Ca-n faţa unei piramide (în amintirea poetului Mihai Codreanu)

Sonetul tău e-un monument perfect,
E o construcţie piramidală,
În fiecare vers percep o dală
La care n-am găsit niciun defect...

L-ai dăltuit cu trudă şi migală,
După al tău necunoscut proiect,
L-ai îmbinat precum un arhitect,
Desăvârşindu-i forma lui finală...

De-atâta strălucire şi grandoare
Mă simt ca-n faţa unei piramide,
Şi dacă peste ea - cu-nverşunare,

Vor trece-n valuri clipele fluide,
Muşcând pe rând din ale ei contururi,
Sonetul tău va dăinui de-a pururi!

poezie de Iulian Bostan din Dulce-amar
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul

Ce şi-ar dori, oare, mai mult sonetul –
Măsură, disciplină, eleganţă,
Un plus de sentimente şi substanţă?
Nu e uşor să-i descifrezi secretul...

Sonetul – şcoală fără de vacanţă
(Ţi-ai pregătit stiloul şi caietul?),
Maeştrii ne învaţă alfabetul:
Sonetul – meserie, cutezanţă...

Iluzii, fantezii, vise-n andante –
"Călări pe vin...", bem versul lui Baudelaire
Şi ne-ndulcim cu un sonet de Dante...

Apoi, târziu, cu-o stea, pe-un colţ de cer,
Un înger îşi notează,-atent remarca:
"Sonet – Lumină – Dragoste – Petrarca."
Apa care trece, pietrele care rămân

La senectute, câţi se cred Seneca!
Oricum te-ntorci, azi dai de-un filozof,
Care – vai-vai, ah-ah şi of-of-of! –
N-a vizitat nicicând biblioteca...

Nerozi ca Nero? Mulţi, cât spuma mării...
Micu'-mpărat e-un mare saltimbanc,
Care îşi are tronul într-un banc –
L-ai ascultat, ai râs, l-ai dat uitării...

Proverbul vechi (cu piatra şi cu apa)
Ne-nşală uneori, ne trage clapa –
Şi ridicăm în slăvi te miri ce fleac...

Şi ce-ncântare tâmpo-idolatră,
Când trece apa vie, cea de leac,
Şi ne rămâne epoca de piatră...
Labirint basarabean

La noi, mai încâlcit e Labirintul...
Stă firul Ariadnei să se rupă...
Sus, la palat, îngeri şi draci se pupă...
Afară, înfloreşte hiacintul...

Şi peste trupuri, jalnic, joacă-o trupă
De măscărici care-şi aşteaptă-argintul...
Minciuna, elegant, îşi soarbe-absintul...
Dreptatea nu se vede nici prin lupă...

Când va mai fi vreodată să se-ntoarne
Teseii Basarabiei acasă,
S-apuce Minotaurul de coarne
Ca pe un melc ascuns în iarba deasă,
Apoi, să ne dea vestea cea de aur:
De astăzi, am scăpat de Minotaur?!

poezie de Vasile Romanciuc din De ce plânge clovnul? (11 aprilie 2009)
Adăugat de vasili brinza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 78

Pentru că des ca Muză te-am chemat
Şi-a ta splendoare-n vers m-a sprijinit
Alte condeie locul mi-au luat
Şi-al lor poem tu l-ai oblăduit.
Cu ochii-l pui să cânte pe cel mut,
Pe ignorant în zbor l-ai ridicat
Celui şcolit tu aripi i-ai făcut
Şi celor nobili şarmul le-ai dublat.
Dar să fii mândru de al meu condei,
Căci tot ce scriu, din tine e născut
Altor poeţi le dai numai idei
Şi cu-al tău farmec versul le-ai umplut.

Dar tu eşti arta mea şi-al meu garant
Că mă faci cult, deşi sunt ignorant.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mortul ar putea reînvia
Şi-ar deschide măcar o dată ochii,
Aruncând în juru-i o privire,
Ar rămâne surprins, în uimire,
L-ai bârfit când era în viaţă
Şi l-ai urât de moarte;
Acum, după ce nu mai este,
Te declari cel mai bun prieten
Pe care l-a avut –
Şi stai în faţa portretului îndoliat
În semn de reculegere.

