Poetul nepereche

De-un secol şi mai bine stă de veghe
Ca un stejar, poetul nepereche.
Priveşte! Apa vine, apa trece,
Din cer veghează lumea de poeţi,
O lume tristă, candidă şi rece.
Doar timpu-şi trece-n gând cu paşi alerţi.
Ne-a mângâiat lumina şi sufletul şi glia
Şi ne-a adus din ceruri, prin cânturi, poezia.
Şi câţi poeţi la tâpla-i, să stea, au încercat,
El a rămas de-a pururi, demn şi neegalat.
Acest titan de neînvins, această piatră de granit,
De veacuri, nu a fost învins, ci-a dăinuit în infinit.
Cu cinste şi credinţă, peste ani,
Ai fot u tei, trudind printre castani...
Ai răspândit în noi miros de vers,
Şi vieţii-ai dat şi vraje, dar şi sens.
Poporului de strajă, ai fost zid,
Tu l-ai zdrobit în vers pe Baiazid.
Ca tricolorul iar vei dăinui
Pentru străbuni, bunici, părinţi, copii!
Câmpia din Rovine, va trăi
Emoţia de vis a revederii.
Eminovici, eşti calea învierii.
În opere – adevărate perle,
Tu eşti luceafăr printre giuvaere.
Poporul azi de tine-şi aminteşte
Şi stima sa – simbol – ţi-o dăruieşte...

(poem închinat marelui nostru poet, Mihai Eminescu)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise...

Iubesc, în vers, cuvântul de acasă...
Fără miros de aulă şi dex-uri,
Mai simplu şi mai plin de inţelesuri,
Şi românesc... e limba mea frumoasâ.

Iubesc, în vers, cuvântul fără pată,
Mai plin de cuminţenia din gânduri.
Sărac, dar mândru, aşezat în rânduri
Şi demn de-a fi citit... şi de răsplată.

Iubesc, în vers, şi rima şi măsura
Ca singur sens... prin care poezia
Se leagă, precum floarea şi câmpia
Sau opera-n tandem cu uvertura.

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise,
Ce rătăcesc adesea printre rânduri.
Iubesc, în vers, tăcerile din gânduri
Şi lumea lor... de patimă şi vise.

În vers, e harul care ne dezbracă
De tot ce gândul nu mai poate ţine,
De tot ce-n suflet, fie rău sau bine,
S-a săturat, de-atâta dor, să tacă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi s-a mai stins un zeu

Azi ne-a mai părăsit un zeu
De pe această lume trecătoare,
Ce zici de ani ne-a bucurat,
Ridicând tribunele-n picioare.

S-a dus să joace fotbal printre stele
Şi ne-a lăsat în suflet gol imens,
Iar sportul a mai pierdut azi un tezaur,
Copilul blând cu mâinile de aur.

Te plânge azi toată planeta,
Tu fotbalului i-ai purtat cu drag ştacheta,
Ai fost un astru printre astre,
Un fotbalist că tine nu se va mai naşte!

La cluburi mari şi de elită
Ai adus faimă şi mândrie,
Cu jale azi planeta te petrece,
Te vom iubi mereu, numărul 10!

Ai fost lovit de multă suferinţă,
Ca cei sărmani poate ai scrâşnit din dinţi,
Ai cunoscut succesul şi mândria
Şi te-ai luptat din greu cu sărăcia.

Chiar de-ai ajuns pe culmi înalte,
Iar pentru tine a fluturat un steag,
Nu ţi-ai uitat copilăria şi sărăcia de unde-ai plecat...
Puţini sunt cei ce gândesc ca tine
Şi nu le e cu viaţa lor ruşine.

Îţi vom aduce un omagiu trist,
Iar fanii te vor plânge întotdeauna,
Antrenori mari şi cluburi de elită,
Cu inima de durere înnegrită...
Te plâng oraşe întregi ca Roma, Madrid sau Barcelona,
Tu vei rămâne unic, Diego Maradona!

