Micuţa pasăre ar voi să zboare către acest Soare Divin, strălucitor, care-i încântă ochii... dar vai! nu poate decât să-şi ridice micile aripi, dar să zboare, asta nu-i stă în mărunta-i putere! Ce va urma? Va muri de supărare văzându-se atât de neputincioasă?... O, nu! Micuţa pasăre nici măcar nu se va mâhni. Cu îndrăzneaţă uitare de sine vrea să scruteze mai departe Divinul său Soare; nimic nu va reuşi să o sperie, nici vântul, nici ploaia, iar de s-ar întâmpla ca nori negri să ascundă Astrul Iubirii, micuţa pasăre nu-şi schimbă locul... ea ştie că dincolo de nori Soarele ei tot străluceşte, strălucirea Lui nu va păli nicio clipă.

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa mea cu ochii mari

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ţi-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebuneşte... şi mă îndeamnă la iubire,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... şi-n răsărit, şi-n asfinţire.

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ţi-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc şi mă-nfior plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuinţă.

Micuţa mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... şi lucitori,
Îmi dezveleşti uitate simţuri şi rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viaţa, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuţa mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuţa mea, cu ochi duioşi, cu ochi duioşi... şi sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce şi dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu şi mare,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... să ţi-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc şi mă-nfior... plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuinţă.

poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasa-ti Sufletul Sa Zboare

Nu lasa nici o intristare,
Sufletul sa-l ingradeasca,
Lasa-l liber ca sa zboare,
Printre lacrimi sa zambeasca.
Nu lasa nici o durere,
Sa te tina prea mult jos,
Te ridica cu putere,
Fii mereu mai curajos.

Nu lasa nici o minciuna,
Adevarul sa-l omoare,
Vorba dreapta, vorba buna,
Va ramane in picioare.

Nu lasa ca nici un spine,
In inima-ti sa 'ncolteasca,
Fa intotdeauna bine,
Si indeamn-o sa iubeasca.

Nu lasa ca negri nori,
Sa-ti intunece iar viata,
Vine soarele in zori,
Se apropie Dimineata.

Pan' la Marea Sarbatoare,
Duhul Sfant te insoteasca,
Sufletul lasa-l sa zboare,
Printre lacrimi sa zambeasca.

poezie de Marius Alexandru (4 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

Poţi
să
trăieşti
fără
poezie

Mi-a
spus

Arătându-mi
o
pasăre

Ea

nu
are
nevoie

Decât
de
aripi

Şi
de
pământ

I-am
răspuns

Când
oboseşte

Nici
o
pasăre

Nu-şi
face
cuib

În
cer

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focurile de pe munte trebuie să piară, dar tu, micuţă flăcăruie, vei primi aripi să zbori departe de aici... sunt sigur că şi copiii te vor îndrăgi la fel de mult ca mine. Rapid, micuţa flăcăruie s-a ridicat deasupra muntelui şi a zburat departe, în lumina soarelui. Astfel, din inima muntelui s-a născut prima pasăre colibri.

finalul de la Legenda păsării Colibri născută din foc de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiţi ca aidoma unui copil. Un nou-născut nu ştie nici frica, nu ştie nici virusul, nu ştie nimic. Fii Liniştea dinaintea cuvintelor pentru că ea nu cunoaşte nimic. Nu ştie nici măcar frica. Nici măcar curajul. Nici măcar credinţa şi nici măcar îndoiala. E dincolo de orice dualitate. Şi mai ales e dincolo de naştere şi moarte.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa Picasso

Ai apărut pe acest pământ
Lumină din lumină lină,
Erai un mugur mic şi blând
Ce le-ai facut viaţa senină.
Sprinţară-n viaţă ai pornit
Având încredere în tine,
Nimic nu te-ar mai fi oprit
Dorinţe de nestăvilit,
Răzbeau din pieptul tău cel mic
Aripile zvâcneau din tine.

