Sonetul

Ce şi-ar dori, oare, mai mult sonetul –
Măsură, disciplină, eleganţă,
Un plus de sentimente şi substanţă?
Nu e uşor să-i descifrezi secretul...

Sonetul – şcoală fără de vacanţă
(Ţi-ai pregătit stiloul şi caietul?),
Maeştrii ne învaţă alfabetul:
Sonetul – meserie, cutezanţă...

Iluzii, fantezii, vise-n andante –
"Călări pe vin...", bem versul lui Baudelaire
Şi ne-ndulcim cu un sonet de Dante...

Apoi, târziu, cu-o stea, pe-un colţ de cer,
Un înger îşi notează,-atent remarca:
"Sonet – Lumină – Dragoste – Petrarca."
Apa care trece, pietrele care rămân

La senectute, câţi se cred Seneca!
Oricum te-ntorci, azi dai de-un filozof,
Care – vai-vai, ah-ah şi of-of-of! –
N-a vizitat nicicând biblioteca...

Nerozi ca Nero? Mulţi, cât spuma mării...
Micu'-mpărat e-un mare saltimbanc,
Care îşi are tronul într-un banc –
L-ai ascultat, ai râs, l-ai dat uitării...

Proverbul vechi (cu piatra şi cu apa)
Ne-nşală uneori, ne trage clapa –
Şi ridicăm în slăvi te miri ce fleac...

Şi ce-ncântare tâmpo-idolatră,
Când trece apa vie, cea de leac,
Şi ne rămâne epoca de piatră...
Labirint basarabean

La noi, mai încâlcit e Labirintul...
Stă firul Ariadnei să se rupă...
Sus, la palat, îngeri şi draci se pupă...
Afară, înfloreşte hiacintul...

Şi peste trupuri, jalnic, joacă-o trupă
De măscărici care-şi aşteaptă-argintul...
Minciuna, elegant, îşi soarbe-absintul...
Dreptatea nu se vede nici prin lupă...

Când va mai fi vreodată să se-ntoarne
Teseii Basarabiei acasă,
S-apuce Minotaurul de coarne
Ca pe un melc ascuns în iarba deasă,
Apoi, să ne dea vestea cea de aur:
De astăzi, am scăpat de Minotaur?!

poezie de Vasile Romanciuc din De ce plânge clovnul? (11 aprilie 2009)
Adăugat de vasili brinza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca-n faţa unei piramide (în amintirea poetului Mihai Codreanu)

Sonetul tău e-un monument perfect,
E o construcţie piramidală,
În fiecare vers percep o dală
La care n-am găsit niciun defect...

L-ai dăltuit cu trudă şi migală,
După al tău necunoscut proiect,
L-ai îmbinat precum un arhitect,
Desăvârşindu-i forma lui finală...

De-atâta strălucire şi grandoare
Mă simt ca-n faţa unei piramide,
Şi dacă peste ea - cu-nverşunare,

Vor trece-n valuri clipele fluide,
Muşcând pe rând din ale ei contururi,
Sonetul tău va dăinui de-a pururi!

poezie de Iulian Bostan din Dulce-amar
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrului Victor Eftimiu, autor a o mie de sonete

O mie de sonete? Teribil! Nici Petrarca
Nu şi-a trecut prin secol aşa-ncărcată barca.
Dar compunând atâtea, tu ai avut un vis:
Să făureşti sonetul pe care nu l-ai scris.

epigramă de Tudor Măinescu (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Morgan (după ce a citit sonetul lui Shakespeare): Ştiu că Shakespeare este un tip alb, care e mort de mult, dar ştia el ce face, aşa că putem trece peste asta. Vreau ca toţi să scrieţi propria voastră versiune a acestui sonet. (În spate, Kat ridică mâna.) Da, domnişoara "Eu am o părere despre orice"?

replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de vacanţă

Aş vrea să plec cu tine în vacanţă,
Să uit de toate cele şi de toţi
Şi chiar de-aş fi prădată-acum de hoţi,
S-ar păcăli cu-această cutezanţă.

