Cugetări în noapte

Plânge cerul când mă vede
Căci salvare n-am cum să-i aduc
Luna stă şi ea de veghe
I-aş zâmbi, dar nu apuc

Mintea oarbă se tot întrece
Şi nu ajunge nicăieri
Sufletu vrea să mi-l sece
Să mă scalde-n văpăieri,

Zbier în noapte, chin se naşte
Mult e pân' la răsărit
Eul strivit a recunoaşte,
Parcă simt un tresărit

E inima în colţ uitată
Trimite o undă-n infinit
Rupe ea doar o bucată
Din scoarţa sufletului ruginit

Cad iertări uscate-ncet
Cad trecuturi, suferinţe...
Aud în beznă un cald bocet
De şterse, pale voinţe

Nesigur urcă, tremurând
Acum în miez de existenţă
Şi parcă mintea tulburând
Scot eul din a ei latenţă,

De plumb se scutură şi zboară
Apoi din lumină se hrăneşte
Soarele pe scări coboară
Poduri de iubiri uneşte

Ceruri se îmbină iară
Lacrimile acum sunt şterse
Veseli ca de odinioară
Viaţă nouă acum se ţese.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri în penumbră

mă chinuie foamea unei iubiri neîmplinite
ce aşteaptă-n penumbră de lume ascunsă
apare uneori în ochii tăi
e o licărire verzuie mai aprinsă
o scânteie ce tălpile-mi aprinde
as vrea să fug spre tine
e ca o chemare in braţele ispitei
e ca o mângâiere ce parcă o simt
dar luna-şi plimbă stelele şi te duce iar în umbră,

mă chinuie foamea unei vieţi netrăite
ce zace în mine şi tot creşte acum
mai mult ca oricând te vreau lângă mine
să-mi cunoşti lumea ce nu mai pot s-o ascund
ajunge o şoaptă, un pas mai aproape
doar atât ca la tine s-ajung.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind luna...

Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat şi eu nu mă satur,
stau în frig şi privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea îşi croieşte o dorinţă
pe care aş vrea să o şlefuiesc
gândul la tine îl am pe conştiinţă
şi nu aş vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ş-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roşie ş-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
şi gândul mă duce la locul unde am copilărit.

poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele cu gând

Învăţ de-o viaţă, dar nu îmi ajunge
Să desluşesc ceva din Univers
Şi, ce nu pot cu mintea a străpunge,
Încerc să învelesc, acum, cu vers.

Mi-e greu, când gândul zboară printre stele,
Să îl opresc doar să privească-n jur,
Iar el trimite gândul său la ele
Continuând al galaxiei tur.

E tatăl gândurilor infinite
Fixate-acum prin stele, în reţea,
Sunt singure, pierdute, irosite,
Şi poate-i prea târziu a le-aduna.

De-aceea, eu, în nopţile senine,
Încerc să aflu, doar cu mintea mea,
Cât pot de mult. Iau gândul lângă mine
... Şi sufăr când mai cade câte-o stea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti acum

unde eşti acum când am nevoie de tine
şi cerul s-a prăvălit peste mine ca un opac tavan
când florile-au murit
căci ochii mei scurşi de lumină
n-au mai zărit petalele-n culoare
când păsările aripi n-au ca să mai zboare
şi în abisuri cad
unde eşti acum când coşmarul mă bântuie
şi ceasul orele îngheaţă pe un ruginit cadran
în noaptea venită parcă din iad

de ce nimeni nu m-aude
când inima mi-e plină de un gol nemăsurat
unde eşti când am nevoie de tine
si te strig neîncetat... neîncetat...
chiar de-mi sunt rugile surde

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartire

Se-ntunecă din nou afară:
Sfârşeşte altă zi din vară;
Şi seara-ncet soseşte iar:
O altă zi din calendar.

Dar nouri grei se scurg pe cer
Întunecând lumina slabă,
Şi parcă văd eu chipul ei
Pe nori, chiar şi pe luna albă.

Pe cerul negru-înourat,
O şansă-am vrut, tu nu mi-ai dat!
De vor pleca-acei nouri grei,
Voi revedea eu chipul ei?

Şi parcă din senin, acum
Văd stele multe, cu duium;
Văd luna, văd chiar şi planete
Sau poate ochii-mi joacă feste.

