Capcanele timpului
Eram altfel cândva, cu toții...
Nu ne plângeam pe atunci morții;
Și chiar și noi eram mai vii...
Mă-ntreb dacă mai știi?!
Mai știi de unde vii, hai spune:
De ce ții astăzi cont de lume
Și uiți de tot ce ți-ai promis...
Mai știi c-aveai un vis?
De ce pretinzi că nu mai ești,
Astăzi, tu - cel ce-ai fost?
Împreună, am scris povești...
Îți știu povestea pe de rost!
Nu poți nega că ai uitat,
De vremea când îți permiteai,
Să fii TU: cel adevărat...
De vremea când trăiam în Rai!
Mă-ntreb ce oare te-a făcut,
Astăzi, să fii absent,
S-ajungi de nerecunoscut,
Atât de neglijent?
Atât de mic în ochii mei!
Mă doare să te știu,
Astăzi, atâta de pustiu,
De parcă nu mai vrei,
Să simți ce-nseamnă să trăiești
Cu-adevărat, să faci -
Parte din acele povești,
Ce azi te fac să taci...
Spune-mi, încotro ai de gând,
Să te îndrepți acum?
Oare-ai putea să fii mai blând,
Cu tine-n primul rând?
De tot ce am trăit cândva,
Observ că ai uitat!
Astăzi, aspiri spre altceva...
Cine-o fi vinovat?
Viața? Deși nu sunt convins
Că ea mi te-a furat...
Mă-ntreb cine oare te-a-nvins?!
Și de ce mi te-a luat?
....................................
Credeam că scopu-i altul;
Al tău, al meu, al nostru...
N-aș fi crezut că timpul
Este, de fapt, un monstru...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Gânduri de astăzi....
De aș fi fost eu "pupăza din tei",
Chiar de povestea spune c-am scăpat,
Orgoliul, sigur, nu m-ar fi lăsat...
Cum pana mea (?!) Vândută pe cinci lei (?!)...
Dar să fi fost eu "capra cu trei iezi"
Pe lup, măi nene, altfel ți-l prăjeam,
Cu-n șmen, o țeapă, și-apoi îl dădeam
Pe euroi, în piață, la chinezi;
"Punguța cu doi bani" dacă eram,
Pe Țiriac 'l-aveam la deștu mic,
Iară Becali păpa tot lăptic,
Atât de bine ce mă investeam;
Ion dacă era astăzi, la fel,
Nu își pierdea el vremea cu povești,
Era parlamentar prin București
Și-avea și-un tei, și-un Mercedes sub el,
Iar dacă eu, pe vremea lui trăiam,
Știind ce mult citesc românii mei,
Îl dădeam dracu', frate, de condei
Și popă, protopop chiar, mă făceam!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Hai să facem schimb de inimi
"Hai să facem schimb de inimi!"
Te-am rugat cândva, plângând,
Să simți și tu neputința, să simți lacrima curgând,
Să simți cum te arde pieptul, ca un foc nestăvilit,
Dar astăzi stau și mă-ntreb dacă vreodat' m-ai iubit?
Că dacă nu ai făcut-o... ruga mea nu are rost,
Trebuie să simți iubirea ca să pricepi cum mi-a fost,
Trebuie să cunoști dorul, zecile nopți de nesomn,
Acele trăiri din care ieși o umbră dintr-un "domn".
Gelozia să te roadă, "rugină" tâșnind din stern,
Totul să îți pară-o clipă, exceptând chinul, etern.
Să n-ai liniște, iar viața "să-ți servească" doar lămâi,
Să nu-ți mai pese de tine, "dacă pleci", "dacă rămâi".
"Hai să facem schimb de inimi!"
Te-am rugat cândva, mai știi?
N-am bănuit o secundă că, de fapt, nu știi iubi,
În naivitatea mea credeam că... vei înțelege,
Că-n dragoste și durere nu ești tu cel care-alege...
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La început
La început,
nu ne acopereau nici griji și nici nevoi.
Eram ca frații. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toții, în bună înțelegere.
Ne durea pe toți, o cât de mică pierdere.
Toți aveam pe masă, aceleași bucate.
Toți ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toții oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toții oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toții oameni până când,
credința ne-a separat.
Am fost cu toții oameni până când,
politica ne-a despărțit.