Dar unde să mă duc, să-mi spui tu poţi?
Bogată nu-s, lipsită-s de-aroganţă,
Iar ţoale bune, pentru eleganţă,
Avea-voi dacă bani mai vrei să scoţi.

Acum şi cardul meu de pensionar
Golit de taxe vechi şi datorii
Îmi tot produce vânt prin buzunar!

În fine, resemnată stau acasă
Şi-nghit în draci "plăcute" doctorii,
Vacanţa petrecând-o... pe terasă!

sonet de Elena Mândru
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirinturile sufletului

minotaurul este un om rătăcit în adâncul sufletului
şi sunt momente când fiecare este minotaur
şi poftele sunt tinere fecioare oferite ca ofrandă

dar sufletul omului nu-i un simplu labirint
ci o suprapunere de labirinturi
loc plin de lumini şi umbre în care totul se întreţese

labirintul amintirilor, labirintul amăgirilor
labirintul viselor, labirintul înfrângerilor
labirintul iubirilor şi labirintul uitărilor

rătăcitor, fără să ştie ce-i lumina
omul tânjeşte să-şi ia zborul spre înalt
dar spaima ţese văl de întuneric

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 128

O! Cât de des tu muzica mi-o cânţi
Pe-acel lemn sfânt, care răsună blând
Sub degetele tale, şi mă încânţi
Când corzile i le loveşti pe rând.
Şi-atunci pe clapa mică sunt gelos,
Căci ea sărută dulce mâna ta
Şi-n loc cu gura mea s-o simt duios
Lâng-acel lemn timidă ea va sta.
S-o gâdili astfel tare şi-ar dori
Cu clapele ar face schimb cu zor
Când degetele tale lungi şi vii
Le fac să sune atât de încântător.

Dar dacă clapa te doreşte rău
Dă-i degetul, mie, sărutul tău.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul

Alfabetul e-un spectacol
cu costume noi, de gală,
poţi să-l vezi, nu-i vreun un obstacol,
chiar din banca de la şcoală.

Literele stau la rând,
sunt frumos aliniate,
fiecare ocupând
un rol între celelate.

A e prima care trece
pe scenă, cu mare fală,
pentru voi ea va începe
Alfabetul cu-ndrazneală.

Ă vine cu pălărie,
urmând  cam supărat,
B şi-un C de la "cutie",
drept pe scenă au intrat.

Apoi rând pe rând vin toate,
câte una se perindă,
N de la cuvântul "noapte",
apoi O de la ''oglindă".

Z e cea care încheie
şirul lung de mici vedete -
literele sunt o cheie
pentru scrisul pe-ndelete.

Iar când scena s-a golit,
rolul nu şi-au terminat:
ne-apucăm toţi de citit
Alfabetul de îndat'!

poezie pentru copii de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sonet epigramatic

Sonetul epigramatic

Hibridului să-i ştergem fardul:
Sonetu-acesta care-nţeapă
E-o epigramă-n care bardul
Deşartă trei găleţi cu apă.

definiţie epigramatică de Alexandru Clenciu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul adierilor de vant

Sonet iti scriu prin slovele uitate
Si sper sa cante-n el durerea,
Prin vorbe voi grai acum tacerea
Cuvintelor umile si curate.

Simt cum privirea ta in spate
Ma-mpunge bland, simtindu-mi vrerea,
Ultimul dulce pas si-apoi caderea
A neputintei lemne-ncrucisate.

Sonet, il scrie vantul pentru mine
Cu frunze vestede, cu flori de gheata,
Isi varsa-n el puteri divine
Rastoarna peste vers o noua viata.

Il vei afla, numai sa iesi afara
Deasupra mea, dreptunghiular, piatra de moara...

sonet de Alexandru Buturugeanu
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litera stacojie

Ȋntr-un sertar, cu o scrisoare,
Peniţa timpului azi moare;
Cireşe-n slove stacojii,
Grâu în lumini lumânărií,
Un pardesiu pentru stafii,
În ore reci şi purpurii.

La geamul vechi, o cucuvea
Aşteaptă primul fulg de nea,
Aşa cum eu aştept, tăcut,
Ecoul lumii desfăcut,
Pe care iarba a crescut
În drumul nostru-aproape mut.

