Sonetul politicianului grăbit

Eu am trecut pe la multe partide,
La Iliescu, la Vadim... eu am fost,
Îmi caut mereu un cald adăpost,
Bat la uşa lor şi mi se deschide.

De-o funcţie mare-am vrut să-mi fac rost,
Să fiu eu acela care decide;
Zadarnic, speranţa mi se ucide!
Pentru mine n-au avut nici un post...

Poate e timpul să mă decid,
Periplul să-mi opresc în sfârşit,
Dar sunt politicianul grăbit,

Dornic cu orice preţ să mă capăt...
Spuneţi că nu mai e niciun partid?
Nu-i nimic, am s-o iau de la capăt!

sonet de Iulian Bostan din Iubirea fulgului de nea (2009)
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Reţetă" de post

- Stai cuminte, că e post!
Îl luă soaţa la rost.
- Lasă tu, că nu-i motiv,
C-am luat... prezervativ!

epigramă de Iulian Bostan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc târziu

Am înţeles, de-o vreme, că greşesc
atunci când caut să-mi exprim părerea
asupra unora ce "nu trăiesc",
dar le provoacă altora durerea.

Ar trebui să-ncerc să-i înţeleg
să aflu cât au suferit în viaţă,
să îi ascult, iar apoi să dezleg
tot ce în suflet au acum de gheaţă.

Aş vrea s-alung din ei tot ce-i urât,
să-i fac să uite orice răzbunare,
să ierte din trecut cum pot şi cât
şi, poate, să-şi găsească alinare.

Îmi pare rău de ei când, într-un joc
vor după punct să-ncerce un alt capăt,
în care n-au vreo şansă de noroc
şi uită că-i târziu şi sunt la scapăt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimic pierdut. Totul se încadrează perfect în ritmul monoton al vieţii. Început, sfârşit şi de la capăt: un alt început, un alt sfârşit; un veşnic ritual. De când, până când? Nu există capăt. Dincolo de orice zid, există altceva. Mereu altceva. Se continuă. Altfel. Sau la fel. De unde, până unde? Nu ştim! Poate vom afla. Vreodată...

Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am avut niciun motiv - sfârşit

Motto: "Singura prietenie de preţ este cea care s-a născut fără motiv." Arthur van Schendel
Dumnezeu este Olarul iar noi suntem vasele de lut. Toţi am fost creaţi pentru un scop.
"El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea." (Romani 9:18)

şi a venit şi vremea, să-ţi dau drumul să zbori,
să străluceşti în soare, asemeni unei flori...
şi ceasul a bătut, zicându-mi să te las...
de-acum, tu să mergi singur,
lucrând ca şi un vas...
orice sfârşit dă lacrimi,
chiar de un început
se-arată şi porneşte, lăsând ce-a fost... trecut.
şi doare şi apasă, deşi e tot ce-ai vrut,
răscolind momentul, când noi...
ne-am cunoscut.
nimic accidental n-a fost cu noi vreodată,
însă destinul acum, deschide altă poartă...
eu simt şi ştiu ce vine,
oricât m-aş bucura...
în suflet ard suspine,
ce vor elibera.
mult te-am iubit pe tine,
tu, suflet mult ales...
şi venele-mi sunt pline
de plânset nelumesc.
ai să-nţelegi prin vreme
ce eu ţie ţi-am fost...
precum şi-a mea iubire,
ce ţi-a fost adăpost.
şi te-am iubit pe loc, cum nu credeam să fie...
deşi, inima mea... plângea în colivie.
şi ţi-am întins o mână,
iar tu, n-ai ezitat...
ce-a fost... o să rămână,
deşi... totu-i schimbat.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem... ca frunza pe ram freamăt,
Să nu-mi mai joace soarta feste,
Încerc să-mi reprim orice geamăt
Pentru ce-a fost şi nu mai este!

Am plâns în ropote cu ploaia,
Furtunilor le-am ţinut piept,
La umilinţe-am întors foaia,
Greşelile am vrut să-ndrept!

În faţa nedreptăţii, nu pot
Să tac şi să nu mă revolt,
Ci, precum dangătul de clopot,
Eu voi răspunde dezinvolt!

