
Aș fi vrut...
Aș fi vrut să îți scriu exaltate poeme,
Prin metafore-alese,, Te iubesc!" să rostesc,
Presărându-mi iubirea printre rime boeme,
Tărâm de poveste, meleag strămoșesc!
Aș fi vrut să îți spun cum în inimă plânge
Mâhnirea că astăzi nu mai ești dodoloață,
Străini că-i numim pe frații de-un sânge,
Umbrind sărbătoarea din ziua măreață.
Aș fi vrut să mai strig revolta din mine
Pornită spre cei ce-ți vor azi dictatură,
,, Patrioții" flămânzi care vor să domine,
Farisei îndemnând românii la ură.
Să-ți grăiesc aș fi vrut că mă arde suspinul
Pădurilor care, nebunesc, sunt tăiate,
Că mai plâng în tăcere văzând jalea și chinul
Urșilor împușcați, ciocârliilor moarte.
Aș fi vrut să mă crezi, scumpa mea țărișoară,
Că-nțeleg suferința părinților care
Își lasă copiii să muncească,, afară",
Găsindu-și menirea numai peste hotare.
În slove de aur aș fi vrut să te-mbrac,
Dar cuvinte amare au curs pe hârtie.
Când poporul îți este prea trist, prea sărac,
Nici oda nu știe al meu suflet s-o scrie.
.
Aș fi vrut să-ți mai zic, țara mea prea-ncercată,
Că durerile tale ca o rană mă dor,
Însă vorba de lacrimi a fost înecată
Și-am privit în tăcere spre divin tricolor.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre revoltă
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- poezii despre țări
- poezii despre urși
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărăcie
- poezii despre sărbători
Citate similare
Ratăciri
aș fi vrut să te ating
dar trupul îți este umbră
de spini,
aș fi vrut să te-ajung
dar poteca e îngropată
în uitarea pământului.
aș fi vrut să-ți vorbesc
din singurătăți
dar nici nu mă mai aud
când
te strig,
aș fi vrut să te urmez
dar nu te mai văd
în pustiire.
aș fi vrut să te uit
în ochii lui Dumnezeu
dar mințile îmi rătăcesc
încă,
pe drumuri bătătorite
de oameni nebuni.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vorbire, poezii despre uitare, poezii despre singurătate, poezii despre religie, poezii despre ochi, poezii despre nebunie sau poezii despre Dumnezeu

M-am dus la New York. Am avut un vis. Am vrut să fiu un star. Nu cunoșteam pe nimeni. Am vrut să dansez. Am vrut să cânt. Am vrut să fac toate astea. Am vrut să îi fac pe oameni fericiți. Am vrut să fiu faimoasă. Am vrut ca toată lumea să mă iubească. Am vrut să fiu un star. Am muncit din greu, iar visul meu a devenit realitate.
citat din Madonna
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre visare
- citate despre realitate
- citate despre muzică
- citate despre iubire
- citate despre fericire
- citate despre devenire
- citate despre dans
- citate despre celebritate
- citate despre New York
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Scrisoare cerească
Am vrut să-ți scriu o poezie,
Dar versul m-a abandonat,
Nici el nu poate să descrie
Ce iarnă grea ne-a condamnat.
Am vrut să-ți spună trandafirii
Câtă durere-i pe pământ,
Dar azi e ziua nemuririi
În cer, în doruri și-n cuvânt.
Am vrut să-ți las un vers din soare
Așa cum tu ai fost mereu,
În ceruri azi e sărbătoare
Și-a lăcrimat și Dumnezeu.
Am vrut să-ți cânte primăvara,
Dar anul ăsta n-a venit,
N-am versuri să descriu povara
Și iarna care ne-a lovit.
Am vrut să-ți scriu o poezie,
Să urce ea la cer apoi,
Dar azi serbăm o veșnicie
Ce a rămas să plângă-n noi.
poezie de Alexandra Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre versuri, poezii despre iarnă, poezii despre trandafiri, poezii despre timp, poezii despre scrisori, poezii despre primăvară sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Am vrut să-ți fiu
Am vrut să fiu amanta ta. Sau soră-ntru Hristos să-ți fiu.
Orice am vrut.
Sa ne iubim prin locuri neumblate sau prin piețe, nici nu știu.
Nu s-a putut.
Să ne rugăm și să cântăm pricesne în același cor
Ca frații, impreună.
Să fim și buni și răi, să nu trăiesc cu dor
Lume nebună.
N-ai vrut nici dragoste, nici rugăciune, ce păcat.
Tu ești bărbat!
Trăiești o viață cum vrei tu. Și nu femeia îți dă ție rost.
Ce prost!
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre iubire, poezii despre prostie, poezii despre muzică, poezii despre femei și bărbați, poezii despre femei, poezii despre creștinism sau poezii despre bărbați

