Spre vis

Hai întoarce-te, priveşte
Lumea ochii a deschis
Cu privirea-ţi urmăreşte
Cum născut-am acest vis

Cum se leagănă pădurea
Prinsă-n vânturi de zăpezi
Cerând lacrimă securea
A iertărior grămezi

Haide mâna o urmează
Paşii-n dans tu scaldă-i, hai
Prinde clipa ce păstrează
Floarea nopţilor de mai

Din adâncurile noaptei
Până-n faşa dimineţii
Simte plecăciunea şoaptei
Când trezite-vor poeţii

De la mine, ape line
De la inimi, cutezanţă
Dulcea dorului romanţă
Când paharele sunt pline
Înbătându-ne-n speranţă

poezie de Emanuel Ciprian (aprilie 2018)
Adăugat de ciprian san
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Şi răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Şi lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Şi stropul se odihneşte în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă aşa uşor
Şi-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă cât sunt;
Cât sunt cuvânt;
Cât mai păşesc pe acest pământ;
Iubeşte-mă ca nu sunt sfânt!

Iubeşte-mă;
Cum florile-s iubite;
Trezeşte petalele adormite;
În dimineţii vrăjite.

Iubeşte-mă în vise;
Când flăcările par stinse;
În nopţi de indigo;
Albastrul nopţilor!

Iubeşte-mă prin roua dimineţii;
Prin alte gânduri, prin alte vieţi;
În tot ce sunt, în tot ce eşti ;
În clipa ce mă regăseşti!

Iubeşte-mă-n culori;
Dincolo de nori;
Când alţi mor, tu n-ai
Să mori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece vântişorul

Când trece vântişorul prin auritul grâu,
Şi-şi leagănă verdeaţa pădurea răcoroasă,
Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu
Voios îmi râde pruna cea dulce şi gustoasă.
Ori când de sub o tufă, în dulcea primăvară,
În ceasul dimineţii, în rumeneala serii
Prietenos priveşte frumoasa lăcrimioară,
Argintul viu scăldându-şi în roua primăverii.
Când pârâiaşul rece, scurgându-se prin vale,
Şoptind, mă acufundă în visuri şi uitare,
Poveşti îmi povesteşte de pacea ţării sale
De unde el porneşte, cântând fără-ncetare.
Atunci mai încetează a mea neliniştire,
Speriată grija zboară din bietul piept al meu,
Atunci pricep că este în lume fericire,
Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu.

poezie clasică de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă fără muzică (Ca să-ajung până la tine)

Ca să-ajung la tine, i-am zis calului:
- Grăbeşte...
Pune-ţi aripi ca în basme
Şi te-nalţă până-n nori...
Tot mai sus,
Tot mai departe -
Ca şiragul de cocori
Ce pluteşte colo-n zare!...
Haide, calule, grăbeşte!...

Ca să-ajung până la tine, i-am zis vântului:
- Dă-mi mâna
Şi târăşte-mă cu tine până unde poţi pătrunde -
Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde...
Ca s-ajung cât mai degrabă,
Haide, vântule, dă-mi mâna!...

Ca să-ajung până la tine, i-am zis morţii:
- Mergi-nainte
Şi coseşte-mi fără milă tot ce-i viu
Şi-mi ţine calea...
Netezeşte-mi munţii-n zare
Şi-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea şi mine -
Haide!... Haide, moarte, mergi-nainte!...

Ca să-ajung până la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vântul,
Moartea -
Toate mi-au făcut pe voie ;
Dar...
Dintre cutele perdelei, ochii-ţi verzi nu-mi mai răsar,
Strunele chitarei-s rupte
Şi... romanţa s-a sfârşit!

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă e lumea ...

Frumoasă e lumea când ceru-i senin
Când toate sunt pure, ca floarea de crin.
În zbor ciocârlia se-avântă în tril,
Iubirea, din urmă, te-ajunge tiptil.

Frumoasa e lumea când florile cresc
Te-mbată-n parfumul lor dumnezeiesc.
Când la sân porţi roşu, vrăjit trandafir,
Ce picură-n inimi dorit elixir.

