
O poveste ce încă se scrie
Azi îți voi spune
despre ochii din inima mea,
despre lacrima lor
ca o scorță de cer înnorat,
despre nesomnul lor,
tulburând stelele,
ca și când zei beți
ar fi dansat desculți prin ei...
Aș vrea să cred
că încă mai sunt acea câmpie
înflorită până la Dumnezeu,
plutind doar prin vene de înger,
înălțându-te la atingere,
durându-mă la desprindere
și tot mai vie prin tine,
bărbatul ce îmi suflă peste răni,
învelindu-mă frumos
în cămașa în care ți-au rămas
bătăile inimii-
ca o poveste ce încă se scrie...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- poezii despre nori
- poezii despre inimă
- poezii despre frumusețe
- poezii despre flori
- poezii despre bărbați
Citate similare

Ochii celui mai frumos poem
Te voi iubi prin ochii celui mai frumos poem,
prin acele cuvinte rostite la fiecare răsărit,
când mă voi împodobi cu fluturii născuti
din prima lumină
și Dumnezeu îmi va trece prin ochi cu tălpile goale,
ca eu să rămân cea mai dorită femeie,
iar sângelui tău îi vor crește aripi,
chemandu-mă să-i fiu clepsidra dintre cele două lumi.
Te voi iubi prin toate filele nopții,
cu inima cât un înger,
bătând ca un clopot fragil de ape...
chiar dacă mă vor durea degetele, înțepate de stele,
te voi scrie cu tot ce a mai rămas din mine
în streașină vieții,
tot picurând, picurând,
până voi ajunge să mușc din coaja cerului.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre sânge, poezii despre poezie, poezii despre noapte, poezii despre lumină, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Îngerii scriu poeme în iarbă
Te-am simțit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
și umbra trupului meu
mai șerpuia în jurul brațelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
și timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculț prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toți porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre ploaie, poezii despre vânătoare, poezii despre trup și suflet sau poezii despre suflet

Picătura de rai
De când te-am găsit,
fiecare cuvânt al meu
e ca o sărbătoare
despre care păsările
vor vorbi în limba lor
până va curge din tine
picături de rai,
cu gust de strugure copt.
Când plouă frumos,
cântă o cruce în mine
de nimeni știută,
iar buzele așteptării
aproape că ard,
rupând scoarța dulce a nopții,
în care gângură luna
precum un copil cu aripi de lapte.
Nu știu cum se face,
doar ochii tăi
pot trece prin talpa de cer
ca să ajungă la mine,
tocmai când iarba adoarme
cu inima mea prelinsă în brațele ei.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre sărbători, poezii despre struguri, poezii despre somn sau poezii despre păsări

Cântec de lună înflorită
Ce liniște de seară e în noi,
ce umbră dezgolită,
genunchii râd în desfătare
și luna-i toată înflorită.
Prin a trupului chemare
mâna ta parcă m-ar scrie,
doar jăraticul din sânge
e început de simfonie.
Cât de pașnică e iarba,
fiind păscută de acei cai
care uneori se-aud
nechezând frumos în rai.
Ay, de pe buze curge mierea
când sărutul mi-l închegi,
iar cu genele-ți de stele
gleznele tu mi le legi.
Râd cu inima la tine
și cu sânii dezmierdați,
îmi devori zăpada clipei
și-apoi din nou mă-nalți.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zăpadă, poezii despre sărut, poezii despre sâni, poezii despre seară sau poezii despre mâini

Cer răsturnat peste noi
Au rămas urme prin inima mea,
cuvinte fără de glas
ce au buzele uscate,
iarba crescută frumos
în ochii mei
și pasărea de pe streașină
ce ne cânta în diminețile
când cerul era răsturnat peste noi.
Îți amintești cât de frumoși erau copacii
după ce Dumnezeu își trecea mâna prin ei
și noi ne sărutam goi
sub crengile lor dezmierdate?
Aburul clipelor noastre
era cel mai fierbinte,
ca niște maci
bătând toaca în sânge...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică sau poezii despre dimineață

