Steaua care urcă

Maestre, pe pământ a pierit o stea...
S-a risipit în lumină.
Acolo, sus, s-a amestecat cu îngerii şi a încolţit.
Dându-se-n dar divinului
Ca o mireasă pe care
Vălul de doliu a acoperit-o tăcut.
Aici ai rămas amintire
Zămislită din lut.
Acolo eşti altar stelelor, lumină şi scut.
Aici ai fost flacără, cumpănă şi zid şi amnar.
Azi veşnicia te adăposteşte – viaţă fără hotar.
Te vei reîntrupa, oare, vreodată,-n atom?
Pe chipul de om împietrit,
Lacrimi şi flori îşi dorm somnul de veci.
Tu, printre suflete treci,
Un pas despicând hotarele vieţii.
Te-aşteaptă mormintele reci...
Fotografia uitării se dezintegrează şi piere.
Dar sălăsluieşti, încărcat de mistere,
În sufletul nostru de-acum.
Maestre, drum bun!
Veşnică fie-ţi odihna! Noi te plângem aici, suferim!
Pe drumul întoarcerii, vom reforma
Cenaclul Epigramiştilor...
Şi
Când ultima stea va urca către cer,
Tu, primul suit,
Vei pune la porţile Raiului,
Lacătul ruginit.
Amin!

(lui Laurian Ionică)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă veşnică!

Odihnă veşnică în ceruri!
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină!
Dă-i Doamne, dreaptă, calea Ta!

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce, un mormânt,
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând...

Aici e-un nume scris pe cruce,
Acolo-s legile cereşti,
Acolo poţi plăti prin fapte
Deşertăciunile lumeşti.

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi...
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi!

Începe-o altă veşnicie!
Deşertăciuni s-or spulbera...
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa toţi ne-o vom afla.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, OM, ce ieri te-am cunoscut!
Eternă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeţi
Şi ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieţii.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Şi parcă-i pandemie peste vieţi...
De-un timp au prins poeţii noştri aripi
Şi s-au retras în infinit, asceţi.

A plâns cuvântul... Jale şi tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieţii a pierit.

Au curs din noi metafore şi verbe,
Am tot cinstit în scris poeţi-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Şi îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârşit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că şi acolo sunt tablete,
Îngeri-poeţi şi îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineaţa,
Poeme de lumină şi ninsori.

Să-mparţi din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morţii ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparţi din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeţii ce-au rămas aici
Şi tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli şi prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veşnicie,
Poeţi-opaiţ ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veşnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, la copilărie

Lumina curge în apusuri,
În noaptea neagră mă-nfăşor,
Mă-ntorc copil, la începuturi,
De inocenţă mi-este dor

Îmi simt privirea tremurândă...
Călătoresc mărgăritare
În ochii plânşi, de stea plăpândă...
Ascund emoţii de cristale.

Surâs şi tainică lumină,
Atâtea zeci de întrebări...
Mă duc spre veşnică odihnă!
Mă nasc străin în alte zări!

Aici mi-e timpul în cădere,
Clepsidra m-a ispitit...
Aici n-am nici o mângâiere...
Acolo-s îngeri de granit...

Sunt îngeri pe altar de stele,
Surâsuri pe cărări de dor...
Aici tristeţe-i... şi durere!
În lumea nopţii mă cobor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă-n ceruri, oh, amin!

Oh, veşnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce şi-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând!

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi.

Începe-o altă veşnicie...
Deşertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toţi ne-o vom afla.

Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământeşti,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu priveşti

La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Şi sub a ochiului tristeţe
Le-ascunzi în putredul mormânt.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins un înger

Azi s-a mai stins un înger drag
De pe acest pământ pribeag
Ce sufletul ne-a mângâiat
Te-ai dus acolo, în paradis,
Să-I cânţi lui Dumnezeu "Fata din vis".
În amintire vei rămâne
După ani şi ani

S-a stins un înger, de boala îngenuncheat,
Ce oameni la rândul te-au aplaudat,
În muzica tezaur ai lăsat...
Toţi Răcarii te vor iubi neîncetat,
Flori şi lacrimi presărându-ţi pe ultimul tău drum.
Din suflet, un drum bun îţi spun...

Chiar Dumnezeu a creat că sa te cheme,
Probabil te-a iubit prea mult,
Îţi va pune acolo un frumos loc
Să îi cânţi şi lui balade Rock,
Te-ai aşezat acolo, printre stele,
Tu, înger blând, cu chip senin.
Drum bun pe veci... Amin!

(Poezia a fost scrisă în memoria lui Leo Iorga)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

(dedic acest poem unui coleg de condei trecut azi în nefiinţă. Drum lin printre îngeri, Corneliu Culman!)

