Singuratate

Cu perdelele lăsate,
Şed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Ţârâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mângâioase
Şi se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.

În odaie prin unghere
S-a ţesut păinjeniş
Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş.

În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la cărţi ei mi le rod.

Ah! de câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, şoareci,
Cu uşor-măruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.

Câteodată... prea arare...
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa...

Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoană de lumină.

Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1 martie 1878)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin a ramurilor mreajă

Prin a ramurilor mreajă
Sună cântec ca de vrajă
Şi mângâie în urechi,
De sub teiul nalt şi vechi..

Printre ramuri, printre frunză,
Cearcă luna să pătrunză,
Ce frumoasă şi senină,
Vars-o dungă de lumină.

Numai buciumele sună,
Pe când discul blândei lune
Trece rariştea de fag,
Sună buciumul cu drag.

Şi-i răspunde codrul verde,
Iară sufletu-mi se pierde,
Fermecat şi dureros,
După chipul tău frumos.

Şi cum cântă păsărele
De amoru-ne ‘ntre ele,
Ciripind în verde crâng,
Ne mai râd... şi ne mai plâng.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă...

Uite, toamna vine iară,
oare câte am petrecut?
De când m-am născut pe lume,
câte toamne au trecut?

Ceru-i clar, spuzit cu stele,
oare ce mai face muma?
Gându-mi aleargă la ea,
când pe câmp s-aşterne bruma.

Ce o face ea sub glie?
Sigur e neliniştită,
că ea nu putea să stea,
într-un loc, nicio clipită...

Gânduri, gânduri, trec prin minte,
ca un râu şerpuitor...
Nu trebuie să fiu tristă,
sufletu-i nemuritor...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Ce mai este... cărţi de noapte
Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu -
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?
Ţăcănă un ceas pe-o planşă...
Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?!
Noapte...
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre alte lumi

Ascult în noapte cum lună-şi strigă dorul
La margine de boltă printre luceferi-fluturi,
Îşi uită pentr-o clipă, voinţa, rostul, zborul
Şi caută prin iarbă, urma la dulci săruturi.

Ea urmăreşte ciuta şi cerbul când se-adapă
Învăluiţi de-un abur născut dintr-o iubire,
Atuncea tulburată zăreşte-n ochi de apă
Cât este de stingheră, cu soarta-n rătăcire.

Şi pleacă fără vlagă, zburând peste pământ
Să-şi caute perechea prin alte lumi astrale,
Dar către miezul nopţii se-abate straşnic vânt,
Ce-i răscoleşte faţa ascunsă-n nori şi jale.

Încet şi peste mine se-aşează un văl de somn,
Iar timpul meu se-opreşte la margine de vis,
Mai simt pentru o clipă că luna-mi face semn,
Apoi, trudită adorm şi mă transform în ibis.

Mă-nalţ spre cer uimită, căci nu zăresc hotare
Şi trec o punte-albastră ce pare o rădăcină,
Din când în când m-aşez pe un ecou din zare
Sădind grăunţi de pace şi lotuşi de lumină.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă.
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,
Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!
Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,
Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;
Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.
Şi ţintirimul singur cu strâmbe cruci veghează,
O cucuvaie sură pe una se aşează,
Clopotniţa trosneşte, în stâlpi izbeşte toaca,
Şi străveziul demon prin aer când să treacă,
Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.
Biserica-n ruină
Stă cuvioasă, tristă, pustie şi bătrână,
Şi prin ferestre sparte, prin uşi ţiuie vântul —
Se pare că vrăjeşte şi că-i auzi cuvântul —
Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreţi, iconostas,
Abia conture triste şi umbre au rămas;
Drept preot toarce-un greier un gând fin şi obscur,
Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur.
......................

Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici —
Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,
Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste şi umbre-au mai rămas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,
Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.
Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi ţin la el urechea — şi râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?... Parc-am murit de mult.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor

Trec anii, şi pân-acuma tot trecură,
Se trec părinţii ce mereu tăcură.
Iar eu plâng fugind prin cruda viaţă
Având în inimă a nemuririi speranţă...
Deplâng scurgerea neoprită a timpului
Înălţând "Rugă pentru părinţi" Tatălui...

Sărmana mamă, cât voit-a,
Să-nece-n mir acea durere,
Să lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....

Mereu muncid, mama zâmbea
Căci chipu-mi trist şi lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mâhnirea
Şi neoprită grijă de necaz...

Zâmbea, să cred că-i împlinită,
Să nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simţea că-i necăjită,
Că mult, prea mult munceşte ea,
Sărmana mamă...

