Renegatul propriilor vise

Câtă poezie-am strâns pe rafturi
Scriu, tipăresc şi-acum mă uit la ea
Să fac o ladă de metal cu afturi
Şi să m-ascund în'untru de-aş putea

Când mă gândesc, atâtea manuscrise
Plătindu-le tot eu la tipograf
Le văd acum umplându-se de praf
Sunt renegatul propriilor vise...

În faţa mea, deschisă o răscruce
În care să mă pierd ca anonim
Jucând cu sala goală, orice mim
Mai grea îşi simte propria lui cruce

Voi coborî în mine printr-o trapă
Voi sparge şi voi zgâria oglinzi
Suflete al meu cât mai cuprinzi
Nălucirea ciutelor în apă!

Am să m-ascund ca într-un sarcofag:
Şi regii egipteni plini de trufie
Credeau cu toate astea-n poezie
La adăpost de veacul cronofag!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ascund...

M-ascund de tine, m-ascund de noi
M-ascund de soare, de vânt şi ploi,
M-ascund într-una şi nu-ndrăznesc
Ca sa îţi spun cât te doresc...
Şi zi şi noapte te am în gând
Prezenţa ta o simt vibrând...
M-ascund de toţi, dar şi de toate,
Însă de vise, nu se mai poate
Şi-atunci uşor ochii închid,
Întreaga fiinţă să îţi cuprind.
Şi simt aşa o uşurare,
Ce mi-o dă calda îmbrăţişare
O-ncurajare, o mângâiere
Ce se petrece în tăcere...
Dar totu-i vis şi–n el se poate
Păcat că asta nu-i şi-n... realitate...

poezie de Mariana Simionescu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul renunţării

Eu nu mai sunt epigramistă,
M-ascund în tristu-mi adăpost,
Am fost comodă, pasivistă
Şi vreau să redevin ce-am fost...

În maniera vesel-tristă,
Se scrie astăzi mult şi prost;
Eu nu mai sunt epigramistă,
M-ascund în tristu-mi adăpost.

Când văd pe unii cum insistă,
Scriind câte-un catren anost,
Îmi spun –când harul nu există
Nici scrisul nu mai are rost,

Deci nu mai sunt epigramistă.

rondel de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de praf

O dimineaţă ca oricare alta
Şi zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste oraşul verilor de praf
Un sculptor şi-a uitat aiurea dalta.

Destinul îmi mai dă un telefon
Şi mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Şi are frunze strâmbe de carton.

Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăşi este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în oraşul verilor de praf.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, poezie

Am început să scriu azi poezie
Ce-ar mai fi fost odata scrisă,
Nu-nşir în versuri vorbărie,
Ci scriu, de mine, tainice-nţelesuri.
Nu-nclin balanţa înspre scrisuri multe,
Nu am pretenţii de poet 'bogat',
Mă lupt cu mine, să mi-aduc un bonus,
Din tinereţea mea, de altădat'.
Cu poezia am crescut odată
Când alfabetu'-am început a scrie
Şi m-a-nsoţit şi-acum, şi-n vise,
Azi încercând să scriu o poezie.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amintiri...

Scriu acum ceva pe foaie
Că să nu mă fac de oaie,
N-am mai scos o poezie
De când am murit, se ştie.

Scriu orice îmi vine-n minte,
Mă joc cu orice cuvinte,
Afară e frumos tare,
Dar nu ies, mă fac de oaie.

N-am mai scos o poezie
De când vremea de beţie
Mă luase într-un val
De-am ajuns şi la spital.

Poezia nu e bună,
Parcă e scrisă pe lună,
Scriu odată la un an,
Dar va scriu, nu sunt mârlan.

poezie de Vlăduţ Matei (19 aprilie 2013)
Adăugat de Vlăduţ Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am de unde felinare

Iar o pană de curent
Când aveam mare nevoie
Mult mai mult decât Ahoe
Într-un mediu recurent

N-am de unde felinare,
N-am de unde lumânări
Când furnică pe spinări
Spaimele din nopţi călare;

Parcă mi-au bătut în poartă
Morţi bătrâni din paraclise
Înviind în manuscrise:
Cele de la Marea Moartă

Parcă sunt la o răscruce
Dincolo de care, ce e
Obsesiv ca o idee,
Conturează-se o cruce.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu poezie

când scriu poezie parcă rup
bucăţi de carne din mine

fiecare vers e ca o muşcătură adâncă
a unui animal sălbatic –
aproape că ţâşneşte sângele
într-un carnagiu îngrozitor
al ţesuturilor care mă ţin în viaţă

din când în când
mă opresc şi aştept
ca la semafor
să văd cum se mai simte Poezia –
dacă trebuie să-i fac respiraţie
gură la gură sau dacă
pot s-o păstrez
în continuare
ca metresă
cât m-or mai ţine
balamalele

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Rătăcitor prin Cerul Tău, o, Tată,
Găsesc copacul ce mi-a fost odată
Blestem să pierd lumina vieţii mele
Când mi-ai tăiat şi zborul către stele!

