Mă condamn

Mă condamn pentru orice eroare
De care aud la tot pasul
Lumea îmi pune în cârcă impasul
Că viaţa mea devine o teroare
Şi-şi pierde legitatea lui, compasul

Nu mai sunt acelaşi care sunt
Nu mai sunt acelaşi care-am fost
Rostul meu e să fiu luat la rost
Pentru toate relele de pe pământ,
Asediat şi fără adăpost.

Sunt la fel ca voi un muritor
Abonat la trudă pentru-o pâine
De care am nevoie azi şi mâine,
De care nu mă pot lipsi în viitor
Ceea ce în fond cere şi-un câine

Nu mă întrebaţi că n-am răspuns
Cât vor putea nervii să-mi reziste
Mai bine-n evul mediu la baliste
De săgeţile arcaşilor împuns,
Decât să bâjbâi pe atâtea piste!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o usurinţă pe care n-o pot pune decât pe seama superficialităţii, am neglijat, sistematic, ceea ce oamenii din Lisa au intuit instinctiv; că lumea nu e făcută pentru visători; mai ales pentru visătorii care se mulţumesc să-şi viseze viaţa. În principiu, civilizaţia nu suprimă "gorila" din noi, ci "copilul". Dar inclusiv în existenţa mea as putea găsi dovezi că, după ce ne "civilizăm" şi ne "educăm" instinctele, ne pomenim, într-o zi, obosiţi şi bântuiţi de îndoieli. În fond, de ce anume mai pot fi sigur azi? Sunt incapabil să dau un răspuns cinstit.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă un cuvânt

neştiinţa o iscoadă
viitorul nu ia mită
cere viaţa mulţumită
pentru marea ei rocadă

turbion de gânduri rele
ţesătură de arnici
când nu ştii ce vrei şi nici
unde te vor duce ele

lumi care-mi treceau prin faţă
sau prin care eu treceam
lunile ce curg pe geam
nopţi de gene îmi agaţă

un mister ascuns în ou
ca un semn de întrebare
pentru clipa trecătoare
când ajunge la potou

sunt acelaşi? nu mai sunt
cine poa' să-mi dea răspuns
când nu ştiu îndeajuns
ce înseamnă un cuvânt...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spun că vreau o relaţie de iubire, dar am grijă să îndepărtez orice persoană cu care aş putea ajunge la intimitate. Spun că vreau să slăbesc, merg la sală şi plătesc un antrenor, şi la ora 18 sunt la KFC îndopându-mă. Spun că nu mai vreau să fiu sărac, că vreau să fac bani, şi puţinii bani pe care îi am îi joc la pariuri. Asta pentru că eu nu sunt motivat să am iubire, sănătate şi bani. Eu sunt motivat să fiu gras, sărac şi bolnav. Oamenii CRED că vor lucruri bune în viaţa lor, dar fac tot ce e posibil să le aducă pe cele rele. De ce? Pentru că tot ce aducem în viaţa noastră, ne oferă nişte beneficii de care nu suntem conştienţi, iar acele beneficii contează pentru noi enorm, deşi e evident că ne distrug. Jucatul la pariuri îmi eliberează hormonul anticipaţiei, serotonină, iar eu am devenit un dependent ce are nevoie de doza de anticipaţie care cere tot mai mult. Îngrăşatul mă fereşte de suferinţe în relaţiile cu cei din jur pentru că în mintea mea, stratul de grăsime mă protejează de săgeţile aruncate înspre sufletul meu sensibil. Fugărind orice persoană cu care aş putea avea o relaţie, mă protejez de o eventuală suferinţă din iubire care ar durea mai mult decât singurătatea. Ţine minte. Orice suferinţă ai în viaţa ta, ţi-ai adus-o pentru că îţi oferă ceva bun. Însă doar în imaginaţia ta.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mi-ar putea vorbi, cred că tata mi-ar cere să nu mă mai condamn pentru eşecuri şi să mă iert pentru slăbiciunile mele... Şi vreau să cred că mi-ar spune că totuşi am făcut destul... pentru el şi pentru oamenii din viaţa mea. Că n-am trăit degeaba, că fiecare a "luat" ceva bun de la mine... că sunt cea mai frumoasă întâmplare din viaţa lui... şi că nu mă va părăsi niciodată... promiţându-mi că atunci când voi avea nevoie de el, mă va ţine de mână...

citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adăpost

De tăcerea e mai lină ca marea,
Şi în viaţa ta nu sunt toate ok
Tot ce ai de făcut e sfidarea,
A ce-i trist şi fără de temei!

