Hai, ca trece vremea...

Am în mine-aşa, un dor de ducă...
Să mă vântur prin Bucureşti, sau Iaşi.
M-aş rătăci prin tren ca o nălucă,
Să mă-ntâlnesc cu prietenii aceiaşi.

Aş vrea, însă nu am o alternanţă –
Acum, aici, am treabă, dar vă zic
Salut şi asta are rezonanţă
Când fără voie mă surprind că strig.

Mă duce şi mă-ntoarce-o unduire
De libelulă şi... simt că-mi cresc
Orgoliile - gravă cumpănire –
Între ce dau şi ce am să primesc.

Strigă la mine tare, " nu ştiu cine",
Şi, glasul lui m-atrage... S-a-nserat!
Dar glasul tău iubite-i viu în mine
Şi iar ajung la uşa ta şi... bat...

Degeaba strig, degeaba stau şi bat
Mai bine ascultam de glasul celălalt...
- Bună! Ce faci aici, la uşa mea?
- Îmi era dor de tine! Am deranjat cumva?

- Ce vorbă-i asta? Chiar vroiam să sun
Mergem la plimbare. Am un tonus bun!
Mergem cu maşia, haide, nu mai sta.
Uite cât e ceasul! Hai, că trece vremea...

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (iunie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncearcă uite-aşa

Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele – unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor.

Mă cere, uite-aşa, o alternanţă –
minuterie pusă pe-un cârlig –
o voce gravitând în rezonanţă
când fără voie mă surprind că strig.

Mă poartă, uite-aşa, o unduire
de aripi... presimţindu-le că-mi cresc
– simptom acut de gravă cumpănire –
între ce vreau şi ce am să găsesc.

Mă prinde, uite-aşa, "un nu ştiu cine",
şi-"un nu ştiu ce" m-atrage spre-nserat,
dar glasul tău zvoneşte viu în mine
şi iar mă-ntorc la poarta ta... şi bat...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dory (la intrarea în tunel): Haide, să mergem.
Marlin: Nu, nu, nu! Nu e frumos prin tunel! Haide, înotăm pe deasupra lui.
Dory: Stai, prietene. Semnal de alarmă. Ceva îmi spune că ar trebui să înotăm prin el, nu pe deasupra.
Marlin: Tu vezi tunelul acesta? E sinucidere curată!
Dory: Îmi pare rău, dar eu chiar cred că ar trebui să trecem prin el.
Marlin: Şi eu chiar nu mai discut despre asta. Înotăm pe deasupra.
Dory: Haide, ai încredere în mine de data asta.
Marlin: Să am încredere în tine?
Dory: Da, încredere. Aşa fac prietenii.
Marlin: Uite, ceva strălucitor!
Dory: Unde?
Marlin: Tocmai a înotat pe deasupra tunelului! Haide, să-l urmărim. Să mergem.
Dory: Bine.

