Ecoul clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi din tăcerea calmă-a visului pierdut
aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 27.01.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (27 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie nouă
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!

E toamnă târzie şi, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduşi fără veste de-o ceaţă-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.

Ajunse la uşă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat –
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!

Aşa voi ajunge din nou pelerinul
ce-şi trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-şi pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice şoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou pelerinul...

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe brâu de sărut!

E toamnă târzie şi parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduşi fără veste de-o ceaţă pătată
din vechi amintiri revenite-n decor.

Ajunse la uşă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat,
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să beau,... că nu e păcat!

Aşa voi ajunge din nou pelerinul
ce-şi trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-şi pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice şoapte
citindu-mi aceleaşi poeme din nou.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 13.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii peste vreme...

Trec anii peste vreme si vremea peste ani –
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.

Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deşarte.

Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
din guri neostenite, dar fără pic de duh,
ce-şi caută cuvântul în coada de lopată.

Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc tăcerea în umbrele opace
aduse peste noapte de visul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.

Îndată şi tăcerea se-aşterne..., ca un scut,
o linişte cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în braţe mă cuprinde.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 11.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Un glas porneşte din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.

Din glasul renăscut aşa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai ştiu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopţi de vară.

Şi dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aş vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănţuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
şi îmi cobesc cu bocet de sibile.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu tăcerii

Îmi place tăcerea...

Îmi place tăcerea, iubesc tăcerea
ştiu când să tac, cum să tac
unde să tac şi când să tac.

Mă cert... tăcând, înjur... tăcând
râd.... tăcând, mănânc... tăcând.

Ascult tăcerea, savurez tăcerea şi tac.
Am nevoie de tăcere, de liniştea tăcerii,
tăcerea e fidelă şi nu mă parasesste
niciodată.

Îmi place compania ei, şi mă conversez cu ea
despre una, despre alta.

Ea mă înţelege, este cel mai bun confident,
nu mă bârfeşte, nu mă jigneşte
niciodată.

Mă iubeşte aşa cum sunt...
iar eu, la rândul meu, nu o contrazic
niciodată.

O respect – întotdeauna - tăcând!

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea trebuie auzită

Eu sunt războinicul tăcut,
Armura grea mi-e sfâşiată,
În templul dragostei pierdut,
Eu caut dragostea curată.

Tăcerea trebuie auzită...
Cum curge-ncet, încet în jur,
În umbră pare înţepenită,
Naivă pânză-n clar-obscur.

Cuvinte fără sens se zbat,
Alene-n vânt ca nişte crini,
Eu mă târăsc grăbit spre pat,
Cu sănii tăi să mă alini.

Tăcerea trebuie auzită...
Chiar dacă ea îţi face rău,
Şoptind mereu neliniştită,
Tu mă transformi într-un ecou.

Îmbobocesc acum pe pulpa
Prea graţiosului picior...
Spun pentru mine "mea culpa",
Când ne unim în dormitor.

Tăcerea trebuie auzită...
În suflet, ochii mei sunt trişti,
Când inima cumplit rănită
Nu ştie dacă mai exişti.
........................

P. S.
je t'aime till my dying day

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (2 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

De o faci în orice zi
Fără pic de ură
Şi tăcerea pote fi
Critică prea dură.

epigramă de Mircea Micle (11 ianuarie 2011)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am fi?!

Tăcerea din adâncul meu
E un ocean,
În care se răsfrâng
Ca plaja risipită în adânc,
Atâtea lacrimi
Ca-ntr-o clepsidră
Nisipul viu ce-şi caută odihnă
Spre dincolo de timp.
De s-ar opri tăcerea, timpul, moartea
Într-o zi!
Lacrima şi tristeţea,
Neliniştea oceanului rănit
De valul înspumat, de neoprit...
Dacă tăcerea sufletului ar pieri
Şi timpu-n loc, o clipă s-ar opri,
Eu... tu... ce-am fi?!
Un vas, o umbră, lin cutreierând
Drumul ce leagă noaptea de cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miză fantastică

Revine iar în suflet adâncă-ngrijorare
cu vechile ecouri ce parcă mă străpung,
în cumpăna de gânduri rănită reapare
o miză răscolită de un regret prelung.

