Tomnatic II

Eram mâhnit şi, totuşi, mai cânta
Câte un greier pe la geam, târziu
Şi auzindu-l, mă simţeam mai viu...
Nu m-apăsa atâta lipsa ta.

Acum, începe-totu'-a îngheţa
Şi apăsarea rage a pustiu...
Pe-aceea care-ai fost, nu o mai ştiu,
Dar tot nu pot dorul a-mi dezvăţa

Spre tine să îşi facă singur drum.
M-ai lăsat toamnei, îmbrăcat lejer
Pe dinăuntru, cât să-mi fie ger
Şi flacăra să îmi devină scrum.

Nu te mai recunosc, dar n-am uitat
Senzaţia de-a fi un singur zbor,
Când gândul ne era nemuritor
Şi mărul încă nu era muşcat.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în noapte

de n-am să vin în noaptea asta
să ştii că am plecat
sau poate n-am putut veni aici în paradis
nu, nu am uitat
cum pot să uit acele clipe de iubire
când frământam în braţe
trupul, visul, dorul
când te frângeai în vraja ultimului sărut
furat, muşcat, mereu neînceput
trecut-au anii
mulţi, puţini, aiurea, la întâmplare
rămas-am singur pe un drum
nu, nu-i drum, e doar durere şi tăcere
o lacrimă port acum
departe eşti de mine
te chem în noapte în zvonuri de şoapte
plâng singur pe drum, eu biet nebun
ce am iubit odată, o fată preacurată
paşii pleacă singuri la drum
lacrimi, tăcere şi scrum, acum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi sunt singur

Şi totuşi sunt singur
Şi gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.

Şi totuşi sunt singur
Şi pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Şi pe el singur îl găsesc.

Şi totuşi sunt singur
Şi sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.

Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere şi voinţă
Să-i spun vieţii că o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăire

Ce nostalgii-mi provoci, de nu ai spune,
Că nici n-am apucat să te trăiesc.
Şi parcă de o viaţă te iubesc,
Şi parcă m-ai lăsat singur pe lume...

Aşa mă simt — şi-mi pare chiar firesc.
În suflet, umbra ta, mi-a lăsat urme,
Iar inima refuză să-şi asume
Al ei avânt naiv — copilăresc.

Ceva în mine, încă te mai speră.
Încă îţi simt dorinţa de a-mi fi...
Şi nici dorinţa mea nu-i efemeră,

Căci te visez în fiecare zi
Cu ochii larg deschişi. Ce atmosferă
Mi-aduci în suflet! — Nu m-aş mai trezi...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

E târziu şi peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma paşilor tăi se mai zăreşte încă
În zăpada aşternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Şi când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopţi perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Şi pe mine...
Încă te mai aud
Încă îţi simt prezenţa
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie şi rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Şi totuşi te aştept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit şi-a fost odată,
De cum ieşeai adesea în pridvor,
Şi îmi vorbeai frumoasă şi-nţeleaptă.

Mi-e dor de bunătatea-ţi nesfârşită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze şi prin flori tu ai plecat.

Ai luat cu tine viaţă şi lumină,
Şi sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost şi vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.

Mi-e dor de tine şi-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar ştiu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.

Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Şi îţi doresc să te mândreşti cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ţi va fi nicicând ruşine!

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai înviat ca să mă stingi

Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
şi mi-ai şoptit
că eu îţi sunt descânt.

M-ai înviat cu viaţă
mi-ai curs uşor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menţine.

M-ai înviat,
mi-ai strâns cenuşa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăşi

să mă stingi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum de-am uitat?

Şi dă-mi uitarea de nu crezi
Că pentru mine eşti speranţa,
Dar de mi-o dai, cum o să vezi,
Că nu s-a terminat romanţa?

Şi că nu pot, şi că nu ştiu,
Pe care drum să te mai caut
Deşi nu e deloc târziu
Să cânte iar dorul din flaut.

Tot vreau să plec însă revin,
În zarea plină cu iubire,
Dar numai frunze de pelin
Mai caută prin amintire.

Deşi tăceri în mine-au nins
Şi încă ning de-atâta vreme
Mi-e focul dragostei nestins
Iar vâlvătaia-i la extreme.

O vorbă doar aş vrea să-mi spui
Când doruri grele mă apasă
Dar m-ai lăsat a nimanui
Şi ai ales o altă casă.

Iar noaptea este pe sfârşite
Dar să adorm n-am reuşit
Şi gândurile-s obosite
De dorul ce le-a răvăşit.