Rătăcitor cu gândul printre îngeri,
M-ascund în asfinţituri pentru plângeri,
La fel de ruşinat de goliciune
Când la-ntrebarea-Ţi n-am putut a spune

De ce m-ascund de ochiul Tău ce vede,
Şi dincolo de-ascunsul din "a crede",
Când gol, nu doar cu trupul, ci cu gândul
Eu am ales, s-aştept la moarte rândul

Şi alungat, de Tine, pe pământul
Pe care n-o pot face-acum pe sfântul,
Mi-ai dat iubirea Ta-ntr-o epopee
S-o regăsesc în vers şi prin Femeie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul manuscriselor

De ce n-aş face ca Petrarca
Arzând şi eu din manuscrise
Cu care mi se umple barca
Aceasta veche, pare-mi-se?

Am tors şi eu atâtea vise
Pe care mi-am pus sigla, marca
De ce n-aş face ca Petrarca
Arzând şi eu din manuscrise?

Că viaţa seamănă cu zarca
În cari se-nghesuie închise
Privighetori ce mor ucise,
Cum moare primăvara ţarca,
De ce n-aş face ca Petrarca...

rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de mine... (transcendent)

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Privesc la o străină... un străin...
Pe un fundal ce n-arată senin.

Mii de priviri se-aruncă asupra mea,
Şi toate ale mele... despre ea;
Niciuna nu m-alege să exist...
Şi plâng... şi râd... şi nu mai rezist!

Cumplite simţăminte s-aleg dintre trăiri,
Şi mă privesc în una... cum respiri;
Şi stai şi te priveşti a te găsi...
Dorind să intri în puterea lui A FI.

Mii de oglinzi mă taie cu ochi mulţi...
Să îmi vorbesc, când tu nu ştii s-asculţi...?
Nu ştiu care din ele sunt din mine,
Zăresc doar străluciri divine.

Mii de cuvinte le-aud cum mă numesc...
Şi strigă nume noi, ce nu le desluşesc.
Aşa de tulburată mă aflu eu cu mine,
Atât de împărţită între oglinzi străine...

Cobor spre sine întru a mă pătrunde,
Găsesc doar lumină, întuneric... unde
Speram să fie una care să-mi zâmbească,
Pe chipul ei lumina să se nască!

Mii de oglinzi reflectă chipul meu...
Niciuna nu m-arată cum sunt eu!
Mă aflu-n faţa ei... stau în faţa mea...
Şi m-a ars durerea coborând în ea!

S-a spus povestea doar în parte...
Şi pagini tot se-adună... într-o carte;
Rămâne un sfârşit pe care-l scriu acum...
Şi-apoi închid final vechiul album.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă întorc acasă

Să mă întorc într-un târziu acasă,
Ca dintr-o bătălie pierdută,
Ca dintr-un pustiu care doarme.
Să urc încet scările,
Ca şi cum numai umbra mea ar fi,
Imaterială, acolo. Să trag podul,
Să tai orice punte şi în urma mea doar noaptea
Să pâlpâie ca un gol, ca un ocean rece şi negru.
Să mă întorc acasă
În micul paralelipiped de beton
Ca într-un refugiu, ca în toracele
Unui animal mare şi cald, ca într-un rest
De memorie. Să-mi pierd urmele,
Să-mi pierd auzul, să-mi pierd văzul
Şi doar un simţ necunoscut să lucreze, uriaş, în tăcere, în mine,
Să fiu singur. Un scrib într-un sarcofag,
Într-un labirint nesfârşit, într-o noapte de piatră.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, împinşi de SS, letoni şi ucraineni, intrau pe uşa deschisă a "băii". Puteau intra cinci sute de persoane odată. Podeaua "sălilor de baie" era din metal. Din tavan atârnau duşuri. Când sala era plină, SS-iştii dădeau drumul unui curent electric de 5.000 de volţi prin podeaua de metal. În acelaşi timp, curgea apă din duşuri. Un ţipăt scurt şi execuţia era gata. Un medic SS pe nume Schmidt constata printr-o ferestruică că victimele sunt moarte. Se deschidea a doua uşă, intra "comandoul morţii" şi scotea rapid cadavrele. Totul era gata pentru următorii 500.