Eu văd o stea ce cade-ncet,
Marcând un tragic greu sfârşit,
Aş vrea să pot ca să te iert,
Dar altă fată-am întâlnit.

Aceea despre care-acum îţi scriu
Ştii, inima ei mi-o arată,
Nu vrea să-mi facă un sicriu
Ci-mi dă a ei iubire toată.
În schimbu-acestor clipe scurte
Dau astăzi, tot ce am trăit…
Căci clipele îmi sunt acum plăcute
Şi vreau să uit că te-am iubit.

Acum când drumul ni se taie
Şi viaţa ni s-a despărţit
Îţi scriu pe ultima mea foaie
Îţi spun că mult, prea mult eu te-am iubit…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

In luna mai

In luna mai indragostit peste masura,
Eram de multa vreme, acum sunt si mai tare,
Barbati iubind femei, finaluri, multa ura,
Eu sunt mai diferit, caci eu iubesc o floare.

In luna mai imi zboara gandul doar la ea,
Zbura de multa vreme, dar n-am stiut sa-i spun,
Am reusit acum, oare o sa ma vrea?
Astept ca un copil, de draoste nebun.

In luna mai ma simt al ei carne si oase,
Eram de multa vreme, acum stie si-astept,
Sa ii castig gurita si mainile frumoase,
Si capul sa mi-l culce cu drag pe al sau piept.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă nescrisă

Uneori aş vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar aşa pot eu să te iubesc
Fără să ştiu de-al tău prezent şi nici trecut,

Uneori aş vrea să-mi cânţi doar mie
Şi ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,

Uneori aş vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de vieţile trăite,
Cu zile scurte şi mai lungi
Cu nopţile senine mai dormite,

Uneori aş vrea să nu mă întristez,
Când ştiu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desăvârşire

atunci când simt că exist
nefiinţa pluteşte la un pas de mine
mă mai gândesc la tine uneori,
dar ştiu că e doar un joc al minţii plictiste
şi tu dispari în zori apoi,
rămâne doar momentul de acum
ce e mai mult decât iubire
e infinitul redus la o privire,
eternul unei mângâieri,
bucuria veşnică prinsă într-un surâs,
e fericire pură desprinsă dintr-un sărut
dintr-o blândă atingere, alinată cu dor
dintr-o simplă şoaptă surpinsă-n zbor.

acolo unde iubirea nu se mai ascunde,
acolo unde lacrimi nu mai plâng
am ajuns şi eu, chiar am ajuns!
după ţări şi mări ce am străpuns,
credeam că ceruri fară capăt tot parcurg
în semiîntuneric,
în fugă ocolind demiurgul
să caut cunoscutul pe jumătate înţeles,
să caut întregul ce în mine se afla,
să caut prezentul crezând în viitor,
să caut trecutul altul decât cel trăit.

ca să le aflu apoi pe meleaguri străine
unde n-am cunoscut nici om,
nici soare, doar viscol şi ploi
ce au şters scoarţa înnegrită
purtată de norii suferinţei imaginare,
de drame frivole făurite de lene şi rutină

curcubeul veşnic l-am surprins într-un moft profan
cu jumătate de zâmbet de vânt suflat,
lângă o cascadă uitată pe meleaguri virgine
aflată acum doar de mine.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tot aici

Ai îmbătrânit de-atunci
Şi frunzele au riduri îngroşate,
Nu ne-am văzut de-atâta timp
Acum ai crengile împrăştiate.

Eşti tot aici, nu te-au tăiat
Acei ce inimă nu poartă,
Dar parcă acum eşti mai înalt,
Se vede vârful cum se-apleacă.

Pe scoarţa veche ai crăpat
Şi crăpăturile sunt dese,
Dar încă înfloreşti îmbujorat
Şi-mi pare mie să nu-ţi pese.

Mă vezi, eu sunt, da, m-am schimbat,
Îţi mai aduci aminte timpul,
Când adormeam doar mângâiat
Mi-acopereai cu flori veşmântul?

E mult de-atunci, dar n-am uitat
Şi dorul m-a chemat la tine,
Sunt argintat şi supărat,
Sunt singur şi nu-mi este bine.

