Plânsul este ploaia care mângâie pustiul tristeţii...

RĂTĂCIND...

Sunt trist şi la fel de cenuşiu,
Ca un nor pe cerul pustiu,
Şi vântul îmi suflă din faţa,
Ce greu se-naintează în viaţă!
Ce drumuri cu gropi şi hârtoape!
Sfârşitul e tot mai aproape.
Când vroiam să-mi iau lumea în cap,
Când în piele nu puteam să-mi încap,
Ca să-mi facă în ciudă acum,
Mi se-arată şi netedul drum.
Dar mi-e teamă că-i mult prea târziu,
Doar cărarea cea strâmbă o ştiu...
Şi-s la fel ca un nor cenuşiu,
Rătăcind pe cerul pustiu.
de Ion Ene Meteleu

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Ion Ene Meteleu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Târziu târziu târziu, târzie este ora, târziu prea târziu, şi putred anul;
Duşmănos vântul, amară marea, cenuşiu cerul, cenuşiu cenuşiu cenuşiu.
O Thomas, întoarce-te, Arhiepiscope, întoarce-te în Franţa.
Întoarce-te. Îndată. Neauzit. Lasă-ne să pierim în linişte.

poezie de T.S. Eliot din Moarte în catedrală. Femeile din Canterbury dezvăluie temerile oamenilor de rând
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Sunt singurul de pe peron
şi-aştept ce nu mai trece
şi nu spun nimănui pardon
şi vântul suflă rece

Cu pomii am rămas şi-aştept
să se coboare ceaţa
şi am poziţia de drept
ce-mi luminează faţa

Vorbesc cu mine şi sunt trist
şi carnea mi-e amară,
cu ochii-n gol încă insist
în zarea cea de seară

În depărtare e doar fum
fără de vreo speranţă
şi nu ştiu ce aştept acum
să-mi spună că mă iartă

şi văd cum curge ceasul meu
lăsând în urma veacuri
şi-acum am timp să-mi pară rău
că m-am zbătut în fleacuri

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub frunte, frigul...

Se grăbeşte ziua, noaptea-i pe aproape,
Ninge-n mine timpul ca-ntr-un giulgi pustiu.
Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Şanţuri de uitare. Câte sunt, nu ştiu.

Nu-s acoperişuri să-mi adăpostească
Umbra-mi care, iată, tot mai rece e!
Ochiul când renunţă să se mai trezească
Nu mai sunt reţete să îl vindece.

Pasărea luminii a zburat. Rămâne
Să-i păstrez eu cuibul până-n zori de zi,
Dar această noapte nu ştiu când apune
Şi nici lumânarea când se va topi.

Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Şanţuri de uitare. Câte sunt, nu ştiu.
Ziua e departe, noaptea e aproape
Şi mă tem că-n mine s-a făcut târziu.

poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini (1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, copilărie!

Poate că-n Cer sunt îngeri care scriu
Şi cărţi pentru copii, într-un târziu,

Că prea sunt toţi adulţii rătăciţi
Sub cerul lor de grijă cenuşiu.

E lumea-n ochi de îngeri, plai cu flori
Şi joc, cum vrea copilu-n veci zglobiu,

E lumea dor de viaţă fără nori
Şi fără un sfârşit într-un pustiu.

Ştiindu-mă copil, îngerii-au vrut
Poet, ca ei, pentru copii să fiu...

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iubirii promise

Ţi-aş da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopţii crai,
Ţi-aş da dac-aş putea, mai mult...
Privirea mea ţi-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi laşi în dar
Al florilor, de tei, parfum.

Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău şi inima,
Sărutul cast, un colţ de rai...
Ţi-aş da iubito viaţa mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis şi vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.

Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
Să te iubesc mai mult, mai mult!
O veşnicie să te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viaţă să te pot avea,
O viaţă să te pot iubi
Şi să te pot îmbrăţişa.

Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Să strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopţilor de mai...
Vreau să te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Şi glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!

Ţi-aş da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi mă vei înălţa,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puţin ţi-am scris.

Privirea mea ţi-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe braţele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrăţişa.
Arată-mi al iubirii drum!

Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi braţul tău şi să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieţii drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau să te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.

Însă te rog să-mi laşi în dar
Iubirea ta! Am să-ţi slujesc
În faţa sfântului altar,
Cu tine-alături să pornesc,
Promit. Şi toată viaţa mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Şi hai cu mine dacă vrei!

Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumaţi, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morţii drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!

Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi laşi în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ţi-ar fi altar.
Ţi-aş da, dac-aş putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopţii crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ţi-aş da iubito, de-ai să-mi dai...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prea toamnă...

Braţul tău! Ah, braţul tău pe care-am înverzit,
Pe care-am înflorit şi-am învăţat rodul iubirii!
Dragostea mea, tu nu vezi, nu simţi, părăsit
Versul meu ruginit de prea toamna-nvechirii?

Cad încet de pe ramul de dor amintiri, tremurat,
Se întorc să ne spună că-i mult prea târziu
Să le-aducem cu noi pe un drum ce-am uitat...
Un surâs resemnat prins de-un suflet pustiu...