Am fost cu toții oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Îți amintești?
Cândva trăit-am clipe-încântătoare
Și fericiți am fost ca în povești
Am înălțat iubirea pân' la soare,
Îți amintești?
Și când ploua la timp, întotdeauna
Creșteau în noi speranțe nelumești,
Câte dorințe ne puneam întruna,
Îți amintești?
Aveam un cântec, cel mai trist din toate,
Scriam poeme, ca să le citești,
Și ne priveam în ochi cu voluptate
Îți amintești?
Plângeam să fim tot timpul împreună
Fugeam de despărțiri, eram onești
Cu Dumnezeu noi ne țineam de mână
Îți amintești?
Cum s-a pălit a fericirii floare
Cum s-au uscat speranțele firești?
Eram un pom cu ramuri roditoare
Îți amintești?
A fost de-ajuns un tren să ne despartă
N-am fluturat eșarfa s-o privești
Și-acum sunt singur, inima mi-e moartă
Îți amintești?
Te caut astăzi prin vagoane goale,
Și orice fac, în mintea mea trăiești
Mă-ntreb și tu, în gândurile tale
Îți amintești?
poezie de Ahmet Selçuk İlkan, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai îndurat, ți-ai scris povestea
Mamă, tristețea ți-a încrustat pe frunte brazde adânci.
Când ai căzut te-ai ridicat. O faci acum ca și atunci.
Mâinile tale crăpate de-atâta trudă ce-ai avut,
Trebăluiesc pe mai departe, că tu încă n-ai căzut.
Din ochii blânzi ce-au plâns cândva
și astăzi mai curg lacrimi.
Sunt amintiri din viața ta,
ești tristă, nu te clatini.
Din ochii care-au plâns odată,
astăzi, picături de rouă
brăzdează fața ta curată.
Cu necazuri nu mai plouă.
Pe fruntea ta și-au pus pecetea
mulți ani de griji și de nevoi.
Ai îndurat, ți-ai scris povestea,
n-ai dat o clipă înapoi.
În timpul ce cu greu s-a scurs,
testul vieții tu ai dat.
Sfârșitul drumului parcurs,
sufletul ți-a luminat.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Prinsoare
Tu n-ai să știi că la-nceput
a fost durere, a fost și cânt
tu nu vei știi cât am visat
iar capul mai mereu plecat
a strâns în el zeci de plecări
ce s-au unit în mii de dări.
Tu nu vei știi de ce-am venit
vei vrea doar să te știi dorit
să arzi din candela iubirii
să termini din izvorul firii,
să-mpământezi din viață
lacrimi cerului să faci dulceață.
Noi am strans la piept ogoare
de-a putea și n-a putea și doare,
vrednic timpul blând a curs
din iubire lent s-a scurs
tot ce am visat vreodată,
tot ce n-am știu să fim
tot ce-am vrut fără să știm
tot ce ne unea pe veci...
astăzi ești, mâine te treci.
Omule, trăiește-ți viață
și iubește, sfarmă gheața
sufletului ce a cuprins:
Astăzi, fericirii mă dau prins!
poezie de Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Triste sărbători
Când primii fulgi
Au căzut pe pământ,
Stau la fereastră
Mă-ntreb, cine sunt?
Spune-mi tu Doamne
De ce ai uitat
Să-mi dai o rază
Din tot ce-am visat?
Unde s-au dus
Anii mei, rând pe rând?
Mă văd copil
Lângă brad colindând
Părinții oare,
Unde-au plecat?
Mă-ntreb în noapte;
Ce viscol i-a luat?
E iarnă afară,
E iarnă și-n gând
Aud peste tot
Clopoțeii sunând
E sărbătoare,
Dar, fără folos
La mine de mult
Nu mai vine vreun moș.
poezie de Stefan Băiatu (14 decembrie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământ
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că ai pe frunte
Sărutul meu de seară
Și-n păr
O urmă veche
A degetelor reci
Ce vor îmbrățișare...
Ce știi tu?
Eu știu...
Că sufletul ți-e cald
Când se deschide-n tremur
Că zâmbetu-i timid
Și vorbele se-adună,
Greu,
Să spulbere tăcerea
Ce curge a absență...