replici din filmul artistic În căutarea lui Nemo
Adăugat de Liliana Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ştiu şi eu, dom' director? Şi totuşi, lăsaţi-mă pe mine să încerc mai întâi să vorbesc cu ele.
Traian: Treaba ta; însă tare mă tem că nu vei reuşi nimic astfel. E puţin probabil ca domnişoarele să te asculte. În schimb, cu mine altfel ar sta de vorbă; foarte probabil că mie mi-ar da ascultare.
Lucian: Vă cred, dom' director, dar... Nu sunt pârâcios; asta nu se face! Mai ales între prieteni, iar eu le consider totuşi prietene pe acele domnişoare...
Traian: Bine. Fie cum vrei tu, din nou. Se pare că ţii cu tot dinadisul să-i faci pe plac colegei tale şi să ajungi în faţa Comisiei, când, de fapt, ai putea totuşi scăpa... Ce vrei să demonstrezi prin acest comportament autodestructiv?
Lucian: Nimic.
Traian: Ah... Văd că nu reuşesc să te conving că ar fi spre binele tău s-o vizităm acum pe domnişoara consilier sau să-mi spui numele câtorva dintre admiratoarele tale din Institut. Dacă tot nu rezolvăm nimic aşa, stând aici, pe loc, să mergem... Te duc acasă; n-are rost să mai stăm degeaba aici.
Lucian: Dom' director, sper că nu v-aţi supărat pe mine.
Traian: Luci, fii serios!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin 1900... vasăzică... 69, a apărut moda să mergem în fabrici cu Teatrul de Comedie, să jucăm acolo, pe terenul dânşilor. Am hotărât să mergem la schimbul doi, ei să fie mai puţini, să caşte ochii la noi o vreme şi noi să bifăm o ieşire "la uzină". Era acolo o platformă şi mai dincolo, între nişte utilaje, mă schimbam. La un moment dat, a apărut lângă mine un om care cred că era cu un cap mai înalt decât mine. Arăta cam aşa cum arăt eu acum. Cu un bumbac îşi ştergea uleiul de pe mâini. A venit cu o faţă foarte puţin prietenoasă la mine, s-a uitat foarte atent şi a zis: "Ce cătaţi aici?". Mă gândeam unde dracu' să fug! "Păi, ştiţi, tovarăşu', am venit cu teatrul, cu Teatrul de Comedie, e şi tovarăşu' Beligan, îl ştiţi..." "Ce cătaţi aici?" "Păi..." "Ce cătaţi aici?" "Da' de ce mă-ntrebaţi aşa?" "Măi, tovarăşu', eu mă duc la teatru de două ori pe an. Îmi iau nevasta, ne cumpărăm bilet, mergem la teatru, nevastă-mea atunci îmi cumpără mie o cravată, o batistă, eu îi cumpăr ei un batic şi mergem la teatru. După spectacol, ne oprim la o bodegă lângă casă, mâncăm o friptură, bem câte o bere amândoi, după care ne întoarcem acasă şi o bună bucată de vreme, când povestim despre o întâmplare, spunem: «Când a fost asta? Înainte sau după ce am fost la teatru?» Ce cătaţi aici să ne luaţi nouă bucuria asta?" Am rămas de piatră!

Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te strig ...

Te strig imensitate a sufletului meu,
În primeniri de ziuă să mă renaşti din rouă.
Fă inimi rânduite să cânte amândouă,
Ca-ntr-un acord frenetic al lirei lui Orfeu!

Te strig intensitate a dorului nebun,
Deschide-ţi larg fereastra spre limpezite ceruri
Şi din seninul bolţii înşiră-mi giuvaieruri,
Cu care-aş vrea destinul iubirii să îmbun!