Mă tem... dar nu îngenunchez,
Nu mă las şi n-o să-mi pun lacăt,
Cât sunt în viaţă, nu cedez,
Oricând, voi lua-o de la capăt!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Văd că mama ta ţi-a dat ţie lănţişorul ei.
Lucian: Da, ca să-mi poarte noroc şi să-mi amintească de ea, de parcă aş avea nevoie de un lănţişor ca să-mi amintesc de ea.
Iulian: Cine ştie?! Poate vei avea nevoie vreodată. Iar dacă ea ţi-a dat acest lănţişor, eu ce să-ţi dau, ca să nu mă uiţi?
Lucian: Nimic, blondule. Nu-i nevoie de nimic. Oricum, n-o să te uit niciodată. Cum aş putea oare?!
Iulian: Aşa-i. Sunt o persoană greu de uitat.
Lucian: Mai ales pentru mine. În plus, mama mi-a spus că de la tine are acest lănţişor; tu i l-ai dăruit...
Iulian: Hmm... Eu?! Mda, desigur... de la mine.
Lucian: S-a întâmplat ceva, blondule?
Iulian: Nu, nimic. Ce s-ar fi putut întâmpla?! Totul e-n ordine, cu excepţia faptului că peste câteva ore vei pleca într-o misiune spaţială, pentru următorii 13 ani...
Lucian: Greşeşti; poate ăsta-i singurul amănunt care e-n ordine acum. Restul pare a fi un haos total.
Iulian: Ai dreptate.
Lucian: De ce nu-i şi fotografia ta în medalion, alături de-a mamei?
Iulian: Nu e?! Se pare că am neglijat acest mic amănunt.
Lucian: Tot aşa mi-a spus şi mama.
Iulian: Mda, normal că tot aşa. Bine, Luci... Cred că e cazul să mai şi dormi. Până şi comandantul misiunii are nevoie de odihnă.
Lucian: Desigur.
Iulian: Noapte bună, fiule. Succes în misiune! Şi ai grijă cu domnişoara Barbie; ambele...
Lucian: Noapte bună, blondule! Şi mulţumesc.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conservatorism

Decât în bănci să mă-mprumut,
Să-mi pierd şi bruma de avut,
Cred că-i mai bine, nu-i aşa?
Să stau cuminte-n banca mea!

epigramă de Iulian Bostan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţia unuia cu pensie nesimţită

Unii spun c-a fost ratare,
Alţii că doar promovare,
Că aşa, din post în post,
Am avut bun adăpost,
Să-mi fac "temele murdare",
Ce-au adus o bună stare...
Am fost director, ministru,
Astăzi... rentier magistru...

poligramă de Constantin Enescu (25 iulie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

La drum caut rostul,
Înainte păşind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!

Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbeşte!
Ce timp nebun?!

Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?

Şi-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde şi-mi spune:
E ocupat!

Ce vreme străină,
Ce timp mişel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?

Ce vreme secundă
Şi ce timp nebun?!
El ştie de sine,
Iar eu urc în drum!

Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!

Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ora iubirii mai încape o viaţă!

Are ianuarie de conjugat la trecut
o mie de vămi,
de spun că nu mai e loc de nici o poveste!
de... un păr despletit, de-o eliberare de răni
Crezând că numai
de-o singură ninsoare mai este...
sunt precum calul ce se-ncurcă-n lanţ
sau în pana căpăstrului
şi nu-i răcoreşte nimeni această arsură!
degeaba strig ca-n faţa unui pericol
Dacă nu caut ceasornicul( care să-mi schimbe)
dreapta măsură!

Se-ntâmplă ceva cu aşteptarea femeii
înainte de sfântul sfârşit...
în duminica ei de zăpadă!
pe-un cer lăuntric( de) ţi se cântă prohodul
N-ar fi trebuinţă de-un un nou ticăit,
cum viaţa de o nouă eladă?
ianuarie se conjugă la trecut mai mereu...
în ora iubirii mai încape o viaţă!
de ce n-aş cere(eu)timp,
din timpul lui Dumnezeu?
Oricine vrea sa fie iubit,
oricine vrea sa iubească...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi (8 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fermecătorului Port Sydney

Fermecătorul Port Sydney
Râde vesel spre cele patru zări,
În frumosul Port Sydney
Acostează nave din fel de fel de ţări;
N-o să mai vezi astfel de frumuseţe
Oricât ai naviga împins de val, de vânturi...
Este unic însoritul Port Sydney,
Aici, la capăt de lume, sfârşit de pământuri.