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că vrei să nu vrei astăzi,
Că spui ca să nu spui,
Că simți cum trece timpul
În suflet și
Râzi rece,
Când clipele se pierd...
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că tu-mi ești plus din minus
Că dorul mi-e dușman
Că ploaia mi te fură
În vis și
Somn absent,
Că vreau să vreau
Și simt cum simt,
Din suflet cum se scurge
Ce sunt:
Pâmânt, umbre, pământ...
poezie de Gabriela Chișcari (9 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce greu îmi e fără voi...
Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata și mama...
E greu fără ei, pe pământ.
Când a murit, n-a știut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Și am rămas numai cu mama.
De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniștea.
Era-ntr-o vineri, dimineața,
Când soțul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranța,
Iar el va fi de neuitat!
Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le șoptesc numele-n gând...
Mi-e dor de cei răpiți de moarte,
Și-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deși știu că-s plecați departe,
Oricând eu am să-i port în gând.
Aș vrea să știu de le e bine...
Ce n-aș da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!
Spun rugăciuni la întâmplare,
Și-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"
Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aș dori să-și vadă fata,
Că-n viață, ea s-a descurcat,
Să știe că nu l-a uitat!
Vă plâng de când m-ați părăsit,
Și v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Și nicicând nu am să vă uit!
Știu că ne-om întâlni o dată
Și-atuncea fericiți vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce tu?
De ce nu mă țin de cuvânt,
De câte ori te-alung din mine?
De ce te strig să te alint?
De ce te joci și jocul tău cât ține?
Ce mi-ai făcut și nu îmi spui,
De nu pot nopții să te cer?
Sunt oare-a ta, a nimănui!
În ce mă schimbi, ce am fost ieri?
De ce-s pierdută fără tine?
Ce mi-ai făcut, ce îmi faci oare?
Supărarea mea, de ce nu ține?
De ce chiar lipsa ta mă doare?
De ce adorm mereu târziu?
Ce-mi faci de somnul nu îmi vine?
Te simt în toate, dar nu știu,
Cum să te uit, sau cât pot ține?
De ești tu și cine-mi ești?
Cum ai venit așa deodată?
De ce ești parte din povești
Ce nu credeam că scriu vreodată?
De ce mă faci să-mi pară rău
Că nu-s fecioară, să mă ai?
Să fii tu primul om al meu
Ce gustă colțul meu de rai.
De ce tu și de ce eu,
Am să mă-ntreb mereu... mereu?
poezie de Mihail Coandă (3 decembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Disputa
și astăzi ai uitat fereastra deschisă
nu știu,
oare-ai uitat sau poate
ști că mă doare adierea vântului și vrei să mă vezi țipând la atingerea lui?
îmi spui mereu, că n-ai să mai uiți,
îmi spun mereu, că nu-ți voi mai spune,
însă demonul din mine aleargă spre indiferența ta să o sugrume
sau poate numai să se rănească pentru a nu știu câta oară
c-o altă înțelepciune ucisă.
poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să știi...
Aștept o împlinire să mă elibereze,
Să zbor înalt spre culmi de fericire...
Cât mă iubește, și el să realizeze,
Să nu mai irosească timp în risipire.
Nu ai să știi vreodată cât iubesc!
Nu poți cunoaște inima mea plânsă...
Decât de te apropii... te doresc!
Cunoaște-mi inima, atât de necuprinsă!
Te-am acceptat cu bune și cu rele...
Și te-am iubit pe loc, de m-a durut!
Dragostea mea este mai sus de stele,
Și prețioasă... cum tu nu ai știut.
Mă doare timpul care trece greu...
Mă plânge o dragoste neîmplinită!
De nu ți-aș scrie, n-aș mai putea fi eu,
Sunt însetată, înfometată, neiubită...
Și tot ce-am oferit a fost iubire...!
Și tot de mine ai fugit gonind...
Oare ți-e teamă de vreo dezamăgire,
Sau, de o dragoste ce-o simți venind?...
Să știi, și eu am teamă mult de tine...
Și eu mă-ntreb la cer cum ea va fi...
Viața, cu noi doi... ne aparține!
Și trebuie să o trăim, să știi...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Mi te-a furat
Mi te-a furat un vis,
Pe ochi sunt supărată,
Atunci când s-au deschis
Tu-ai dispărut îndată.