Am să rămân să-ţi povestesc,
Avem o noapte înainte,
Doar dacă nu te plictisesc,
Cu a mea poveste în cuvinte...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele meu final

O veşnicie strânsă în pumn rece
Din teamă de necunoscut,
Pe lângă mine veşnicia trece,
Aş fi avut-o, dacă aş fi crezut...
Spaima mi-e vecină tot mai mult
De noapte mă ascund în întuneric...
Ah, noapte furioasă, verşi sânge şi verşi lacrimi
Eu, al ei complice... ce conştiinţă-n patimi!
Unde să mă întorc? O viaţă este dusă
Meleagurilor zăgăduite şi-acolo ea distrusă!
O nouă veşnicie se-nfăţişase apoi mie,
La început, indiferent la ea,
Dar conştiinţa vie!
O clipă de eternitate trăisem într-o noapte,
Ce-aveam al meu dădusem într-o seară
Pe-o viaţă infernală!
Nu plânge acum străino,
Nu căuta să vii!
Tu, conştiinţă moartă... blestemată fii!
Singur, ghemuit gemeam
Dintr-un colţ întunecos şi până la lună
Mintea obosise, cumplit, răscolitor,
Se zvârcoleau regrete din minciună!
Atât de păcătoasă-i veşnicia,
Venind când ţi-e aproape nebunia,
Când moartea e prietenul tău bun,
Când pleci cu ea, luându-ţi rămas bun...
Ea, veşnicia, un duşman acum...!
Dar zorile se întrevăd şi îmi duc cântând
Tainele grele topindu-le în adânc.
Finalul meu de noapte a fost o înviere
Dintr-o apă moartă, în apa de-nfiere...
Nu-mi mai este teamă, nopţi nu vor mai fi,
Doar lumină albă şi doar veşnicii.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogie

Sufletu-mi e un copac
Cu dese ramuri şi-ncâlcite
Ce văd lumina mai opac
De mari furtuni fiind zdrobite,

Inima-mi e un izvor
Ce din iubire izvorăşte
Curge lin şi mai cu dor
Când la tine se gândeşte,

Ochii mei sunt visători
Şi nu cugetă a plânge
Cu mii de fluturi ar vrea să zbor
Şi tot nu le-ar ajunge...

Mintea nu vreau să mi-o ascult
Mereu mă osteneşte
Pe ea îmi cere s-o consult
Apoi visele-mi zdrobeşte,

Aripi am dar nu ştiu cum
Avânt să-mi iau cu ele
Să inspir dezlegării viu parfum
Şi să ajung până la stele.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume minunată

Scrie multe sfaturi, pentru cei dragi ţie!
Să le scrii de toate şi nu doar ca să fie!
De dragul vostru sunt, acum, cu voi la masă!
Şi vă iubesc pe toţi, vă iau la mine acasă!

Ochiul nu mă înşală, eu vă simt privirea!
Nici inima nu-mi minte, ea simte bucuria!
Cu puterea mea, puţină, prea puţină
Aş vrea să vă mai scot cuvinte din rugină!

Să fiţi atât de veseli, şi plini de bucurie!
De fericirea voastră, nimeni să nu ştie!
Doar sufletul să vadă cum se uneşte cerul,
Cerul cu pământul, căldura cu gerul.

Fumul lumânării ce frumos se stinge!
Şi stratul de zăpadă, când afară ninge
Minunate-s toate şi toate sunt frumoase!
Şi iarna bradu-n case ce frumos miroase!

Totu e perfect şi totul merge bine!
Niciun lucru rău la oameni nu mai vine!
O lume minunată, făcută chiar din rouă!
O stare aşa de caldă şi o viaţă atât de nouă!

Ce frumos e totul, în culori aprinse!
Cu flori de argint, pictate, pe pajiştile întinse
Nu are vreme timpul acum să le măsoare
Bucuria toată, neîncăpătoare.

Sunt stele mari şi albe ce frumos lucesc!
Sunt fluturi care zboară şi flori ce înfloresc
Ce repede se înalţă, soarele pe cer!
În depărtări albastre, cu raze de oţel.

Pătrunde-n astă lume, ce nu a mai pătruns!
S-arată cerul tot, tot ce-a fost ascuns
Şi ni se spune totul, tot ce-am vrut să ştim!
Fără de întrebări, ce am putea să fim?