Dar tata, neobositele lui braţe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viaţă,
Câteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...

Cum griji îşi face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei să crească, inimă bucurându-i,
Să-i fie bătrâneţea, o sor-a fericirii...

Ah, de câte ori voit-am,
Să opresc timpul în loc
Să nu mai văd ce tot văzut-am
Să nu văd lacrimi părinteşti
Durerea să o dau pe foc!...

Plânge sufletu-mi de nemurire
Cu gândul la rădăcini – ale lui,
Cu gândul acasă, la fericire
În faţa casei, la umbra nucului...

De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
Să treacă suflet de Părinte
Intransigent zburând în calea lui???

De ce luat-ai Doamne,
Tinereţea, sfânta tinereţe-a lor?
De ce încărunţit-ai părul?
Când îngerii cântă în cor
Despre-a lor frânte inimi
Ce vor mereu să bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puţin prin depărtări s-arată...

Trece viaţa-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mâini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrânită...

Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorţii,
Văd nucul de la poartă, şi-o cărare
Spre prispa casei, unde aşteaptă sfinţii...

Multe grele întâlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gândul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinţi...

poezie de Paladi Anatolie din Poezii (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină din Rai

Lumină din Rai prin gânduri uitate
Şi oameni cuprinşi de-ale vieţii păcate,
Tu, Tată Ceresc, nesfârşită iubire
Azi mângâi un suflet c-o dulce privire...

De-ar fi să spăl Doamne picioarele Tale
Asemeni Mariei sa capăt iertare...
Copilul de-altădată să te găsească iar,
Prin întuneric veşnic, te caut în zadar...

Cuvintele mele sunt reci şi deşarte
Dar Tu, c-o mângâiere ce-mi cade peste pleoape
Mă ierţi mereu Părinte şi nu cunoşti mânia
Când eu păcătuind, tot caut veşnicia.

N-am meritat o clipă, un strop de fericire,
Dar totuşi l-am avut prin Sfânta Ta iubire,
Şi mi-ai mai dat un înger... dar eu l-am izgonit
Cu-aceleaşi gânduri false din suflet ponegrit.

Lumină din Rai coboară peste noi
S-aducă iar căinţă, să vindece nevoi,
Atât că n-o vedem si ne pare în van
Dar ea e tot acolo, in fiecare an.

Fecioară adorată, din pântecele Tău
Se naşte-Nvăţătorul biruitor de rău
Se naşte din iubire, din lacrimi ca de ploi
Şi-ţi mulţumim iar TATĂ, că ai grija de noi!

poezie de Andreea Palasescu (august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul iluziilor

La focul din mica poiană,
sub stele ce plâng a târziu,
culeg de prin bezne-o dojană
şi-o rază oftând argintiu.

Prind oful de Lună-n batista
întinsă pe inima mea
ca noaptea ce-ncheie conchista
în cerul c-o ultimă stea.

Îmbrac întuneric de noapte,
pe cap, am oftatul ca nimb,
în ceruri am Calea de Lapte
şi-n minte am gânduri de schimb.

Sunt gata! – aştept să-mi apară
ceva: o idee, un pod
pe care să pot face iară
cu urma trecutului nod.

Şi vine un cer de iluzii,
se sfarmă în gânduri şuvoi
cu unde ce-aşteaptă perfuzii
din ce-o mai fi scris pentru noi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Pe cărare de poveste
Vin în minte rânduri, rânduri,
Amintiri de mult uitate,
Îngropate printre gânduri,

Picură încet ca mierea
Lacrimi de argint în mine
Fine cum e adierea
Ziua trece, noaptea vine...

Nerostitele cuvinte
Ale tale, ale mele
Scânteiază-n depărtare
Licurici din praf de stele.

Liniştea mă împresoară
Mă învăluie-n lumină
Strălucirea ei în noapte
Fac cuvintele să vină.

Se învârt în juru-mi tandru
Este vis, o feerie
Eu le-ajut încet cu pana
Să coboare pe hârtie.

Stoluri de cuvinte-alese
Cu aripi de întelesuri
Se aşează pe hârtie
Într-un dans ciudat de versuri.

Un cuvânt mai mult ca toate,
De lumină străluceşte
De uimire deschid mâna
El in palma mea păşeşte.

- Cine esti? întreb in taină
Cum de stai în palma mea?
Eşti vreun zeu sau poate-o zână?
-Eu sunt TU. IUBIREA TA.

