Ninsori

Ninge, copile,
nouri spumoşi
deapănă basme
cu eschimoşi.

Zâna Zăpezii
atinge-un gheţar,
gheţarul devine
palat de cleştar.

Ninge agale,
ninge şoptit,
fulgii par semne
de infinit...

O puşcă atinge
vrăjitul cleştar,
palatul devine
din nou gheţar.

poezie de N. Petrescu-Redi (2018)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ninge...

Mai ninge, iubite, pe mine,
mai ninge în sufletul meu,
omătul e pur ca lumina,
iar dorul de tine e greu!

Mai ninge, iubite, cu stele,
cu sănii, cu daruri, cu flori,
în pomul de iarnă, iubite,
mai ninge cu albe chemări!

Aud nesfărşitele-ţi şoapte
prin fulgii de nea colindând,
mai ninge, iubite, pe noi,
mai ninge pe gândul flămând!

Pe umerii iernii, cuvântul
mai ninge cu dragostea ta,
mai ninge, iubite: în versuri
te caut în inima mea!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, de Sfântul Andrei

Ninge, de Sfântul Andrei!
Încercănaţi, ochii mei
Primesc fulgii albi de zăpadă,
Ca pe-o ofrandă de zei!

Ninge şi fulgii îmi lasă,
Peste privirea-mi lucioasă,
O pânză albă, subţire
Şi moale, nespus de frumoasă...

Ninge cu fulgi mici şi deşi,
Din nouri de toamnă, aleşi,
Să-mi fie covor alb pe drumul
Ce, cu speranţă, îl ţeşi!

Ninge de Sfântul Andrei!
Te fac părtaş, dacă vrei,
La zborul luminii ce-atinge
Un anotimp ce-l închei!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu speranţe

Ninge-ncet şi ninge blând
Ninge cu romanţe,
Ninge-n cer şi ninge-n gând
Ninge cu speranţe...

Ninge pur şi ninge lin
Ninge cu uitare,
Ninge alb şi cristalin
Ninge cu uitare...

Ninge-n cer şi pe pământ
Ninge cu trădare,
Ninge alb şi ninge sfânt
Ninge cu salvare...

Ninge-n gând şi ninge lin
Ninge cu uimire,
Ninge-ncet şi cristalin
Ninge cu iubire...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colierul zăpezii

Ninge,
ninge, iubito,
peste brazdele bete
de grâul cuvântului.

Fluturi albaştri
se-aştern graţios,
înfrăţind diamante...

În ochiul amurgului,
dulce,
dulce-amar scânteiază
colierul zăpezilor
de altădată.

poezie de N. Petrescu-Redi din Înrourări (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge între noi

Şi ninge si ninge, ca o poveste,
Troiene de nea umplute cu vise,
Se-aşterne pe câmpuri şi-n gânduri oprite
Cu fulgii ce zboară spre locuri ascunse.
Şi ninge si ninge pe feţe pierdute
Culoare de alb se găseşte pe frunte,
Mă chemi peste ani să te caut nebuneşte
Amintirea îngheaţă, ca mâinile ude.
Mă joc printre stele albastre, răzleţe
Şi fulgii m-ascultă zâmbind printre aştri
Te strig în noapte să dormim omeneşte
Aşa printre gheţuri cu ierni obosite.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Ninge-n vale şi pe deal
Şi pe plopii laminaţi,
Ninge-n câmpul de opal
Zburdă fulgii evadaţi.

Ninge-n sat, ninge-n pădure,
Pe a drumului troiană
Şi pe-a omului secure
Ninge alb şi cu dojană.

Ninge malu'-i îngheţat
Sub haină de promoroacă,
Curge râul dirijat
Sloiuri groase să desfacă.

Ninge ziua, ninge seara
Creşte neaua albă, moale
Şi-nveşmântă toată ţara
În hainele-i nupţiale.

poezie de Emil Utalea (februarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge din Shakespeare

Ninge uitat. Toţi fulgii astăzi daţi-i
Celor săraci, copii să şi-i mintă,
Ninge fără de corp, ca din oglindă,
Cade lumina pe toţi condamnaţii.

Pe toată omenirea suferindă,
Pe toţi duşmanii, ca şi pe toţi fraţii,
Ninge uitat de-atîtea generaţii,
Ninge cu fulgi din lanţul de pe grindă.

Ninge din Shakespeare, cu zădărnicie,
Cu amăgiri, cu desprimăvărare,
Numai groparul limita cunoaşte
Cînd cu dispreţ el tace-n gura mare.