Frumoasă e lumea când inimi iubesc
Şi-n dulci jurăminte se făgăduiesc,
Dar fără să vrea, sau să aibă habar,
Frumosul şi lumea şi toate dispar.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te mamă! ...

Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii şi fruntea febril!
Mai spune-mi o dată poveşti cu-mpăraţi,
Cu pruncii lor veseli, ce-adorm răsfăţaţi.

Mai dă-mi înc-un zâmbet şi-o vorbă de-alint,
Chiar dacă şi-acestea adesea te mint.
Îţi jur că dorinţa mea are un rost,
Să simt pentru-o clipă ce-aş fi şi n-am fost.

Când plâng din nimica, tu lacrimi să-mi ştergi
Şi plină de grijă spre mine s-alergi.
Cu boala când lupt şi mă scald în sudori,
Fii zâna mea bună şi-alungă grei nori!

La orice femeie ce trece pe-alei
Privesc cu speranţă şi-n gând strig:- Mă vrei?!
Dar nu milă caut în ochii lor goi,
Ci-aduceri-aminte şi dorul de noi.

De mână mă poartă destinu-n străini,
Pe căi neumblate şi pline de spini.
Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii şi fruntea febril!...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea amintirilor

În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Paşii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepţi, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.

Sub acelaşi cer şi astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Paşi din primăveri trecute, pe-o alee şi-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu – cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.

În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.

Mă apropii de aceea cu speranţă şi uimire,
Dar pe bancă îmi luceşte, singură, o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste

1. E mica distanţa-ntre mine şi tine,
Măsoar-o cu-n deget şi vezi că-ţi ajunge...
Şi totuşi, de cauţi s-ajungi pân' la mine,
E greu să prinzi paşii... şi dorul s-ar duce...

2. E-n mine privirea-ţi ciudat de aprinsă;
Închisă în suflet... Am rupt-o din tine!
De-o vrei înapoi, de uri neatinsă,
Cu-armură încins, te luptă cu mine!

3. E cald când aprindem cu torţe iubirea,
Uităm de-ntuneric, veghem până-n zori,
De vrei s-o alungi când se-aprinde lumina,
Învine-n speranţă, se-alege-n culori...

4. E vesel şi jocu-ntre mine şi tine,
Subtil pe alocuri, vădit când zâmbeşti...
Îmbracă-te-n straie de prinţ pentru mine
Şi-n joacă-aminteşte-ţi ce mult mă iubeşti!...

poezie de Gabriela Chişcari (2006)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Frumoasă zi, când soarele răsare

La geamul dincolo de nori,

Unde privirea dorului aşteaptă

Să te cuprindă-n braţele de flori.

Ce dor adânc mi-era de tine

Dulce fericire-a tinereţii,

Zâmbea izvorul lângă mine,

Scăldat în raza dimineţii.

În fericire vom pătrunde

Cu dragostea mult preacurată,

Ca floarea neatinse-i primăveri

Căci ochii mei mereu, mereu te-aşteaptă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecologică

Cu glasul trist spunea pădurea
Văzându-şi braţele tăiate:
- Când ai în mâna ta securea,
Uşor mai e să-ţi faci dreptate!

epigramă de Victor Macarevici din ziarul "Viaţa Buzăului" (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi clipa

Din când în când îţi simt zvâcnind aripa
Pe ceru-nzăpezitei mele tâmple,
Aştept dorinţe-apuse să se-ntâmple
Şi răstignesc pe crucea nopţii clipa.

Din când în când visez că este vară
Deşi din mine iarna muşcă rece,
Aştept de vise ploi să mă înece
Şi-aprind la jarul lunii o ţigară.

Şi mai visez din când în când iubire,
Ori trag în via-nsingurării plugul,
Aţât cu vreascuri de speranţă rugul
Şi plâng si râd cu lacrimi în neştire.

Îmi eşti belşugul, eu îţi sunt risipa...
Ia tot ce vrei şi lasă-mi mie clipa.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă...