Îmi sună-n minte-o mandolină.
Pe coarda-ntinsă, coralină,
Un greiere, în paşi de vals,
Se-mpiedică atât de fals...
Lăcustele, din dans în dans,
Reinventează un balans,

Pe care eu mi-l amintesc,
Atunci când totul născocesc;
Dar este totuşi lumea mea
Şi dincolo de o perdea,
Care umbreşte umbra ta,
E-un Univers cu-o piatră grea,

Care-şi scufundă timpul nou
În vechi iubiri fără ecou;
Fereastra mea dă într-un zid
Cum ochii mei dau într-un vid,
Privesc în mine şi-i închid,
Apoi sertarul îl deschid...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un flutur

Când prima oară te-am văzut
Un flutur mi-a zburat în suflet
Dar nu stiam că va rămâne
Pe veci în sufleţelul meu

Cu timpul l-ai făcut să crească
Acolo într-un loc secret
Şi astăzi vrea să-ţi mulţumească
De dragoste şi de respect

Ai ştiut să-l îngrijeşti acolo
Cu multă dragoste curată
Aşa cum îşi dorea de mult
Dar nimeni nu a ştiut vreodată

Tu l-ai găsit l-ai îngrijit
Aşa cum ai ştiut mai bine
Şi aripi i-au crescut acum
Iubire pentru tine

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul morţii concrete

Cu parfumu-ţi de-absintină,
Tu m-atragi ca un magnet,
Ochii tăi de cabernet,
Răspândesc lumină lină...

Silueta-ţi feminină
Se pliază pe-un sonet,
Cu trei paşi de menuet,
Printr-o fantă de lumină!

Când ne-om întâlni la cină,
Vei veni cu un stilet,
Ca să mi-l înfigi, străină,

Drept în inimă – discret,
Tu, prinţesa mea divină,
Să mă vezi murind concret!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am prins o sărutare ...

Am prins o sărutare pe un pahar cu vin;
Ţi l-am întins alene, cu gustul lui divin.
Tu l-ai luat, şi-n grabă, după ce gura ta,
Gustă din sărutarea-mi ce sufletu-ţi trata,
Mi l-ai întins asemeni, ca dar, ori cu-mprumut,
Să se atingă-n treacăt, sărut peste sărut.
Pe buze umezite, pe-un vin ca un sonet,
A-nmugurit un zâmbet ca într-un vechi portret.
E zâmbetul ce-mi pare când adevăr, când vis,
Ce netezeşte drumul ce duce-n paradis.
Ne-apropiem şi-n treacăt ne-atingem înadins,
Ca să simţim de flăcări de patimi s-au aprins.
Înmuguritul zâmbet dă-n floare negreşit,
Când suflete pereche sunt puse pe iubit.
Dorinţi nestăvilite ne sfâşie pe rug.
Fiorii de iubire scăpaţi din frâie mug.
Cât nopţile vor trece şi zilele se scurg,
Eu răsăritu-ţi fi-voi, tu îmi vei fi amurg.

poezie de Mihaela Banu (26 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laleaua cu spini

Deşi în aparenţă nu se apropia niciun eveniment
Ai primit o floare de la cineva care ţi-a spus:
Ridică-te şi fii!
Cred că era un trandafir, căci tu i-ai rupt mai întâi
Spinii
Spunându-i că nu ştii ce vrei, ce vrea
Că toată viaţa ai visat o floare, dar lalea
Apoi ai vrut să-i schimbi culoarea şi mirosul.
Parfum, vopsea
Nu te-ai oprit
L-ai tuns ca pe lalea, l-ai ciumpăvit
Şi l-ai certat că n-a venit la timp, şi l-ai hulit
Că nu se poate, că floarea ta şi-a revenit
Şi asta datorită ţie
Că vei rămâne pân'la moarte fidelă mamă şi soţie...
Trandafirul ajuns lalea
Tăcea
Până când i-ai spus, într-o zi
Că ţie nu ţi-a plăcut la el
Cel mai mult şi mai mult
Că n-are spini.
E vina sa. Crezând că se apropie un eveniment extraordinar
S-a dat în dar
Cuiva care-şi dorea
Să aibă o lalea
Chiar dacă mai primise
O floare tot ca ea
Dar îi murise
Când o primea
Căci n-o iubise
Cum o iubea.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vreme ce ea trece

Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Văd imaginile ei drăguţe în vreme
Ce trece... trece... trece pe-aproape...