Braţul tău s-a-nclinat de prea timp şi prea ploi...
Încă stau agăţată de el, dar mă tem de furtună...
Mă-nfior disperat, uneori, când tăcerea din noi
Se strecoară pe-ascuns şi uităm de-mpreună...

Poate cad de pe braţ într-un vis, când mi-e bine...
Poate zbor ca un fulg dus spre cer de o boare...
Voi fi, poate, o briză-n ecou rătăcind serpentine,
Sau un vers de poem cu parfum dintr-o floare...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

plouă mărunt peste câmpul gol
şi cerul pare atât de aproape
au plecat cocorii domol
mânaţi de toamna ce nu-i mai încape

mi-e gândul tot mai pustiu
se scutură iar roze
de tine nimic nu mai ştiu
străină îmi eşti chiar şi în poze

şi vântul îmi biciuie faţa
noaptea încet coboară
simt aerul rece ca gheaţa
la fel e în casă cum e şi afară

şoptind abia încep să vă strig
pe tine iubito pe tine vară
de ce m-aţi dezgolit în frig
şi-aţi pus în loc toamna să-mi fie povară?...

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag!

Cerul nu încăpea de-atâta fericire
Când dimineaţa, mă îmbrăcai cu rouă de iubire
Şi toată valea era plină de floare de salcâm
Iar tu, nu mă lăsai să plec, voiai să mai rămân!

Ştiu că furai săgeţi de soare dintr-un apus
Şi că stăteam îmbrăţişaţi în ploi care s-au dus
Erai un vis frumos, erai o tânguire
Iar eu, o carte cu versuri de iubire.

Demult, voiam cu flori de tei să mă cuprinzi
Dar erai mult prea departe să-mi răspunzi
Credeai că rătăcind prin lume, mă poţi uita
Furându-mi curcubeul din primăvara mea.

Acum, mă rogi să mai rămân cu tine-o vară
O oră, un anotimp sau chiar o seară
Dar să-nţelegi că eşti un prieten drag şi bun
Nimic mai mult, e prea târziu să mai rămân!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strig cuvântul în pustiu

Strig cuvântul în pustiu
Pe sub cerul siniliu,
Şi te-ntreb: E prea târziu?
Prea târziu e să mai sper
Să dezleg al tău mister,
Sau pierd vorba în eter?
Vorba în eter s-a dus
Cât ai răsuci un fus.
E tăcerea mai presus?
Mai presus să fie-apoi
Inima ta ca de sloi,
Când iubirea mea-i în toi?
Strig cuvântul în pustiu,
Guraliv ca un scatiu,
Şi te-ntreb: E prea târziu?

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă florilor şi culorilor

Mă strânge-o tâmplă, şi-ncă una
Şi am să-mi alung cu flori furtuna
O, Doamne, bunule ceresc
Mă las-atunci când fi-va să pornesc
Să-mi iau cu mine toate florile
Să-mi lumineze-n beznă, dorurile

Şi lasă-mă în lumea drepţilor
Din adormită viaţ-a morţilor
Să plec cu salbe din petala lor
Să nu simt, Doamne, al miresmei dor
Să nu devin un suflet pustiit şi gol
Să-mi pun pe cap, cununa florilor
Că ai să-mi iei la schimb lumina ochilor

Dar fie, Doamne, voia ta cea dreaptă
Că tu m-ai plămădit
şi-ţi sunt în mâini, unealta
Mai ştiu că nu-mi va fi greu nici aşa
Că tu m-ai învăţat să văd culori cu inima

De n-am să văd cu ochii
c-aşa-i lăsată rostuirea
N-am să mă plâng de asta
cum este-a lumii firea
Eu vin când zici în lumea ta cea dreaptă
Doar dă-mi, te rog, culori
pe suflet lasă-mi-le pată

Vreau roşu, galben, verde, vreau nuanţă
Te rog, doar lasă-mi dreptul la creanţă
C-ai răspândit culoare-n fiecare floare
Şi le-am simţit în viaţă binecuvântare

De cer prea mult, te rog, atunci mă iartă
Dar vina n-am că-n flori e-o colorată artă
E arta pe care, tu Mărite, ai creat-o
Pe care-n lumea vie cu respect, am adorat-o

Şi să nu-mi spui, Doamne, că nu e nevoie
Că ştiu că n-am să mor de bunăvoie

Nu cer, o Doamne, mult prea mult
Vreau doar culori în suflet să-mi ascult
Să mă-nvelesc cu tot ce mi-e mai sfânt
Să-mi fac din flori, un giulgiu ca veşmânt

Să nu mă laşi în negru doar
Că îmi va fi, Prea Bunule, amar

În lumea celor ce nu mai cuvântă
Tu lasă-mă să-mi duc culoarea sfântă
Şi am să vin desculţă fără să crâcnesc
Dar lasă-mă în roşii flori să mă-nvelesc

Vreau pete, de culoare vie
Vreau flori când nu va fi să-mi fie

Îmi plâng în braţe toate florile
Ascultă-ne acuma, şi-mi iartă rugile
din lacrimi dulci şi picături de rouă
Dar ştiu că, după moarte, încep o viaţă nouă.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi... privirea Ta îmi,, spală" lacrima
Şi nu-i târziu, târziu am fost doar Eu
Şi Tu doar Tu... aşteptarea... mea
În viaţa mea ce-o credeam trecută!