* * *
La rădăcina dragostei noastre,
un înger scrie cel mai frumos poem...
Să bem o cafea și să vorbim despre noi,
privind mâinile toamnei
cum ne descheie la suflete...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă sau poezii despre cafea

Desculți prin poezie
Tu umbli desculț prin poezia mea
îi desenezi curcubeie pe toți pereții
și mă astepți la fiecare colț
cu cel mai frumos zâmbet
îmi deschei inima
așterni un pat de iarbă
în mijlocul ei
și ne iubim
până se naște o altă poezie
având gustul
sufletelor noastre...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre naștere sau poezii despre desen

Poem numai al tău
Știi, mâinile mele te cuprind ca pe o rugăciune
ce așteaptă înălțarea,
te ating cu blândețea unui curcubeu
apărut din coastele lui Iisus...
Te port în ochi ca pe o duminică
cu ferestre de iarbă înaltă,
mă privesc într-o oglindă de cer
și îmbrac cămașa ta de mire
în care ți-au rămas bătăile inimii,
luminându-mă atât de frumos.
Ah, ce cântec de mierlă trece prin mine,
îmi râd macii de sub pleoapele timpului;
știu că voi ajunge
așchii de ploaie într-un poem
numai al tau...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre puls sau poezii despre nuntă

Despre mine
Îți voi vorbi despre mine
ca despre femeia
ce i-a împodobit cu lacrimi
picioarele lui Iisus,
cu sufletul prins
între pleoapele cerului,
după ce cicatricea
se făcu aripă
și pământul -
piroane încinse
sub apăsarea ei...
Îți voi spune
despre o cruce
ce îmi arde în sânge,
din care,
pasăre
m-am desprins...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre femei, poezii despre cruce, poezii despre creștinism sau poezii despre aripi

Îmi fac drum prin tine și merg târâș cu inima până mă va lua Dumnezeu în palme să mă odihnesc...
aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre religie, aforisme despre odihnă, aforisme despre inimă sau aforisme despre Dumnezeu

Îmi crește iarba sub piele
Tu nu poți să mă rupi din tine,
e ca și cum ți s-ar îneca cuvintele în propriul sânge...
Eu... te-am zidit biserică în inima mea
și fiecare parte a trupului mi
se umple cu câte un înger,
doar buzele mele sapă
să ajungă până la tălpile raiului.
În fiecare dimineață
mă trezesc un copil în tine
și atunci când vreau să-ți cuprind umerii,
brusc îmi crește iarba sub piele,
îmi amintește că sunt o femeie,
aceea care a alăptat anotimpurile,
până la ultima pasăre ieșită din ou.
Nu putem să ne rupem unul de celălalt,
ar ploua cu răni peste tot
și s-ar usca pâinea din poemele noastre,
iar timpul ne-ar îmbraca în cămașa lui de jar,
aruncându-ne ca pe o batistă albă în calea sfinților
cu o ultimă sărutare pe ea...
Nu, nu putem să ne rupem,
prea frumos s-a întins curcubeul
în noi...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre rai sau poezii despre pâine
Înainte de vreme
De ceva vreme nu te-am mai simțit
Nici în farmecul nopții, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!
Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deși credeam că nu își mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...
O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmărește!
Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar știi și tu ce am trăit, a fost
Și cât de tragic s-a sfârșit și fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tragedie sau poezii despre sfârșit
Nevoia noastră de verde
Nimeni nu scrie
despre nevoia noastră de verde
ce ne face curat prin sertare,
despre cum se pun flori pe răni
despre sufletul ce devine foare repede fruct
nimeni nu scrie
despre cum se oprește ființa din plâns
când înveți să frămânți vindecare...
cu gândul acesta din viață mă-nfrupt
despre primăvară mai pot scrie
dar până-ntr-o zi, într-o singură zi/ când
nevoia noastră de verde/devine
mormânt
pentru un fir de iarbă subțire...
27.02.2021
poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (27 februarie 2021)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre verde, poezii despre primăvară, poezii despre plâns, poezii despre gânduri sau poezii despre fructe