Mă cutremur în fiintă
Însă inima-mi e calmă,
Între vis şi nebunie
Îmi tin sufletul în palmă.

Trece un fior prin mine
Si tresar mă uit în mână
Prin fereastră-ncet se scurge
Doar o raza de la lună.

Noaptea neagră ţese vise
Din cuvinte şi din gânduri
Pe cărare de poveste
Vin in minte rânduri, rânduri...

poezie de Constantino Amarande (22 martie 2013)
Adăugat de Constantino Amarande
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.

Ale sorţii mele plângeri şi surise;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.

Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume­
Şi de steaua mea.

Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
­Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.

Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre, ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână a ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nauri de suspine,
Bucovina mea!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteia lacrimii de jar

Pe masa prăfuită şi plină de-amintiri,
E-un ghem şi-mi pare mie că viaţa l-a făcut,
Torcând fuior de zile ce-nseamnă-acum trecut
Cu degetele clipe din vechile-mi trăiri.

Mai sunt atâtea lucruri pe masa de stejar
Ticsită prin sertare cu multe, vechi, scrisori
Cu întinări de lacrimi, cu-a buzelor culori,
Cu gânduri scrise-n vremuri de dulce sau amar.

Aleg la întâmplare şi-un cunoscut parfum
Se-amestecă-n odaie c-o umbră de demult
Ce-mi cere, din privire, atent să îi ascult
Cuvintele din şoapte cu pâlpâiri de fum.

Citesc şi simt parfumul ce îl credeam uitat,
Aud şi vocea-i caldă ce pare că adie
Un vers plângând iubirea intrată-n agonie
Şi stinsă-n tresărirea din ultimul oftat.

Îmi tremură scrisoarea, privirea mea-i sărut
Ce-n lacrimă trimite scânteia dintr-un jar
Păstrat adânc în suflet, neîntinat altar,
La ceasul ce m-anunţă că timpul e trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripi de lirism

când noaptea coboară cu vise măreţe
greieri acompaniază viorile de dor
ning perseide peste câmpuri răzleţe
arcadele trupului se clatină uşor.

stelele iubirii veghează cu poveţe
înţelepciunea lor trece prin nor
când noaptea coboară cu vise măreţe
greieri acompaniază viorile de dor.

sub clar de lună se luminează feţe
inimile vibrează atinse de fior
poeţi şi filozofi trudesc să ne înveţe
că iubiri în lumină niciodată nu mor.

când noaptea coboară cu vise măreţe
greieri acompaniază viorile de dor.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugari

Prin ploi, tăcuţi
Veniţi desculţi
Să fiţi de-ai noştrii
Fugiţi de monştrii
Ce v-au lăsat
Fără de sat
Fără de viaţă
Pierduţi prin ceaţă
Cu arme-n mâini
Cu mii de câini
V-ajung din urmă
Pământul scurmă
Înfruntă munţi
Trec peste punţi
De vechi corăbii
Negre ca corbii
Ce zboară-n stoluri
Prin triştii nouri
Să bată vântul
S-alunge gândul
Gândul cel rău
Ce cade-n hău
Să piară vraja
Să rupeţi mreaja
Ce v-a ţinut
Timpul tribut
Pentru-ntuneric
Moment luciferic
Descris şi-n cărţi
Însemnat pe hărţi
Arse în foc
S-aducă noroc
Celor ce-o să scape,
În această noapte.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechi amintiri...

În simplul concert de tălăngi
Al turmei de liniştite oi,
Vechi amintiri încă încerci,
Mergând prin colb şi prin noroi.

Acolo în Paradisul satului pierdut,
Prin acel vechi cadru natural,
Unde nici nu ştiu când am crescut
La Ciofu, în Petia, satul meu natal.

În cântecul de toacă se ascund
Şi plâns, şi cântec împreună
Acestea toate te străpung,
În suflet îţi produc furtună.

În al clopotelor dangăt lung
E o arhivă-ntreagă de credinţă,
Că multe vieţi nu îţi ajung,
Să-ţi înţelegi a ta fiinţă.

Al buciumului cântec de seară,
Ce îţi aduce somnul lin,
În scurta noapte de vară,
Din viaţa când eram copil.

În drumul stelelor pe cer
Am mers călătorind agale,
Fără un ţel sau un reper
Prin nesfârşita, Lactee Cale.

Moldova-Veche 2003

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampa

Aprins-am lampa şi mă uit pe drum,
Trec oamenii în sus şi-n jos,
In sobă lemnele trosnesc şi se fac scrum.
Tu unde eşti, iubitul meu frumos?