(poem închinat marelui fotbalist Diego Armando Maradona)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins un înger

Azi s-a mai stins un înger drag
Şi pe acest pământ, pribeag,
Cu sufletul nemângâiat,
Multă durere a lăsat.
S-a dus acolo,-n Paradis,
Să cânte-n cer FATA DIN VIS.
El ne-a rămas în amintire
De ani şi ani şi ani de zile...

Un înger drag, de boală-ngenunchiat,
Ca un martir, la Ceruri a plecat.
Dar ne-a lăsat tezaur de lacrimă şi vers,
Dragi melodii de suflet şi vieţii un nou sens.
Noi rokerii în doliu mereu te vom iubi,
Tu, suflet bun şi cald, plecat dintre cei vii.

Când Domnu-n Cer a vrut ca să te cheme,
Noi, lacrimă, ne-am luat la revedere.
Azi ai acolo, printre îngeri, loc,
Cinstind pământul cântecelor rock.

(cu lacrimi în suflet, la înălţarea la Cer a sufletului regretatului Leo Iorga, seful formaţiei Kompact)

poezie de Livia Mătuşa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

El este firescul
Luceafăr al poeziei.
Este Eminescu
Lumina României.

Eminescu va fi
Pentru noi făclia.
Versul lui va dăinui,
Cât va fi România.

Cum soarele îşi pune
Lumina peste astre,
Eminescu rămâne
În inimile noastre.

Cântecul şi poezia,
Eminescu ni le-a dat.
Stăpâni peste România,
Dumnezeu ne-a aşezat.

În "ţara" lui "de glorii",
În "ţara" lui "de dor",
Înscriem noi istorii,
Sub mândrul tricolor.

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeţi
Şi ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieţii.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Şi parcă-i pandemie peste vieţi...
De-un timp au prins poeţii noştri aripi
Şi s-au retras în infinit, asceţi.

A plâns cuvântul... Jale şi tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieţii a pierit.

Au curs din noi metafore şi verbe,
Am tot cinstit în scris poeţi-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Şi îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârşit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că şi acolo sunt tablete,
Îngeri-poeţi şi îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineaţa,
Poeme de lumină şi ninsori.

Să-mparţi din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morţii ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparţi din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeţii ce-au rămas aici
Şi tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli şi prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veşnicie,
Poeţi-opaiţ ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veşnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, poet divin

Eminescu, poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.

Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!

Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.

Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!

poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr în ceruri, luceafăr pe pământ

Din Ipoteşti s-a ridicat
până dincolo de nori,
cel de Dumnezeu creat,
să strălucească în zori.
Cu voia Celui de sus,
un loc de cinste i s-a dat.
Luceafăr - nume i s-a pus
şi ceru-întreg a luminat.
De multă vreme el veghează
întreg cerul şi pământul.
Omenirii-i luminează
şi calea, dar şi cuvântul.
Luceafăr în ceruri,
luceafăr pe pământ.
Mihai Eminescu,
luceafăr cu nume sfânt.
Ambasador al poeziei româneşti
în cultura mondială,
mereu să străluceşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu – poem diamant

Eminescu
este poetul
Luceafăr al României
simbol ce veghează mereu
arta scrisului acum şi întotdeauna
muză poeţilor din prezent
şi din viitor.
Astrul nostru
Nemuritor.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam... de dinainte...

Am fost de viţă Burebişti,
De Decebali, nu securişti,
Din viţă nobilă de daci,
Primordială, nu săraci!...
Am pus curaj în adevăr
Căci nu ştiam de-al Evei măr,
Era în noi doar o fiinţă,
Spre nemurire o credinţă!...
Am fost şi ţepele lui Vlad,
Zăgazul unui neam de brad,
Am pus ca temelii Ştefani,
Am fost un zimbru printre ani!...
Nu ne-a ajuns şi-am spus – Pe cai!
Viteji ca nume într-un Mihai,
Dar nimeni n-a venit cu scuza
Şi n-au ştiut c-am fost şi Cuza!...
Am fost prin toate voievozi,
Oneşti, cuminţi dar nu nerozi,
N-am arătat c-am fi novici,
Prin gând am fost Eminovici!...

