Ca o ruină-mbrăţişez abisul...

Ca o ruină-mbrăţişez abisul,
găsind în gând căderea - sunt epavă
şi un vulcan aprins fără de lavă
sau un sărman ce-a glăsuit din scrisul

cernelii transformate în otravă,
chiar de-n albastru-mi înălţam zapisul
într-ún tandem ce fost-a scurs şi visul
cu lenevia ce-şi găsea ispravă.

Aglomerez secundele în fire
şi firea o atrag din creştet dur,
să-mi împlinesc destinul c-o jertfire

în timp mai scurt decât mi-a fost să-ndur
întreg trecutul ce-a-nsemnat clădire
spre căi ce sting sclipirea din azur.

sonet de Ionuţ Popa (17 noiembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lelianei...

Este o fire expansivă din punct de vedere sentimental,
Căci sentimentele evadează din ea
Într-un vulcan de cuvinte ce ne mângâie,
Scurgându-se în noi, în fiecare,
Cu mărinimie şi har – Leliana.
Târziu a devenit vulcan, arzând
Liniştea compusă cu trudă.
Râuri de lavă se înalţă ca nişte trandafiri de lavă
Pe cerul durerii.
Prietenia se clatină şi... asudă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt rocker, domnişoară (după "Sunt tânăr, doamnă" de Mircea Dinescu)

Sunt rocker, domnişoară, am apărut pe post
la TVR (centura de gloanţe mă cam strânge)
şi ţi-am făcut cu mâna de la concert – ce prost
mă simt acum; şi glanda sudoripară-mi plânge.

Sunt rocker, domnişoară, trăiesc într-ún pătul,
ca mic-dejun porumbul e-o hrană de calibru;
de când mă ştiu... norocul nu mi-a surâs destul
şi de-asta în beţie îmi lepăd echilibru'.

Sunt rocker, domnişoară, un fir de păr cleios
din scalp mi se revarsă pe tenul ca de cretă,
şi între dinţi mâncarea se-arată – cu un os
îndepărtez carasul trudit la mulinetă.

Sunt rocker, domnişoară, mi-e dor de un Pelin,
de gura ta-n sărutul ce-mi răscolea rărunchii,
de nopţile în care sub nas c-un kil de vin
te legănam cu râvnă de-mi blestemai genunchii.

Sunt rocker, domnişoară, în stil de patruped
te văd mereu prin visul ce-şi adânceşte ghiara
în mintea mea, cu ură, şi-n tine nu mai cred,
căci m-ai trădat cu Puiu' – mânca-te-ar aviara!

parodie de Ionuţ Popa, după Mircea Dinescu (1 august 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar eu te iubesc

Mi-am întrebat inima dacă te iubeşte
Şi mi-a spus că e obosită şi puţin speriată
Mintea mi-a răspuns că nu e moral
Sufletul a zâmbit
Experienţa - otravă
Trecutul – epavă
Viitorul - greu
Din mine, te iubesc doar eu.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (25 noiembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul Bunei Speranţe

Destinul chiar mă ştie pe de rost
eu însă nu-mi cunosc trecutul
cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost
dar Iuda la amândoi le dă sărutul

Eu totuşi nu-mi cunosc trecutul
prin viaţă trec ca trandafirul
în zori sub rouă fac pe-a mutul
iar noaptea luna-mi taie firul

În zori o fac pe-a trandafirul
cel ce va fi se-nchină la cel ce-a fost
o zi îmi duc pe umeri cimitirul
şi-apoi destinul mă-nvie pe de rost

Eu însă uit din nou trecutul
şi Iuda din oglindă-mi dă râzând sărutul

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscate stări ascund trăiri pierdute...

obrazul tău e roşu ca laleaua
şi mi-a zâmbit în loc să înflorească
pe-un timp în care mreaja sufletească
încheagă-a ta candoare şi o beau; a