De bucurie mare, ar fi chiar mulţi surprinşi
Ar fi chiar sărbătoare, ar fi de nedesprinşi
Să ştii ce vrei e una, să ştii chiar toate, toate!
Cred că-n astă lume, şi moartea are moarte!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mintea îţi hibernează

Timpul meu s-a consumat.
Acuma am adăstat.
Stau pe bancă şi privesc
Tinerii cum se iubesc.

Altădată, nu amu,
eram şi eu tânăr, nu?
Dar amu,
ei sunt tineri,
iar eu nu.

Cândva umblam hai-hui prin ţară.
Eram un fel de pierde-vară.
Duceam o viaţă uşoară,
Credeam că şi porcul zboară.

Un timp a fost cum am vrut eu.
Credeam că-aşa va fi mereu.
Şi îmbătat de prea mult lux,
Pe căi greşite am ajuns.
Mult prea târziu am constatat
Că am greşit cu-adevărat.
Că am avut mintea uşoară
Când am crezut că porcul zboară.
De nimic n-am ţinut seamă.
Acum, iată-mă, dau vamă
Pentru tot ce n-am făcut,
Dar şi pentru ce-am făcut.

Când mintea îţi hibernează,
Viaţa-i aspră. Te taxează.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în ochii tăi

Mă uit în ochii tăi, iubito,
Care de lacrimi şi durere sunt plini,
Inima în mine plânge,
Trupul parcă mi-i pe spini.

Vreau să te întorc din drum,
Din drumul acesta, al despărţirii,
Dar totul e în zadar acum,
Căci s-a stins în tine flacăra iubirii.

De-aş putea să întorc timpul înapoi,
Să fim iarăşi tu şi eu,
Tu să fii o floare între flori,
Eu soarele tău.

Dar viaţa acum îmi pare un infern,
Fără tine, frumoasa mea,
Acum nici de moarte nu mă tem
Te rog, te rog nu mă lăsa!

poezie de Vladimir Potlog (9 iulie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

Coboara cerul pe pămînt
Acoperit de norii grei si seci
Si-mi soarbe lacrima din gât
Oprindu-mi visurile-mi reci

Picuri cad si geamuri sparte
Soptesc la mine în fereastră
Si sufletu mi tresare-n noapte
Vorbe despre iubirea noastră

Ploaia mă trezeste din visare
Să ies afară acum as vrea
Dar sufletu-mi are răbdare
Si stă cuminte în carcasa sa

Dar o lumină mi intră-n casă
Esti tu iubire la mine ai venit
Sunt fericită ai ajuns acasă
In plina noapte soarele a răsărit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare şi chin

Binecuvântare şi chin

Autor: Mihaela CD

Să fie oare doar o întâmplare? Este şi
binecuvântare, e şi chin
De când eu l-am pierdut pe tata, întruna
versurile-mi vin.
Şi nu mă lasă noaptea toată, se-nvârt în cap, să
dorm nu pot
Când vreau să spun o rugăciune, mă rog în
versuri strop cu strop.
De-atâta durere amară?... m-am întrebat în al
meu chin
Să fie oare numai suferinţa ce-mi luminează
acest destin?
Deodată am devenit poetă şi versurile-mi curg
puhoi
Nu ştiu de este binecuvântare, să fie un blestem
apoi?
De ce mi se întâmplă mie?... De ce a început
acum?
De ce n-am scris eu oare versuri în astă lume
pân' acum?
Şi mă întreb încă o dată de nu se vor opri pe
drum?
Veni-vor luni şi ani de-acuma aşa durerea să îmi
spun?
Şi n-am hodină noaptea toată, îmi pun o mie
de-ntrebări
De undeva, din depărtare, cuvinte zboară-n alte
zări.
M-aşez şi scriu, le pun pe foaie, aşa cum vin, nu
le aleg
Şi când termin mă simt de parcă eu am îndeplinit
un crez.
Aşa îmi plâng acum durerea şi versurile îmi
curg lin
Să fie oare o-ntâmplare? Este şi binecuvântare,
e şi chin!

poezie de Mihaela Cd
Adăugat de Mihaela Cd
Comentează! | Votează! | Copiază!