Am fost de viţă... cum am fost,
Obiect pierdut i-acum de rost?
Ni s-a borşit viţa... de vie?!
Eu totuşi sper că viţa-i vie!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul trezirii neamului românesc

Venit-a timpul de trezire.
În lunga noapte adânciţi
noi am uitat de nemurire.
Deschideţi ochii, vă treziţi!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Ne ierţi Zamolxe, zeu slăvit!
Duşi de restrişte te-am uitat!
Dar astăzi ştim c-ai revenit,
din foc şi piatră ne-ai creat.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Glia română ne e sacră
ne-a fost lăsată de strămoşi.
Trăim în vechea noastră vatră,
noi suntem oamenii frumoşi.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

La zei şi zâne-om ridica
noi vetre, temple şi altare.
Zamolxe se va bucura!
Vom şti că sufletul nu moare!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Din rădăcina strămoşească
ivitu-s-au tulpine noi.
De-a pururea o să rodească
în inimi suflet de eroi.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Lumea va şti că suntem drepţi.
Că neamul nostru românesc
este poporul de-nţelepţi.
Noi suntem cei ce se iubesc!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

La timpu-acesta de trezire
noi vom rămâne înfrăţiţi
Cu zei şi zâne-n nemurire!
Deschideţi ochii, vă treziţi!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul (2)

sunt străinul aprig rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun

se scurgea privirea vremurilor tulburi
şi bătând la poartă, nu se deschidea
unor bieti poeţi, se purtau tot singuri,,
literelor goale, moartea le gasea

aruncau o pâine şi-o speranţă chioară
dar cine eşti tu.. Păcatele-ţi spală
călcând pe cuvinte, plânset de vioară,
au plecat prin ţară cu o geantă goală

doar poetul trist à rămas de veghe
zidind amintiri sub paşii tociţi
sub copacul ars, pe o cruce veche
sus pe dealul morţii, de-un cui agăţat

a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în ei, miroseam vecia
cerul era liber, ei... nişte derbedei
mai scriam un vers se citea urgia

un străin la nunta unor crunţi atei
mi-era dor de acasă, dor de ţara arsă
la final o cruce şi nişte călăi
dospind taina din adâncuri scoasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte 2012

Memoriile de-un neam, ferice-n rămas treze
Sub mâlul mocirlit de orăcăit de broaşte, hoaşte
Râind juma' de secol pe suflete viteze,
Mijesc din nou cum mielul, ce-i pur şi alb, de Paşte.

Câtă credinţă a fost în noi, bunici şi mame
Să ţină firu-ntins pe hău ce sta să caşte,
Să-nfrângă minţi bolânde, visul să nu destrame
Şi să fim azi iar pui de-o zi, de-un ou de Paşte.

Sângele-n roşu vin de har împărtăşeşte
Cum şi alcool din clocot se-nalţă dintre boaşte
Să lase zbor spre ceruri cu înger ce păşeşte
Din fiecare noi, în răstigniri de Paşte.

Ieşiţi în mai puţini de omăt şi ger abrupt,
Ne ningem parfumaţi de dorul de-a renaşte
Cum flori cad în petale să lase loc de fruct
Şi în genunchi, covor ne facem iarăşi, Paşte.

Şi din arar uitat aprindem lumânare
Către cei ce au fost şi le suntem noi moaşte
Din osul lor de vechi ce ne-a lăsat cărare
Să ştim novici că drumul ne poartă-n etern Paşte.

Să fim, am vrea cu toţii, Hristoşii răbdători,
Să dăm din ce-am primit, ştiind bine că ne paşte
O zi când ne vom trece... Măcar să fim fiori
În gânduri ce vor fi de secole iar Paşte.

E poate simbol doar, ce-ngenunchează o lume
Să celebreze sfânt, dorind frumos de-a naşte
Cu castul de iertare, de dragoste antume
Ce în postum vor trece, cu noi... şi-alţi noi, de Paşte.........

PS
Mă minunez în gând, am inima o dană
Cu porţi cât de-o ecluză râvnind vapoare vaşte
Cu mii şi mii de oameni ce-au ura, de duşmană...
Şi ce-i aştept prieteni... cum voi, o zi de Paşte!

