Noaptea în largul mării

Noaptea, când marea mă leagănă
Şi când licărul stelei palide
Se aşează peste valurile ample,
Mă eliberez pe de-a-întregul
De toate lucrurile şi de toată dragostea,
Stau în linişte şi pur şi simplu respir,
Singur-singurel, legănat de marea
De sub mine, rece şi tăcută, cu o mie de luminiţe.

Atunci simt nevoia să mă gândesc la prieteni,
Iar privirea mea se-afundă-n privirea lor
Şi, tăcut, îi întreb, unul câte unul, pe fiecare:
"Suntem încă împreună?"
Este tristeţea mea o tristeţe pentru tine, moartea mea, o moarte?
Simţi oare în iubirea mea, în suferinţa mea,
Doar o adiere, doar un ecou?

Şi marea mă priveşte binevoitoare, tăcută
Şi zâmbeşte: nu.
Şi niciun salut, şi niciun răspuns nu se ivesc de undeva.

poezie de Hermann Hesse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisu-i lângă mine...

Prind sclipiri diamantine şi în irişi şi retine şi din ochii mei, când vrei, poţi albastrul să îl iei...
Marea este generoasă şi să-i fur azur mă lasă, ca atunci când vrei să bei, să te-adăpi din ochii mei...
Într-un val se scaldă cerul, lângă mal e colierul verdelui ca de smarald, unde ochii, azi, mi-i scald...
La zenit e gânditoare şi-mi trimite doar o boare, cât s-o simt şi s-o respir şi albasrul să-i deşir...
La nadir nu pot ajunge, depărtarea mă înfrânge şi-mi închipui un ocean cu adâncul lui viclean...
Dar, de ce să plec departe, când am marea ce-mi împarte val cu val în flux, reflux? Cin' mai are-aşa un lux?
Marea mea cu taină-adâncă, cu sirene-n vârf de stâncă, nu te-aş da pe niciun vis, pe niciun alt paradis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri, de asemenea, cu orizontul. Valurile vin dinspre răsăritul nevăzut unul câte unul, cu răbdare; ajung la noi şi, cu răbdare, pornesc mai departe spre apusul necunoscut, unul câte unul. Înaintare îndelungată, fără început, fără sfârşit... Râul şi fluviul trec, marea trece şi rămâne. Aşa ar trebui să fie şi iubirea, credincioasă şi fugară. Eu mă cunun cu marea.

Albert Camus în Eseuri
Adăugat de EVA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun om pe lume nu-i doar un ostrov, stingher şi de sine stătător. Fiecare om este o bucăţică din Univers, o parte din întregul cel de căpetenie. Dacă marea îi smulge cu valurile un bulgăre, Europa este împuţinată, aşa cum ar fi orice bulgăre de pământ, ori moşia ta, ori a prietenilor tăi. Moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. De aceea, niciodată să nu faci întrebare: pentru cine bat clopotele? Pentru tine bat.

citat celebru din John Donne
Adăugat de Alex Kazumi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecări

M-am contopit cu cât e marea,
Cu cerul meu m-am contopit
Şi nu mai ştiu care-i cărarea
Pe care-o am de străbătut.

Veghează luna peste câmpuri
Şi îmi trezeşte visele,
Şi-mi răscoleşte câte gânduri
Ce mi-au umplut poienile.

E noaptea pe umeri lăsată
Şi o simt grea, de nepătruns,
E-o linişte ca o angoasă
Şi al ei calm îmi e de-ajuns.

Stau pe o bancă doar cu mine
Şi fulgeră pe cerul meu,
Şi-o ploaie rece am în vine
Şi cât de tristă sunt mereu.

M-am contopit cu cât e marea,
Cu valul ei m-am înfrăţit
Şi rugile îmi cheamă zarea
Cu liniştea ce-a înflorit.

E întunericul oriunde,
Împrăştiat e peste tot
Şi razele de lună plină
Mă luminează fără rost.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubirea

Balsam al visurilor mele,
Mal irosindu-şi devenirea
În marea miilor de stele,
Te prind în lanţuri cu privirea.

Tu, evadat dintre ruine
De vaporoase diamante,
Adăpostit, cu mulţumire
De presupusele amante,

Te-ai aruncat din deznădejde
Sub pleoapa mult doritei umbre,
În care doar iubirea creşte
Şi doar iubirea se ascunde...

Mă mângâi lin pe sâni, pe coapse,
În buze-ţi modelezi trăirea,
În marea ochiului albastră
Îţi adânceşti nemărginirea.