Sub vrăjile ascunse în amintiri sterile
îmi regăsesc voinţa uitată mai demult
în cântecul fantastic al sfintelor sibile
venite pe-nserate în taină să le-ascult.

Dar parcă, deodată, himerele barbare,
în nopţile toride, mă cheamă în trecut,
să îmi ascundă dorul în lunga neuitare
rămasă agăţată de visul meu pierdut.

Atunci arunc balastul iubirilor rebele,
întoarse supărate pe aripi de fior,
aduc tăcerea nopţii în gândurile mele
să pot găsi uitarea pe brâul unui tor.

Pe curba directoare a torului fantastic
îmi regăsesc busola, pe timp nedefinit,
resimt nemărginirea procesului stohastic,
mergând tot înainte pe drumul hărăzit

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Se scutură norii de plumb şi de jar,
Sclipeşte în noapte al verii pojar,
Îmi bate-n fereastră cu stele de foc...
Pământul şi ceru-n al facerii jo,

Asudă şi geme, se tânguie, ţipă...
Se-apleacă în vuiet copacii-aripă,
Scriu vise cu frunze, cuvinte cu har,
Cu pace-mpresoară al clipei altar.

Sub gene de umbre, în noaptea de piatră,
O lume comună-n tăceri se arată.
Şi geme oraşul sub vara cu ploi.
Un tunet răzbate tăcerea din noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Practică tăcerea până ce realizezi că eşti Tăcerea. Eu Sunt -este însăşi Tăcerea fără nici un practicant al tăcerii.

Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia de dragoste

Eu te ţin în mâinile umbrelor
Cu trunchiul la vedere,
Să poti cădea ca-ntr-o oglindă
Când visele n’au să te ţină
Aproape de tăcere

Tu mă purtai pe stele
Într-o dulce mângâiere
Ea mă visa-ntre ape
Cu soarele aproape

Ea eram eu mereu alta
Şi tu numai Tu până când
Luna-nceta să mai zbată
Tăcerea în norii de plumb

Cu iarba smulsă din inimă
Ştergeam peste pleoape şi solzi
Puţin din tăcerea ta multă
Şi roua uitată la porţi

Azi nu mai lipsesc de la cursuri
Pândită la ora de sport
Iar mâine tăcerea pe muguri
Inflorită-i sub foaia de cort.

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de anul trecut

Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rămase în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu dorul pe care demult îl credeam
ascuns undeva într-un fir de fuior.

Cuvinte nespuse se-adună domol
în fraze cernute din vechi povestiri
pierdute-n fuiorul cu fibre subţiri
pe marginea spartă a unui bemol.
Bemolul plecase din şaua lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată pe do fără miez
în gama cântată-ntre noapte şi zi.

Aud basfligornul cu glas răguşit
urcând prin fuiorul uşor destrămat
cu note aduse din vechiul păcat
comis într-o oază în prag de-asfinţit.
Păcatul ajuns pe o frunză dansând
adună-ntâmplări neuitate în zbor,
le cerne pe dorul căzut în decor
cu mii de regrete venite pe rând.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa cu venin

Se rup tăcerile la margine de gânduri
părerile de rău din umbre se desprind
ajung izvoarele în albia din prunduri
când dorurile vin peste uitări doinind.

Iar pacea clipelor rămase fără ceasuri
se scurge-n liniştea decorului umbrit
de fagii care dorm în vechile popasuri
la margine de râu, sub malul povârnit.

Din Carul Mare duhul rătăcit al nopţii
adună umbrele din codrii de stejar
când trec ursitele pe marginile sorţii
să caute destine-n domul de cleştar.

Tăcut privesc spre ele cu îngrijorare
de temă că-mi vor hărăzi un alt destin
dar tu ajungi, venind-naintea lor călare,
să îmi aduci o cupă plină cu venin.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!