Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră

Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării,
Că soarele-i nostrom acolo-întotdeauna,
Că voaluri sunt norii pe-a bolţii oglindă,
Că ei stăpânesc şi cheamă furtuna.
Se spune că tauri albaştri colindă
Slobozi primăvara mării.

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi că-i adevărat
Tot ce se-aude despre ea.
Eu n-o pot vedea de la fereastră,
Marea nu se vede
De la fereastra mea.
Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Spune-mi cum te simţi
Când eşti acolo, lângă ea.
Eu nu pot să ştiu asta
Privind pe fereastră,
Marea nu se vede
De la fereastra mea.

Se spune că vaporul navighează
Îndrăgostit de mare.
El caută sirene subţiri,
El caută tinere sirene
Care cântă cu voci fremătătoare.
Se spune că vaporul navighează
Îndrăgostit de mare.

Vorbeşte-mi, marinar, despre marea albastră.
Povesteşte-mi despre mare, povesteşte.

Rafael Alberti

Poemul "Hablame del mar, marinero", a fost pus pe muzica de Manuel Alejandro, rezultând un celebru cântec spaniol interpretat printre alţii de: Marisol, Manolo Escobar, Isabel Pantoja, Herboso, Raphael etc

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul soartei

Viaţa e scurtă, marea e mare.
Nu te mai văd, drăguţo, nicicând.
Nu-s marinar de două parale.
Pe mare nici urmă de vânt,

Musai să-nduri.

Scurtă e viaţa, marea e mare.
Asta te sperie, drag ţi-s, o ştiu!
De ţi-ar fi dragă niţel şi marea,
Mi-ai spune, te du.

Musai va fi şi moartea s-o-nduri,
Ca dragostea noastră, drăguţo.
Scurtă e viaţa, mare e marea,
Vezi tu, drăguţo.

Şi-apoi furtuna, şi-apoi seninul,
Şi-ntârzierea, şi depărtarea,
Şi stânca neagră, marea căscată
În care bărcuţa-mi dispare,

Şi dragostea noastră, şi aşteptarea,
Şi dragostea nouă ce-apare.

poezie de Paul Fort din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Maria Bănuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua veghetoare: Ţara asta întreagă e foarte tristă... Cea în care am trăit înainte era mai puţin deprimantă. Seara şedeam la fereastră şi torceam. Fereastra dădea înspre mare şi câteodată întrezăream o insulă depărtată... Adesea mă opream din tors; doar priveam în larg şi parcă uitam să mai trăiesc. Nu ştiu dacă eram fericită. Nu voi deveni acum ceva ce probabil nici n-am fost vreodată...
Prima veghetoare: În altă parte nu am văzut marea niciodată. Acolo, de la fereastră, e singurul loc de unde se vede marea, şi se vede atât de puţin din ea!... În alte ţinuturi e frumoasă marea?
A doua veghetoare: Doar marea din alte ţinuturi e frumoasă. Cea pe care o vedem ne umple de nostalgie după aceea pe care nu o vom vedea nicicând...

replici din piesa de teatru Marinarul, scenariu de Fernando Pessoa (1913), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descrierea

Despre urechile mele pot spune că sunt
cerceii tâmplelor. Despre tâmple
nu zvâcnesc nimic!
Despre mâini pot spune că sunt lacrimile
degetelor. Despre degete... nu vorbesc
cu ele!
Despre gură
pot spune cu ea cuvântul "gură"
şi pot să spun că sunt oglinda ei
în care îşi piaptănă buzele. Despre buze... nu prea
le înghit!
Despre inimă pot spune
că bate la uşa naşterii mele de când
e inundată cu sânge de către mine
şi nu îi deschid fiindcă nu sunt acasă.
Despre sânge nu pot spune
dacă e rece sau cald.
Despre ochi pot spune multe
însă nu spun nimic
fiindcă mă vede
cu celălalt ochi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru infinit

Tu eşti iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineaţa albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viaţa mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea uitată

Şi vorbim, vorbim..
despre chipuri cu umbre de chip
despre oameni întinşi pe nisip
despre mirosul de timp şi de loc
despre cafea, despre cum ne trezim,
cu marea uitată pe foc...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medic de recuperare

am plecat la marea mare...
cu un geamantan de haine
şi cu inima în palme!
dar surpriză... marea nu-i...
a-ncuiat-o dumnealui...
medic de recuperare...
şi mi-a dat.. bazin cu sare...
tens... magnetodiaflux
cadă cu namol şi plus
o kinetoterapie...
şi curenţi galvanici scrie
pe o foaie de hârtie!!
ce să fac? Mă uit pe geam
de pe patul din spital!
şi mă uit... mă uit la mare...
Doamne... cum sclipeşte-n soare...
când e verde... când albastră...
şi eu stau într-o fereastră!
pescăruşii au zburat...
valurile-n mal s-au spart!!!
lăcrimez... mă uit la soare...
medic de recuperare
lasă-mă să-not în mare!
şi-am zburat de la fereastră
în rochiţa mea albastră!!!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau despre singurătate

