După amiezile acestea

după amiezile acestea tihnite
mi te aduc mereu în faţă
şi după ce te caut ca un somnambul
numai eşecurile se răsfaţă

nedisimulată o bucurie
pusese stăpânire pe amândoi
când am descoperit câtă avere
se află nu în lume, ci în noi!

curcubeul uneşte destinele
după o lege neştiută de fiecare
deşi ni se părea curios
muntele înfrăţit cu o mare

am plătit şi încă mai plătim
pentru generaţiile viitoare
tributul greu al evadării
dintr-o singură eroare

şi drumul urcă în spirală
o cotă, apoi alta, fără popas
şi ceea ce ni se pare o veşnicie,
nu durează mai mult de un ceas

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar vin toamne

Şi iar vin toamne desfrunzite
cu iz de ploi şi mucegai
cum trece noaptea un buhai
cu întunericul prin site

cu seri uimite ce se duc
la fel ca umbra după soare
spre primăvara viitoare
surprinsă de câte-un izbuc

cu fragede întrebări la vad
în câmpia de prigorii
ce se umple de fiorii
mitului din Galaad

după amiezile precaut
mi te iar aduc în faţă
ca un eşec ce se răsfaţă
şi nu ştiu unde să te caut

că de la faptă la voroavă
neştiută pururi sapă
o fântână fără apă
noaptea vieţii o enclavă

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea vieţii, o enclavă

Şi iar vin toamne desfrunzite
cu iz de ploi şi mucegai
cum trece noaptea un buhai
cu întunericul prin site

cu seri uimite ce se duc
la fel ca umbra după soare
spre primăvara viitoare
surprinsă de câte-un izbuc

cu mari nedumeriri la vad
în câmpia de prigorii
ce se umple de fiorii
mitului din Galaad

după amiezile precaut
mi te iar aduc în faţă
ca un eşec ce se răsfaţă
şi nu ştiu unde să te caut

că de la faptă la voroavă
neştiută pururi sapă
o fântână fără apă
noaptea vieţii o enclavă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneze

Ceas după ceas,
prin strămoşi depărtaţi -

astfel ne-am tot căutat,
din străvechime,
fiica mea si cu mine.

Zi după zi
- fără răgaz -
am crescut împreună
aducând laudă-ntâmplarii.

Pe drumul ce ne străbate
dintru-nceput
niciunul din noi nu întrevede
sub zare-un popas.

Căci numai pământul,
într-al vremii şuvoi,
rămâne-va, veşnic,
împreuna cu noi.

poezie de Barzin Vlada (1987)
Adăugat de B. Vladislava
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea în moarte

Văzduhul se strica dulce
luna era pe cer ca un pisoi
timpul îşi muta plânsul dintr-o odaie în alta
după aceea a venit curcubeul într-o ureche rămasă de la bunica
partea lemnoasă fluiera lângă şarpe
după aceea a plecat vremea într-un şchiop rămas de la cocostârci
– scriu pentru când va fi timp, azi nu e timp în lume –
după aceea cetăţile au ajuns nişte ciorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veşnicie a existat înainte de noi, iar alta va exista după noi. Dar nouă ni se pare că rămâne mai mult după noi şi că cea trecută a fost mai puţină.

citat din Derenic Demircian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspiraţie să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdăşie cu focul
Şi-a-nceput să ardă, ştiu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Şi omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat şi femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărţit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăştia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului şi ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulţire.
Parcă-L văd ţinându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela

Dacă un om trăieşte mai multe vieţi,
Şi nimic din fiecare nu-i deloc întâmplător,
La câtă apă am scos eu, şi din câte fântâni,
Şi câtă apă am cărat,
Ca pentru mii şi mii de morţi,
Pentru udat, când nu ploua;
Şi n-a plouat mai toată copilăria mea,
Tinereţea, nici ea...

Ce se căzneşte fudula toamnă
Să-mi picure-n suflet credinţa
Că semănăm foc, dintr-o viaţă anterioară,
Şi că, dacă ne-am uni destinele, ar fi potop?
Biata de ea, e udă, îmi replic sec în gând!
Face pe filosoafa cu mine, ca toate celelalte...

Eu, asemenea lui Kant, port umbrela după mine
Chiar şi când ea se face numai
Că plouă, pentru orice eventualitate...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela

Dacă un om trăieşte mai multe vieţi,
Şi nimic din fiecare nu-i deloc întâmplător,
La câtă apă am scos eu, şi din câte fântâni,
Şi câtă apă am cărat,
Ca pentru mii şi mii de morţi,
Pentru udat, când nu ploua;
Şi n-a plouat mai toată copilăria mea,
Tinereţea, nici ea...

Ce se căzneşte fudula toamnă
Să-mi picure-n suflet credinţa
Că semănăm foc, dintr-o viaţă anterioară,
Şi că, dacă ne-am uni destinele, ar fi potop?
Biata de ea, e udă, îmi replic sec în gând!
Face pe filosoafa cu mine, ca toate celelalte...

