
Ecoul clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și din tăcerea calmă-a visului pierdut
aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre curcubeu
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre râuri
- poezii despre ploaie
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Tăcerea clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediția din 27.01.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (27 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viitor sau poezii despre trecut

Tăcerea clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din Creație nouă
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea
Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri și coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu ești lângă mine!
Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puțin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înțeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.
poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- citate de Vladimir Potlog despre zile
- poezii despre vorbire
- citate de Vladimir Potlog despre vorbire
- poezii despre timp
- citate de Vladimir Potlog despre timp
- poezii despre suflet
- citate de Vladimir Potlog despre suflet

Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!
E toamnă târzie și, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre toamnă, poezii despre seară, poezii despre poezie, poezii despre pelerinaj, poezii despre oaze, poezii despre noapte sau poezii despre lumină

Iubesc tăcerea
Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor și bun.
Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii și-a nopții-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.
Iubesc tăcerea ca vis ori ca simțire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.
Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.
Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viață-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemnițată.
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre stele, poezii despre religie, poezii despre păduri sau poezii despre mântuire

Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe brâu de sărut!
E toamnă târzie și parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață pătată
din vechi amintiri revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat,
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să beau,... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte
citindu-mi aceleași poeme din nou.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 13.03.2021
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut

Tăcerea spune multe
Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în șoaptă n-am cum să-ți vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Și timpul stă pe loc atunci când te privesc,
Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Și n-am la nimeni să le dau,
Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Și stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu știu eu să le rostesc,
Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aș putea să-ți spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre cuvinte

Trec anii peste vreme...
Trec anii peste vreme si vremea peste ani
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.
Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.
Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
din guri neostenite, dar fără pic de duh,
ce-și caută cuvântul în coada de lopată.
Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc tăcerea în umbrele opace
aduse peste noapte de visul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.
Îndată și tăcerea se-așterne..., ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 11.03.2021
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani sau poezii despre secunde

Ecoul
Un glas pornește din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.
Din glasul renăscut așa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai știu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopți de vară.
Și dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aș vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănțuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
și îmi cobesc cu bocet de sibile.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre trădare sau poezii despre inimă

Omagiu tăcerii
Îmi place tăcerea...
Îmi place tăcerea, iubesc tăcerea
știu când să tac, cum să tac
unde să tac și când să tac.
Mă cert... tăcând, înjur... tăcând
râd.... tăcând, mănânc... tăcând.
Ascult tăcerea, savurez tăcerea și tac.
Am nevoie de tăcere, de liniștea tăcerii,
tăcerea e fidelă și nu mă parasesste
niciodată.
Îmi place compania ei, și mă conversez cu ea
despre una, despre alta.
Ea mă înțelege, este cel mai bun confident,
nu mă bârfește, nu mă jignește
niciodată.
Mă iubește așa cum sunt...
iar eu, la rândul meu, nu o contrazic
niciodată.
O respect întotdeauna - tăcând!
poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Viorel Vintila despre tăcere, citate de Viorel Vintila despre iubire, poezii despre respect, poezii despre fidelitate sau poezii despre bârfă
Tăcerea trebuie auzită
Eu sunt războinicul tăcut,
Armura grea mi-e sfâșiată,
În templul dragostei pierdut,
Eu caut dragostea curată.
Tăcerea trebuie auzită...
Cum curge-ncet, încet în jur,
În umbră pare înțepenită,
Naivă pânză-n clar-obscur.
Cuvinte fără sens se zbat,
Alene-n vânt ca niște crini,
Eu mă târăsc grăbit spre pat,
Cu sănii tăi să mă alini.
Tăcerea trebuie auzită...
Chiar dacă ea îți face rău,
Șoptind mereu neliniștită,
Tu mă transformi într-un ecou.
Îmbobocesc acum pe pulpa
Prea grațiosului picior...
Spun pentru mine "mea culpa",
Când ne unim în dormitor.
Tăcerea trebuie auzită...
În suflet, ochii mei sunt triști,
Când inima cumplit rănită
Nu știe dacă mai exiști.
........................
P. S.
je t'aime till my dying day
poezie de Dumitru-Cristian Ștefănescu (2 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ștefănescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre tristețe, poezii despre săniuș sau poezii despre picioare
Tăcerea
De o faci în orice zi
Fără pic de ură
Și tăcerea pote fi
Critică prea dură.
epigramă de Mircea Micle (11 ianuarie 2011)
Adăugat de Mircea Micle