Te strig nemărginire a timpului hapsân,
Întoarce iar clepsidra şi slobod lasă ceasul
Şi-n contopiri divine, când ni se-nalţă glasul,
Aşterne-mi infinitul sărutului pe sân.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Totuşi aş vrea să-ţi cer un mic sfat prietenesc, pentru că-mi place modul în care gândeşti.
Lucian: Un sfat? Te ascult! Chiar mă bucur că-mi ceri mie părerea.
Maria: Păi... Tu ce-ai face în locul meu?
Lucian: În locul tău? În legătură cu ce?
Maria: Ştii tu... cu Nick. E atât de insistent şi vrea totul atât de repede...
Lucian: Deci asta ai vrea să ştii? Asta te preocupă atât de mult? Păi... În locul tău, nu mi-aş face atâtea probleme. Aş avea încredere în Nick şi aş face cum îmi cere, oricât de greu mi s-ar părea la început, sau oricât de greu ar fi. M-aş duce să rămân împreună cu el chiar şi acum, în momentul ăsta, în locul tău, căci sunt sigur că el e pe aici, pe afară, prin jurul navei noastre, aşteptându-te. Doar nu crezi cumva că s-ar fi dus în oraş... Nu, în nici un caz! Sunt sigur că e aici, te aşteaptă, ca şi noaptea trecută, sperând că vei sosi... Asta aş face eu în locul tău. Dar asta-i numai părerea mea. Tu trebuie să decizi şi să faci aşa cum crezi de cuviinţă. Deşi, dacă tot mi-ai cerut părerea, să ştii de la mine că n-ai avea nimic de pierdut rămânând împreună cu Nick, ci dimpotrivă, ai avea numai de câştigat, pentru că el e un tip grozav, minunat. Şi sincer să fiu, zău că-mi pare tare rău de el, văzându-l cât de mult suferă. Dar tu decizi, nu eu, pentru că tu eşti Maria, nu eu...
Maria: Mulţumesc mult pentru sfat, Luci. Am să ţin cont de el în hotărârea pe care o voi lua.
Lucian: Rămâne între noi. Nu mă spui lui Nick, în ordine?
Maria: Desigur. De ce te-aş spune?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: De fapt, ştiam ce faci în acest moment şi că mai ai puţin de vopsit aici, de aceea mi-am permis să te deranjez.
Lucian: Aha, pricep... Deci, m-ai urmărit, chiar dacă nu în direct; ai continuat însă să mă urmăreşti.
Sonya: Aşa e, recunosc. Nu te văzusem de mult timp şi doream să ştiu ce faci, lucru pe care-l puteam afla cu uşurinţă.
Lucian: Pricep. Nu te condamn deloc. Dacă ai posibilitatea să afli orice, de ce nu? Poate că şi eu aş fi procedat la fel, în locul tău. Dar dacă tot ai venit până aici, hai să intrăm în navă, n-are rost să stăm afară. Termin mai târziu de vopsit nava, am destul timp.
Sonya: De ce nu-i laşi pe roboţi să se ocupe de treaba asta?
Lucian: Să las roboţii?! Nu; prefer să termin eu, de moment ce eu m-am apucat de revopsit, eu voi vopsi toată nava cu albastru, deci, eu o voi termina.
Sonya: Bine, n-ai decât; fie cum vrei...
Lucian: Deocamdată... Hai să intrăm în navă.
Sonya: Mai bine nu. Sincer, aş prefera să mergem prin oraşul artificial, să discutăm, să ne plimbăm, ca să scap de costumul ăsta incomod; mă simt mult mai bine fără el, dar aici sau în nava ta, nu pot renunţa la el.
Lucian: Vom merge şi prin oraş, însă înainte de asta, tot va trebui să intrăm în navă, măcar pentru puţin timp, atâta cât să mă curăţ şi să mă schimb în uniformă. Doar ce ai spus că aşa, albastru cum sunt acum, i-aş putea speria pe toţi locuitorii planetei. N-aş vrea să se întâmple una ca asta.
Sonya: Ai dreptate. Bine, în cazul ăsta, să intrăm în nava ta.
Lucian: După tine, domnişoară.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastie de unde strig

Degeaba merg, nici un drum
nu vrea să mai ştie de mine.
Prăpastie de unde strig
este mila
prin care vremelnicia
sapă cu lacrimile mamei
tuneluri infirme.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sifidez înălţimea

Sfidez înălţimea,
de-un zid coşcovit agăţat,
lumea, sub mine,
în spate
îşi cară iar ziua.
Claxoane, mişcare,
vacarm şi lătrat.

Ce linişte este aici!

Atât de aproape e cerul,
(şi norii aceia pufoşi),
cu unghia-i zgârii seninul,
plămânii respiră nervoşi.

De zid m-am lipit şi mi-e bine,
îi simt umezeala în pori,
mi-e rece de mine,
mi-e bine de nori.
Sfidez înălţimea,
tu, lume, mă dori.

Coboară!
mă strigă iar lumea
cu glas de claxon citadin,
coboară să-ţi duci veşnicia
prin cărciumi sordide,
desfrâu şi suspin...

Coboară!
mă strigă iar lumea
şi glasul răsună străin.
Mi-e bine de cer,
sfidez înălţimea,
mai stau!