Joyeuses Pâques, Happy Eastern, Paşte fericit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi nebuni

Am fost şi prin nelinişti sau tristeţe,
Am căutat, am încercat: n-a mers!
M-am îndreptat atunci spre frumuseţe
Şi am găsit-o deghizată-n vers.

Am alergat bezmetic prin înalturi
Şi am privit din ceruri spre pământ,
Apoi, prin nori, în fericite salturi,
Am început, cu glas timid, să cânt.

Era frumos când auzeam ecoul
La un poem ce se ducea spre zări,
Iar eu eram privit precum eroul
Ce-a cutezat să zboare peste mări,

Să uite de amarul ce, prin lume,
Se-agaţă de atâţia disperaţi
Ce nu mai ştiu de bucurii, de glume,
Sau de iubire, de părinţi sau fraţi.

Zburam neobosit, în zbor frenetic,
Cântându-mi bucuria de-a trăi,
Iar ea a apărut din vis, profetic,
Şi plină de dorinţa de-a iubi.

Era iubita mea din altă lume,
Din altă viaţă, din alt univers,
Era a zecea muză, fără nume,
Atrasă către mine de un vers?

Dar, cui îi pasă? – a venit la mine
Îmbujorată toată şi timid,
Din zone-ndepărtate, clandestine...
Şi o privesc, de dragoste avid.

Iubirea noastră nu mai vrea cuvinte,
Ci simţuri moştenite din străbuni,
Ne-am rupt de legi, ne-am rupt de cele sfinte
Şi râdem fericiţi, ca doi nebuni.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Ţară

E ziua ta, azi, Ţară! şi-s departe
Şi nu de tine am fugit în lume,
Ci de lozinci stupide şi pancarte
Ce ne-au făcut ca să uităm de nume.

Nu munţii tăi cu aur şi păduri,
Nici râuri ce spre Dunăre petreci,
Nu amintirea bunilor străbuni,
Ne-au hărăzit să bântuim pribegi.

Nu ne-a gonit departe cerul tău,
Nici marea, chiar de neagră i s-a spus
Ci noi, ne-am dus de gât cu Dumnezeu,
Când visul unei ierni ne-a fost răpus.

Când piepturile goale ne-au rămas
Şi cinstea trebuia s-o sugrumăm,
Când demnitatea ne-a fost câine de pripas,
Noi am plecat ca s-o reînvăţăm.

Şi iată, eşti slăvită-n an o dată
De cei ce soarta ţi-o pecetluiesc,
Săracă, ţara mea, ţară bogată,
Oare câţi astăzi chiar te mai iubesc?

Oare câţi dintre cei ce peste an
Te dau la schimb, te sfâşie, te sug,
Nu te vor da iar mâine pe-un ciolan
Şi nu te-or pune pentr-un euro, pe rug?

E ziua ta, azi, Românie şi-s departe
Şi-n suflet mi te port prin pribegii,
Dar îţi urez să ţi se facă parte
La ultimul tău drept de-a te trezi.

poezie de Dori Lederer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Luceafărului poeziei româneşti

Trudind la sfânta devenire,
Prin sfinte rugi, Luceafăr blând,
Iar lăcrimează Eminescu!
Aleargă iar cu plânsu-n gând.

Se scutură de floare teii
Pe "lacul" liniştit şi sfânt,
Aleargă iambii şi troheii
Cuvântul metamorfozând.

S-au stins metaforele noastre
O altă lege-i - versul alb
În noi, români născuţi prin lege,
Luceafăr blând, luceafăr drag,

Se stinge... Candela uitării
Îl risipeşte în zenit,
Un val străin pe valul mării,
Un plâns în suflet pironit.

Analfabeţi, la colţ de stradă,
Îi vezi cerşind. Un vers în dar
Să daţi acelui ce-o să cadă
-N capcana stihului amar!

Nu ştie litera, nici plânsul
De veacuri eminescian,
Dar caută printre luceferi
Viaţa nu-i fie în zadar!

Oh, coborând pe plaiuri sfinte,
Luceafăr, versului dă iar,
Lumina scrierii divine
Cuvânt şi literă şi har!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare

Mă închin pios, la tine, azi, patria mea,
Ca la o sfântă Catedrală
Şi rugăminte fac către Hristos,
Poporul nostru de veacuri să nu piară!