Iubire din iubire (Și tot ce-am vrut a fost...)
Și tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă topesc în brațe ce ard nemărginit,
Am fost avută-n loc de o dezamăgire,
Visând numai la soare, primit-am asfințit.
Și tot ce-am vrut a fost numai lumină...
Să zbor spre cer cu aripi luminând,
Însă, călătoria mea salină,
M-a obosit și am căzut oftând.
Și tot ce-am vrut a fost să fii ca mine...
Să mă iubești... să simți și să-ți dorești,
Să urci în dragoste munții și coline,
Să fii ce-am vrut și să mă împlinești.
Uitând de dăruire și splendoare,
Tu ai uitat să mă iubești... încet...
Ai ignorat și inima ce moare,
Și ruga lăcrimându-mi în verset.
Nu tot ce simți te-aruncă în iubire...
Nu tot ce crezi înseamnă ce tu simți!
Privește-n tine înspre regăsire,
Iubește prin fapte să alinți...
Și tot ce-am vrut a fost numai iubire...
Să mă desprind de norii pământești,
Și-am tot avut visare în trăire,
De m-am rănit... iar tu-ai rămas ce ești!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre nori, poezii despre munți, poezii despre moarte, poezii despre lumină, poezii despre inimă sau poezii despre dorințe

Aș fi vrut!
Aș fi vrut să mă lași
să-ți dau mai mult
din sufletul meu,
risipit fără noimă.
Aș fi vrut să odihnească
pe umerii tăi,
sau să stea ascuns
în buzunarul
de lângă inima ta.
Aș fi vrut să călătoresc
cu ține în fiecare secundă,
să ascult ritmurile
inimii tale.
Aș fi vrut să-mi umpli
timpul flămând,
dintre două clipiri
cu zâmbetul tău,
cu licărul din privire.
Aș fi vrut să sărut cu
buze fierbinți
seninul dintre noi,
să mă năucească
mireasma ierbii
de sub noi,
în care plonjau
aripile speranței.
Doar că timpul
nu a ținut cu noi
și a rămas surd și mut.
Aș fi vrut!...
poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre sărut, poezii despre suflet, poezii despre secunde, poezii despre ritm sau poezii despre aripi

Eu cred...
Eu cred uneori că nu ai plecat
spre infinitatea nemărginită
ci ai vrut doar să zăbovești un pic
pe aleile înmiresmate,
invadate de culorile curcubeului,
pentru a percepe mai bine
trilul inocent al păsărilor,
glasul gingaș al florilor...
Cred că ai vrut să auzi adierea vântului,
să-ți scalzi ochii în roua dimineților de toamnă.
Și mai cred că ai vrut să mai stai măcar o clipă
cu caii pe care îi iubeai atât de mult,
să le auzi strigătul mut,
să te mai doară o dată suferința lor...
Cred că ai vrut să-ți încarci sufletul
cu toată magia acestei lumi,
iar apoi, eliberată de toată durerea,
îngerii să te poarte spre Soare, spre Lumină,
și de acolo, încărcată de frumusețea sufletului tău,
să-i poți dărui etern Cuvântul
Veșniciei.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre suferință, poezii despre rouă sau poezii despre păsări
Așa ai vrut Tu...
Dacă-ntr-o tainică vreme
din lut Cineva mă făcu,
și dacă sunt om și nu vierme,
o, Doamne, așa ai vrut Tu...
Dacă am grai și nu muget
să spun ce iubesc și ce nu,
dacă am harul să cuget,
o, Doamne, așa ai vrut Tu.
Dacă întâia zidire
deplin în păcat se pierdu,
când totuși mi-ai dat izbăvire,
o, Doamne, aș ai vrut Tu.
Dacă m-ai scos din neghină,
nu viața-mi urâtă-Ți plăcu.
Nu eu am vrut iarăși lumină,
o, Doamne, ci Tu, numai Tu.
Iar dacă voi merge odată
la Cel ce din Duh mă născu,
voi spune de-a pururea: Tată
Te laud c-așa ai vrut Tu!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viermi, poezii despre tată, citate de Costache Ioanid despre tată, poezii despre mântuire, citate de Costache Ioanid despre mântuire, citate de Costache Ioanid despre lumină, poezii despre laudă sau citate de Costache Ioanid despre iubire

Foarte câine
Foarte câine-am vrut să fiu
cu lătratul în pustiu
și cu dintele cel viu
mort la tine-am vrut să viu
Foarte pasăre am vrut
să-ți adorm doar peste scut
lepădat și început
de numai ce m-a durut
Foarte om poate-aș fi fost
dacă-aș fi știut vreun rost
ce este în tine os
și ce este roșu-n, roz.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, citate de Nichita Stănescu despre câini, poezii despre început, citate de Nichita Stănescu despre început, poezii despre somn, citate de Nichita Stănescu despre somn, citate de Nichita Stănescu despre păsări, citate de Nichita Stănescu despre moarte, poezii despre dinți sau citate de Nichita Stănescu despre dinți

Autoportret
Am vrut să fiu frunză...
Am vrut să fiu zbor...
Am vrut să fiu carte...
Sunt doar cuvântul ce-a trecut prin ele...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre cărți, poezii despre cuvinte sau poezii despre autoportrete
Aș fi vrut să te scriu...
Când îmi țipă tăcerea prin dor
Și-ntre liniști... durerea m-adie,
Numai tu mă poți trece ușor,
Și-aș fi vrut... să te scriu, poezie.
Te-am văzut la un poale de munte
Clipocind picături de izvor,
Se săltau ciocârlii să asculte
Cântul tău, din cuvânt, 'nălțător.
Te-am zărit, peste lumea uitată
In iubiri, de perechi, pe alei
Intr-un picur de vânt, agățată,
Peste ramul cu florea de tei.
In demultul cuvintelor tale...
Unde floarea plăpândă, de mac.
Adunase tot roșu'-n petale
Să trezească iubiri, care tac.
Te-am văzut străbătând primăveri
Prin parfumul din fânul cosit,
Ori tăcerea din dorul de ieri,
Sau al mâinelui gând, neîmplinit.
Dar se pare ca nu mi-i menirea,
Aș fi vrut să te-adun de prin tot,
De prin câte te-a dus risipirea,
Aș fi vrut să te scriu... dar nu pot.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre roșu

Nu exist!
Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...
Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..
Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...
Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...
Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...
Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...
Ce liniște mă soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie sau poezii despre frică
I-a vrut binele
Atât de tare ia vrut binele,
Încât până la urmăa reușit,
Lăsândul numai cu belelele,
Iar pe deasupra și sărac lipit.
epigramă de Paul Constantin (1 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sărăcie

Ciclul Răspunderii
1
Unul ar fi vrut să are
Și să se însoare-n sat
Unul ar fi vrut să are
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să are,
Și de-atunci n-a mai arat
Unul ar fi vrut să-și crească
Visul viu din fier tăcut.
Unul ar fi vrut să-și crească...
Azi pe crucea lui e-o cască...
Unul ar fi vrut să-și crească
Visul... Nu l-a mai crescut
Unul ar fi vrut să zboare
Către ceru-ndepărtat.
Unul ar fi vrut să zboare,
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să zboare,
Și de-atunci n-a mai zburat.
Unul ar fi vrut să cânte
Cântul pașnicelor munci,
Dar l-au frânt obuze frânte;
Unul ar fi vrut să cânte,
Nu a mai cântat de-atunci.
Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să are
Unul ar fi vrut să cânte
Unul ar fi vrut să zboare!
Vreau să-mi cresc cântecul meu!
Vreau să-mi ar cântecul meu!
Vreau să-mi cânt cântecul meu!
Vreau să-mi zbor cântecul meu!
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Viorel Vaida

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre responsabilitate, poezii despre muncă, poezii despre fier sau poezii despre cruce

Demult am tot vrut să-ți scriu, într-una din acele seri după o ieșire cu prietenii când simți că lumea e a ta. Am vrut să-ți aștern la picioare fericirea pe care o simte cuceritorul, așa cum se întâmpla pe vremea Regelui Soare. Numai că de fiecare dată eram prea obosit de atâtea țipete și mă duceam să mă culc. Astăzi însă vreau s-o fac pentru a simți acea plăcere încă străină ție, acea plăcere de a trece de la prietenie la iubire, de la putere la tandrețe. În seara aceasta, te iubesc într-un fel pe care tu nu-l cunoști la mine: nu sunt nici slăbit de atâtea călătorii, nici copleșit de dorința de a te avea lângă mine. Îmi stăpânesc dragostea pentru tine și o transform într-unul din acele elemente care mă clădește.
Jean-Paul Sartre în scrisoare către Simone de Beauvoir (1929)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre seară, citate despre prietenie, citate despre prezent, citate despre plăcere, citate despre picioare, citate despre monarhie sau citate despre dorințe

Visul din umbră
Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te știam: frumoasă;
Erai la ușa mea, sunând,
Și te-am poftit în casă.
-De ce ești trist? m-ai întrebat
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu ești doar o umbră.
-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în brațe să mă iei,
A vrut să-ți fie bine.
-Greșeala ei, greșeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.
Acum și-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ți fiu
Decât o amintire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre gânduri, poezii despre greșeli, poezii despre frumusețe sau poezii despre amintiri
Am vrut cu Tine
Am vrut cu Tine să fiu de mult
Am vrut pe Tine să Te ascult
Am vrut știi bine să fiu a Ta
De-aceea, Doamne, nu mă uita.
Eram o frunză, Tu m-ai cules
Stăteam în lume, Tu m-ai ales
Mi-ai pus pe frunte pecetea Ta
De-aceea, Doamne, nu mă uita.
Răsare luna se-ascunde-n nor -
Flutur de noapte Te-aștept să zbor
Ține-mă, Doamne, în mâna Ta
Tremur de aripi, nu mă uita.
Numai la Tine să vin am vrut
Numai pe Tine Te-am cunoscut,
Ia-mă cu Tine în casa Ta
Să-Ți fiu mireasă, nu mă uita..
poezie de Adriana Cristea (7 iulie 2004)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre noapte sau poezii despre mâini
Eu
Am fost altfel decât s-a văzut...
Nu oricine-a vrut să mă cunoască.
Iar de unii, care, să mă știe-au vrut
Eu m-am protejat purtând o mască.
Am iubit pe cine nu m-a vrut
Și am părăsit pe cine m-a iubit
Am greșit cui nu m-ar fi rănit
Și-am iertat pe cine n-a greșit
Am găsit ce nu am căutat
Și am căutat ce e de negăsit
Am crezut în ce n-a existat
Și de adevăr prea des m-am îndoit.
poezie de Irina Binder din Fluturi
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre protecție, poezii despre măști, poezii despre iertare, poezii despre existență, poezii despre cunoaștere sau poezii despre adevăr

Ar fi vrut să se roage, dar nu-și putea ridica ochii spre Cer. Ar fi vrut să plângă, dar lacrimile nu veneau. Își simțea pieptul plin de lacrimi fierbinți care o ardeau, dar care nu voiau să curgă.
citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de deianira

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plâns sau citate despre ochi
Istoria a fost plină de oameni care au vrut să fie dumnezei, dar numai Dumnezeu a vrut să fie Om.
Pavel Crainic în Jurnalul convertirii. De la zeița morții la Împăratul Vieții
Adăugat de Cody

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre istorie sau citate despre Dumnezeu