Nerăbdătoare şi tenace
Erai copilul mic şi bun
Cuminte şi ascultătoare
Harnică, nici nu mai spun!
Iubirea ţi-a-ncolţit în suflet
Taman când nimeni nu s-a aşteptat
Aveai deja un nume consacrat:

Micuţa Picasso

poezie de Mariana Simionescu (27 august 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putem rămâne pe cer nici măcar o miime de secundă

ridică-ne în aer
asta nu va fi o problemă
dar noi nu putem sta pe cer susţinuţi de aer
nici nu putem plana asemeni păsărilor
pentru că nu avem aripi
din acest motiv nu putem rămâne pe cer nici măcar o miime de secundă
noi ne putem doar prăbuşi de pe cer
rănindu-ne nasurile şi tumefiindu-ne feţele
nemaiîndrăznind apoi să visăm acele vise de pasăre

poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunismul este ca o colivie în care trăieşte, credulă, o pasăre bine îngrijită şi hrănită. Capitalismul este acea pasăre liberă, dar care nu ştie să zboare şi moare de foame.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul sfârşitului

Ajuns la capătul Tuturor Vârstelor,
Cavalerul stătea pe calul lui înaripat;
Armura-i era roşie şi plină de rugină,
În inima-i nici o mâhnire nu-şi făcuse pat.
Şi-a ridicat cu-o mână viziera
De pe faţa numai piele şi os, privind departe,
Iar armăsarul a întors capul şi-a nechezat,
Neclintiţi amândoi în acea singurătate.

Nici o pasăre deasupra căderii din timp
Nu se-auzea, nici cântec de dragoste şi nici chemare;
Nu respira nici vântul:
Nemişcare.
"Eu singur şi acest sfârşit!" răcnit-a Cavalerul;
A eliberat frâul şi-a dat pinteni cu putere –
Lansând în spaţiu cea din urmă provocare:
Şi tăcerea a rămas tăcere.

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât un vis

Sunt singură ca vântul care bate
Ca frunza care nu-şi găseşte ram,
Că sunt numai puţin din cum eram
N-o ştie nici o piatră din cetate.

Că m-ar izbi de nu m-ar crede stâncă
Şi m-ar strivi ca pe un ou de cuc
La nici o întâlnire nu mă duc
Temându-mă că nu venit-ai încă.

Sunt pasăre, dar îmi lipseşte zborul
Şi piatră sunt, dar n-am nici o tărie
M-am pitulat în suflet. Nu mă ştie
Decât un vis ce mi-a furat amorul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şatra

Fericirea e o pasăre.
Dar nu o pasăre ca oricare alta
Ci o pasăre plăsmuita din pulbere de aur.
Pasărea aceasta
Vine de undeva, de departe,
Vine şi ţi se aşază pe umăr,
Pe umărul stâng.
Deasupra inimii
Ţi se aşază pasărea fericirii.

N-o vezi,
O simţi numai.
Iar dacă vrei s-o prinzi
Nu poţi s-o prinzi
Nici cu mâna,
Nici cu lanţul,
Cu niciun fel de capcană
Nu poţi s-o prinzi.

Uneori pasărea fericirii
Îţi stă pe umăr mai mult,
Alteori mai puţin
Şi când îi vine ei să plece, pleacă.
Zboară şi se pierde în văzduh,
Poate chiar se topeşte în văzduh,
Nu ştie nimeni.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

speranţă (vezi şi nădejde)

Speranţa e ceva cu pene

Speranţa e ceva cu pene
Care-îşi face cuib în inima-încercată
Şi care cântă-o melodie nerostind cuvinte,
Fără-a conteni vreodată.

Glasu-i e dulce-n vreme de furtună –
Şi cumplite-ar trebui să fie-acele uragane
În stare s-alunge micuţa pasăre,
Care alină atâtea fiinţe umane.

Am auzit-o-n cele mai înfrigurate locuri,
Pe cele mai învolburate mări –
Dar niciodată când m-am aflat la ananghie
Nu mi-a pretins nici mulţumiri, nici dări.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-i pasă

Te-ai oprit într-un cais.
Pasăre, cin' te-a trimis?

Te-ai mutat din dud în dud.
Cîntă, hai, să te aud.

Păsările fermecate
Nu au har să cînte toate?

Cioc vioi şi ochi zglobii,
Spune-mi tu de unde vii?

Aşa pasăre bălţată
N-am văzut-o niciodată.

Şi atîta catifea,
scrisă numai pentru ea.

Între pomii din grădină
Eşti acasă dar streină

Şi să te ghicesc nu poci.
Mă apropii, tu te joci.

Nu ştii, pasăre frumoasă,
Cum te cheamă? Nici nu-ţi pasă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VOM DA IUBIRII ARIPI ALBE CA SĂ ZBOARE
Vom da iubirii aripi albe ca să zboare,
Să fie faptul cel mai bun şi sfânt sub soare
Şi-n libera plutire să vină lângă noi,
În inimi să ne-aducă clipe-nălţătoare.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor, viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare.

citat celebru din Langston Hughes
Adăugat de Karola Gulianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!