Eu, asemenea lui Kant, port umbrela după mine
Chiar şi când ea se face numai
Că plouă, pentru orice eventualitate...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns după lume

În fiecare clipă stau ascuns după lume,
alta îmi răsare în faţă;
câte or mai fi când va apărea o altă dimineaţă
şi va aştepta cu nenumăratele flamuri, cu miriade de nume strigate, cu necuprinse ramuri
ce scapă de sub a vremurilor ceaţă...
Dincolo, la pândă, îmi răscumpăr visul
care a vrut să mi-l fure
neiertătoarea măsură măcinată de-un ceas
ce tot învârteşte, numără, aliniază stelele fără răgaz.
La capăt o nouă lumină apare,
încerc să-i pun nume,
dar chiar atunci fuge speriată
făcând loc la alta ce-ameninţă cu steagul
ridicat pe alte îndepărtate metereze
spre care alerg şi voi a le cuprinde
căci în nestatornicul sânge tot aleargă o fiară,
neadormită,
chiar dacă lumile au renunţat la zarvă.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu visezi să o iei mereu de la capăt

Viaţa îşi joacă şotronul foarte liniştită
înaintea fiecărei naşteri,
înaintea fiecărui deces,
după fiecare naştere
şi după fiecare deces!
Fiecare pătrăţel
are istoria sa,
poartă câte un nume
şi un pronume,
numai ea, viata
le recunoaşte
şi le ştie direcţia;

într-o zi şotronul va fi jucat:
viaţa îşi va juca "pătratele"
numai după legea ei,
îşi cunoaşte foarte bine lecţia
fără s-o repete vreodată!

numai tu visezi
să o iei mereu de la capăt!

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Laura Istratescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofii şi plugarii

Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată,

Ca să facă p-o câmpie o plimbare-ndătinata.

Sfetnicii, nouă la număr, povesteau, şi fiecare

Înşira câte-o legendă, câte-un basm ori o întâmplare;

Craiul însă, dus pe gânduri, n-asculta vorbele lor,

Ci, tăcut, îşi păzea drumul călărind încetişor.

Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace

Îl lăsară-n draga voie, să gândească orice-i place,

Iară între ei se-ntinse ciorobor şi mare sfat:

Cine este oare-n lume omul cel mai învăţat?

După o dispută lungă, după sfaturi fără nume,

După ce critică totul, ce este şi nu-i pe lume,

Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ

Cei mai înţelepţi în toate dânşii sânt. Ah, dânşii sânt!

Cum? S-ocupă din juneţă numai cu filozofie;

Logica-i o jucărie pentru minţile lor! Fie,

Că ştiinţa-i vastă, însă ei în degetul cel mic

O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic

Lucru ne-nţeles de dânşii; toate, toate-s bagatele:

Ştiu de-a rostul pe Sofocle, tot aşa pe Aristotele;

Fiecare dintre dânşii, chiar pe când era copil,

Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu şi Virgil!

Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei?

Chiar şi-n ştiinţa lui Pliniu nu poţi să găseşti ca ei!
.........................................................

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pare când una, când alta, când binefacere trupească, când boală, când greutate, când bucurie, iar întreaga viaţă este numai "înviere", adică sporirea iubirii, înălţarea iubirii din mormântul trupului. Iar asta e o bucurie neîncetată. Şi apoi treptat te identifici tot mai mult cu ceea ce iubeşti şi iubeşti totul, iar astfel devii Dumnezeu cu adevărat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dintre noi va fi judecat cândva după standardele sale de viată, şi nu după cum a trăit; după ceea ce oferim şi nu după avuţia noastră; după simpla noastră bunătate şi nu după măreţia noastră aparentă.

citat din William Arthur Ward
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duc

un rucsac în spate
şi unul în faţă
le car după mine cu cerbicie
eu
nu mă plâng de drumul ane
voios îl par
curg apele de la ultimul efort
el
mă priveşte cu dis
preţul unui om suplu
sunt un atlas care urcă
muntele cu greutăţi pentru antrenament
pun o pietricică în bocancul drept
şi
o pietri
cică în bocancul stâng
carnea sfâşiată provoacă răni
duc totul cu mine
zi de zi în fiecare zi acelaşi drum

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veni şi noaptea fatală, în care zorabul prevală asupra pisoiului. Dobermannii, alarmaţi de mirosul sălbatic pe care animalul începuse dintr-o dată să-l secrete, îl atacară amândoi deodată. Îi trebui, după cât se crede, mai puţin de un minut ca să-i orbească pe amândoi, fără să-şi facă probabil nici un rău. Gardianul postat la uşa apartamentului prezidenţial, alertat de zgomotul din salon, se repezi într-acolo; se auzi un strigăt, apoi arma sa care se descărca, inutil însă. Când fu găsit, avea jugulara sfâşiată dintr-o singură muşcătură.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitas

Urcând luminos în spirală,
Un strung cu lame de argint
Te-a subţiat din fildeş.