Simon Wiesenthal în articolul "Fabrica de Săpun Belzec" (1946)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Am învăţat să tremur...
Noaptea când fumez o ţigară cu fereastra deschisă
Sau dimineaţa când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu şi cine eşti tu,
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Şi mă gândesc cum fac să-mi fie iarăşi cald
De-aş putea...
Aş sta la soare tot anul
Pe plajă... la mare...
Şi-aş înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu şi cine eşti tu
De-aş putea...
Aş vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Şi n-aş zbura în jurul tău...
Aş vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...

Am învăţat s-alerg...
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine
Am fugit în Uitare,
Mi-am ales cele mai groase piei
Şi-am pornit la drum prin viscole şi ploi.
Vântul mi-a înFrânt aripile,
Iar pe mâini au început să-mi crească spini.
Plânsul meu a devenit ecou.
Am vrut să-mi smulg ochii
Delirul îmi spunea că ei sunt de vină pentru tot.
Inima mea începuse să aibă crustă
Fiecare suflu părând cel final.
Nu găseam nimic...
Nu te vedeam uitare!
Plânsul meu a devenit cuţit
Îmi sfâşiam vise, credinţe, iubiri
Imaginea ta devenea tot mai grea.

M-am dezgolit...

Inima-mi intră într-un tic-tac
Dinţii au început să-mi crape,
Iar carnea mi s-a înnegrit
Tremurau toate...
Şi-am ajuns la poartă, Uitare
Iar vântul tău mi-a încetinit aleanul
Şi n-am intrat, am stat şi am privit...
Mii de ochi goi mă chemau la tine.
Părtaşii tăi erau ca pomul roditor ce nu mai are roade,
Ca o femeie stearpă.

Şi n-am mai vrut să intru.

Am vrut să-mi fie iarăşi cald
Drumul Înapoi am început să-l caut
Neştiind ce-am devenit.

Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine.

Am străbătut aşa lungi căi ale sufletului meu.

poezie de Roxana Maria Neacsa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exceptaţi la pensionare

Bătrâni în posturi – nu m-ascund –
De neînlocuit, se ştie,
Sunt mulţi ce mai gândesc profund...
Ca-n prima lor copilărie.

epigramă de Gheorghe Bălăceanu din Umor pe strada lui Păstorel (2010)
Adăugat de Gheorghe Bălăceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic copilărie

Mi-e frică să mai ies pe stradă
Că-s încă-n infantilitate
Ştiută, castă, doar de mine
Păstrată cu timiditate
Aşa cum cânţi o serenadă
În ascuns, de dor, printre suspine...
Am tot aceleaşi dragi plăceri;
Să zburd gând liber, fără gânduri,
Să mă scald vara în Doftana
Desculţ, să simt piatra de prunduri...
Să nu-mi fac temele de ieri...
Să mă pitesc când vine mama.

Şi-acum am muzica manie;
Ascult la fel pe Holiday,
Râd, plâng cu el, sunt meloman.
Am dragostea la fel, holtei
Şi nu-i cunosc, la fel, chimie,
Un repetent la... timp. Golan
Alerg, m-ascund ca la trei ani,
Privesc desene animate,
Mă joc de-a mama şi de-a tata
Şi râd de glume nesărate,
Ajung să cer, când nu am bani...
Visez, pe când făceam armata.

Mă deranjează politeţea
Cu "dumneavoastră" în loc de "tu".
Mă-mbrac la fel ca-n tinereţe,
La escapade nu spun.... nu!
Mă-ncânt şi-acum de frumuseţea
De un parfum... pe suave feţe.
N-am nicio stavilă la vise
Cred încă tot, sunt un naiv,
Învăţ şi-acum, citesc romane,
Mă-ndrăgostesc, în laitmotiv...
Adesea, chiar de-s compromise
Iluzii ce-am,... sunt mii-vulcane!

Privesc oglinda-nşelătoare
Că nu-mi văd zilnice schimbări
Şi-am sufletul o poezie...
Sunt un volum de întrebări!
Nu-mi mai sărbătoresc anii... vărsare,
Rămân aşa... copilărie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-aş fi?