încă puţin...

poezie de Adina Velcea (20 decembrie 2017)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

tu eşti visul meu de noapte
ce-mi populezi secundele nedormite,
tâmpla sprijinită pe inima ta
s-a albit de timp, iubite.
gura mea, alături de gura ta tace,
cutremurul din tine nu-mi dă pace,
ştiu tot ce nu ştii despre mine,
stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad
şi-mi caut în viaţă un vad,
adorm sub cerul cald al trupului tău,
mă mişc între hotare de vis ca-ntr-un hău,
te-am rupt din aer ca pe-o cicoare
şi mi-am trecut inelul prin tine,
am simtit corpul tău cum dogoare
şi mă-mpresoară ca nişte alge marine.

apoi am adormit cu tine în gând,
eram printre plopii arămiţi de toamnă,
eu m-am trezit în noapte plângând
şi tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!

cu ochii orbi şi albaştri te caut prin lume,
dureroasă căutare târzie, anume,
îţi mângâi vertebrele şi ţi le număr
şi stau rezemată de propriu-ţi umăr,
te strig disperată prin codri şi vreme
şi nu-mi răspunde nimeni
şi nimeni nu vrea să mă cheme,
glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,
când luna, romantic, striga că m-ai vrut,
parcă văd torţele luminilor când se-aprindeau
în ochii tăi luciferici şi cum mai ardeau
şi eu le stingeam cu lacrime ninse
şi tu le sorbeai, cerându-se stinse.
mi-ar fi plăcut să fii o liană înflorită şi verde
să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,
să-ţi simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,
poate nu ne venea aşa de repede, tristă, uitarea.

a venit vremea când plouă afară
mi-e toamna în suflet şi-n suflet mi-e seară,
pasărea verde pe cer fără lună,
ne-aduce în suflet tristeţe, furtună.

fug prin vreme de timpul târziu
şi-aş vrea ca odată să te nasc încă viu
şi să-ţi simt răsuflarea lângă nările mele,
punându-mi în deget vreo şapte inele,
să-ţi aud glasul atârnat de stelele nopţii
cum mă strigă duios printre zăbrelele porţii...

când stau singură la margine de timp
şi cânt ca orfeu în pustiu,
tâmpla mea albă, aproape de stele,
se spală cu roua de cer azuriu...
e târziu, e târziu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochi, poate încolţi raiul

Dumnezeu scutură frunze în mine,
apoi le adună în palme
ca pe nişte copii rătăciţi...

Ca pe o rană
simt toamna aceasta,
mă doare ca şi cum
ar ciuguli păsări din mine
şi noaptea m-ar strivi
între pleoapele ei grele,
iar eu, te strig pe tine, iubite,
să mai treci cu mângâierile-ţi
prin iarba crescută pe tălpile mele,
unde stelele îşi lasă jarul din când în când.

Te strig, ştiind că în doi,
în ochi, poate încolţi raiul,
minunându-ne cât frumos pot trece ploile prin noi,
netulburând clepsidra vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi dreg glasul
la marginea apei
şi strig să audă depărtările...
sufletul meu e aici...
am învins.

