Candid

Domnul acela din oglindă livid
De-o veşnicie mă priveşte candid
Ce are cu mine, să dorm nu mă lasă
Sora mea mâine este mireasă
Parcă adoarme şi cade în unde
Şi somnul l-ar duce şi nu are unde

Îl spală zefirul şi iar se întoarce
De-o veşnicie mă priveşte şi tace
Oglinda în care trăieşte se sparge
Şi el se împarte în zeci de catarge
Pe mările lumii plutind fără zor
Ca visele noaptea în somn un fior

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă n-ar mai fi loc

Parcă n-ar mai fi loc
între visele tale
de-o fântână, de-un foc
şi argint în izvoare...

Parcă n-aş fi nici eu
în răscrucea furată
dn abis curcubeu
drum ajuns niciodată...

Parcă nici nu ai fost
valul clipei păgâne
într-un spaţiu anost
fără ieri, fără mâine...

Părcă n-ar mai fi timp
pe acest mal de risipă
unde dorul îmi strâng
şi-l ascund sub aripă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea şi somnul

Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...
Dorm
cu nările-n somn dilatate
de-nnebunitoarea duhoare-a cadavrelor,
cu coastele frânte de bombardamente,
cu chipul sfâşiat de reflectoare...

Se-ntorc gemând în somn
şi căutând un adăpost mai bun
decât sub casca infernală-a cerului
se-ntorc gemând şi dorm
înnăbuşindu-se
cu capetele-n grote de beton,
asupra cărora se prăbuşesc,
ca pe capacele
a mii şi mii de mari sicrie-ncălecate
munţi grohăind.

Au mai rămas pe străzi
doar felinarele,
îndoliate ca nişte văduve
fără nădejde.
Însinguraţi,
copacii
înnebunesc de spaimă
în sfâşiatele cămăşi
ale frunzişurilor...
Nimeni,
vai, nimeni
nu-i ia cu ei în adăposturi...
ar vrea să se smulgă din loc,
îşi scutură capetele...
îşi blestemă vitriolaţi
rădăcinile.

Oh, noapte bună!
Fie măcar această noapte
O noapte bună...

Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...

Pe cine va izbi în noaptea asta
sabia?
Oh, Doamne Dumnezeule!
pe nimeni...
sigur că pe nimeni... Războiul
e sătul...
Dorm oraşele lumii... satele lumii dorm...

Văzduhul îşi caută chipul,
îşi pipăie rănile.
Încearcă tremurând să se tămăduiască.
Electricieni transparenţi
se-nalţă pe stâlpi nevăzuţi,
acordă sârmele-albastre
legând între ele stelele,
le-ascultă oftatul,
le şterg de parful de puşcă.

Noaptea cu mască de cloroform
răsuflă tăcută.
Dorm oraşele
şi satele lumii.

Pe-o rogojină de culoarea lunii
adoarme Hiroshima...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii?

Mărită primavară, ţie, nu-ţi este dor
De noi, ce te -aşteptăm de-o veşnicie parcă?
Întoarce-te acasă, dă vieţilor fior,
Cuprinsă de iubire, căldura o dezbracă.

Te laşi ca o mireasă de mire aşteptată
Pe patul cu mătasuri, înflăcărat fecior
Tu vii parcă de veacuri ştiindu-te adorată
Paradă faci cu nurii, eşti nopţilor decor.

Purtându-ţi frumuseţea, parfumul şi culoarea
Eşti anotimpul vieţii, cântat, mărit, pictat
Cum numai ea femeia atotcuprinzătoarea
Mai este aşa slavită, iubită... de bărbat.