Îngenunchind la sfânta glie,
La neamul nostru risipit pe roţi,
Iar la altarul Sfânt al demnităţii
Cultura noastră este stâlp şi temelie,
Strămoşul nostru Eminescu
Cu versul Sfânt al libertăţii...

Iar tricolorul, veşmânt Sfânt,
Stropit cu sânge, smirnă şi tămâie
Pe toţi ne apără ca neam
Şi Sfântul imn "Deşteaptă-te, Române"
Iar mărturii de glorie şi neam,
Eroi ai Evangheliei dreptăţii,
Iar mir îi sângele celor care zac,
Al nostru Decebal, preasfântul dac.

Iar la Brâncuşi mă închin cu dor,
Tu, Patriot, de ţară iubitor,
Mărturie e piatra de granit,
Preasfânta ta Coloană Infinit.

Popor al meu, izvor de mir,
Ce ne botează Dunărea, precum Hristos în Iordan,
Mă închin pios şi cu recunoştinţă
Viteazului şi dârzului meu neam!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Ce e poetul pe pământ?!
Asemeni unui muritor de rând,
Când dă de greu, cu sufletul va plânge,
Şi când durerea-n suflet îi ajunge,
La umbra unui vers de jar se-ascunde
Şi litera-pumnal, în plâns şi-ascunde.

El scrie des, cum inima îi bate,
Tăcerile şi le ascunde-n noapte,
În curcubeu ţi-n răsărit se cheamă
Şi-i curg sub pleoape lacrimi de aramă.
El, un poet – mângâietor durerii,
Aşteaptă iarăşi clipa învierii.

Că-i epigramă, proză, poezie,
Doar Dumnezeu de toate astea ştie...
Îndemânare, artă şi nobleţe,
De Sus, la pământeni le sunt alese.

Poetul – imn şi literă divină,
Rămâne-a României rădăcină.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tu nu ai dorit va fi dăruit

De ce fel de doruri-mi vorbeşti
Când eu ti-am cerut să te iubeşti
Cum te-am iubit ca un infinit
De nimic din lume atras, ispitit

Şi tu te-ai întrebat, ce ai oferit
Dureri inimii-n neînchipuit
Chin de a te iubi în simţ biciuit
De poezii ce altora le-ai dăruit

Gândindu-mă cu ce ţi-am greşit
Infingându-mi condeiul în piept
Devenind pe filă un vers cu glas inapt
Surd ţie ce erai-ncântată de năclăit

Gorn a celor ce vânează o muză
Văzând cum mi te adoram nebun
Copiind in reflexii tuşul meu de rază
Ce-ţi cânta lumina, să ţi-o supun

Să te încălzesc de iadul ăst diurn
Unde mai împietrit în totem saturn.
Unde nu vreau să mor în crud mercur
Cum Luceafărul s-a topit mult prea pur

Iubind o muză ce la amăgit
Cu cine pe file a şi întâlnit..
Şi degeaba te-aş ierta-n uitând
O aventură, două, căci tu zâmbind

Vei repeta acest refren ucigaş
Spunâdu-mi că eu sunt doar un laş
Şi nu te las să te adori în braţe
In tentaculele învăluite

Pe tine şi infipte samsar în mine
Tu, cântând în falsă-ţi fericire
Eu muţind şi trăind în orbire
De aceea iubire-n zări divine

Care in infinit nu o voi găsi
La tine, ce trăiesti pentru feline
Prăzi de păruţi poeţi juisaţi-n salive
De amanţi catâri mie cu venine

Osânde primite pentru iubire..
Şi de aceea-ţi doresc fericire
Iertându-te cu ignor şi nepăsare
In urcuşul meu spre aceea nemurire

Ce mi-a fost şoptită cu nepereche
In cuvintele "Poetul nepereche"
De un suflet ce-a fost şi el chinuit
Doar pentru că precum ca mine, a iubit..

Şi voi incerca să dăruiesc un infinit
Ce tu amintire niciodată nu l-ai dorit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!