gogyohka de Lucia Cezara Plătică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, să ştii, n-am mâncat nimic până acum, deci, propun să mergem la un restaurant, dacă eşti de acord.
Lucian: Bine, de acord. De altfel, nici eu n-am mâncat nimic în navă, înainte de aveni aici. Am băut doar o cafea. Deci, putem servi împreună micul-dejun la un restaurant apropiat, chiar dacă...
Lia: Chiar dacă? Ce anume?
Lucian: Nu, nimic... N-are importanţă!
Lia: Te deranjează faptul că totul e artificial? Asta o ştim prea bine, aşa că nu văd de ce te-ar deranja. Încă nu te-ai obişnuit cu ciudăţeniile locale?
Lucian: Te rog, nu mă lua în seamă; e doar o altă toană de-a mea... Poate că încă nu m-am obişnuit cu toate ciudăţeniile locale. Ştiu prea bine că totu-i artificial aici, dar... Să zicem că merge! Deşi, un mic-dejun artificial... Nu mă încântă deloc ideea asta, însă...
Lia: Luci, nu mai bate câmpii! Te încântă sau nu ideea asta, treaba ta! Dacă nu-ţi convine, n-ai decât să nu mănânci nimic. Eu însă am să servesc micul-dejun, pentru că mi-e foame. Şi nu mă deranjează că totul e artificial. Aşa că, să mergem! N-are rost să întârziem.
Lucian: Ai dreptate. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitch: Cred că, dacă aş fi în locul lui Joey sau al lui Bessie, m-aş simţi tare norocos că faci parte din viaţa mea.
Pacey: De ce? Distrug orice lucru sau persoană de care mă apropii. Cunoşti legenda despre atingerea lui Midas, nu? Ai auzit de ea? Aşa, atingerea lui Midas sau orice ar fi ea, la mine este exact invers.
Mitch: Nu fi atât de sigur. Uită-te la tine, încă mai eşti aici, nu ai renunţat. Pace, în loc să te gândeşti la tot ce nu a mers bine weekend-ul acesta până acum, gândeşte-te la toată contribuţia ta aici. Ai muncit destul de mult fără să aştepţi să fii răsplătit, nu? Asta e adevărata întrebare. Ascultă, asta demonstrează cine e Pacey Witter cu adevărat.
Pacey: Ce?
Mitch: De ce îţi pasă atât de mult?

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici sunt păcate

Şi-mi iartă greşeala de-a şti să iubesc,
Cu mintea, cu trupul, cu suflet ceresc,
Mă iartă că-mi caut etern în femei,
De-acum până-n clipa când vii să mă iei

Greşeli sunt destule şi ştiu că le fac,
Sunt înger în versuri, în viaţă sunt drac,
Mă iartă degeaba, degeaba mă ierţi,
Nu pot să nu fiu şi aştept să mă cerţi

Aleg semnul crucii chiar dacă greşesc,
Regrete m-apasă, dar vreau să trăiesc,
Degeaba promit că încerc să mă schimb,
Nu ştiu cum să port o coroană de nimb

Sunt doar păcătos pe un drum luminat,
Cu trupul murdar, dar cu suflet curat,
Mă iartă din nou că iubire aleg,
Din trup de femeie ajung s-o culeg

Atunci când va fi judecata de-apoi,
Oricum ne-om întoarce în cerul tău goi,
Nu vreau să mă judeci prin ce-s pe pământ,
Aici sunt păcate, acolo sunt sfânt

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cel bun

Eşti înalt şi sexy, dup-al tău chip mor
Simt că te vreau mult, nu îmi e uşor
Îţi zâmbesc, căci uite cât arăţi de bine
Simt c-o să leşin aici lângă tine.
Eşti un bărbat bun, după cum constat
Cu parfumul tău mintea mi-ai luat
Şi mi-ai spus: iertare, pot să îţi vorbesc?
Eu am zis, OK, e ceva firesc.
Te-am văzut pe-aici, vreau să te salut
Dar eu m-am scuzat că timidă sunt.
Tu ai spus, nu-i bai, doar te-am salutat
Şi voiam să ştiu de m-ai observat.
Recunosc, am zis, te-am văzut şi eu
Şi stau să mă-ntreb de eşti genul meu.
Sunt un tip de treabă, pot să te-ocrotesc
Nu perfecţiunea e ce îmi doresc.
Dacă nu vrei asta este foarte bine,
Dar mă-ntreb îţi place să vorbeşti cu mine?
Ai zâmbit şi sigur pe tine mi-ai spus
Îmi place ce văd şi mă simt sedus
Cine-i norocosul să îi fii iubită?
Nimeni, deocamdată, că sunt despărţită.
Cine să te lase, să fie-aşa bleg?
Mă întreb şi eu, dar nu înţeleg.
Eu o fată bună sper să întâlnesc
Să vin noaptea-acasă, în prag s-o găsesc.
Da, aud ce spui, pare cunoscut
Ştiu, te-ai prezentat, dar n-am reţinut...
Telefonul sună, fix la el privesc
Şi mă scuz spunându-ţi că vreau să vorbesc.
Îmi dai al tău număr ca pe un trofeu
Şi cred că e bine să ţi-l dau şi eu.

poezie de Amiah Mosley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familie de suflete despărţită de plecarea trupurilor

Mamă, tată, voi nu ştiţi,
Că mi-e greu, că vă iubesc.
Mă gândesc: voi mă iubiţi?
N-am cu cine să vorbesc!