Citesc câteva rânduri, pe-o scrisoare
Ce mi-ai trimis-o, dragul meu, şi ştiu:
Nu ţi-am răspuns, şi asta te mai doare,
De-aceea-ţi scriu, acum, la ceas târziu...

Şi mă întreb: unde-aş fi oare-acum,
De n-ai fi apărut, de undeva,
Pe-un colţ de timp, pe-al vieţii mele drum,
Ieşind, stăruitor, în calea mea?...

Să cred c-aş fi rămas în Carul Mare,
Privind mereu, cu jind, către Pământ -
Răpusă de prea multă-nsingurare -
Visând iubirea, ca un dulce cânt?...

Sau, poate c-aş fi coborât din stele,
Ca un condor, pe-un pisc înalt de munte,
Urmându-mi dorurile, vechi şi grele,
Ce-au vrut, cândva, cu viaţa să se-nfrunte?...

Sau, poate-n macii rătăciţi prin lan,
Aş fi visat şi-acum, (mai poţi să ştii?),
Şi-aş fi-nflorit, cu ei, din an în an,
Sperând că tu exişti, sperând că vii?...

Sau, poate că-ntr-un râu zglobiu de munte -
Cu ochii într-un joc sprinţar de ape -
Mi-aş fi undit - prea trist - plete cărunte,
Sperând că ai putea să treci pe-aproape?...

Sau, poate Celui Sfânt m-aş fi rugat:
Un vânticel zglobiu, zefir, sau boare
Să fiu, (de-i bun şi nu-i e cu bănat),
Să te cuprind, aşa, din întâmplare?...

Mai ştiu şi eu de-aş fi? Ce-aş fi acum,
De nu ai fi venit atunci spre mine?
În care timp aş fi? Pe care drum?...
Dar ştiu, cu siguranţă, că-mi e bine

Când mă cuprinzi, avid, cu ochii tăi,
Când văd în ei, sclipind, luciri de stele,
Când toate ale dragostei văpăi,
Ce poartă-n ele dorurile-ţi grele,

Tu le pogori, gingaş, asupra mea,
În orice zi, şi loc, la orice ceas...
Da, ştiu, iubite: m-a trimis o stea...
Dar, Doamne, cât mă bucur... c-am rămas!

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă condamn

Mă condamn pentru orice eroare
De care aud la tot pasul
Lumea îmi pune în cârcă impasul
Că viaţa mea devine o teroare
Şi-şi pierde legitatea lui, compasul

Nu mai sunt acelaşi care sunt
Nu mai sunt acelaşi care-am fost
Rostul meu e să fiu luat la rost
Pentru toate relele de pe pământ,
Asediat şi fără adăpost.

Sunt la fel ca voi un muritor
Abonat la trudă pentru-o pâine
De care am nevoie azi şi mâine,
De care nu mă pot lipsi în viitor
Ceea ce în fond cere şi-un câine

Nu mă întrebaţi că n-am răspuns
Cât vor putea nervii să-mi reziste
Mai bine-n evul mediu la baliste
De săgeţile arcaşilor împuns,
Decât să bâjbâi pe atâtea piste!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi avut cui cere...

Am tot ghicit în vise în nopţile de smoală,
În care-am înotat ca-n mări de neputinţă;
Mi-era atât de sete şi cana era goală
În mine nu striga, de fel, altă dorinţă...
Era numai durere, era şi renunţare,
Un abandon a toate, lăsate toate-n urmă...
Strigau doi îngeri negri, strigau în gura mare,
Să nu mă rătăcesc şi să mă pierd de turmă...
Mergeam la judecată, cu lanţuri la picioare,
Cânta-ntr-un colţ de lună o cucuvea la liră
Reqviemul răstignirii în prag de sărbătoare,
Ploua cu foc pe frunte, pe coapse şi pe şiră...
Aş fi cerut o clipă de verde şi albastru
De-aş fi avut cui cere, dar singură-n pustie
În straie de-ntuneric, tăcând ca un sihastru,
Am scris pe răni cu sânge şi lacrimi, poezie...
Cuvinte fără noimă, delir şi vorbe goale
Într-un cortegiu-atipic, sfidând firesc şi lege
Am înşirat de-a valma pe braţe şi pe poale...
Şi cine, poezia aceasta, să-mi dezlege?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!