Vorbeşte-mi despre dragoste
i-am spus
şi
crinul
brusc a-nflorit
lăsându-mă
în
urmă

Singur şi îndrăgostit

poezie de Costel Zăgan (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea e toată albastră

Marea e toată albastră.
Marea e toată calmă.
Doar inima mea toată urlă
de bucurie. Şi totul e calm.

poezie clasică de Sandro Penna din Antologia Poeţi italieni din secolul XX (1939), traducere de Marin Mincu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

În liniştea nopţii,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Eu sunt puterea."

Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecăţii de Apoi."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Eu sunt monumentul."

Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Vântul e al meu."

Fluviul spune:
"Eu sunt apa cea curată
Care stinge setea pământului."

Marea rămâne tăcută spunându-şi:
"Râul e al meu."

Piscul spune:
"Stau sus cum stă o stea
În mijlocul cerului."

Marea rămâne liniştită, spunându-şi:
"Piscul e al meu."

Creierul spune:
"Eu sunt conducătorul,
Lumea e în interiorul celor care conduc."

Marea rămâne-adormită, spunând în somnul ei:
"Toate-s ale mele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-ar spune ceva
ţi-aş spune orice
despre luna din geam
despre nopţile albe
şi despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineaţa şi seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghiţituri mici
din aceeaşi ceaşcă...
despre grădina
în care aştept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
şi fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoţeşte
şi despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
şi între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aştearnă între noi

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi despre ţara mea

Vorbeşte-mi despre ţara mea
Al meu ţăran cu mâini crăpate,
Vorbeşte-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Şi vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Şi cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toţi trufaşi
Peste coline călătoare
Şi toţi zâmbesc lângă borfaşi
Ce strâng şi colbul din picioare.
Hai povesteşte cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci ştim: ţăranul nu e prost
Şi nu se-nclină pentru bani.
El are doar o ţară-n piept
Şi sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ţine drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povesteşte-al meu ţăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendaşi strigau în van
Şi scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este ţara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deşteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Şi să renasc din auster...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toţi ai casei mai dorm în patul cald,
Şi-şi scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viaţă are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici peşte, dar nici chiar om nu este,
Aşa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat şi parcă de departe,
Ca şi cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoşătoare şi de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaţă –
Nici gri-oţel, dar nici albaştri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i poveşti pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine ştie – poate-adevărate.

Cunoaşte-atâtea despre nave şi curenţi,
Despre nori şi vânt, ghinioane şi deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraş,
Strâmbă din nas şi-mi face semn din ochi...

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea şi mintea

Marea este agitată,
Mintea este tulburată,
Marea se mai linişteşte,
Mintea la multe gândeşte.

Marea caută odihnă,
Mintea nu mai are tihnă:
Patimă, patos, ardoare,
E mereu iscoditoare.

Marea are pasiune
Mintea are raţiune,
Nimfa mării e femeia,
Gândirea minţii-i ideea.

Marea-adoarme fiii noştri,
Somnul minţii naşte monştri,
Şi nu marea e-întrebarea,
Ci mintea, iscoditoarea.

Marea are taine multe
Cine ştie s-o asculte?
Mintea păstrează mistere,
E mereu de-altă părere.

Marea o poţi evita,
Mintea e mereu a ta,
Închide în ea secrete,
Are dorinţe, regrete.

Marea este ţărmurită,
Mintea este nesfârşită,
Marea o pierzi şi-o găseşti,
Mintea n-o mai dobândeşti!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre unii poţi spune: Ce om mic!... Dar ce om mare! Despre alţii poţi spune: Ce om mare!... Dar ce om mic!

aforism de George Budoi din Aforisme (5 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul candorii

Ştiu să întreb
Despre miei, despre flori.
Odată-ntr-o pădure
Am sărutat un izvor.

Ştiu ce uimită-i
Culoarea albastră.
Am o grădină
Şi o fereastră.

Mai am şi o carte
Foarte subţire
În care nu-ncape
Decât o iubire.

Pot să-mi iau locul
Lângă tine, pe stea?
- Da, spuse prinţul,
Eşti prietena mea.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!