Întristarea şi-a aruncat vălul peste mine:
Mai puţin o creatură în acestă lume
Şi un înger mai mult în ceruri.

Când stau la fereastră,
Prin geamul înălbit de ninsoare,
Cred că-i văd imaginea,
Care acum nu mai trece... nu mai trece pe-aproape...

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

iubirea mea care trece
prin poezie nu renunţ
la nicio figură la niciun să
rut
vechi de împerechere a doi îndrăgostiţi
trec totul pe hârtie
o
coală a4 albă drogată
de atâta alb care aşteaptă
versul cuvântul sentimentul
să fie aşternut aşteaptă
peniţa trece peste hârtie
lasă
poezia de iubire un sărut
dulce amărui rămâne acolo

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul neputinţei

Am pornit la drum, cândva, cu doi îngeri laolaltă,
unul palid lăcrima, celălalt râdea de-o înaltă
umbră ce-şi purta pedeapsa într-o vreme de război
şi trăgând la o povară ca un car cu şapte boi.

Vina este-a cui greşeşte fără a plăti curând,
o povară-i cât o mie de credinţe la un loc
dar ne vom găsi finalul într-un colţ, pe un alt rând
şi nu vom zâmbi ori plânge pe la porţile de foc.

Visul vieţii viitoare este jocul de noroc,
o ruletă ruginită rar trece de primul joc
iar cu feţele de sticlă răstignite pe-un altar
trec suflete prăpădite într-un vid rudimentar.

Luna roşie, pe-o rană, reflectând lumini oculte,
cu pistruii de cristal, ne zâmbeşte-ameţitoare
când copacii zgribuliţi stau în spasme să asculte
simfonia dedicată unei raze solitare.

Cei doi îngeri, însetaţi, au fugit pe timp de ploaie
să răsară vise-n noi, să le rupă, să le-ndoaie.
Pe-un fior de rămas-bun, presărând albe surcele,
au pierit atunci de-un gând, peste urma umbrei mele.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (29 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul razei care piere

Alunec printre gânduri ca o rază
ce, printre ramuri, îşi urmează calea
spre un lăstar ce-şi încetează jalea
când simte cum pe frunte i s-aşază.

Nu ştiu nici eu, nici ea, nici lumea toată,
ce voi găsi la margine de gânduri,
dar merg, şi merg, lăsând în urmă rânduri
ce par lăstari pe-o ramură uscată.

E, oare, bucurie, sau tristeţe
în raza care mângâie, în joacă,
lăstarul care creşte-n frumuseţe?

Va fi o floare care o să placă
şi raza l-a hrănit cu-a sa blândeţe,
apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă...

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua vie

În acea slăvită noapte,
se uita mirată luna.
- Ia uitaţi-vă, surate,
cum se poate?
murmura mereu străbuna.
O steluţă pe sub nori!
Ce fiori!
O steluţă fără nume
şi fără orbită-n lume!
Zboară-ncet şi se opreşte,
omeneşte,
parc-ar vrea un om să-ndrume.
- Cum? Să zboare şi să stea?
a răspuns atunci o stea.
- Cum? O stea fără orbită?
a spus alta mai uimită.
- Da. Căci nu e nici planetă,
nici cometă,
nici vreun pui din căi lactee,
nici vreun colţ de meteor.
- Atunci ce e?
- E un dor!...
a şoptit o rază-n zbor.
E un înger, e un duh
care trece prin vazduh
către PRUNCUL SALVATOR.

Şi-a privit întregul cer
cum steluţa, sol suprem,
s-a oprit ca o făclie
peste satul Betleem.

Şi-a zburat apoi făclia
dispărând în Dumnezeu!

AMIN

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!