Te prind în lanţuri cu privirea,
În marea miilor de stele,
Mal irosindu-şi devenirea,
Dar devotat iubirii mele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cu mine şi cu... mine

Sunt doar cu mine şi cu... mine
Şi marea îmi e prea departe,
Se zbuciumă în valuri surde
Ca mine în singurătate,

Se simte rătăcind o boare
De apă rece şi sărată,
Mă calcă peste adormire,
Sunt mult mai singură de-odată.

Caimacul aburind în ceaşcă
Mă cheamă să-i sărut sorbind,
Aromele... şi-a lui otravă...
Şi singur-o privesc gândind...

Privesc rotundul de la ceaşcă,
Îmi place, ne-am împrietenit,
Ne întâlnim... şi vânt şi ceaţă,
Ne povestim şi ne zâmbim.

Cu toarta doar puţin curbată,
Ceşcuţa stă pe masa mea,
Parcă şopteşte împăcată:
,, Mai toarnă din ibric şi bea!"

Şi torn, şi beau cafeaua dulce,
Îmi beau singurătatea mea
Şi marea, marea îmi aduce
Chemarea ei, privirea ta...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi răspunsuri

Caută-mi un loc între mine şi tine
unde cârduri de rândunici
se întorc acasă
şi flori albe cresc peste tristeţi
la capătul timpului
în valurile dimineţii
un gând adânc se aşează
pe stropii de rouă
luminând marea nelinişte
mă-ntreb cum te-ai simţi
dacă într-o zi frigul de afară
se va încălzi în cuvinte
şi din umbră va zâmbi primăvara...
mi-ai spune că zborul încântă privirea
şi pământul este pradisul
din care nu poţi să pleci,
atunci aş păstra fumuseţea clipelor
din zilele senine
şi culoarea macilor de câmp.

poezie de Maria Ciobotariu (11 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Vântul e al meu."

Fluviul spune:
"Eu sunt apa cea curată
Care stinge setea pământului."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Râul e al meu."

Piscul spune:
"Stau sus cum stă o stea
În mijlocul cerului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Piscul e al meu."

Creierul spune:
"Eu sunt conducătorul,
Lumea e în interiorul celor care conduc."

Marea rămâne-adormită, spunând în somnul ei:
"Toate-s ale mele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-n viaţă răsăritul

Priveşte-n viaţă răsăritul,
Priveşte frunza, viaţa
Priveşte măreţia, infinitul,
Priveşte toate-acestea, dimineaţa.

Au nu văzut-ai zare-albastră;
Au nu văzut-ai pasăre pe cer;
Au nu văzut-ai floarea-n glastră;
Au nu văzut-ai marele mister?

Uită-te la pasărea ce zboară
Uită-te la fluture în zbor,
Uită-te să vezi a ta comoară
Uită-te, de vrei, la Creator.

Lucrurile toate te aşteaptă
Lucrurile moarte reînvie,
Lucrurile toate, au o Dreaptă
Lucrurile toate-s Poezie.

Peste tot, Iiubire este
Peste tot, eşti tu, cel viu,
Peste tot, un Soare străluceşte
Peste tot, numele tău ţi-l scriu.

Oare, în zadar eu am trudit
Oare, nici n-am existat,
Oare, eu, nu te-am iubit
Oare, niciun vers nu ţi-am lăsat?

Eu te-am iubit şi te iubesc
Eu am murit şi-am înviat,
Eu fără tine nu gândesc
Eu nu pot fi cu-adevărat.

Tu eşti şi vei rămâne viu
Tu eşti găsit şi tu vei fi,
Tu eşti poetul ce îl scriu
Tu eşti, tu eşti; aşa vei şti.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (14 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleanor (către Park): Eu nu cred că respir când nu suntem împreună... Asta înseamnă că atunci când ne vedem luni dimineaţa, e ca şi cum nu aş fi luat o gură de aer de aproape 60 de ore. De asta sunt aşa ursuză şi mă răstesc la tine. Tot ce fac când nu suntem împreună e să mă gândesc la tine, iar când ne întâlnim, să mă panichez. Asta pentru că fiecare secundă e aşa importantă. Eu nici nu îmi mai aparţin mie. Sunt a ta. Şi ce mă voi face dacă te vei hotărî că nu îţi place de mine?

replică din romanul Eleanor & Park de Rainbow Rowell (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albină (VIII)

Albină, ţi-ai aruncat zumzetul în sufletul meu,
îmbătată de miere, şi zborul ţi-l purtai în dulci spirale de fum.

Eu sunt cel fără speranţă, cuvântul fără ecou,
şi cel care a avut totul, pierzând totul.

Ultima legătură, în tine scârţâie ultima-mi năzuinţă.
În ţinutul meu searbăd tu eşti ultima roză.

O, tu care eşti tăcută!