Ninge cu fulgi pentru lipit sicrie
Şi lumea moare, naşte, moare, naşte...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu dor

Ninge peste lacul nostru îngheţat de dor,
ninge peste salcia ce plânge de al tău fior,
ninge peste-ale noastre locuri
calde şi dulci amintiri,
iar fulgii coboară în valuri uşor,
şi iară ne ia al nostru fior,
de-ar ninge cu dor şi cu lacrimi
şi liniştea să stea în-mprejurimi,
aşa aş umple un gol din suflet,
şi vreau ca neaua să cadă-n buchet
iar tu mă iartă căci mult ţi-am greşit
şi de durere mă simt răvăşit.

poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă
de parcă ar vrea să vadă cum moare,
ce moare.
Ninge cu dinţii de lapte
ai îngerilor...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime...

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă
de parcă ar vrea să vadă cum moare,
ce moare.
Ninge cu dinţii de lapte
ai îngerilor...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Cluj-Napoca ninge cu "obiele"

La Cluj-Napoca ninge din altare
De ceruri nalte, ninge "cu obiele"
Şi-mi pare că se-ntorc din depărtare
Zăpezile copilăriei mele.

La Cluj se lasă fulgii – paraşute,
Pe case, pe copaci şi pe câmpie
Şi cresc şi cresc zăpezile căzute
Ca-n anii când credeam în veşnicie.

La Cluj se lasă seara cenuşie
Şi norii uriaşi şi grei se storc
Şi ninge, ninge, ninge din tărie,
Ca-n anii care nu se mai întorc.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsori...

Şi ninge iar şi ninge iar.
Senin, sarcastic, liniar.
Cu alb, cu dor, cu nu mai ştiu
Ce linişti între mort şi viu...

Şi ninge iar şi ninge iar
Adanc, demonic, lapidar
Cu foc, cu ape, cu târziu
De timp, de spaţiu, de pustiu...

poezie de Iurie Osoianu (24 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de la mama

Ninge cu lumină caldă
O zăpadă dulce, albă
Şi sărutul ei cuminte
Nu trădează şi nu minte...

Ninge iar pe ochii tăi -
Ce frumos ninge iubirea:
Un decembrie senin
Fulguieşte lin uimirea...

Ninge, doamne, ninge iar
Şoapta mamei peste casă,
Ninge dorul ei amar -
O ninsoare prea frumoasă...

Ninge dulcele ei glas
Peste veacuri a rămas:
Un colind pentru nepoţi
De la mama pentru toţi...

Ninge-n suflet o speranţă
Şi ne bucură, ne-nalţă...
Ninge, Doamne, ninge-ne
Cu iubire-atinge-ne...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de zăpadă

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi ninge...

Plouă şi ninge,
Timpul întotdeauna învinge,
Rămân în viaţă
Doar spiritele care se înalţă.

Plouă şi ninge,
Iubirea se naşte, înfloreşte,
Apoi se prelinge în nemurire,
Dacă învinge.

Plouă şi ninge,
Jocul vieţii e ca o minge
Rostogolită sau înălţată,
Păcatele ei plătesc scump, apoi se iartă.

Plouă şi ninge,
Viaţa tuturor se prelinge,
Amintirile tezaur sufletesc se împletesc,
Batrâneţile înţelepţesc.

Plouă şi ninge,
Timpul hulpav orice învinge,
Iar nemurirea, dulce ca mierea,
Sfântă alegere, stelele atinge.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarna când cerul mai ninge

Te-anunţ că-n decembrie ninge,
Iar fulgii doar cad, nu aleg
Nici mâinile care-i culeg,
Nici sufletul ce-l vor atinge.

Să aibă un suflet, ca noi?
De au, sunt doar suflete reci
Închise-n blesteme pe veci
Şi fără o viaţă de-apoi.

Ei nu pot decât a se stinge
Visându-se-n aer scântei
Din focuri aprinse de zei
În iarna când cerul mai ninge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare târzie

Ninsoarea târzie, de astăzi mă doare
Şi vise-amurgite din nou îmi trezeşte;
Vorbim despre toate, nimic de ninsoare,
Dar Zâna Zăpezii natura albeşte.

Şi ninge, şi ninge! Atâta de straniu
Zapada se-aşterne – un voal de mireasă –
Şi-n lumea prea plină de-atâta uraniu
Mi-e dor de odihnă, mi-e dor de acasă.

Târzia ninsoare în ochi mă izbeşte,
Mă ninge sălbatic, mă ninge mereu,
Mă-apasă pe umeri şi-o rabd nefireşte
Că-mi spune ceva despre sufletul meu.

Mă doare năvalnic târzia ninsoare,
Aşa precum toamna mă dor toţi cocorii!
Pe sufletu-mi trist şi fără-alinare
Zăpada se-aşterne – protest al candorii.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!