Şatra

Fericirea e o pasăre.
Dar nu o pasăre ca oricare alta
Ci o pasăre plăsmuita din pulbere de aur.
Pasărea aceasta
Vine de undeva, de departe,
Vine şi ţi se aşază pe umăr,
Pe umărul stâng.
Deasupra inimii
Ţi se aşază pasărea fericirii.

N-o vezi,
O simţi numai.
Iar dacă vrei s-o prinzi
Nu poţi s-o prinzi
Nici cu mâna,
Nici cu lanţul,
Cu niciun fel de capcană
Nu poţi s-o prinzi.

Uneori pasărea fericirii
Îţi stă pe umăr mai mult,
Alteori mai puţin
Şi când îi vine ei să plece, pleacă.
Zboară şi se pierde în văzduh,
Poate chiar se topeşte în văzduh,
Nu ştie nimeni.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Dar poţi să prinzi somnul cu mâinile?
Poţi să prinzi vântul?
Poţi să prinzi timpul?

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să pictezi o pasăre

Pictează mai întâi o colivie
cu uşa deschisă
pictează apoi
ceva frumos
ceva simplu
ceva util
pentru pasăre
Pune apoi tabloul pe un copac
într-o grădină
într-o pădure
sau pădurice
Ascunde-te-n tufiş
fără nici o vorbă
fără să te mişti...
Câteodată pasărea vine repede
dar e posibil să treacă ani
până se va decide
Nu te descuraja
aşteaptă
aşteaptă ani la rând de-i necesar
cât de încet sau cât de repede veni-va pasărea
n-are nici o legătură
cu reuşita tabloului
Când pasărea soseşte
dacă soseşte
păstrează tăcere adâncă
aşteaptă ca pasărea să intre în colivie
şi când a intrat
închide-ncetişor uşiţa cu pensula
apoi
şterge una câte una gratiile
având grijă să nu atingi aripile păsării
Pictează apoi copacul
alegând cea mai frumoasă creangă
pentru pasăre
Pictează frunzişul verde şi vântul proaspăt
pulberea solară
foşnetul animalelor de iarbă-n căldura verii
şi-apoi aşteaptă ca pasărea să vrea să cânte
dacă pasărea nu cântă
e un semn rău
semn că tabloul e rău
dar de cântă - e semn bun
semn că poţi să-l semnezi
Atunci smulge-ncetişor
una din penele păsării
şi scrie-ţi numele-n colţul tabloului.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Druc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine seara?...

De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopţii?
Poate că vine, ca şi vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii şi mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni şi de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea mea nu are aripi.
Ea zboară fiindcă eu o văd zburând.
Pasărea mea nu este o pasăre ci zborul
unui simplu gând

catren de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să zugrăveşti o pasăre

Întâi să zugrăveşti o colivie
cu uşiţa deschisă
să zugrăveşti apoi ceva drăguţ
ceva simplu
ceva frumos
ceva de folos
păsării

Să pui apoi pânza pe-un copac
într-o grădină
într-un crâng
într-o pădure
după copac să te ascunzi
făr o vorbă să scoţi
făr să te mişti...

Vine-ndată pasărea uneori
dar pot trece ani şi ani
pân-ar voi să vie

Nu te lăsa
s-aştepţi ani în şir de-i nevoie
a păsării amânare ori grabă
n-au cu izbânda pânzei treabă

Când pasărea vine
de vine
mut în tăcere să rămâi
pasărea să intre-n colivie s-aştepţi
şi de a intrat
cu periuţa uşor închide uşiţa
apoi
zăbrelele rând pe rând să ştergi
cu grijă să n-atingi nicio pană a
păsării
apoi copacul să zugrăveşti
şi-un ram mai arătos să-i alegi
păsării
să zugrăveşti frunzişul verde şi-a vântului răcoare
pulberea soarelui
şi foşnetul gângăniilor ierbii în arşiţa verii
şi apoi s-aştepţi să vrea să cânte pasărea

De pasărea nu cântă
semn rău s-arată a fi
de cântă semn bun se dovedeşte
semn că te poţi iscăli
încetişor atuncea smulge
o pană din a păsării penet anume
şi pe un colţ al pânzei îţi scrie al tău nume.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Chirinciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba e ca o pasăre ce vine din cerul gurii; când scapă din laţ, se aşază oriunde.

citat din Asadi Tusi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre oarbă

rătăcesc într-un scenariu
cu buget redus

tema
un clişeu flexografic
pentru abstractizări

recuzita e ieftină
un copac în flăcări
o căruţă nomadă
şi distanţa dintre ele

prospectul pilulei roz
l-am făcut cornet
pentru seminţele de dovleac
primite în schimbul unui adevăr
vândut pe jumătate
(butaforie împrumutată)

în căruţă am un ghioc mincinos
şi cuţitul care taie
rădăcini

înţelesul sângerează
prin fracturi
o pasăre oarbă
îmi pleacă din umăr

între mine şi copac
stă căruţa
între căruţă şi copac
zboară pasărea

eu
unde sunt

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse...