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul nepereche

De-un secol şi mai bine stă de veghe
Ca un stejar, poetul nepereche.
Priveşte! Apa vine, apa trece,
Din cer veghează lumea de poeţi,
O lume tristă, candidă şi rece.
Doar timpu-şi trece-n gând cu paşi alerţi.
Ne-a mângâiat lumina şi sufletul şi glia
Şi ne-a adus din ceruri, prin cânturi, poezia.
Şi câţi poeţi la tâpla-i, să stea, au încercat,
El a rămas de-a pururi, demn şi neegalat.
Acest titan de neînvins, această piatră de granit,
De veacuri, nu a fost învins, ci-a dăinuit în infinit.
Cu cinste şi credinţă, peste ani,
Ai fot u tei, trudind printre castani...
Ai răspândit în noi miros de vers,
Şi vieţii-ai dat şi vraje, dar şi sens.
Poporului de strajă, ai fost zid,
Tu l-ai zdrobit în vers pe Baiazid.
Ca tricolorul iar vei dăinui
Pentru străbuni, bunici, părinţi, copii!
Câmpia din Rovine, va trăi
Emoţia de vis a revederii.
Eminovici, eşti calea învierii.
În opere – adevărate perle,
Tu eşti luceafăr printre giuvaere.
Poporul azi de tine-şi aminteşte
Şi stima sa – simbol – ţi-o dăruieşte...

(poem închinat marelui nostru poet, Mihai Eminescu)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştia cum îl cheamă, de unde vine. Nu-l întâlnise niciodată. Dar necunoscut, venea parcă din ea, ca un vers de care-ţi aduci aminte avându-l pe buze înainte de-a şti unde l-ai auzit.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul şi căsuţa mea...

Simt că soarele dreptăţii
În curând o să-nflorească,
Şi va lumina de-a pururi
Peste Ţara Românească.

Dar de-atâta pribegie
Şi de-atâta aşteptare,
Îmi răsar în colţ de gene
Două lacrime amare...

... Azi

Din nou voi fi în casa mea,
Dar nu te regăsesc, măicuţa mea!

poezie de Cristi Vasile Cristescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută, dacă găseşti şi ştii să păstrezi, păstrează, dacă nu, lasă ceea ce ai găsit acolo unde ai găsit şi în felul în care l-ai găsit, altcineva poate avea nevoie de ceea ce tu ai găsit, nu te gândi dacă acel cineva caută sau nu.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul politicianului grăbit

Eu am trecut pe la multe partide,
La Iliescu, la Vadim... eu am fost,
Îmi caut mereu un cald adăpost,
Bat la uşa lor şi mi se deschide.

De-o funcţie mare-am vrut să-mi fac rost,
Să fiu eu acela care decide;
Zadarnic, speranţa mi se ucide!
Pentru mine n-au avut nici un post...

Poate e timpul să mă decid,
Periplul să-mi opresc în sfârşit,
Dar sunt politicianul grăbit,

Dornic cu orice preţ să mă capăt...
Spuneţi că nu mai e niciun partid?
Nu-i nimic, am s-o iau de la capăt!

sonet de Iulian Bostan din Iubirea fulgului de nea (2009)
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrului Victor Eftimiu, autor a o mie de sonete

O mie de sonete? Teribil! Nici Petrarca
Nu şi-a trecut prin secol aşa-ncărcată barca.
Dar compunând atâtea, tu ai avut un vis:
Să făureşti sonetul pe care nu l-ai scris.

epigramă de Tudor Măinescu (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Important nu e să-L găseşti pe Dumnezeu, chiar crezând în El, ci să-L cauţi. În clipa în care îţi spui că L-ai găsit, de fapt L-ai pierdut pentru totdeauna.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de contes diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

E îngrozitor să pierzi un om pe care l-ai iubit; însă ar fi şi mai cumplit dacă nu l-ai fi întâlnit niciodată.

Marc Levy în Prima zi (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş fi iubit

Te-aş fi iubit cu totul.
Ţi-aş fi iubit trecutul cu fiecare chip pe care l-ai atins,
cu fiecare gură pe care ai sărutat-o,
cu fiecare corp pe care l-ai pătruns,
cu momentele în care ai scâncit de durere şi ţi-ai strâns genunchii la piept
şi lacrimile ţi-au curs în valuri pe obraji.
Ţi-aş fi iubit faţa schimonosită de durere,
lacrimile din ochi şi genele umede,
obrajii lipicioşi,
suspinul din gât,
frica şi vocea tremurândă,
respiraţia sacadată şi tremurul mâinilor.
Ţi-aş fi iubit inima jupuită,
bucată cu bucată,
neagră, prăfuită, fără speranţă.
Ţi-aş fi iubit zgârieturile,
semnele şi cicatricile,
fiecare imperfecţiune,
fiecare fir de păr deranjat,
fiecare strigăt, ţipăt, şoaptă,
fiecare rid ce-ţi întâmpină râsul sau furia.
Aş fi iubit deranjul dinăuntru tău,
crizele necontrolate,
calmul înfricoşător,
pasiunea violentă.
Ţi-aş fi iubit plecarea,
pasul grăbit,
silueta dispărându-ţi în umbră.
Te-aş fi iubit cu totul.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt un uroborus

Nu sunt un uroborus, închipuind un cerc,
Atunci când se hrăneşte, din coada lui muşcând,
Dar îmi hrănesc iubirea de-a pururi, când încerc
Să fiu doar în Cuvântul dintâi ca om de rând,

Nu sunt fantastic şarpe care închide-un Cer
Încolăcit pe ceasul rotund ce naşte zori,
Dar sunt îndrăgostitul de marele mister
Al cercului ce creşte-n petalele de flori.