Lasă-ţi privirea adâncă să se închidă. Acolo noaptea se zbate.
O, trupul tău dezgolit, o statuie temătoare.

Tu ai privirea adâncă, în care noaptea loveşte.
Liniştite braţe de flori şi veşmânt de roză

Sânii tăi aduc a melci albi.
Un fluture de umbră s-a aplecat în pântecele tău
să se odihnească.

O, tu care eşti tăcută!

În mine răsare singurătatea, cuprinsă de absenţa ta.
Plouă. Briza mării chinuie pescăruşi rătăcitori.

Apa păşeşte, desculţă, pe străzile deja străbătute.
Din acel copac, frunzele se plâng ca şi când ar fi bolnave.

Albină, chiar şi când nu eşti aici îţi arunci zumzetul în sufletul meu.
Din nou, exişti în timp, zveltă şi tăcută.

O, tu care eşti tăcută!

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea încă răsună

Marea încă răsună, mai ales noaptea,
molcom, în sus şi-n jos, de lungul nisipurilor catifelate.
Ecou al unei voci închise în amintire
care revine din când în când; şi mai e acea
asiduă lamentare a pescăruşilor; şi poate a unor
păsări pe care aprilie le atrage
către câmpie; tu eşti deja
aproape de mine în acea voce;
şi eu doresc ca acolo să poată sosi la tine,
dinspre mine, o rezonanţă a memoriei,
asemeni acestui murmur întunecat al mării.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne fi, Doamne, străin...

Doamne, înaintea ta,
Nu suntem demni de a sta,
Când păcatul ni-i prea greu,
Şi-n suflet avem un şteu.

Asta simt, asta şi spun,
Când cu vorbe de nebun,
Te împroaşcă cu noroi
Câte unul dintre noi.

Dar Tu ştii, Doamne, Tu ştii,
Că suntem ai Tăi copii
Deşi viaţa uneori,
Ne împinge la orori.

Şi alunecăm atunci,
Spre întunecimi adânci,
Iar la tine revenim,
Când doar de durere ştim

Şi mă rog la Tine iar,
Pentru cei ce n-au habar,
Din ce cupă cu venin,
Beau puţin câte puţin

Uitând că astăzi trăim,
Dar mâine? Unde-o să fim,
Dacă Tu ne vei certa,
Şi ne vei îndepărta.

Greşim, Doamne, da, greşim
Dar uite cum ispăşim,
Când doar boală-i peste tot
Şi nu-i niciun antidot...

Pune-Ti mâna iar pe noi,
C-avem lacrimi în şuvoi,
Şi-i paharul mult prea plin,
Nu ne fi, Doamne, străin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aplec peste balustradă

Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge
Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă,
Să-ţi prind albastrul ochilor în palma-ntinsă
Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge.

În inima-mi în sânge scăldată stă aprinsă
Flacăra iubirii ce în veci nu se va stinge.
Ştiu că prin ea iubirea pururea va învinge
De palma mea cu privirea ta va fi atinsă.

Pe o cărare îngusta, sub strat de frunze reci,
În toamnele târzii când marea se ascunde-n ploi,
Paşii tăi vărateci poposesc tăcuţi. Nu mai treci.
Amintirea iubirilor se-adâncesc în noi.
O femeie albastră păşind pe vechi poteci
Şi un bărbat ce pare din lumea de apoi.

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele femei ale oceanului

La marea cea sobră vin femei îmbătrânite,
Cu şalurile-înnodate în jurul gâtului,
Cu picioarele fragile scârţâind.

Stau, singure, jos pe ţărm
Fără-a clipi, cu mâinile încremenite,
Fără-a tulbura norii sau tăcerea.

Marea obscenă dă năvală trâmbiţând,
Ameninţă coasta cu brizanţii şi cu ghearele,
Fluturându-şi coama de taur.

Parcă dintr-o barcă transparentă,
Fragilele doamne stau
Şi privesc tăcute terorismul valurilor.

Unde se vor duce-aceste bătrâne, unde-au fost?
Se ivesc de după fiecare colţ,
Ele vin din propriile noastre vieţi.

Acum au oceanul,
Frigul şi golulul arzător,
Singurătatea mistuită de flăcări.

Ele vin din toate mileniile trecute,
Din casele parfumate de
Lumânările altor seri, căzute-n amintire.

Ele privesc sau nu privesc marea,
Marcând cu toiegele semne pe nisip,
Pentru ca apoi marea să le şteargă caligrafia.

Bătrânele doamne se ridică şi se îndepărtează
Cu picioarele lor fragile de pasăre,
În vreme ce valurile înaintează
Călătorind despuiate împreună cu vântul.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!