Îmi spuse: « Nu poţi să ştii când vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii când te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Si dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfârşit, când
cei ce rămân în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine noiembrie...

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
capătă un pic mai multă profunzime.
Atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfunduri.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta e dansul pentru mine: acest dans al simplităţii duse la maximul complexităţii. Pe undeva, esenţa acelei păsări a lui Brâncuşi, care nu mai este pasărea aceea, ci e zbor. Este o ţâşnire în sus. Nu e mai frumos zborul decât pasărea? Sigur că da! Pe undeva, dansul e acea pasăre lăuntrică pe care o simţim cu toţii în momentul în care dansăm. Ceva care nu se poate explica în cuvinte.

Gigi Căciuleanu în AGERPRES, interviu (13 februarie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinstea-i pasăre sălbatică: dacă o scapi, n-o mai prinzi.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre de lut

Când căldura va rămâne o amintire
o palmă îţi va fi o foaie albă.
Iar în cealaltă palmă
îţi va sta cenuşa cuvintelor
pe care o vei pune
într-o pasăre de lut.
După aceea,
pasărea se va cutremura.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu plasă nouă nu prinzi pasărea bătrână.

proverbe italiene
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare de plasmă

Într-o mare de plasmă
se balansează o pasăre.
Ea care este a aerului, - acum
în altă stare, în altă culoare,
în altă mişcare,-acum
trebuie să fie cu totul alta, acum.
Lipseşte greutatea, dar lipseşte
şi viteza, şi plutirea...
Se zbate pasărea într-o mare de plasmă
ca să-şi păstreze graniţa aripii şi firea.

Poate că această stare nu va trece
niciodată,
poate că pasărea va rămâne definitiv în plasmă
şi poate
că înfioratul meu creier gânditor
va rămâne mereu locuit
de această fantasmă.

Noroc! Îţi spun ţie pasăre măiastră.
Fii curajoasă gândire!
Şi nu te speria, creier al meu cercetat
de mâhnire...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pasărea (Unei păsări)

- Ce-ai, pasăre, de ţipi în zbor?
Ţi-o fi fiind şi ţie dor,
Ţi-o fi de cuib, ţi-o fi de pui
Sau ai rămas a nimănui?

- Mie mi-e dor numai de zbor,
Zise măiastra către mine,
Iar dacă zbor, ţip şi mi-e bine;
Ţie, pe-acolo, cum îţi vine?

- Ce-i drept, în loc de zbor mi-e dor,
Dar când mi-e dor, fac tot ca tine.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (5 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptând un... vis

Eram singur la "Masa Tăcerii"
cu buzele lipite de "Poarta Sărutului"
îmi spuneam "Rugăciunea" de seară
având privirea îndreptată către "Coloana Infinitului"
de unde îşi lua zborul "Pasărea în Văzduh"
o " Pasăre Măiastră" care ducea cu ea

"Visul" meu către... Cel de Sus.

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Poate că aşa a început totul
îţi înmoi degetele în culoarea roşu
aşa s-a făcut
iar pasărea învaţă să zboare chiar şi cu sânge şiroindu-i din trup
pe
cărărui vechi de brumă
chiar şi pe picioarele tale care merg în neştire ca să caute
mănăstiri curate
şi
bătăia veche de toacă
acum când a rămas doar o tăcere adâncă şi galbenă de s-au prăbuşit toate
cu pumnalul pe o bordură ca şi cum s-ar fi rănit toate ale lumii acesteia
poate doar pasărea să mai ştie
pe unde a trecut prin ce leagăne şi-a lăsat duhul
ori pe unde s-a despărţit pe lângă ce fântâni de lume
să mai treacă
hrăneşte naibii pasărea aceasta altfel
se vor opri ceasurile
după inima ei
acum
liniştită
mai sunt doar câteva cărărui de smochini şi de brumă amestecate în timpurile-acestea
probabil ar trebui să îţi scriu despre bărbat şi femeie
cum s-au întâlnit când era răcoare şi bine în poala pădurii
de unde atâta Adam de unde ar fi Eva pe care o strânge la piept după stânci
ţinându-i sânul cu mâinile crămpoţindu-l cu mâinile mâinile mâinile coapsa jupa dezvelitura ei netedă
dumnezeu a uitat culoarea în pasăre şi nu îi mai dă drumul vreodată
stă cu ghiarele-n ei
pentru că şi el este pasăre şi are un ochi în spatele capului şi cu ochiul acela nu lasă
e
doar
calea
îngerilor
care aşteaptă în spatele furiei care priveşte de departe perechea
va mai curge mult sânge până se va despărţi bărbat de femeie, din pasăre
ca să alerge din nou
întâmpla-se-va din nou atunci atingerea bărbatului
ţinându-i din nou poala rochiei ridicând-o deasupra capului să se dezgolească odată sfârşitului
bărbatul
femeia
ţinându-şi sufletul în mâini fiecăruia
p
â
n
ă
la Eden.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!