Propriul ucigaş

Se-ascunde libertatea-n mine,
Izvor barbar de nebunie,
Expus în viaţă ca să mor
Sunt prea lucid sau visător?

Când stelele se scutură de noapte,
Şi luna plânge pe un colţ de munte,
Îmi car cu-o resemnare mută
Sicriul putrezit printre morminte.

Un suflet prins într-o eternă formă
Ce naşte ucigându-se aceeaşi formă,
Sunt solidar cu propria fantomă
Din ziua-n care am renunţat la om.

poezie de Vasile Şerban din UN GRAM DE OM PENTRU ETERNITATR (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Păşeşte timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfinţită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin braţele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un ţânc de copil îşi plânge venirea,
O mamă slăbită îşi strigă durerea,
Un tată voinic îşi râde uimirea,
O soartă de om primeşte ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vesteşte în noapte,
E timpul în care se naşte prin moarte.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice creaţie, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibraţie. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creaţie. E foarte important de înţeles acest aspect, deoarece sunetul joacă un rol fundamental într-o relaţie conştientă cu Liniştea. Din Oceanul Esenţei, răsar aceste unde, care, în călătoria lor, intră în rezonanţă cu alte unde, care călătoresc în aceeaşi direcţie, în aceeaşi mod şi pe aceeaşi frecvenţă. Cu alte cuvinte, două unde asemănătoare se unesc, într-un proces de rezonanţă. Această unire a undelor asemănătoare creează o nouă formă, care conţine acele unde care au intrat în rezonanţă de frecvenţă. Această nouă formă se uneşte cu formele asemănătoare care călătoresc în aceeaşi direcţie, în aceeaşi mod şi pe aceeaşi frecvenţă. După care, această nouă formă urmează acelaşi proces, până când se ajunge la forma finală a unei creaţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele şi Ego-ul

Toate care sunt limitate de formă, aparenţă, sunet sau culoare sunt numite obiecte.
Printre ele, doar omul este mai mult decât un obiect.
Deşi, asemeni obiectelor, are formă şi aparenţă,
el nu este limitat la formă.
El este mai mult de-atât.
El poate trece dincolo de formă.
Când el e dincolo de formă şi de aparenţă, dincolo de "aceasta" şi de "aceea,"
unde-i comparaţia cu alt obiect?
Unde este conflictul?
Ce poate sta în calea lui?
El se va odihni în locul lui etern care este ne-locul.
El se va fi ascuns în propriul lui mister de nepătruns.
Esenţa lui curge către propriile-i rădăcini în Unul.
Vitalitatea, puterea lui se ascund în secretul Tao.

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, este necesar să înţelegem că orice creaţie este o formă - sub respectiva formă. Toate elementele creaţiei sunt forme, sub respectivele forme. Gândul este o formă sub formă de gând, sentimentul este o formă sub formă de sentiment, masa este o formă sub formă de masă, etc. Însă aceste forme, până să ajungă la forma finală, traversează mai multe nivele ale creaţiei. Orice creaţie, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibraţie. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creaţie.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două arce

Între două arce... zări de cer purtate,
te văd prins, iubite, între zi şi noapte;
mâinile deschise către amândouă -
în văzduh de cruce trupu-ţi plin de rouă.

Te văd prins, iubite, între zi şi noapte,
blândă resemnare prin singurătate;
ochii tăi cu sete par că mie-mi plouă -
ah!... ce mai aversă'i roua dată-n două.

Blândă resemnare prin singurătate,
ţin pe umeri cerul plin de apostate,
cearcănul meu fuge, mă trădează-mi pare,
vrea să-mi dau sfârşitul pe o 'mbrăţişare.

Ţin pe umeri cerul plin de apostate,
braţe ce sunt arce-n zări apropiate;
gleznele ce-ţi prind... crucea mea de rouă,
blândă-i răzvrătirea dată pe din două.

Braţele-mi sunt arce-n zări apropiate
şi-s păgâna nopţii-n cruci fără păcate;
să nu-mi certe nimeni cearcăne ridate
că te port cu mine între zi şi noapte.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi se-ascunde astăzi luna

Dar lasă-te cuprinsă de plăcere,
Reneagă indolenţe sau mizerii,
Suntem doar noi acum, sub pleoapa serii,
Când lumea e redusă la tăcere.