Îngenunchem în taină şi te rugăm să vii
Că fără tine parcă nu mai exista viaţă,
În verde crud pictează anostele câmpii
Ninsori pune de floare şi zâmbete pe faţă.
..............................................................
Noi îţi vom pune lauri, te vom încorona
Regină-n anotimpuri şi-a învierii stea!

poezie de Angelina Nădejde (23 martie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea de a patra dimensiune dintre noi

înmormântând sărutul tău pe gură
în mine şoapta clipelor adie
părelnic mâine, bând din veşnicie
e-n vise ce din ieri se tot ţesură.

spre amintire astăzi drumul ştie
eresul stins din flacăra cea sură
de-atâta-nzăpezire sub arsură
a stihului pe sânul de hârtie.

şi totuşi căi mai am spre mine-acasă
pe unde e cuvânt să te mai scriu
acolo unde nu-i de-amor sicriu
şi noaptea în iubire nu se lasă.

că drag mai am de împărţit cu tine
cât încă moartea nu îmi aparţine...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tremurul din albastru

E-un tainic izvor strălucind liniştit
în tihna din vechea poiană,
ferită privirii, pe-un drum rătăcit,
copilă de munte, orfană.

E-albastru izvorul sub cerul senin,
lucind ca o lacrimă sfântă
în soarele toamnei, c-o frunză de-arin
ce ultima clipă-şi frământă.

O duce la vale, o pierde-n pustiu,
aşa cum o face de-o viaţă,
pe unde trecând pe sub verdele viu
ce apele-i limpezi răsfaţă.

Adâncul poienii tresare-n suspin,
o stâncă se rupe din munte,
schimbându-şi tăcerea din vechiu-i destin
în vuiete aspre şi crunte.

Coboară în salturi, iar furia lor
loveşte copacii şi-i frânge.
Poiana-i priveşte oprirea-n izvor
şi tace. Priveşte şi plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Există-n astă lume o credinţă
că, dacă-n noapte somnul nu-ţi mai vine,
eşti prins, în visul ei, de-o altă fi'nţă,
iar tot ce faci e-ascuns de vagi cortine.

Aşa că, draga mea, vreau răzbunare
şi, dacă noaptea albă vrea să-mi fie,
voi căuta să intr-un transa care
în visul tău mă duce, prin magie,

În braţe să te iau în zbor cu mine,
să te aşez pe-o plajă tropicală,
acolo unde mângâierea vine
ca valul ce nisipurile spală.

În umbra mea vei fi adăpostită
de-a soarelui lumină-n noaptea-n care
vei fi cum n-ai mai fost nicicând iubită:
pe-o insulă, intens, ca... răzbunare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta veşnicie...

.. De haosuri eterne cu aştri murmurând
Nostalgic se loveşte frântura mea de gând
De unde-n Eminescu atâtea Universuri...
Atâta Veşnicie... De unde-n Eminescu...

De unde... dulce mama şi grelele scrisori
Şi codrii de aramă cu albăstrii de flori
De unde Cătălina, de unde Cătălin
Scăldat în foc de soare Luceafărul divin

De unde şi Cezarul şi plopii fără soţ
Şi greco-bulgărimea, Fanarul cu iloţi
De unde lac cu nuferi, mijloc de codru des
Şi vreme ce tot vine şi valuri ce tot trec?!

Suntem români şi punctum... zic aştrii împletind
În mreaja de văpaie frânturile-mi de gând
Din noi născu Poetul atâtea Universuri
Atâta Veşnicie... Atâta Eminescu...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Cine eşti tu care-mi tai
Nopţile din vise?
Îmi ştergi urmele. Şi-mi dai
doar frânturi ce mi se,

Mai perindă câte-un ciob
Ca printr-o oglindă
Toată viaţa-i un scrânciob
Agăţat de-o grindă

Parcă mi-a luat cu totul
Nu ştiu cine, nu ştiu cum
Nevăzut un înger potul
Si-s sărac acum

M-aş întoarce dar nu ştiu
Care e cărarea
Mi-am dus viaţa-ntr-un pustiu
Numai cu spinarea

Am căzut din altă lume
Legănat de unde
Şi ce greu e să ştii cum e,
Să nu poţi răspunde!