Şi-ntruchiparea ta e o spirală ce se -nalţă...

Dar ce neînsemnaţi
Mai suntem totuşi amândoi...
Suavă Kicsikém...

Sub înstelarea de baldachine,
Dintre noaptea nencepută din trecut

Şi-aceea fără de ştire care vine
Ne-am întâlnit printr-o minune de-ntâmplare
În ceas, cu nefiinţa-asemene,
În omenirea curgătoare
Două trupuri. Gemeni, gemene
Micuţo,
Până la noi
Pământul rodnic a revărsat luminii
Din sânul lui şi-al nopţii
Milioane de rânduri de făpturi, spumă,
Care, după ce ocoliră cu privirea
După mersul soarelui,
Se-ntoarseră în humă.

Iar după noi
Lumi fără număr vor veni
Necontenit un azi va înflori
Şi cine poate bănui
Ce siderale bucurii
Vor înălţa pe cei ce vor veni?

O, Kicsikém
Împinşi, cu ochii-nchişi
Din sânul rodnic al pământului
Ne vom întoarce-n el fără de urmă
Şi-n faţa frumuseţii viitoare,
Din care picurile cad, dar unda nu se curmă,
Slabi şi singuri,
Luptând cu legea năclăită-a humii,
Noi nu avem decât,
Mică şi fragedă,
Iubirea noastră trist surâzătoare,
Şi-atât.

Căci între două lumi,
Noi stăm în noapte,
Ca doi inşi alăturaţi pe-o carte
La lumina unei lămpi
În câmp departe.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, norii, generoşi, revărsau asupra oraşului toată apa pe care reuşiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în maşină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ţine cont că era maşina albastră a directorului. Deşi ploua în neştire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de maşină. Lucian îi zări şi înţelese intenţia celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna maşină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuşi, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleşa, iar în curând cele două maşini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în faţă. Poliţiştii, jandarmii şi gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea băiatului

Pe urmă, să ştii,
Nu toate lucrurile sunt ceea ce par ele a fi.
Nu tot ceea ce zboară e bun de gătit
Nici soarele în jurul pământului nu-i învârtit
Deşi aşa s-ar părea...
Ramele sunt doar o parte din ce vezi umblând în noroi,
Exista animale care veghează pe-un morman de gunoi
Ca pe un soclu firesc
De exemplu: falnicul vultur regesc.
Leul înghite cadavre, iar tigrul, pe-nnoptate,
Se ocupa de afaceri vărgate, nu tocmai curate.
Huiduită e hiena: că-i urâtă şi tristă
Că-i lăcrimează ochii;
Îşi şterge nasul fără batistă
Şi priveşte furiş.
Asta se potriveşte şi pentru mormanul de solzi din păpuriş
Vestitul Ale-Croco, din cântecul cu Drili.
Dar, să lăsăm hienele şi crocodilii
- Oficialii proscrişi -
Şi să venim mai aproape de noi:
După ce vei pricepe
Că lupul e bun pentru ai lui şi rău pentru oi,
După ce o să-ţi dai seama că sunt lucruri care se fac doar în doi
Pentru că - simplu - aşa suntem construiţi
Ori, dimpotrivă,
După ce o să ştii
Cât, unde şi când singur să fii
Uneori, doar singur răzbeşti sau te răzbeşti,
Doar singur afli
În ce să crezi, de ce să te-ndoieşti...
Şi încă
După ce o să vezi marea din tine cât e de adâncă
Muntele mândru cât e din lut şi cat e din stâncă,
După ce o să afli - poate plângând
(Sunt lucruri pe care le înveţi doar peste tine trecând) -
Ce medicament bun e strânsul din dinţi,
Datul capului de pereţi
Şi datul vinei pe părinţi,
După ce o să ştii cum se strâng pumnii în buzunare,
Doar atunci să te gândeşti la plecare.

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut har, îngăduie-mi odihnă...

Caut har înaintea Ta,
îngăduie-mi o clipă odihnă lângă Tine!
Lucrările ce le fac,
le voi sfârşi mai apoi.

Pustie de vederea feţei Tale,
inima mea nu cunoaşte răgaz şi tihnă
şi truda mea-i numai povară fără margini
într-un pustiu de suferinţă.

Acum vara a venit la fereastra mea,
cu murmurul şi suspinele ei
şi albinele grăbite
aduc dragoste tufişului înflorit.

Iată ceasul de pace şi de cântare,
faţă către faţă cu Tine,
binecuvântarea vieţii mele,
în liniştea acestui blând popas!

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali - Ofranda Lirică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoria la sfârşitul tinereţii, construirea unui dig după ce s-a scurs apa, gândul la momentul prielnic după ce ai plecat la drum; toate acestea sunt zadarnice, întrucât timpul nimerit pentru fiecare din acestea a trecut.

citat clasic din Bohtlingk
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!