Şi ce dacă spune lumea să m-ascund de ochii tăi,
Eu ascult şi mi-e totuna ce îmi spun cei buni, cei răi
Şi ce dacă niciodată, tu spre mine nu priveşti,
Eu rămân în urmă, raza, care tu o încălzeşti
Şi cu toate că de-odată când de mine oboseşti,
Mă goneşti cu dulcea şoaptă, eu revin, tu mă primeşti.
Ce să fac, îmi este bine din puţin, nu vreau mai mult,
Doar o clipă lângă tine mă înalţă peste vânt.
Doar o clipă rătăcită când vrei tu, eu ţi-o cuprind,
O ţin strânsă între braţe şi aştept tăcută-n gând.
Aştept să-mi rosteşti cu ochii razele ce mă recheamă,
Am răbdarea dimineţii, când ea vine fără teamă.

Şi ce dacă trece timpul, şi ce dacă am albit,
Încă pot iubi cu gândul, încă pot şi mult mai mult.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul pescar

Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
mă ascundeam; să mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceaţă,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roşii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriş culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ţine cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Marea a fost cu mine bună, iar zilele şi nopţile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!

poezie de George Campbell Hay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare neexpediată

Frate, ce mai face mama, a ieşit de sub zăpezi?
Tata mai înjură floarea, adulând copacii verzi?
Ai mai fost pe la morminte, lumânări le-ai mai aprins?
Sau le-a măturat furtuna, ori tăcerile le-au nins?

Plânge mama, când ne vede cum ne dezrădăcinăm,
Fiecare-n altă lume, peste lacrimă călcăm.
Şi ce crivăţ ne desparte şi ce iarnă-i între noi!
Nu ţi-e frig de-atâta ură? Am rămas numai noi doi.

N-am avut copilărie, te-am crescut, te-am apărat
Şi-a plâns mama dând în mine, când de tine am uitat.
N-aveam timp de joacă, frate, parcă n-aş fi fost copil-
Te aveam pe tine-n spate, tu iubit, eu în exil.

Suspinam în versuri, noaptea, adormind în zori pe-o stea,
Era clipa mea de joacă, mă jucam în lumea mea.
Şi acum arunci cu vorbe, curge sânge când te-aud.
Cât erai de vulnerabil şi acum,. cât eşti de crud!

Biata mama n-are tihnă, nu are nici în mormânt-
Ar ieşi să ne împace, dar e-un munte de pământ,
Ce-o apasă şi o ţine prizonieră. De-aş putea,
Aş scârma ţărâna rece, să o scot cu mâna mea.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Frumoasă eşti, pădurea mea,
Când umbra-i încă rară
Şi printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară...

Când de sub frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele...

Când strălucesc sub rouă grea
Cărări de soare pline,
Frumoasă eşti, pădurea mea.
Şi singură ca mine...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu pleci când stai
Şi fugi când te apropii,
Şi te mai miri că-n mine ochii
Îşi vând din vise
Când genele umbresc
Din rai...
Tu pierzi când dai
Şi te ascunzi când ieşi,
Şi mă mai cerţi că-n mine, şterşi,
Copii ai dorului se sting
Când flăcările fug:
Alai...

Tu râzi când plângi
Şi îmi vorbeşti când taci,
Şi te mai plângi că-n mine zaci,
Ca-n plânset sarea, caldă,
Când pleoapele se scurg:
Adânci...

poezie de Gabriela Chişcari (6 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, iubito!...

Dă-mi mâna, iubito, să fim doar noi doi
Când tremură cerul şi scutură ploi!
Şi-aleargă cu mine, pe drumuri ce gem
Sub paşi de-Ariadne, urmând magic ghem.
Privirea-ţi de-o-ntorci către mine din mers,
Voi fi singur sclav în al tău univers,
Iar colbul, noroiul şi steiuri de munţi,
Le-om trece-mpreună pân' fi-vom cărunţi.
Dă-mi mâna, iubito şi hai să fugim,
Iubirea nebună la doi să-mpărţim!
Cum tremură cerul, eu tremur la fel,
Cu inima-n piept, speriat porumbel.
Prin vânt de speranţă, uitând de tipare,
La braţ vom umbla pe a vieţii cărare.
Nu-ntoarce privirea o clipă 'napoi
Şi-un veac înmulţi-vom iubirea cu doi!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!