Nu vreau să trăiesc înc-o dată
Tot ce viaţa râzând mi-a luat,
Îi văd plânşi, pe mama, pe tata,
Si iubita ce-un sărut mi-a furat.

Acum sunt singur în astă lume,
Iar povara îmi e tot mai grea
În gâtlej simt colţii unei pume,
Perfid mă sufocă lumea cea rea.

Nici nu vreau să calc jurăminte
Nu am de gând să rămân dator,
Merg cu grijă printre morminte,
Să-mi odihnesc trupul cel gol.

În curând se va aşterne uitarea,
Toată viaţa va fi fost fără rost
Iar eu termin la timp recitarea,
Şi-mi găsesc sub pământ adăpost!

poezie de Alex Dospian (21 iulie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum soarele, viaţa îşi răspândeşte lumina pretutindeni. Şi când ne naştem, vrem totul în acelaşi timp, fără să stăpânim energia care ne este dată. Dar, dacă avem nevoie de foc, trebuie să facem în aşa fel ca razele soarelui să se îndrepte toate în acelaşi loc. Iar marea taină pe care Energia Divină a dezvăluit-o lumii a fost focul. Nu numai cel în stare să încălzească, ci cel care transformă grâul în pâine.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Voinţă - calea vieţii"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandalf: Ei, bine, ce aş putea să-ţi spun? În lumea întreagă viaţa merge pe acelaşi curs pe care merge de secole, cu suişuri şi coborâşuri, fără ca nimeni să ştie ceva despre existenţa hobbiţilor... lucru pentru care sunt foarte recunoscător.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stat în alt... stat

Scoate-mă, Doamne, din vidul existenţial,
Ia-mă de mână şi-ndrumă-mi pasul,
pe Pasul Tău invizibil, etern,
îndepărtează-mi, îndată, impasul,
care mă poate arunca
în Infern.

Trece-mi, Doamne, lacrimile prin sită,
îndulceşte-mi sufletul de amar năpădit,
scoate-mă din starea de eu a neantului...
iartă-mă, sunt aici, am venit
să-mi descarc sufletul, la margini de fire,
sunt un Iov, Majestate,
în devenire.

Răspunde-mi, Te rog, sunt încă fiinţă,
plăsmuită după chipul şi asemănarea Ta,
iubirea-mi, furia-mi, nebunia,
urletu-mi tandru
şi floarea de Nu-mă-uita,
mă domină de când eram flăcăiandru...

Trăiesc în mijlocul Luminii
care, uneori, mă răneşte,
în zori şi-n amurg,
când zilele curg,
îţi port pe umeri toate judecăţile,
Doamne,
iartă-mă că sunt şi am fost,
cu rost, fără rost!

Sunt obosit de mine însumi... Doamne,
scoate-mă din povârnişurile firii,
e vremea când se ofilesc trandafirii
şi Timpul Cruce devine...
prin mine, prin Tine,
mă leg peninsular de Infinit
şi mor fără capăt,
subit...

Mi-e sete, Doamne, de viaţă,
mi-e foame, Doamne, de ideal,
mi-e dor de-un apus muzical,
îmi ispăşesc, Doamne, sinele,
şi alerg, nebun, după mine...

În flori, cu peţioluri şi stamine,
au adăstat
Raiul şi Iadul –
stat în alt... stat!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a şti.

Şi iarăşi văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Şi-aşteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Şi aşteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenuşă, în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecutul nostru se află victoriile noastre pe care le-am integrat pentru a deveni mai evoluaţi, precum şi rănile noastre, eşecurile şi traumele noastre. Pe unele le-am depăşit, iar pe altele nu. Şi prima mare problemă în viaţa noastră sunt rănile pe care încă nu le-am depăşit. Ele se numesc traume psihologice şi creează găuri în sufletul nostru, care dacă nu sunt reparate, vindecate, vor face ca orice punem în sufletul nostru să se piardă, aşa cum se pierde apa pe care o torni într-o sită. Apoi, după ce vindeci rănile trecutului, te poţi pune pe treabă pentru a urmări visurile şi obiectivele din viitor, însă trăind cu adevărat prezentul, zi de zi, construind pentru viitor şi oferindu-ţi plăcerile vieţii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Survolare

sunt eu acela care sunt mereu
în orice ipostază survolată
şi timpul din sejur e tot al meu
şi lumea, când mai lungă, când mai lată

am rătăcit aici nici nu ştiu când
am rătăcit aici nici nu ştiu cum
când căutăm o boaghe de cuvânt
şi regăseam doar pasăre în scrum

şi dac-a fi cumva să nu mai fiu
acelaşi chip de lut din traectorii
din umbre rătăcite prin pustiu
aş face sensuri noi, aleatorii

şi bradul de Crăciun, împodobit
cu stele din Pleiadele polare
l-aş arbora la margine de schit
le-aşi savura în lentă survolare

şi inc-un an aşi scrigeli, latent
pe tristul meu răboj intercalat
într-un sistem senil şi coerent
cu disonanţe scoase la mezat

în rest... sunt eu acela care-am fost
şi- acel care va fi, încă mai sunt
când vagabond, când om cu adăpost
când păcătosul naibii şi când sfânt

oricum n-aşi da- lovesc în relativ
şi toate sunt acolo unde sunt
şi tot efectul lor cumulativ
oricum mă va reduce la mormânt

şi liniştea din zbuciumul etern
anihilat de grava veşnicie
va deveni o umbră de patern
în hăuri care naşte energie...

dar pân-atunci mai sorb din vin
şi din femei, esenţele amare
că cine ştie dacă mai revin
aice, pe Pământ, în survolare...

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pir (2)

Ceva
vine pe lume nepoftit,
invitând dezordinea, confuzia –

dacă mă urăşti atât de mult,
nu te obosi să-mi dai
un nume: chiar ai nevoie
de încă un cuvânt insultător
în vocabularul tău, de-un alt fel
de a blama
un trib de toate relele?

Amândoi ştim,
când slujeşti
unui singur zeu, ai nevoie
de-un duşman –

nu eu sunt duşmanul.
Sunt doar o scuză
pentru a putea ignora
ceea ce vezi că se întâmplă
chiar aici, în acest pat,
o mică paradigmă a eşecului.
Una din cele mai frumoase flori ale tale
moare-aproape în fiecare zi,
iar tu nu ai odihnă până când
nu ataci cauza, adică
ceea ce a mai rămas, orice
s-ar întâmpla să fie mai puternic
decât propriile tale patimi.

Nu era de aşteptat
să dureze o veşnicie în lumea reală.
Dar de ce să accepţi, când poţi face
ceea ce-ai făcut mereu,
regretele şi acuzele,
mereu venind împreună?

N-am nevoie de laudele voastre
pentru a supravieţui. Am fost aici
înaintea voastră, înainte
chiar ca voi să fi plantat o grădină.
Voi fi aici când vor mai rămâne doar soarele şi luna,
marea şi câmpia întinsă.

Eu voi reprezenta câmpia.

poezie de Louise Glück, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut pricini fără rost

Îmi caut pricini fără rost
Şi n-am cu cine să mă cert
Pentru trecutul meu anost
Şi viitorul meu incert

E searbăd totul împrejur
Drumurile trec pe lângă mine
Aştept osânda ca un fur
Dezbaterea juraţilor cât ţine

Fiecare trage la un jug
Şi când puterile îl lasă
În carnea lui se-aprinde-un rug
Cu flăcări albe de melasă

De unde vin? Şi cine sunt?
Ce za mă ţine într-un lanţ
Când nici un vânt, nici un avânt,
Nu mai ajunge la Bizanţ?

Pe care cronică-afectivă
Se scriu şi şterg atâtea nume
Când totul ţine de-o eschivă
Şi de-un secret ascuns anume?

M-aş război cu fiecare
Dar singur contra lumii-ntregi
E-o tragi-comică eroare
Ce-a dus la eşafod şi regi

Iar ţintele-s înşelătoare
Scadenţele vin mai devreme
De parc-anume o eroare
Naşte la rândul ei, dileme

Că fiecare-ntr-un alt fel
Îşi vede propriul sacrificiu
Şi când rămâne fără zel,
Se pierde anonim în viciu

Citesc în mine ca-ntr-o carte
Pe care-a scris-o un străin
De care astăzi mă desparte
Un fratricid: al lui Cain!

Că toate au un preţ de cost
Precum o rentă viageră
Cum fermentează un compost
Să-ngraşe solul dintr-o seră

La fiecare vârstă omul
Aleargă dup-un ideal
Da-i pune-n cale metronomul
Un munte,-o vale sau un deal;

Cu ce-oi fi eu mai bun ca altul
Ce-şi duce traiul într-o cramă?
Ne-a zămislit, e drept, înaltul
Şi amândoi dăm morţii vamă

O pâine şi-un pahar cu vin
E mulţumit: nu vrea mai mult
Cotidianul lui tumult,
Nu ştie cât e de puţin

Îşi arde darurile sale
La foc mărunt şi fără zel
Şi-l duce viaţa tale quale
Cum duci de zgardă un căţel

Atâta doar că nu se-ntreabă
Ce va fi dincolo de mâine
Şi-şi toarce firul fără grabă
Pân-la bucata lui de pâine

Mă lupt cu morile de vânt
Găleata vieţii mele-i spartă
Se scurge vlaga în pământ
Cu toată forfota deşartă

Zadarnic să întrebi ghiocul
Ce cale trebui' să urmezi
Că nici eroarea, nici norocul
Nu-i mai salvează pe aezi

Şi nu e nici un neajuns
Mărunt, atunci când nu-l poţi trece
O taină doar de nepătruns
Face izvorul să nu sece.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt romantic, pentru că includ în inima mea toate aspectele şi manifestările naturii pe care le exprim în muzica mea. Sunt modern, pentru că în programul meu evoluţia mijloacelor artistice ocupă un loc important. Sunt inovator, deoarece mi-am ales drumul propriu şi mijloacele mele de expresie sunt individuale. În acelaşi timp sunt conservator, pentru că mă simt ataşat de obiectivul esenţial al muzicii – frumuseţea.

citat clasic din Jean Sibelius
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă amară

N-am avut noroc în viaţă,
De lumină şi verdeaţă,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
Să rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Şi-a căzut drept în ţărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Şi am început să plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas şi fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o secundă

Sunt un fir de praf
Ridicat de pasul sorţii în grabă,
Sunt un vierme
Care priveşte lumea prin gaura unui măr,
Sunt un licur
Zărit din adâncitura unei caverne,
Sunt un ol
Ce se sparge în colorit de emoţii,
Sunt un strop
Pierdut într-un ocean de vise,
Sunt niscaiva vorbe
Ce-aşteaptă universul să le-asculte,
Sunt o groapă
Săpată pentru a o umple cu amintiri,
Sunt un pervaz
Pe care stă cu coatele gândul,
Sunt ca o glumă
Aruncată în mijlocul slujbei de duminică...

poezie de Vasile Zamolxeanu (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem să comparăm aura cu atmosfera care înconjoară pământul. Da, e extraordinar! Pământul posedă o perdea de protecţie, pielea sa. Ea e un pic mai îngroşată ca a noastră, e adevărat, dar joacă exact acelaşi rol. Graţie atmosferei sale, pământul evită multe pericole în cursa sa prin spaţiu! Toate corpurile ce vin din spaţiu şi care ar putea produce catastrofe dacă ar ajunge pe pământ, sunt obligate să intre mai întâi în contact cu atmosfera unde sunt, în general, dezintegrate. Atmosfera ne protejează de asemenea de alte pericole cum ar fi anumite radiaţii cosmice, care ar fi mortale pentru noi, dar care traversând atmosfera sunt neutralizate de elementele chimice cu care e impregnată.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!