Deschid ochii şi vă văd
Pal şi translucid
Ne pândeşte un prăpăd
Veşnic şi lucid

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul I

no man's land
locul unde ochii tăi
înghit tot întunericul
din încăperi
şi unde şoaptele mele
au tapetat pereţii
de la etajul trei
iar poemele îmi sunt cuvinte grele
reci
fac ţurţuri la sprâncene
şi păsări rele
se desprind din ferestre
una câte una
până se umple cerul

mai nou
tot felul de viruşi
în armuri de oţel
şi flegme
bântuie spaţiul
şi ne seceră ca pe spice
biete oi încolonate
spre modernele abatoare
mulţi dintre noi stăm ascunşi
în găuri de şarpe
conectaţi la wireless
şi ne îmbărbătăm unul pe altul
de pe smartphone-uri performante
tablete calculatoare
ne urăm Doamne ajută
spunem rugăciuni împreună
murim sufocându-ne din teamă
dar Doamne cum ai putut?

casele răzleţe mitraliază câmpul
câţiva câini sălbăticiţi
se preling
pe linia care împarte cerul
în cerul tău şi partea mea de suferinţă
să nu plângi
să nu râzi prea tare
altfel se va întoarce prăpădul
inorogul cu cornul lui de aur
şi ne va străpunge pieptul
şi multă uitare ne va creşte
amar pe tâmple sau pe piept

eu mi-am adus un scaun
pe care să se aşeze noaptea
apoi să se uite la mine
o viaţă întreagă
într-un sfârşit
i-a făcut loc morţii
care mă priveşte
cum mă zidesc singur
în pământul tare
care duhneşte
a veşnicie

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În jurul soarelui se roteşte un vers,
O râmă hrăneşte orice peşte,
Eu nu aleg cititorii, ei mă aleg pe sărite,
Când scriu, parcă mă trezesc din somn,
Noaptea se joacă toţi copiii cu mine,
Jalnic este câinele bătrân, dar tace, tace, tace,
Noi nu suntem ca el, ne jelim, ne jelim, ne jelim,
În schimb nu ne ferim de vulcani, ei sunt mai bătrâni,
Mările se vor retrage, noi ne vom ascunde după cochilii uriaşe,
Sunt expert în necunoaştete, dar iubesc savanţii, ei nu ştiu nimic,
Numele meu este încinjurat de refuzuri decente,
De doi cenţi. Eu trag sforile fericirii, e lucru mare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cererea de veşnicie (Lui Adrian Păunescu)

Nu mai ştiu de câte ori
Serile,, m-am sinucis,,
Şi în somnul de-o secundă,
TU îmi apăreai în vis!

"Miile de morţi" din viaţă
Mult mai viguros mă fac
Şi renaşterile toate
Cu moartea am să le-mpac!

Am s-o convertesc în stele
Şi-am s-o luminez fictiv!
Cu renaşterile mele
Am s-o-nving, definitiv!

Timpului, audienţă
I-am cerut dar ea nu ştie
C-a semnat patronul vieţii
"Cererea de veşnicie"!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imensitate

Taci şi lasă tăcerea să te... conducă,
Taci... şi lasă vremea, timpul să curgă
Cum curge un râu învolburat de munte,
Taci şi ascultă cum cântă-n cascade!

Priveşte uimirea din mine prin timpul...
Timpul ce vine, ce mi te aduce în cale,
Lasă fiorii, fiorii să-ţi freamăte-n... sânge,
Fierbe şi pierde-te-n doar în privirea mea!

Trăieşte clipa, trăieşte doar pentru mine,
Uită de ieri şi de zile trecute, rămâi cu...
Rămâi cu mine-n eternitate... Minune,
Împarte infinitul la doi, împarte-l la Noi!

Lasă tot cerul să ne zâmbească acum,
Toţi norii lasă-i să curgă picuri pe Noi,
Păşeşte în viaţă prin roua de dimineaţă,
Uită şi lasă uitarea să moară, să... piară!