Nu sunt un uroborus, nepăsător şi orb
Suficient doar mie, când lumea Rai e-acum
Dar într-o-ncolăcire eu timpu-aş vrea să-mi sorb
Să nu se mai sfârşească la un sfârşit de drum,

Nu sunt un uroborus, deşi aş vrea să fiu
Ca-n dragostea eternă să nemuresc şi eu,
Muşcând din mine însumi, convins că-s şi eu Fiu
Al Tatălui prin care voi fi doar viu mereu!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caut

Mă caut pe malul Lacului Tei
În toate dimineţile de vară,
Dar clipele cu valuri tremurătoare
Imaginea de mult mi-o întunecară.

Mă caut prin ierburile
pe câmp înverzite,
Dar clipele ca nişte păpădii
De boarea vântului sunt răspândite.

Mă caut în ochii oamenilor
din cartier,
Dar ochii lunecă străini
peste mine.

Mă caut în liniştea parcului
pe mal înverzit,
Dar liniştea de mult
a pierit!

Rostul ţi l-ai împlinit.
Cântecul s-a zămislit,
chair dacă te-ai prăbuşit!

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul unu

Frumuseţii îi dorim copii
chipului ce-o poartă dăinuire,
trezită-n primăveri târzii
de-a pururi gata-i de iubire.

O flacără ţi-e mic dejun
foamea în rucsac rămâne,
şi fumul arată că eşti bun-
în suflet se coace-o pâine.

Eşti astrul din întuneric,
pe buze-i chiar primăvara,
iar binele, de-a pururi sferic,
începe când se rupe sfoara!

Mai crud e cuvântul decât cuţitul
ce-ţi sfârtecă iubirea cu infinitul!

poezie celebră de William Shakespeare din Sonete, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul epigramatic

Amarnic s-a-ncurcat "estetul"
În strofa lui mai sus plasată:
A vrut să spună că sonetul
E-o poezie... mai spălată!

epigramă de Mircea Trifu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 21

De muze n-am să mă mai las stârnit,
De frumuseţea lor sulemenită,
Cu cerul însuşi te-am împodobit
Orice fălos doar cu-n fălos repetă,

Cât să mă fi făcut să te compar
Cu astre, a lumii, a mărilor splendoare.
Cu prima floare-n an şi tot ce-i rar,
Şi poartă-n tiv telurica grandoare.

Dar fie să iubesc, să scriu ce simt,
Şi să îmi creadă dragostea curată,
Cum crede mama puiul, strălucit,
Şi-i pare că luceferii se-arată.

Mai spună alţii, vorbe mari având,
Nu te mai laud, că doar nu te vând.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte înainte! Drumul pe care l-ai parcurs, l-ai parcurs. S-a terminat, nu-l căra după tine. Nu te împovăra cu trecutul, nu este necesar.

Osho în Destin, libertate şi suflet. Care este semnificaţia vieţii?
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nostru

De-ar fi să îţi descriu un fir de dor,
sau forma şi culoarea unui gând,
aş face-o cu plăcere, ca şi când
eu însumi aş fi dor, sau gând, sau zbor,

Dar dacă-mi ceri descrierea s-o fac
la ce simt pentru tine, mi-ar fi greu,
căci nu pot, dintre noi, să rup un eu
cu care să încerc să-ţi fac pe plac.

Nu-mi cere, aşadar, să îţi pictez
iubirea mea, sau sufletul, în vers
şi cere-mi doar un gând să creionez.

Iar dorul, aş putea să-l desenez
ca un ecou îndepărtat şi şters,
departe, într-un colţ de Univers.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (7 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Im)perfect

Fără tine m-am simţit perfect,
N-aveam niciun fel de remuşcare,
În absenţa ta niciun defect
Nu se vede cât îl faci de mare.

Fără tine fericit am fost,
Sănătos la suflet şi la trup,
Regăsindu-mi pe pământ un rost
Care să m-ajute să mă rup

De trecut, de tine, de nimic,
Pentru că nimic n-ai însemnat
Bun în viaţa mea, ba, vreau să zic,
Prea mult of şi chin mi-ai cauzat...

Fără tine pot să fiu perfect,
După cum ţi-am şi mărturisit,
Mai adaug doar, să fiu corect,
Amănuntul că te-am păcălit.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (29 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!