revista Formula AS
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o carte
Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Și eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.
Priveam stânci, munți, dealuri
Și mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Și nu mă săturam să mă mai uit.
Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Și lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuși Dumnezeu.
poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraș, deși cred că aș fi procedat mult mai bine dacă aș fi rămas în continuare liniștit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la ușa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare și l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieșit, ea l-a luat de mână, ba l-a și sărutat, deși, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât ești tu atât de trist?
Lucian: Păi, ți se pare puțin?
Maria: Sigur! Cine știe ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoștință. Și eu aș fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de față în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Și?!
Maria: Și nimic! Nick trebuie să înțeleagă că așa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soțul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu știu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenții mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Și eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braț, până am ajuns aici, în părculeț.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braț? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei pași.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braț... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Și nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porți astfel!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Maggie Fitzgerald: Am 32 de ani, domnule Dunn și stau aici sărbătorind faptul că am mai petrecut încă un an curățând vase și servind la mese, ceea ce fac de la 13 ani, și după dumneavoastră, voi împlini 37 de ani până voi putea lovi ca lumea, ceea ce trebuie să recunosc că, după ce am lucrat la sacul ăsta timp de o lună, poate fi adevărat. Alt adevăr este că fratele meu este în închisoare, sora mea minte statul pretinzând că unul din copiii ei încă mai trăiește, tatăl meu e mort și mama mea cântărește 150 kg. Dacă gândeam puțin, m-aș fi întors acasă, aș fi găsit o rulotă folosită, aș fi cumpărat o friteuză și niște biscuiți. Problema e că, doar asta mă face să mă simt bine. Dacă sunt prea bătrână pentru asta, atunci nu mai am nimic. E destul de adevărat să vă convină?
replică din filmul artistic O fată de milioane, scenariu de Paul Haggis, după F.X. Toole
Adăugat de Raluca Buhar

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate ai simțit și tu, ca și mine, de multe ori, că deși depui eforturi mari pentru a progresa, pentru a obține ceea ce îți dorești, progresul este greoi sau inexistent. Ba uneori poate chiar te simți dat înapoi. Ei bine, asta se întâmplă pentru că toate traumele noastre, care au lăsat urme adânci în felul în care funcționează creierul și emoțiile noastre, sunt fiecare dintre ele ca o piatră de moară. Cum poți să alergi când ai pietre de moară la gât? Cum poți să urci munți sau să zbori cu pietrele de moară după tine? Mai degrabă te îneci și ești doborât. De aceea spun că ce nu te omoară, rareori te face mai puternic. De multe ori te slăbește, te îmbolnăvește și te traumatizează într-un fel care te va afecta pentru tot restul vieții. Asta dacă nu folosești singura cale posibilă de a lega ceea ce simți, emoțiile tale, de puterea ta mentală, de a înțelege, de a vindeca aceste emoții și traume, iar astfel să devii, poate pentru prima oară după copilărie, cu adevărat liber.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea să fiu
Aș vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.
Și lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ți fină.
Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta ușor mă arde,
Și când te văd, eu simt că mor!
Aș vrea acum să fiu departe.
Și-aș vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aș vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!
poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea poate să se ducă dracu' de tot, să vină alții și să strângă după noi, noi avem probleme mai importante, avem lucruri de simțit, trăim ca să simțim și să ne doară și în felul ăsta să păstrăm lumea pentru totdeauna în noi, și în timp ce-o țineam în continuare de mână m-am simțit exact exact ca în urmă cu zece ani, zece ani care nu însemnaseră nimic, se evaporaseră, revenisem în același punct. Era și firesc, în definitiv, asta înseamnă să trăiești. Viața nu înseamnă să ți să întâmple lucruri, viața înseamnă doar stări, iar stările vin și apoi dispar, în urma lor nu rămâne nimic, poate doar un gând sau două.
Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool și sex
Adăugat de Dreams in Black and White

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de duminică
Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exercițiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculță demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ține
concursul de frumusețe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...
poezie din autor, Poezii de suflet (8 iulie 2017)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic din ce este valoros nu se obține ușor. Dacă ar fi ușor, lumea ar fi raiul pe pământ, însă lumea e în suferință. La fel suntem și noi și relațiile noastre. Și nu spun asta nici cu optimism, nici cu pesimism, eu doar observ. Ceea ce mă bucură pe mine în schimb este conștiința faptului că și eu și tu avem puterea de a ne transforma viața, de a ne regăsi puterile pierdute și de a face din gând, emoție și energie ceva concret și palpabil. Faptul că avem puterea de a crea, pentru mine e un motiv suficient pentru a trăi cu bucurie fiecare zi a existenței, și mi-ar plăcea să simți și tu la fel.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fox Mulder: Întotdeauna am crezut că atunci când voi îmbătrâni voi pleca undeva într-o călătorie. Nu la asta mă gândeam. Serviciile pe nava asta sunt groaznice, Scully. Nu e corect. Nu ne-a venit vremea. Încă mai avem multe de făcut.
Dana Scully: Mulder... Când m-au găsit, după ce doctorii și chiar și familia mea renunțaseră, am trecut prin ceva despre care nu ți-am spus niciodată. Chiar și acum e greu să-mi găsesc cuvintele. Dar sunt sigură de un lucru. Așa cum sunt sigură de această viață, știu că nu avem de ce să ne temem când se va termina.
replici din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Diana Frone, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Diateza învinsului
1.
Adevărul dragul meu prieten e că n-ai făcut nimic bun
un an de zile. Ai stat în miezul lucrurilor și te-ai îndestulat cu
mizeria promisă de alții. O lună în Blocul Scriitorilor și-ai slăbit.
Ai filtrat lumina și întunericul dar n-a rămas nimic.
Ca din cearșafuri ai fabricat o sfoară din zile
și-ai vrut să evadezi dincolo
de tine însuți dar n-ai reușit.
Erai conștient de limite și n-ai făcut nimic pentru asta măcar să sapi
pe sub ele un tunel. Să rupi măcar o parte din tine pe care s-o arunci
de partea cealaltă a morții
ca să rămâi aici fără să fi claustrat în propria piele
dar n-ai făcut-o. Te-ai mulțumit cu ideea că toți oamenii au limite
dar nu și le cunosc încă și de-aia se cred invincibili. Nu vrei să vorbești despre granițe
ți-ar plăcea mai mult să-ți aduci aminte despre Domnule Motan
pisoiul pe care l-ai pierdut. A fugit sau a fost furat
dar cel mai important lucru e felul în care s-au schimbat lucrurile
apoi. Așa e după fiecare pierdere
lumea se schimbă iremediabil și nopțile sunt mii
de aparate de tatuat
care scriu pe tine toate lucrurile care te chinuie dar nu poți să le citești
se amestecă până ajungi o pată. Și dimineața când te trezești și vezi soarele
deschizi ochii gura porii ca-ntr-o felație
și aproape că-ți place.
2.
Timpul e ca o pisică gri care-a fugit de-acasă și nu se mai întoarce.
Domnule Timp și Domnule Motan nu mai privesc înapoi și
nu există păreri de rău.
Despre rău numai de bine. Și despre bine numai de rău. Cu asta se aleg oamenii
și nu trebuie să-ți faci griji. Mergi și spune-le prietenilor tăi că le faci cadou
o zi din viața ta și vor râde de tine. Dar cineva se va bucura de lucrul acesta și
vor bate clopotele anunțând omul exact. Dar nu te vei bucura de asta
pentru că viața îți vine ca un costum primit de poamană. Din punct de vedere funciar
ai fost făcut din milioane de celule pe care le oferi
ca pe niște bomboane la cutie la fiecare aniversare. Vrei să renunți
ștergându-ți amintirile ca pe-o casetă Agfa crom
pe care cu ani în urmă aveai Nirvana și pe care acum a tras
Shpongle. Ești gol și nefolositor ca un joint fără vise. E nasol
amintirile își răspândesc otrava de fiecare dată când îmbraci un drum o carte un prieten
la fiecare bere. Cel mai bine e în înghesuiala din autobuz atunci când frânele
te izbesc de oameni și realizezi că toți împrejurul tău sunt străini
că ești singur ca o boală într-un pavilion și degeaba îți ceri scuze. Ești pierdut
dar asta aduce o anume liniște, ca atunci când primești niște bani. Viața te-a plătit înainte
ca pe-o curvă să stai așa cum vrea și degeaba
degeaba încerci să te răzvrătești. Oricine îți poate spune pentru cine bat clopotele
și tu trebuie să înghiți. Pentru că viața seamănă cu un muzeu de artă
în care intri și toate tablourile sunt așezate cu fața la perete. Te întrebi ce fel de pedeapsă
e asta și răspunsul te va chinui până la sfârșit. Când nu te mai interesează pentru cine
bat clopotele și nici cum o mai duce Domnule Motan.
3.
A trecut un an de când sunt mort fără acte și-i bănuiesc pe oameni de necrofilie.
Am avut în sânge o moștenire catastrofală și într-un an am cheltuit-o
integral. Sunt un cerșetor scăpătat fiindcă toate zilele pe care le-am primit
au fost fără valoare ca niște monede făcute din capace de bere.
Stau și-mi vegez trupul așezat în zile ca-ntr-un coșciug și în fiecare zi îmi doresc
să merg la crematoriu. Să mai ard câte-o haină o pagină o fotografie
o casetă Agfa crom
de pe care am șters primele mele nefericiri și am înregistrat altele.
Despre rău numai de bine. Și despre bine numai de rău. Așa mi-a fost dat să spun
după un an în care am lichidat tot ce mai puteam spera.
Nopțile mă învârteam în somn ca și cum m-aș fi înfășurat în bandă scotch
în așteptarea zilei când voi fi livrat cuiva care va știi să mă folosească.
Dar n-a venit momentul. Se spune că nimeni nu moare neîmplinit
însă libertatea e un ucigaș plătit care așteaptă ieșirea din casă.
Și mi-aș dori să mă împlinesc în aerul răcoros al serii cu Domnule Motan
torcând visele amândurora
însă pisoiul a fugit de acasă și poate a murit. Și el a dat semnalul și rândurile
au început să crească și țara nu e suficient de încăpătoare.
Și împlinirea mea aduce cu o mare clădire din sticlă pe care o spală sute
de muncitori
dar din afară nu pot privi înăuntru. Și atunci îmi doresc să fug din lume
să ies ca fumul din propria mea țigară
și în urma mea milioane de feline să-mi sfârtece trupul.
Înnebunite
obsedate
ca un bărbat la jumătatea vârstei părăsit de viață dar hotărât
să treacă peste asta. Un bărbat care are încă puterea să ejaculeze
pe toate picturile defuncte sau în viață. Cu precădere
pe cele care atunci când le întorci cu fața
zâmbesc într-un fel ciudat.
poezie de Leonard Ancuța (26 iulie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuța

Comentează! | Votează! | Copiază!