întors deceniul chipul să-mi jelească
coşmarul vieţii când am strâns cureaua
greşelilor în noaptea dintre steaua
şi ochiul meu de-o rază nefirească

uscate stări ascund trăiri pierdute
şi-n spaţiul nostru am golit din plin
izvorul minţii, rece...- ne asmute

un gând fragil avântul în declin
ce-a tremurat în văi printre cucute
şi mi-a lăsat elogii să-ţi închin

sonet de Ionuţ Popa (20 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism

(trioset)

îţi oblojeşti secundele bolnave
de dorul verii ce-a trecut
de noul început pierdut
îţi oblojeşti secundele bolnave

cu versuri aparent gângave
fără substanţă-n conţinut
de dorul verii ce-a trecut
îţi oblojeşti secundele bolnave

cu raze palide-i stropită firea
şi-i groasă roua dar nu-i brumă
c-aşa-i când pleacă vara şi iubirea

dar va veni o alta iară
că n-o fi asta cea din urmă
şi sânge ai în pentr-o nouă vară

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâni...

Fântâni de dor,
Fără somn uşor.
Fântâni de vis,
Fără nume scris.
Fântâni de trăiri,
Pline cu amintiri.
Fântâni la apus,
Tinereţea mi s-a scurs,
Cu bune şi rele,
Cum mi-a fost scris în ele.
Învârtind al destinului fus,
Caut lumina spiritului frumos,
Şi mă scald aprins,
Spre înălţimi de vis,
Pentru nemurire.

poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de mai

La distanţă de-un ceas de vestitul popas,
Pe-o potecă urcând şi cu setea luptând,
Repetam, pas cu pas, un cuvânt ce-a rămas
Un refren repetând o scânteie de gând.

Şi mergeam, aplecat, dându-i gândului sfat,
Explicându-i că eu nu mă tem nici de greu,
Nici de tot ce-a-nsemnat o privire ce-a dat,
De atunci şi mereu, cântul gândului meu.

Deodat' m-am oprit, fără voie, silit
De-o rafală de vânt ce m-a pus la pământ,
De putere sleit, ca pe-un gând nerostit,
Slab şi fără avânt cât nu-i pus în cuvânt.

Hoţ e, vântul acel! L-a luat şi, cu el,
În ecouri de mai, ca un paşă-n serai,
Îmi repetă, fidel, neschimbându-l defel,
Un cuvânt ce, spre Rai, mă invită: hai!... hai!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sortit

Să-mi dai un gând de-al tău, să-l înfloresc,
Să-mi spui un vis de-al tău, să-l împlinesc,
Dă-mi plânsul, am să ţi-l transform în cântec
Şi rănile iubirii dă-mi, să-ţi vindec!
Nu-mi mai spune că n-a fost să fie,
Iubirea – ştiu – mi te-a sortit mie,
Degeaba-ncerci să fugi pe alte căi,
Al meu eşti, te dau de gol ochii tăi!
Lăsa-ne-vom în voia valului,
Găsind, în doi, liniştea malului,
Fi-voi, dulcea ta briză de mare,
Tu, îmi vei fi colac de salvare!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am plecat

Când am plecat, m-a părăsit credinţa
Şi nimeni nu a fost să mă-nţeleagă.
Numai speranţa mi-a păstrat fiinţa,
Şi amintirea unui dor, întreagă.

De când am încetat să fiu o stâncă,
Cu toţii vor să ia din mine-o parte.
Durerea mi-i atâta de adâncă
Şi tu îmi eşti atâta de departe...

Se sting şi plâng iubirile din astre.
Tu pe un ţărm, sufletul meu epavă.
Ni-s trupurile pline de dezastre
Şi dorurile pline de otravă!

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viaţa să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.

Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieţii n-a fost bun
şi m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecăţii am să mă supun.

Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.

De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât să zbori de fericire, mai bine zburzi. În cea de-a doua situaţie, căderea va fi mai indulgentă.

Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în felul următor: eram într-o clădire foarte mare. Era o clădire de cărămidă. Multe camere goale. Camere mari. Camere de cărămidă. Treceam dintr-una într-alta şi nu păreau să fie uşi. Ajungeam mereu în curţi interioare. Mult timp am mers în sus şi în jos, am strigat dar nu mi-a răspuns nimeni. Acea clădire mare şi lipsită de imaginţie era goală; atunci mi-am spus da, bineînţeles, acesta este visul labirintului. N-o să găsesc nici o uşă, nu-mi rămâne decât să mă aşez într-una din camere şi să aştept. Şi uneori mă trezesc. Asta s-a şi întâmplat şi mi-am spus: acesta este coşmarul labirintului; din moment ce ştiam despre ce este vorba, n-am fost păcălit de labirint. Pur şi simplu m-am aşezat jos pe podea.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comori ascunse

Omule sărman, să-mi ceri,
Şi-am să-ţi dau un colţ de pâine,
Căci mereu îmi mai rămâne,
Din lumeştile-mi averi,

Omule sărman, să ştii,
Că mai am şi pentru tine,
Un vremelnic gând de bine,
Şi că pot a te iubi,

Chiar de soarta ta e tristă,
Şi de eşti răzbit de boală,
Chiar de nu ai fost la scoală,
Şi de n-ai în jeb batistă,

Chiar de casa ţi-e sub scară,
Şi averea un rucsac,
Pentru tine pot să fac,
Un crâmpei de primăvară...

Doar speranţă de ţi-am dat,
Nu mai multă de un leu,
Tot pe-atât câştig şi eu,
Căci am suflet mai bogat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica

Mi-e stihul existenţă - mă constrânge
Să tai o venă, să-l aştern pe foaie;
Privesc hârtia cum se scurge-n ploaie
De vasul enigmatic ce-o mai plânge.

În ochiul de azur găsesc odaie
Şi braţele-mi sunt înmuiate-n sânge;
Ascut peniţa-n foi, când se răsfrânge
O rază din lumina vâlvătaie

Ce-a mistuit un calendar, şi-aproape
Din rădăcini mi-a zdruncinat puterea......
Purtând odihna sub un cer de pleoape,

S-a întrupat în veşnicii tăcerea
Şi-a strălucit, aflând un ţel să-ngroape
În alte versuri tari, lichefierea.

sonet de Ionuţ Popa (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din urmă visuri

din paşi răsar anotimpuri
şi-n urmă se scurge cerneala timpului
prin visuri de cuvinte
urmele tăcutelor drumuri
spun vorbe în mine despre tine
în amurguri

nu mai cad decât urme de toamnă
în paşi frunzele caută
trecutul
nu pot să fiu un sens fără lumină
încerc să mă agăţ de o greangă de timp
să-mi bandajez rănile sufletului
prin cărări care nu mă mai duc nicăeri
nu mă mai pot amăgi în apusuri răsărituri
nu mai pot fi aripă de pasăre
fără zbor
nu mai pot dormi
decât
în visul unui gând
rătăcit

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul liliputanului atotştiutor

A ta înţelepciune îmi taie răsuflarea
cum acul de albină ucide-un elefant,
şi când mai strigi spre mine, mă sting tăcut ca boarea
ce scade-n bâzâitul unui bondar pedant.

Te-ascunzi în stupi de aur, te crezi mai petulant?
Cunoşti orice în lume, stăpân eşti peste zarea
întinsă, şi pe toate le-aduni cu-al tău liant,
găsind că ai la mână esenţa şi culoarea?

Un impostor de clasă! doar le mânjeşti sudoarea
mai greilor în spirit; ce iz irelevant
ridică-a ta asprime - ţi-e slabă încruntare,

dar chiar de mintea-ţi pare lumină de savant,
te vâd în neputinţa ce-ţi creşte micşorarea,
şi-n zumzete pierdute ajungi mai enervant.

sonet de Ionuţ Popa (6 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!