
Amintiri
Ninge
cu argint de icoană
pe Muntele Copilăriei;
bulgări fierbinți -
îngeri făcând tumbe,
murmură, murmură,
la marginea
hăului...
Lacrima
dorului
își picură sarea
în ecoul din peștera
timpului.
poezie de N. Petrescu-Redi din Înrourări (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Lacrima, soră cu sarea
Din culoarea sidefie
A nisipului cernut
Marea -n sindrofie
Murmură al ei trecut
Soarele urcă spumat
Valul sărută un mal
Cerul privește mirat
Inima agățată-n coral
Luna oglindită-n val
Amintindu-mi de tine
Ușor plutește un voal
Din vara cea fierbinte
Aerul străbate zarea
Mă sărută pe obraz
Lacrima soră cu sarea
Picură nu -mi dă răgaz
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Candoare
Arborii se destramă subțire
în coaja lor: de tingire.
Despre cine nu plînge, spicele-n gînd
murmură blînd, murmură blînd.
Ziua ca o vițică s-a oprit la fereastră
și se uită-n singurătatea noastră.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lacrima lui Menelau, elenii ajuns-au în Troia; pe lacrima lui Homer, au făcut înconjurul lumii.
aforism de N. Petrescu-Redi din Nopți albe în Laconia
Adăugat de N. Petrescu-Redi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Preludiu
În fund de peșteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Și din adâncul lor răsar fântână.
Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Și răspândește unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste sălcii plângătoare.
Așa în suflet picură cu-ncetul
Viața, ceasuri de melancolie:
Fântână clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.
poezie clasică de Duiliu Zamfirescu (1896)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și îndrăgostitul folosește un limbaj de lemn. De icoană.
aforism de N. Petrescu-Redi din La fereastra oglinzii (2000)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ulița copilăriei - un Pinocchio din lemn de troiță.
aforism de N. Petrescu-Redi (17 februarie 2015)
Adăugat de N. Petrescu-Redi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii străzii nu ajung și pe strada copilăriei.
aforism de N. Petrescu-Redi din Ergo... (1999)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge iar a dor de Țară
Ninge iarăși peste Țară,
Cu fulgi dalbi, căzând ușor,
Și-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.
Ninge cu-amintiri de șoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viața curge în aval.
Ninge iarăși peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam și-acum un an.
Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Țară,
Dar eu, mamă, sunt departe...
Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topește
Pe-al tău chip, iubită mamă.
Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.
poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

definiție aforistică de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub soarele copilăriei, limba ceasornicului pare peștișor de aur.
aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A-ți face din iubită icoană nu înseamnă sacroterapie, ci terapie de șoc.
aforism de N. Petrescu-Redi din suplimentul "Actualitatea culturală" (13 noiembrie 2008)
Adăugat de Redi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Picurând mir pe fruntea cuvântului, sfințești ecoul.
aforism de N. Petrescu-Redi din Nopți albe în Laconia (2011)
Adăugat de N. Petrescu-Redi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul copilăriei nu începe, ci se sfârșește cu "A fost odată ca niciodată".
aforism de N. Petrescu-Redi (2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsori
Ninge, copile,
nouri spumoși
deapănă basme
cu eschimoși.
Zâna Zăpezii
atinge-un ghețar,
ghețarul devine
palat de cleștar.
Ninge agale,
ninge șoptit,
fulgii par semne
de infinit...
O pușcă atinge
vrăjitul cleștar,
palatul devine
din nou ghețar.
poezie de N. Petrescu-Redi (2018)
Adăugat de N. Petrescu-Redi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin omătul amintirii trece săniuța copilăriei. Cu ecou de clinchet și dangăt...
aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu poți înțelege esența copilăriei, dacă nu ai gustat sarea lacrimilor fierbinți din ochii copiilor sau nu ți-ai scăldat bucuria în marea fericirii lor, nevinovată...
Valeria Mahok (10 iunie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stătea abătut
omul de grotă cu ochii undeva
la marginea timpului
relaxat pe o piatră neșlefuită
se gândea să-și cumpere
un fierăstrău electric
și-un ciocan din epoca fierului
stătea gânditor cu ochii la tehnologia 5G
în peștera unde s-a retras
după evacuarea forțată
din grota centrală
a plâns aceeași lacrimă
după ce și-a prins gândurile
într-o capcană a timpului
recapitula tristețea de moarte
la marginea spațiului
în frigul cavernei întunecate
trezit de dimineață simțea
cum intră în peștera lui
mirosul de christian dior
stătea abătut omul de grotă
în grota lui fără îmbunătățiri
și golul din sufletul lui
era încărcat cu opțiunea
viața pe datorie de 5 parale
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre Epoca Fierului

Colierul zăpezii
Ninge,
ninge, iubito,
peste brazdele bete
de grâul cuvântului.
Fluturi albaștri
se-aștern grațios,
înfrățind diamante...
În ochiul amurgului,
dulce,
dulce-amar scânteiază
colierul zăpezilor
de altădată.
poezie de N. Petrescu-Redi din Înrourări (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrima pictorului și Sfântul Ioan se botează.
aforism de N. Petrescu-Redi din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul orfanului survolează oceanul, dar nu și lacrima.
aforism de N. Petrescu-Redi (octombrie 2015)
Adăugat de N. Petrescu-Redi

Comentează! | Votează! | Copiază!