Cuprinde tot imposibilul, cuprinde... Tot,
Cuprinde visul, visul din noaptea uitată,
Alege o Stea, fii doar steaua, steaua mea
Aici aievea, aici cuprinde... imensitatea!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

12

o scârbă
ca şi cum ţi-ai scoate inima şi ai şterge oglinda cu ea
un burete ce îţi pulsează în mână

te priveşti
unde
în ce
de ce
oglinda era doar un plan ce reflecta o imagine

poezia tot o oglindă

îmi scot ochii şi şterg cu ei foaia
cum aş şterge cu radiera
toată poezia mea
... o scârbă

bobocii de păpădii habar nu au de icter
chiar dacă au sânge galben

întinde-te spre mine cu soare
cu lumină
chiar dacă
nu mai am inimă
nu mai am ochi
sunt doar un pumn de carne în palmă de hipopotam
cerul mă înveleşte în aer ca într-o placentă comună
cu tine
cu tine
cu blecher
cu poe
cu toate sarcofagele lumii
cu apolodor

e o scârbă ca un ficat
o aglomeraţie de oameni reci
de care mă lipesc ca de cearşaful ud al unui tuberculos

o scârbă vie

să scriem deci
poezie
din vise ce se spală cu leşie

dar... nu toţi sparg placenta cerului
eu una
nu

întinde mâna sparge-mi oglinda
ca şi cum mi-ai sparge inima caldă
să înflorească păpădii

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunţi

zilele pe cai mărunţi
bat în târguri cu potcoave
şi brăzdează faţa lumii
pe când sclavii strigă: Ave!

herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
şi convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri

şiruri lungi de deţinuţi
spală zarea pe retină
şi se duc să moară unde
nu mai află nici o vină

zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
şi la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare

nu mai cercetaţi oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaştem
în atâtea cioburi sparte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele dimineţi...

Ador acele dimineţi,
Venite parcă din alte vieţi
În care sufletul mi-l iubeşti
Iubirea în şoapte mi-o cerşeşti.
În care eşti un înger pământesc,
Cu suflet de copil ceresc.
În care razele ne spală trupul,
De păcatul amar si gândul,
A iubirii doar de-o viaţa
A unui fir încâlcit de aţa.
În care ne lăsăm amprente,
În care desenăm cu crete,
Iubirea noastră de hârtie,
Ce dureaza de-o veşnicie.
În care lupţi să mă păstrezi,
În lanţuri sufletul să-mi legi
Şi pentru alte vieţi ce vin
Împodobite în amar şi chin.

Ador acele dimineţi,
În care suntem nişte feţi,
Abia treziţi la viaţa,
Cu plâns şi râs pe faţă.

poezie de Adriana Monica Burtea (22 octombrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul fără femeie este ca oglinda în care nimeni nu priveşte. Femeia fără bărbat este imaginea care nu-şi găseşte oglinda.

citat din Kazimierz Matan
Adăugat de Roman Walewski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăudaţi pe Domnul

Lăudaţi cu toţi pe Domnul, altul ca El nu-i
Şi în veşnicie ţine blânda-I îndurare
Lăudaţi pe Cel ce ţine-n stăpânirea Lui
Taina tainelor şi-n lume este Cel mai mare.
Lăudaţi pe Cel ce singur face mari minuni,
Dumnezeu a pus pământul până peste mare
Domnul domnilor El este pentru toţi cei buni
Şi în veşnicie ţine a Lui îndurare.

Cu pricepere şi cerul tot El l-a întins
Soarele să lumineze peste-ntreaga zare
Luna, stelele pe bolta tot El le-a aprins
Şi în veşnicie ţine marea-i îndurare.

Lăudaţi cu toţi pe Domnul, bunătatea Lui
Lăudaţi-L şi-I aduceţi slava şi-nchinare
Cum e Dumnezeul nostru nimeni altul nu-i
Şi în veşnicie ţine marea-i 1ndurare...

poezie de Adriana Cristea (3 martie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!