Trec anii...

Trec anii peste vreme
şi vremea peste ani,
se-adună lângă pragul
din lumea nevăzută
a gândurilor smulse
din gura de vulcani
ce-mi bântuie uitarea
la margini de redută.

Privesc cu îndoială
la tot ce-a mai rămas
din trudnica credinţă
a devenirii proprii,
pe drumul încercării
spre veşnicul popas
de care, în tăcere,
smerit mă tot apropii.

Dar parcă câteodată
aş vrea să mă opresc,
din brâul de redută
să mai privesc în urmă,
să regăsesc plăcerea
în tot ce-i omenesc,
văzând că răul lumii
în urma mea se curmă.

Să mă îmbăt cu doruri
venite pe-nserat
din oazele lăsate
la margini de Sahare
ce încă ne mai cheamă
pe malul dantelat
să retrăim iubirea
rămasă-n neuitare.

O, gânduri rătăcite
în scopuri fără miză,
ce-mi asaltaţi trăirea
cu false reciclări,
nu-mi tulburaţi tăcerea
cu strania surpriză
a dorurilor false
venind de nicăieri!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!