Şi în priviri mă regăsesc o clipă
Şi toată clipa fă-mi-o înc'-o viaţă
Şi viaţa toată înc'-o dimineaţă
O lacrimă să-mi fie fericirea ta!

Iar ochii tăi să-mi fie poartă descuiată
Să trec prin ea vibrând de mulţumire
Să gust ce m-am mai gustat demult
Să reuşesc să pot să am... putere!

Putere când o pierdusem toată,
Când totul părea că-i doar fum,
Aprinde-mă dintr-o scântei acum
Şi am să ard doar pentru tine-n veac!

Şi veacul fă-mi-l nemurire-n... suflet
Iar Eu cerul pentru tine să-l deschid
Tu fereastră către-o altă lume, iar...
Iar Eu un Tot trăind doar pentru tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Mai dă-mi Doamne şi azi putere
Să-mi duc necazul şi durerea
Şi bucuria să n-o uit,
Căci ştii, că eu iubesc mai mult.

Când dimineaţa mă trezesc
Văd cerul albastru si mi-e drag,
Că-n noua zi de viaţă pot
Să-mi bucur sufletul de dor.

Zâmbesc la soare jucăuş
Şi roua în căus o strâng,
Îmi umplu braţele de flori,
Şi fericită îţi zâmbesc.

E scumpa viaţa chiar de-i grea,
Eu singurică doar cu ea
Te port în sufletul şi mi-e bine,
Când văd şi alţii ca şi mine.

Mă rog şi pentru ce-o să fie,
Putere să ne dai, e bine
Iar pentru mine-ţi cer în plus
Să-mi dai iubire îndeajuns!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă mai târziu

aş vrea să mor o clipă mai târziu
de când mi-e scris
că aş putea muri
ca-ntr-o secundă morţii să-i rescriu
o viaţă în alb-negru
şi-alta-n gri

de-abia apoi
încet de tot să zbor
şi sufletul în iarbă să-mi prefac
când îngeru'n exces (un jucător)
mă va plasa-n registrul unui drac

tăcute umbre bântuie-n pustiu
eu mă retrag învinsă
şi cuminte
şi-aştept să mor o clipă mai târziu
deşi mi-e scris
o clipă mai ‘nainte

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port pustiu prin noapte pasul

Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriş lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Şi stau de vorbă stelele-ntre ele.

Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceaţă azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aştept ceva? Păreri de rău să fie?

Păreri de rău? De ce? În van sânt toate!
Şi de la viaţă ce-aş mai aştepta?
Vreau numai linişte şi libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!

Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci şi totuşi pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Şi să se-nalţe răsuflînd mereu.

Şi zi şi noapte-auzul să-mi dezmierde
Un cântec de iubire lin şi clar
Şi să foşnească-ntr-una, veşnic verde,
Deasupra frunţii mele un stejar.

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger o să-mi coase rana

Îmi plâng zăpezile sub tălpi
şi inima mi-e ca un miel
în calea lupilor
ce urlă a pustiu şi frig...
Unde îmi e cărarea
cu iarba care mă-ndemna
să scriu poeme?

Zadarnic rup cu mâna
ţurţurii din noapte,
mi-e tot mai greu să te zăresc
şi-mi pare că lumina
nu ajunge până la mine.

Chiar dacă carnea
îmi va fi brăzdată,
un înger o să-mi coase rana
si zâmbetul pe buze
îmi va încolţi din nou
la prima liturghie a dimineţii.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Când ploaia-şi lasă paşii reci
Peste islazuri şi poteci,
Când cerul gri în umbră ţine
Şi răul, şi un strop de bine,
Mi-e dor de tine!

Când trenul şuieră în gară
Şi doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar şine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!

Când drumul nu se mai termină
Şi am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!

Când nu mai am în lacrimi sare
Şi altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!

Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eşarfa cu buline
Şi scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banal

Mă plimb pe străzi, totul pare pustiu,
Nu ştiu de străina sunt ori vreau sa fiu
De tot ce se vede in jurul meu,
De orice zâmbet trist, cenuşiu si greu.

Într-o lume aparte mă găsesc,
La orice pas îmi pare ca te zăresc,
Timpul nu are coordonate,
Vreau sa-ti spun gândurile mele toate.

Privesc zarea si vreau sa o ating,
Amintiri se topesc;mi-e greu sa nu plâng,
Fulgii de nea in văzduh dansează,
Sufletul, din nou, in taina visează.

O linişte grea este viaţa mea,
Banală îmi pare acum tăcerea,
Zâmbetul pierdut răsare mereu,
Te mai port si acum in sufletul meu.

Aici sau acolo, tu unde eşti?
Din lumea ta sper, totuşi, sa mă priveşti;
Calea este simplă, monotonă,
Niciun vis, niciun gând nu mai aduna.

poezie de Andreea Ion din revista scolara (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!