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tăcere

Ce-am fi?!
Tăcerea din adâncul meu
E un ocean,
În care se răsfrâng
Ca plaja risipită în adânc,
Atâtea lacrimi
Ca-ntr-o clepsidră
Nisipul viu ce-și caută odihnă
Spre dincolo de timp.
De s-ar opri tăcerea, timpul, moartea
Într-o zi!
Lacrima și tristețea,
Neliniștea oceanului rănit
De valul înspumat, de neoprit...
Dacă tăcerea sufletului ar pieri
Și timpu-n loc, o clipă s-ar opri,
Eu... tu... ce-am fi?!
Un vas, o umbră, lin cutreierând
Drumul ce leagă noaptea de cuvânt.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ocean, poezii despre plajă, poezii despre odihnă sau poezii despre nisip

Miză fantastică
Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.
Sub vrăjile ascunse în amintiri sterile
îmi regăsesc voința uitată mai demult
în cântecul fantastic al sfintelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.
Dar parcă, deodată, himerele barbare,
în nopțile toride, mă cheamă în trecut,
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agățată de visul meu pierdut.
Atunci arunc balastul iubirilor rebele,
întoarse supărate pe aripi de fior,
aduc tăcerea nopții în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.
Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, pe timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic,
mergând tot înainte pe drumul hărăzit
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre supărare

Tăcerea din noi
Se scutură norii de plumb și de jar,
Sclipește în noapte al verii pojar,
Îmi bate-n fereastră cu stele de foc...
Pământul și ceru-n al facerii jo,
Asudă și geme, se tânguie, țipă...
Se-apleacă în vuiet copacii-aripă,
Scriu vise cu frunze, cuvinte cu har,
Cu pace-mpresoară al clipei altar.
Sub gene de umbre, în noaptea de piatră,
O lume comună-n tăceri se arată.
Și geme orașul sub vara cu ploi.
Un tunet răzbate tăcerea din noi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plumb, poezii despre oraș, poezii despre nori sau poezii despre frunze
Practică tăcerea până ce realizezi că ești Tăcerea. Eu Sunt -este însăși Tăcerea fără nici un practicant al tăcerii.
Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Adelina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere
Poezia de dragoste
Eu te țin în mâinile umbrelor
Cu trunchiul la vedere,
Să poti cădea ca-ntr-o oglindă
Când visele nau să te țină
Aproape de tăcere
Tu mă purtai pe stele
Într-o dulce mângâiere
Ea mă visa-ntre ape
Cu soarele aproape
Ea eram eu mereu alta
Și tu numai Tu până când
Luna-nceta să mai zbată
Tăcerea în norii de plumb
Cu iarba smulsă din inimă
Ștergeam peste pleoape și solzi
Puțin din tăcerea ta multă
Și roua uitată la porți
Azi nu mai lipsesc de la cursuri
Pândită la ora de sport
Iar mâine tăcerea pe muguri
Inflorită-i sub foaia de cort.
poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sport sau poezii despre rouă

O frunză de anul trecut
Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rămase în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu dorul pe care demult îl credeam
ascuns undeva într-un fir de fuior.
Cuvinte nespuse se-adună domol
în fraze cernute din vechi povestiri
pierdute-n fuiorul cu fibre subțiri
pe marginea spartă a unui bemol.
Bemolul plecase din șaua lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată pe do fără miez
în gama cântată-ntre noapte și zi.
Aud basfligornul cu glas răgușit
urcând prin fuiorul ușor destrămat
cu note aduse din vechiul păcat
comis într-o oază în prag de-asfințit.
Păcatul ajuns pe o frunză dansând
adună-ntâmplări neuitate în zbor,
le cerne pe dorul căzut în decor
cu mii de regrete venite pe rând.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni

Cupa cu venin
Se rup tăcerile la margine de gânduri
părerile de rău din umbre se desprind
ajung izvoarele în albia din prunduri
când dorurile vin peste uitări doinind.
Iar pacea clipelor rămase fără ceasuri
se scurge-n liniștea decorului umbrit
de fagii care dorm în vechile popasuri
la margine de râu, sub malul povârnit.
Din Carul Mare duhul rătăcit al nopții
adună umbrele din codrii de stejar
când trec ursitele pe marginile sorții
să caute destine-n domul de cleștar.
Tăcut privesc spre ele cu îngrijorare
de temă că-mi vor hărăzi un alt destin
dar tu ajungi, venind-naintea lor călare,
să îmi aduci o cupă plină cu venin.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre somn, poezii despre pace, poezii despre dor sau poezii despre călărie