Mi te-a furat un gând
În care te-ascundeam,
Să fii acolo când
În taină sufeream.
Mi te-a furat un dor
În care te țineam,
Era răvășitor
Când nu te mai găseam.
Mi te-am furat chiar eu
Din dor, din gând, din vis,
Ca noi să fim mereu
Cum soarta a decis.
poezie de Angela Ion Pistol
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nespuse
N-am apucat să-ți spun "la revedere",
Nici alte cuvinte pe care-aș fi dorit să le auzi;
Ar fi trebuit să le rostesc când am avut șansa,
Dar am crezut că-o să-mi fii alături cât vântul bate-n duzi.
Mi-a trecut timpul fără să îți fi spus
Cât de mult ai însemnat tu pentru mine;
Ar fi trebuit s-o fac, dar am crezut că-ți este clar
Și acum chiar nu știu cât ai înțeles de bine.
Când îți vorbesc în rugăciuni, din noaptea asta grea,
Aș fi-încântată dacă vorbele-mi urechea ta le-ar auzi;
O, cum ți le-aș mai spune astăzi dacă aș putea,
Dacă-aș mai avea norocul să fiu cu tine-o zi.
Poate-au fost cuvinte pe care și tu voiai să le rostești
Și care-au rămas nespuse, deși tu le-ai gândit;
Dar știu că m-ai iubit întotdeauna,
Așa cum și tu știi că te-am iubit.
Să spunem, prin urmare, tot ce-n suflete simțim
Căci ziua cea de mâine se poate să nu vină;
Rostește-acele vorbe astăzi cum le simți,
Nu pierde șansa de-a-împărtăși lumina din lumină.
poezie de Pamela Hall, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-aș fi piatră de pe râu...
Spune-mi stâncă cum de poți să nu plângi când bate vântul și te calcă în picioare și zăpada și pământul?
Nu te-am auzit țipând, nici n-ai blestemat destinul, că n-ai lacrimă și gând și nu știi ce e veninul.
Nici iubirea nu o știi, nu o simți, când floarea stâncii își înfige rădăcini chiar în colții tăi, adâncii...
Ploile te spală-ades, vremea te mai șlefuiește, dar tu taci cu înțeles, cum, pe mal, tace un pește...
Nu te răzvrătești când pași te lovesc cu dușmănie, stai cuminte și ne lași să dăm drumul la furie...
Pe sub ape te răsfeți, când te mângâie izvorul, ai atât de multe vieți, dar nu știi ce-nseamnă dorul...
Știu, că în tăcerea ta, șisturi cristaline cântă și numai tăcerea mea, în tăcere îți cuvântă...
Noi ne-asemănăm cumva,-n miezul tău dospesc cuvinte, cum în poezia mea sunt tăceri ce știu s-alinte...
Și răbdăm orice sudalmă, orice gând de neiertare, doar că tu nu simți nimic și pe mine-orice mă doare...
De-aș fi piatră de pe râu, aș avea o veșnicie să-mi țin versurile-n frâu, să rămână-n poezie...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă bucur că știi atât de multe lucruri despre familia noastră dar oare nu te obosește atâta cunoaștere, nu simți că te sufocă chiar acum această deșertăciune. Și asta o spune tocmai nevoia ta de a vorbi despre ea? Este inevitabil, nu ai observat asta? Cu cât ai mai multă cunoaștere cu atât depresia care o tragi după tine este mai mare. Dacă am știi cu adevărat ceva despre "familia noastră" care este de fapt întreaga lume am renunța la deșertăciunea cunoașterii și ni l-am dori cu adevărat pe Dumnezeu. Oare cum de nu putem vedea că umbră și vis este lumea aceasta? Doar dă-i lui Dumnezeu primul loc și atunci întreaga deșertăciune va dispărea.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-ai spus odată...
- Mi-ai spus odată că iubirea,
Mă va găsi când nu m-aștept,
Azi, de mi-ai vedea privirea,
Ai ști că vorbit-ai drept...
Mi-ai spus că roata se-ntoarce,
Ți-am răspuns: Vorbești prostii!",
Astăzi durerea mă stoarce,
Pic cu pic, zi după zi...
Și-ai avut mare dreptate!
Viața-ți dă ce-ai dăruit,
M-am îndrăgostit și toate,
Păcatele le-am plătit...