Oferă-mi dreptul de-a trăi extatic,
Dezmiardă contradicţia din mine
Şi spune-mi că-i perfect şi-i foarte bine
În tot acest scenariu dilematic.

A mai căzut o stea. Şi o dorinţă
S-a prins în păru-ţi răvăşit de doruri,
Un clovn şomer aleargă prin decoruri
Lovind malign în propria-i fiinţă.

Rămas-au încă replici nerostite,
Mai mulţi actori au emigrat spre moarte,
Noi ne ascundem iarăşi într-o carte
Şi toate-s vechi şi toate prevestite.

Am cumpărat pe-un vis un colţ de viaţă,
Va fi al nostru pentru totdeauna,
În ochii tăi se-ascunde astăzi luna,
Iar astrologi celebri ne răsfaţă.

poezie de Cristian Lisandru din Pelerini pe linia destinului (9 mai 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lira mai are o curiozitate: o nebuloasă, care se află între stelele β şi γ şi care cu un binoclu bun, din cele cu prisme, care măreşte de cel puţin 8 ori, se poate vedea ca o adevărată fantomă cerească. Nebuloasa aceasta se prezintă în lunete cu o formă rotundă aproape, de aceea i se şi zice "nebuloasa inelară din Lira". Fotografiile ce s'au obţinut în ultimul timp o arată însă sub o formă spirală. Tot de curând s'a găsit că înăuntrul inelului nebular se mai află un alt inel mai mic şi că cele două inele sunt formate din gazuri diferite. În sfârşit, drept în mijlocul ei se află o stea mai mică, ce numai pe fotografii se vede bine. Tot atâtea mistere nedezlegate încă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

Sunt umbra unui vis cu aripi frânte,
Ce-şi bandajează rana cu poeme,
Când stelele n-au voie să mai cânte
Şi versul e-arestat între dileme...

Sunt întrebare cu răspuns ambiguu
Şi zborul interzis de păpădie,
Metaforă cu geamătul contiguu
La început şi punct final de poezie...

Sunt hologramă dintr-o altă lume
Pe un ecran expus în piaţa mare,
Unde mă strigă pescăruşi pe nume
Cu ţipete născute la-ntâmplare...

Sunt susur de izvor, doinind a jale
Prin dimineţi proscrise în apusuri.
Arunc cu rime-n nopţile murdare
De-atâtea fantomatice răspunsuri...

Sunt gândul interzis, oprit la vamă
Întors din drum, pe umeri, cu blesteme
Sunt scenaristă-n propria mea dramă
Sunt versul mov ce sfâşie şi geme...

Sunt firul de nisip ce curge-n grabă
Într-o clepsidră spartă de tic-tac-uri
Sunt literă orfană de silabă
Fără-adăpost şi pentru răni n-am leacuri...

Sunt... oare sunt, sau e doar nălucire?
Nu mă mai simt şi nici nu mă mai ştiu
Şi n-am nici cui să dau măcar de ştire
Că sunt devremele din prea târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi oameni sunt precum frunzele care se scutură, plutind şi rostogolindu-se până ajung la pământ. Alţii însă, câţiva la număr, sunt ca stelele cu traiectorie fixă, neatinse de vânt, ei poartă într-înşii propria lor lege şi propria lor traiectorie.

citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o epocă nebună, a se crede neatins de nebunie este o formă de nebunie.

citat clasic din Saul Bellow
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice fiinţă vie exercită electricitate cu efecte în mediul înconjurător. Bărbaţii sub formă de fascinaţie şi femeile sub formă de tentaţie. Întrebarea este care dintre ele atrage mai mult şi mai aproape?

Şerban Milcoveanu în Zâmbetul promiţător de sentiment (2006)
Adăugat de Macris Florica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte şi ascultă, iubito!

Priveşte, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se aşterne-n fundal,
Un moş rebegit pândeşte prin geam.

Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup şi-n suflet mi-e rece,
Se-aşterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici paşi de nepoţi nu pot să-l străbată.

Priveşte, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniţi de departe!
O lume de gheaţă se-aşterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoşii m-aşteaptă.

Mă strigă în noapte fraţii din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.

Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

vanitate

Vanitatea este o formă uşoară de nebunie şi o formă gravă de prostie.

definiţie aforistică de George Budoi din Aforisme (2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se poate face teatru astăzi aşa cum ai făcut ieri. Eu am făcut teatru repetând anumite piese, uneori foarte diferit, alteori cu formă asemănătoare, dar nu vrând să copiez ce am făcut, ci recreând aceeaşi formă aşa cum un dirijor dirijează aceeaşi simfonie cu altă orchestră. Deşi notele sunt aceleaşi, totuşi, sună altfel.

citat din Gabor Tompa
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternă viaţă trecătoare

Credinţa mea-i nemuritoare
Iar cerul mi s-a revelat
Eternă viaţă trecătoare
Mai ai adepti de Iniţiat?

Eternă viaţă trecătoare
Cu lecţii grele de învatat
Efemeră şi apăsătoare
Ne socoteşti ce nu ţi-am dat.

Oamenii-n suflet deformaţi
Deşi traiesc ei par murinzi
Eternă viaţă trecătoare
Sunt oamenii doar animale?!

Eternă viaţă trecătoare
Ce mai rămâne de urmat?
O cale; singura alinare
Egoul mi l-am lepădat.

Eternă viaţă trecătoare
Cu lectii mari şi despre noi
Revino încă o dată, poate,
Reîncarnam din noi eroi.

poezie de Nicoleta Petre (12 martie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigoi

Mi-e frig de mine şi m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Şi cu pământul drept capac.

Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi şi oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng nişte cuvinte.

Mă ţine cimitirul-n braţe
Cum ţine câmpul o paiaţă,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.

Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraş
Doar cu cămaşa mea de in
Şi-o lumânare ca un fir.

Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste nefiinţă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am şi-un tunet rupt din ceruri când îmi oboseşte glasul,
am şi Soarele şi Luna, am şi bolta înstelată,
am şi-o poză cu o fată cu rochiţa dantelată.

nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranţe-n depărtare, am şi ziduri după ziduri,
am şi-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am şi stropii grei de ploaie picurându-mă rar pe umăr.

nu sunt singur, am credinţa şi mă rog la sfânta cruce,
am şi vise colorate, am şi lacrime caduce,
am şi-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă,
am şi-un înger şi un demon îndemnându-mă la joacă.

nu sunt singur, am un suflet rătăcit printre cuvinte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă morţii din morminte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă valul când se sparge,
nu sunt singur într-o mare scufundare de catarge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetări în noapte

Plânge cerul când mă vede
Căci salvare n-am cum să-i aduc
Luna stă şi ea de veghe
I-aş zâmbi, dar nu apuc

Mintea oarbă se tot întrece
Şi nu ajunge nicăieri
Sufletu vrea să mi-l sece
Să mă scalde-n văpăieri,

Zbier în noapte, chin se naşte
Mult e pân' la răsărit
Eul strivit a recunoaşte,
Parcă simt un tresărit

E inima în colţ uitată
Trimite o undă-n infinit
Rupe ea doar o bucată
Din scoarţa sufletului ruginit

Cad iertări uscate-ncet
Cad trecuturi, suferinţe...
Aud în beznă un cald bocet
De şterse, pale voinţe

Nesigur urcă, tremurând
Acum în miez de existenţă
Şi parcă mintea tulburând
Scot eul din a ei latenţă,

De plumb se scutură şi zboară
Apoi din lumină se hrăneşte
Soarele pe scări coboară
Poduri de iubiri uneşte

Ceruri se îmbină iară
Lacrimile acum sunt şterse
Veseli ca de odinioară
Viaţă nouă acum se ţese.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina din mine

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu paşi foşnitori ca un grafit ascuţit
pe luciul unei coli
de hârtie.

Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezeşte în zori,
scutură cerul de nori şi zâmbeşte
nefiresc de senină.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar cunoaşte bine arta umbrelor
şi, seară de seară, dansează pe toţi pereţii
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.

Poate ne ştim
dintr-o altă viaţă
când un deceniu fost-am castan;
poate-am împărţit acelaşi colţ de cer
pe vremea când avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, din când în când, se strecoară afară
şi plânge; plânge cu lacrimi albastre
ca un bătrân albatros
într-o colivie.

Pe de-a-ntregul,
chipul şi-l arată doar vara, câteodată;
cu degete de aer să-mi fie răcoare, ca o boare
mă mângâie pe creştet de parcă-ar vrea să spună:
"nu-ţi fă griji! când se va scurge secunda din urmă
vom pleca împreună".

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!