Când apare o problemă,
Stau şi mă gândesc: ce fac?
De-ar fi mama lângă mine
N-aş mai sta aici să zac.

Voi sunteţi plecaţi departe
Ştiu că pentru noi v-aţi dus,
Ştiu că vă e greu acolo
Despărţirea asta lungă
Multe rele ne-a adus.

De tine-am nevoie, mamă,
Să m-alinţi, să te iubesc.
Tată, şi ţie-ţi duc dorul!
Să-mi dai sfaturi când greşesc.

Banii voştri nu-i mai vreau!
Vreau să fiţi aici, cu mine,
Singură să nu mai stau
Să ne fie la toţi bine!

Şi noi îţi ducem dorul,
Însă viaţa-n ţară-i grea.
Ţie-ţi facem viitorul,
Altfel noi nu am pleca.

Pe căldura asta mare,
Să stăm aici, să muncim,
Nu-i uşor, tu ştii prea bine!
Însă şi noi te iubim!

Vrem să îţi continui şcoala,
Să îţi faci un viitor,
Să nu pleci şi tu din ţară,
Să nu fii biet muncitor!

Îţi vrem binele din lume,
Că eşti fiica noastră dragă,
Nu-ţi putem da sfaturi bune,
Însă viaţa nu te-ntreabă!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Nero?
Maria: Câinele tău? Mult mai bine decât seara trecută. Poţi trece să-l iei acasă, în seara asta. Dar poznaşul meu?
Lucian: Rikky?! Foarte bine. S-a acomodat perfect la mine acasă; cred că-i place, se simte bine...
Maria: Trădătorul!
Lucian: S-a aşezat în lămâiul de la intrare, de pe hol şi a început să latre de mama focului, de i-a speriat pe toţi ziariştii în dimineaţa asta; se ţineau, bieţii, departe de garduri, fără a mai fi nevoie de jandarmi, gardieni sau poliţişti; Rikky era suficient...
Maria: Ca să vezi, ce figură! A avut ce învăţa de la câinii mei.
Lucian: Ţi-e dor de el, nu-i aşa? remarcă Lucian. Ai să-l vezi în curând.
Maria: Bine, aştept să mi-l aduci acasă, când vei veni să-l iei pe Nero. Acum trebuie să plec.
Lucian: Nu, stai puţin! Cum să pleci? Mergem împreună; te duc eu, cu maşina directorului, încă mai am cheile de la dânsul în buzunar, nu i le-am dat lui Rikky. Poate astfel scăpăm şi de body-guarzii aceia... Mai întâi trecem pe la mine pe acasă, apoi mergem direct la tine.
Maria: Bine, să mergem!
Lucian: Aşteaptă-mă numai puţin, te rog! Trebuie să pun cât de cât ordine pe aici, pe puntea principală, nu se poate să lăsăm totul vraişte!
Maria: Tu?! Tu să pui ordine?
Lucian: Cine altcineva?! Ceilalţi au plecat, iar roboţi încă n-avem... Dacă n-ar face nimeni ordine, ce-ar zice dom' profesor de dimineaţă, dacă ar găsi puntea principală în starea asta?
Maria: Da; dar de ce tu? Eşti comandantul misiunii, nu intră în atribuţiile tale!
Lucian: Aş... Lia... Mergem spre casă; dacă vrei, hai şi tu cu noi!
Lia: Nu, mulţumesc; n-aş vrea să vă deranjez. Mă descurc şi singură.
Lucian: Cum doreşti. Ne vedem mâine.
Lia: Desigur; mâine.
Maria: Pa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!