Astăzi am în partea stângă,
Rana, pe care, cândva,
Ți-am făcut-o eu, nătângă,
Neștiind ce-i dragostea...
Și doare! Of, tare doare,
Lacrima-mi urlă pe-obraz,
Mă-ntreb, cum ai putut oare,
Să înduri așa necaz?
Să mă lași să plec în pace,
Fără-o clipă să-ți răzbuni,
Sternul trist și plin de ace?
- Căci cei ce iubesc sunt buni.
-Da, dar cum ai făcut față,
Acestor dureri atroce?
Dacă poți, te rog, mă-nvață,
Vor sufletul să-mi sufoce...
- Nu, uitarea nu se-nvață,
Nu-i o lecție... o formulă,
Nu-i niciun șir lung de ață,
Îl rupi și iubirea-i nulă...
Uitarea? Nerealistă...
Nu poți uita ce-ai iubit,
Cât amintirea există...
Doar că... te-ai obișnuit.
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se-ntoarce roata...
Uita-te-ar relele, iubite, că ai uitat, să-mi dai de veste
În noaptea dintre ani și cine, te-a monopolizat și peste
Numărul meu de telefon, trecut-ai ca un vânt pribeag,
Când eu te-mbrățișam în gând de dor ghebos și-atâta drag?
Vreo blondă te-a ademenit și ți-a turnat în vin uitare
Și mintea ți s-a zăpăcit și vin acum cu o-ntrebare:
Așa de slab pentru-o cocotă, renunți la mine, să mă suni
Și-n inima ta, o ispită dintre atâtea fufe-aduni?
Credeam că-ți sunt partidă bună, că m-ai chemat să stau la tine,
Să las în urmă țărmul mării și să mă mut, să-mi fie bine
Printre olteni, pe la Craiova, așa mi-ai spus și te-am crezut.
Vai, mie, de făceam eu pasul, acuma ce aș fi făcut?
Te-ai dat la fund precum țiparul și te-ai ascuns de-a mea iubire,
Dai cu piciorul la noroace și calci pe cord și fericire.
Și cu-n surâs parșiv de demon îmi spui că-s aprigă și rea,
Dar, tu cum ești, măi, bărbățele, când fugi de-mbrățișarea mea?
Ei, lasă, ți-o veni de hac și-o să te fac și de rușine,
Când, fără voia ta, să știi, o să-mi fac vânt cândva, spre tine
Și să te văd atunci, băiete, cât ai să poți să minți și cum,
Mă vei convinge că bat câmpii, când te-oi prinde cu fufa-n drum?
Plâng eu acum pentru-amândoi, dar va veni și vremea mea,
Când îți voi da ploaia-napoi, să plângă și inima ta...
pamflet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te...
Te iubesc!
Și te iubesc atât de tare
Că mă doare!
Întâi m-au durut două coaste,
Gândindu-mă la aspectul relației noastre.
Apoi m-a durut un ficat
Eu eram maritată, tu erai însurat.
Dar iubeam ochii tăi, gura ta
Numai când te priveam, sufletul mă durea.
Fruntea de mă durea, îmi spuneam ne-ncetat:
Eu chiar sunt măritată, tu chiar ești însurat!
Iar astăzi dacă-ți scriu, e doar pentru a afla
Când știi toate acestea, te doare undeva
Sau îți trăiești cu tot cu dureri de ficat,
Viață așa cum e, de bărbat însurat?
Și-ți faci bagaju-n lipsă să fugi în țări străine,
Că viața s-a jucat și te-a-nsurat cu... mine.
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru tine!
Astăzi ești cea mai frumoasă
și ai un motiv să fii,
te-ai gătit să ieși din casă
la lumina ăstei zii!
Ți-ai prins la reverul hainei
multe care te-au vrăjit
și-ți atârnă felurite
mărtișoare ce-ai primit!
Astăzi ești cea mai frumoasă
și eu te zăresc așa,
nu-mi dau seama ce te face
mai minune, mai ceva!
Arătai și ieri tot bine
dar astăzi nu știu ce ai,
ai în tine primăvara
și mai ai un colț din rai!
Mă înnebunești cu ochii,
mă înnebunești cum ești,
astăzi ești cea mai frumoasă
doamnă dragă, mă uimești!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!