Negurile nopţii se-aştern
Peste orice port cu glorios renume,
Dar luminile din Portul Sydney
Sunt cele mai strălucitoare din întreaga lume;
Un asemenea oraş înstemat de rubine
N-o să mai vezi oricât pe ape-o să te vânturi,
Sunt unice luminile oraşului Sydney
Aici, la capăt de lume, sfârşit de pământuri.

Trebuie să plec spre Londra mohorâtă
Unde-n port nu poţi vedea lumini,
Unde nu-i soare-n timpul iernii şi-unde
Pe cer stelele nu prind niciodată rădăcini;
Iar pe frumosul Port Sydney
Eu îl voi visa noaptea-n multe rânduri –
Şi poate niciodată nu-mi va fi dat să mai revin
Aici, la capăt de lume, sfârşit de pământuri.

poezie de Henry Lawson, 1867 – 1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut un vis

E prima noapte când plâng real,
e prima noapte de coşmar.
Nu mai pot spune nimic,
tot ce am clădit s-a prăbuşit
nu mai pot repara....
Şi nici de la capăt
nu o mai pot lua.
Am avut un vis
şi nu s-a îndeplinit,
puterile mi s-au sfârşit.
Un cuvânt care poate schimba totul.
Un cuvânt care poate aduce potopul.
Să plângi sau să râzi.
Un cuvânt care schimbă viaţa,
distruge-l te rog dimineaţa.

poezie de Eugenia Calancea (7 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu e o altă lume

mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează

o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar şi iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă

pentru înalt visele mele sunt agăţate de-o stâncă
şi nu-mi văd nici mâinile
şi nici dimineaţa prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
şi câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos

adun bucăţele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sibilic...

Mai lasă-mă femeie, vreau ca să-mi beau vinul,
Hai lasă-mă să-mi duc până la capăt chinul,
Nu-mi ocărî fiinţa ce pe pământ o plimb,
Oricum, orice vei face, raţiunea nu mi-o schimb...

Tu ştii prea bine Evo, îţi preţuiesc natura,
Şi-arunc cercul iubirii în jurul tău, de-a dura,
Din lacrimi împletindu-ţi şirag de amăgire,
Iar tu ca drept răsplată, îmi dai dezamăgire...

Pedeapsă să mă tângui pentru c-am fost integru,
De-aceea pentru tine, femeie, ţin post negru,
Tu eşti tabloul morţii pe care eu-l ador,
Tu eşti tabloul vieţii, în care am sa mor!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 iulie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

,, A fost odată ca niciodată...,,
aşa începe orice basm
cu feţi-frumoşi şi fete de-mpărat.
A fost odată ca niciodată
la un capăt de anotimp fermecat,
pe când nu se despărţeau încă apele de uscat,
au fost doar ei doi:
fiul si fata de împărat.
Şi se iubeau,
se iubeau infinit neapărat.
Cât se iubeau?
Un infinit, doi infiniţi, trei....
Opriţi! Ce faceţi? Socotiţi?
Aţi apucat iubirea lor de un capăt
şi-o faceţi ghem fără să ştiţi?
Am oprit numărătoarea la doi,
doi infiniţi amândoi.
Ea +(plus) infinit la un capăt de lume,
el -(minus) infinit la celălalt.
Pentru ei doi un anotimp se naşte rar
nici odată pe an măcar...
dar..
povestea lor nu are sfârşit.
Pentru că durează,
cât credeţi?
un infinit!

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am ales
graiul păsărilor
să mă încânte
să-mi cânte
să-mi adie copacul
să-mi mângâie cruce

ţi-am ales
privighetoarea oarbă
să mă cânte-n tot locul
să nu ştie pe unde-a trecut
s-o ia de la capăt...

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Flămânzii" mioritici

De-o vreme, am primit de ştire,
Că se-ntrevede un nou rost
De care nu se ţine post:
E foamea de îmbogăţire
Ca om de rând, vezi cu uimire,
Că inşi care-un nimic au fost,
În miliarde-au, "adăpost",
Nici gând la plebe de trezire!
Nu vă gândiţi la cei plăpânzi,
Nu ei devin în foame aşii,
Ci alţii, nu atât de blânzi,
Ce spre comori îndreaptă paşii
În ţară, cei mai mari flămânzi,
Sunt de departe... bogătaşii...

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centrul universului
va trece prin mine

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unuia care a fost în mai multe partide politice

Zace-ntr-una din firide,
Un fost membru-n cinci partide.
Deci acuma, nu ştiu, zău,
De-l găseşti la locul său.

epitaf epigramatic de Iulian Dămăcuş din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!