Dar zorii vin şi din coşmar
Trezirea cu un zâmbet vine;
Cum de-am uitat că-n calendar,
Tu mă scrii zilnic doar pe mine?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit...

Tot mai neclară – ştearsă îmi apari,
Tot mai lipsită de culoare – sens!
Aş putea spune că, exact invers,
De cum te-am cunoscut, îmi pari!

Parcă ţi-a fost răpit felul de-a fi,
Sau poate că, aşa ai fost mereu!
Sau şi mai rău: poate-s de vină eu –
Că mi-am permis, ţie, a mă jertfi!

Dar cine poate şti până la urmă?!
Nu mai eşti azi şi asta-i tot ce ştiu.
Ce mai contează c-a rămas pustiu –
Gândul la o iubire sinceră, enormă?!

Tot ce contează e că nu mai eşti
Şi c-ai luat şi dragostea cu tine!
Că-n locul ei ai lăsat doar suspine
Şi-un om ce nu mai crede în poveşti...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (15 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare victorie e un drum uitat

Fiecare victorie e un drum uitat
În care singur am rămas însângerat...
Mă iartă, Doamne, Te-am lăsat
Pe crucea destinului uscat, abstract!
Spre Mănăstire merg, merg şi cad
Se rostogolesc lacrimile-mi şi-ard...
Fiecare victorie e un drum uitat
În care singur am rămas însângerat...
Mă iartă, Doamne, merg spre mine
Şi mă simt tot mai vinovat...
Am răni viclene şi mi-e bine
Că am răzbit întru stări divine...
O, fiecare victorie e un drum uitat!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi fost un copil fricos, ori dacă nu m-ar fi lăsat să umblu singur, n-aş fi avut toate aceste senzaţii. Nu-mi pot explica cum mă lăsa mama mea să umblu singur, ea care mă păzea iarna să nu stau aproape de geam. Probabil că ea nu ştia pe unde mă duc. Credea că-s prin grădină, ori pe drum. Cred că eu ascundeam plimbările mele. O singură dată am fost pedepsit, când am venit acasă plin de colb pe mâini şi pe faţă, căci mă jucasem în colb cu băieţii de ţărani. Mama mea m-a ocărât atunci foarte tare. (Mai târziu, când eram de vreo 8 ani, la altă moşie, tot pentru petrecerea mea în colb cu băieţi de ţărani, tatăl meu m-a bătut -- singura dată când am fost bătut.)

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

MÂINE am să te sun,
fiindcă vreau să-ti spun
c-ai venit pe-un drum
acoperit de scrum...
Inaintea ta
si piatra ardea.
Ea nu te-aştepta
Nici nu mai spera.
.
MAINE am sa te sun
chiar de n-am să-ti spun,
nimic din ce-am vrut
E... ca n-am putut.
Pe drum, e încă fum.
Lasă-mă acum,
E si prea târziu,
Să decodez, nu stiu.
.
MÂINE... am sa te sun
şi sigur iti spun
Ce n-am scris nicicum...
Că- mi e dor de tine,
ca-mi e dor de mine
De noi amândoi,
iubiti de Soare
Si mângâiati de ploi...
.
MÂINE... de nu sun,
îţi spun de pe-acum:
Rămân acelaşi val,
ce ritmic, la mal
Revine, in cant,
cât va fi pământ...
Este prea târziu,
nu pot să mai fiu!
Să decodez, nu ştiu.!

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcanele timpului

Eram altfel cândva, cu toţii...
Nu ne plângeam pe atunci morţii;
Şi chiar şi noi eram mai vii...
Mă-ntreb dacă mai ştii?!

Mai ştii de unde vii, hai spune:
De ce ţii astăzi cont de lume
Şi uiţi de tot ce ţi-ai promis...
Mai ştii c-aveai un vis?

De ce pretinzi că nu mai eşti,
Astăzi, tu - cel ce-ai fost?
Împreună, am scris poveşti...
Îţi ştiu povestea pe de rost!

Nu poţi nega că ai uitat,
De vremea când îţi permiteai,
Să fii TU: cel adevărat...
De vremea când trăiam în Rai!

Mă-ntreb ce oare te-a făcut,
Astăzi, să fii absent,
S-ajungi de nerecunoscut,
Atât de neglijent?

Atât de mic în ochii mei!
Mă doare să te ştiu,
Astăzi, atâta de pustiu,
De parcă nu mai vrei,

Să simţi ce-nseamnă să trăieşti
Cu-adevărat, să faci -
Parte din acele poveşti,
Ce azi te fac să taci...