* * *
Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 50 de ani,
pe care i-a așezat într-o vaza de lut
și eu îi privesc ca pe niște cireși încăpățânați,
ce încă țin la florile lor.
50 de file se aud foșnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
50 de ani fărămițați și prelinși
printre dinții firavi ai ierbii.
Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Ești îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâșie de soare în fereastră...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs sau poezii despre încăpățânare

* * *
Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 54 de ani,
pe care i-a așezat într-o vază de lut...
și eu îi privesc ca pe niște cireși încăpățânați,
ce încă țin la florile lor.
54 de file se aud foșnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
54 de ani fărămițați și prelinși
printre dinții firavi ai ierbii.
Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Ești îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâșie de soare în fereastră...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere fără de moarte
Așa cum ești, te verși în mine
și devenim un cerc de jar
ce trece pe sub aripa de ape,
scrijelind un nume în calendar.
În toată izbăvirea noastră
sângele ni s-a făcut inele,
pulsând a taină în poala nopții,
ce scrie un testament de stele.
Și ochii care-s plini de vise
vor leagăn din lumină caldă,
să facă lacrimile fluturi-
pecete pusă pe-o baladă.
Tu și eu, carte despre care se va spune
că timpul nu a trecut prin ea,
fiind litere fără de moarte:
la Dumnezeu în palme vor cădea...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre testament sau poezii despre mântuire

* * *
Liniște!
Vreau să aud
cum îmi bate inima
în buzunarul de la cămașa ta
și cum trece ploaia prin noi!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Siana
Te văd altfel, Siana,
te văd cu o mie de ochi
care nu se mai satură
să te pătrundă
și vor să rămână orbi,
atârnați în carnea ta.
Mor de-a binelea
când îți cade peste coapse
șalul nopții,
când din mierea vâscoasă a lunii
îmi faci o inimă
și mi-o servești în palme...
ah, e ca și cum
aș trăi o mie de ani!
Așa țintuită în scaunul cu rotile,
ești cel mai demn înger
ce se târăște pe pământ,
abandonându-și aripile în cer.
Nu îți este jenă
că în loc de rochie lungă
porți aceeași cămașă
în formă de cruce...
Cum să nu te iubesc
când abia te apleci
vrând să atingi iarba,
pe când eu
nu știu
să trec prin ea fără să o calc?!
Lacrima ta râde
în fiecare plâns,
nu te temi că îți va tâșni sângele
din răni,
strângi din dinți
și spui că e doar una din zile
când Dumnezeu mângâie pe altcineva...
Te-am văzut de mai multe ori
păcălind moartea
cu zâmbetul tău,
mi se părea că îi dedici poeme
și ea chiar se bucura.
Să știi că îmi crapă buzele
vorbind despre tine,
cuvintele mă înecă...
chiar dacă suferința
ți se bate de sâni
ca niște mărgele,
ești atât de frumoasă,
Siana.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile sau poezii despre suferință

* * *
am visat că cineva
mi-a fărămițat trupul
l-a împrăștiat peste tot
ca pe niște litere de sânge
mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămășițe
și parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrățișând viața
pentru prima oară
ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
nimic din ce să te întoarcă
doar un aer
ce aștepta să înflorească
"cât de frumoasă e
lumina pe care o beau"
îmi șopti sufletul
șerpuind prin iarbă
(convinsă fiind că Dumnezeu
bate într-un cui
toate visele)
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
am îmbrăcat cămașa ta
și trupul îmi miroase a ploaie...
îmi șoptești la ureche
despre raiul nostru,
acela în care iarba e una cu noi...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi