De n-ar începe mierlele să cânte
Pendula roade timp, fără-ncetare,
Ca inima ce ritmul încă-l ține
Și-aș adormi, trecând în nepăsare,
De nu mi-ar fi așa de dor de tine.
Un freamăt monoton mângâie ramuri,
Un țârâit de greieri reîncepe,
Și-aș adormi, de n-ar veni la geamuri,
Cu cornu-i galben, luna să mă-nțepe.
Arare, câte-un fulger, ca o pată,
Se scurge - râu de foc pe cer, departe
Și-aș adormi, de-ar înceta odată
Ecoul unui tren ce ne desparte.
Vin stoluri negre - tainicele gânduri,
Tăciuni luați de soartă să-mi descânte,
Și-aș adormi, scriind aceste rânduri,
De n-ar începe mierlele să cânte...
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.