Spune-mi, încotro ai de gând,
Să te îndrepţi acum?
Oare-ai putea să fii mai blând,
Cu tine-n primul rând?

De tot ce am trăit cândva,
Observ că ai uitat!
Astăzi, aspiri spre altceva...
Cine-o fi vinovat?

Viaţa? Deşi nu sunt convins
Că ea mi te-a furat...
Mă-ntreb cine oare te-a-nvins?!
Şi de ce mi te-a luat?
....................................

Credeam că scopu-i altul;
Al tău, al meu, al nostru...
N-aş fi crezut că timpul
Este, de fapt, un monstru...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul este ploaia care mângâie pustiul tristeţii...

RĂTĂCIND...

Sunt trist şi la fel de cenuşiu,
Ca un nor pe cerul pustiu,
Şi vântul îmi suflă din faţa,
Ce greu se-naintează în viaţă!
Ce drumuri cu gropi şi hârtoape!
Sfârşitul e tot mai aproape.
Când vroiam să-mi iau lumea în cap,
Când în piele nu puteam să-mi încap,
Ca să-mi facă în ciudă acum,
Mi se-arată şi netedul drum.
Dar mi-e teamă că-i mult prea târziu,
Doar cărarea cea strâmbă o ştiu...
Şi-s la fel ca un nor cenuşiu,
Rătăcind pe cerul pustiu.
de Ion Ene Meteleu

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Ion Ene Meteleu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebună inimă hai-hui

Al tuturor şi-al nimănui...
Nebună inimă hai-hui,
Cum de poţi încă să te dai
Când tu pe tine nu te ai?

Când golul ţine totu'-nchis
În bezna propriului abis,
Iar gândul fuge înapoi
Spre tot ce a apus în noi?

Ce viitor şi ce prezent,
Când tu mă faci să fiu absent,
Târându-mă prin ne'mpliniri —
Trecut ce bântuie-n trăiri.

Minciuna nu e un răspuns,
Când dragostea ţi-e neajuns.
Mai bine-ai sta în banca ta,
Până ce rana ar seca.

E disperarea mare, ştiu...
Trăiesc cu tine-acest pustiu
Şi e cumplit. Dar e mai rău,
Să nu te-mpaci cu hăul tău.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul să nu mănânce singur un lucru plăcut, să nu vegheze singur când ceilalţi dorm, să nu pornească singur la drum şi să nu chibzuiască singur la ceea ce trebuie să facă.

Vasile Andru în Înţelepciune indiană (2005)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi, pădure

Când am fost trist mi-ai înveselit inima cu tril de ciocârlii

când am fost batjocorit ai scos fiarele pădurii înaintea lor
şi m-ai salvat

când îmi era amar în suflet mi-ai deschis cărarea spre izvorul uitării şi al iertării

când îmi era dor de o îmbrăţişare ai lăsat lucrările tale şi mi-ai înconjurat delicat trupul cu liane de carne acoperite cu nuferi

când mi-a fost cald mi-ai acoperit bolta cu crengile tale înverzite şi m-ai făcut să resimt oricând şi oriunde răcoarea dimineţii

când mi-a fost sete mi-ai dat lacrimile muntelui în izvoare

când erau buzele uscate de dor mi-ai trimis roua de pe petalele
aripilor tale pentru a le umezi

când, în miez de noapte, mă ocolea somnul mi-ai trimis sunet de greier şi păsări şi am adormit

când eram pe patul de boală ai cules cu ramurile tale cele lungi acele plante ascunse, vindecătoare

iar acum, că sunt fericit, te-am căutat să te aflu
şi în ochii tăi, pădure,
am înţeles că eram în inima unei femei.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi crezut

N-aş fi crezut

Când ai plecat

N-ai spus la revedere,

Şi ai lăsat

În urmă-ţi doar tăcere,

Şi-un gust amar,

Tivit cu neputinţă;

Odăi, îmi par

Căzute-n suferinţă...

Dar e târziu

Şi tu departe eşti,

Zadarnic ştiu

Acum, cât îmi lipseşti,

În van, acum,

Din greu te preţuiesc...

Când totu-i scrum

Zadarnic te doresc,

De mi de ori

Mai mult ca înainte...

Îmi dă fiori

Cea de pe urmă minte,

Şi-aş vrea să ştiu,

De-a ta înstrăinare,

De ce-i pustiu

În jur, atât de mare?

N-aş fi crezut

Preţ maxim să plătesc:

Când te-am pirdut

Mai mult să te iubesc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!