Ţi-am spus că-mi placi, când era încă primăvară,
De-atunci te-aştept şi nici urmă de tine.
De ce m-ai amăgit? Putea să mi se pară?
Să te aud şoptind, că o să vii la mine?

Sting lampa si mă pun în pat, mă doare
Si tot ce n-am trăit cu tine, iar şi iar,
Îmi vine-n minte, ca o sărbătoare.
Simt gust de praf şi de amar.

Din aşternut, agale mă ridic si fac lumină,
Îţi scriu câteva rânduri si le-arunc în foc
Aud la geam bătăi. Of, fă Doamne să vină!
Dar nu eşti tu, e vântul. Ce noroc!

Că de-ai fi apărut în miez de noapte,
Te-aş fi cuprins cu ochii şi cu gura
Şi poate că te-ar fi ucis căldura.
Să arzi de viu. Ce chin! Ce moarte!

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar începe mierlele să cânte

Pendula roade timp, fără-ncetare,
Ca inima ce ritmul încă-l ţine
Şi-aş adormi, trecând în nepăsare,
De nu mi-ar fi aşa de dor de tine.

Un freamăt monoton mângâie ramuri,
Un ţârâit de greieri reîncepe,
Şi-aş adormi, de n-ar veni la geamuri,
Cu cornu-i galben, luna să mă-nţepe.

Arare, câte-un fulger, ca o pată,
Se scurge - râu de foc pe cer, departe
Şi-aş adormi, de-ar înceta odată
Ecoul unui tren ce ne desparte.

Vin stoluri negre - tainicele gânduri,
Tăciuni luaţi de soartă să-mi descânte,
Şi-aş adormi, scriind aceste rânduri,
De n-ar începe mierlele să cânte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Lui Const. Misirliu

I

Cârduri-cârduri ciori de toamnă
Pleacă...
Desfrunzite crengi de arbori
Pe subt vifor se apleacă...
Cârduri-cârduri ciori de toamnă
Pleacă...

II

Boi şi vaci cu răget umple
Valea...
Ceaţa peste deal s-aşterne,
Cum pe sufletul meu jalea...
Boi şi vaci cu răget umple
Valea...

III

Ninge! ninge!... Alb e satul
Ninge!...
Ca un cântec de iubire
Soarele în nori se stinge...
Ninge! ninge!... Alb e satul
Ninge!...

IV

Câinele sub şoprul putred
Urlă...
Rar o cucuvaie ţipă
Într-o dărâmată turlă...
Câinele sub şoprul putred
Urlă...

V

În odaie e o pace
Sumbră...
Greierii – artişti tomnatici -
Au tăcut, pitiţi în umbră...
În odaie e o pace
Sumbră...

VI

Dogoresc cărbunii-n sobă
Roşii...
Când şi când de prin coteţe
Aud cum zvonesc cocoşii...
Dogoresc cărbunii-n sobă
Roşii...

VII

Iar urâtul, - vechi tovarăş, -
Vine...
Şi în linişte s-aşează
Pe-ale inimii ruine...
Iar urâtul, - vechi tovarăş, -
Vine...

VIII

În pustiul meu de gânduri
Caut...
Pe la uşă vântul cântă,
Ca un solo spart de flaut...
În pustiul meu de gânduri
Caut...

IX

Răzvrătit mereu de grele
Patimi...
Îmi simt tinereţea dusă,
Îmi simt ochii plini de lacrimi,
Răzvrătit mereu de grele
Patimi...

X

Prins de zid, în taină bate
Ceasul...
Şi-mi măsoară insomnia
Şi durerea cu compasul...
Prins de zid, în taină bate
Ceasul...

XI

Şi-aţipind pe mâini cu fruntea,
Dulce...
Despre ziuă vine somnul
Peste gene-mi să se culce...
Aţipind pe mâini cu fruntea,
Dulce...

XII

Necurmat afară ninge,
Ninge!...
Vai de vetrele în care
Focul nu mai e, se stinge...
Necurmat afară ninge,
Ninge!...
Flori se seră

Sunt flori uitate întro seră,
Cum într-un suflet tris şi gol
Rămân speranţele din urmă
Din risipitul stol...

Nici o femeie nu le-atinge,
Deşi au cel mai blând parfum,
Nici cel puţin nu le omoară
În pagini de album.

Când umbre din apus, prin geamuri,
În jurul lor sfios se strâng,
Par nişte ochi ascunşi de lume,
Ce-n taina serei plâng...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!