Şi stelele se sting... Şi anii ning...
Se prind în păr frânturi de adevăr.
Lacrimi şi clipe, taină şi visări,
Sunt aripi frânte, parcă, de plecări.
În trupul gârbovit, de-acum un gol...
Viaţa a fost doar un crâmpei de dor.
Un biet actor... Un rol de-amar şi jale,
S-a scris în cer cu litere amare.
Biserici ard în inimi, ramuri plâng.
Copacul vieţii tale e-n amurg.
Azi îngeri vin spre a-ţi aduce-n dar,
Lumina cea din veşnicul hotar.
Sub lujeri de lumini se împletesc,
Iubirile ce încă îţi slujesc.
Te-ai dus – o stea! Noi suntem doar o rugă
Ce ne dorim la tine să ajungă.
Fă o minune-n cer şi scrie. Da!
Îţi plânge de durere litera.
Şi dincolo de lume sunt poeţi,
Actori şi stele, oameni eminenţi...
Însă aici, noi toţi vom sărăci.
Prin moartea ta, tu ai rănit o zi.
Îţi va fi drumul pagină de soare.
Vor trece-n taină păsări călătoare
În chip de rugi. Aici, cu luare-aminte,
Noi toţi cei dragi, te vom cinsti cuminte.
Un clopot sfredeleşte iarăşi zarea,
În hăuri negre te-a furat cărarea.
E doliu-n noi. Te plângem, chip de lut...
Ne amintim, mai ieri, cum te-am avut.
Azi nu mai eşti. O stea din ceruri pică.
În Univers, rămâi decât o clipă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre cer

E drumul ce te duce către cer...
Tată, de-acum, în stâlpul porţii tale,
E doar un doliu fluturând stingher,
Amărăciune, dor şi întristare.

Sfârşitul, eu cu lacrimi, ţi-am stropit.
N-aş fi crezut vreodată că pot pierde
Visul ce în decenii, mi-a zidit
Drum drept şi lin, pe ale vieţii trepte.

Acum din înălţimi mă vei privi...
N-ai să-mi mai poţi vorbi ca altădată.
Ştii cât voi plânge şi voi suferi,
Ştii că n-ai să mai fii cu mine, tată!

Eu am să-mi duc tristeţea pe pământ.
Mama te-aşteaptă... Spune-i "ziua bună"
Plecarea voastră, mamă, m-a durut.
Tristeţea-n suflet, iar mi se adună...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă şi lumină,
Prin vrerea şi prin facerea divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

Am învăţat aici să fiu amintire
Şi-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Şi-o lume trecută prin foc şi iubire.

Am învăţat aici să cresc din cuvânt,
Cum creşte cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranţa din lumea durerii,
Cum creşte ţăranul din Dor şi Pământ.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meteore

Aici icoanele nu plâng
aici şi-n flori e închinare,
aici suspinul nu mai doare,

Aici lumina nu e albă
aici lumina-i curcubeu,
aici Iubirea este zeu,

Aici fereastra e deschisă
şi drumul suie către cer,
aici miresmele nu pier.

Aici sunt munţi cu palme-ntinse
ce pun alean pe dorul meu,
aici e cald şi bine-n mine
în braţe sunt la Dumnezeu.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pruncului român

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat.
Tu te-ai născut copil, în România
Şi taina României ai aflat.
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Aici ai dragostea măicuţei tele.

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Prolog la veşnicie, vis spre-nalt,
Ţi-am dat copile,-n suflet poezia,
Apoi, cuminte, m-am îndepărtat.
Mi-s paşii grei, de-acum sunt o epavă
Trecând prin viaţa toată înapoi.
Furtuni mă-ntorc din drum. O luptă dreaptă
Se poartă între ele şi-ntre noi.

Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Iubiri de semeni, ţară şi dreptate,
Un înger înspre cer m-am înălţat,
Am plâns şi am rămas captivă-n moarte.
Dar am lăsat însemne... Cei ce vin
Să ia aminte cu înţelepciune,
Să nu îşi uite neamul lor. Amin!
Mândrii şi demni poată păşi în lume...

Tu te-ai născut, copil, în România,
Din viţă strămoşască ai mustit
Şi cu mândrie-ţi porţi fota şi ia.
În tricolor şi-n imn ai retrăit
Istoria trecutei generaţii.
Şi la un semn ai devenit lumină.
Tu te-ai unit pe veci aici cu fraţii,
În muncă, în iubire şi în tihnă.

Şi taina României ai aflat...
Pe glia sa însămânţai cuvântul...
Cu sângele strămoşii au udat
Prin jertfa lor şi portul şi pământul.
În tricolor, cu florile de măr,
Ţi-am pus un ram de salcie, copile,
Spre-a nu uita să creşti în adevăr,
Om de cuvânt şi fără-asemuire.

În ţară tu ai munţi, păduri şi ape,
Eşti flamură, iubire şi altar,
Strămoşii,-n ziduri stânşi, îţi sunt aproape!
Iubirea lor e fără de hotar.
Aici ţi-e neamul, cerul de smarald
Şi simetria-n cercuri se coboară...
Te-aşezi pe aşternuturi moi de jad
Şi pui poveşti de dor în călimară.

Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Fiu de român, doar ţie-ţi aparţin,
Din moşi-strămoşi, acestea-s ale tele...
Şi pită, sare, cozonac şi vin...
A ta-i de veci şi cumpăna fântânii,
Biserica de timpuri aplecată
Şi valea-n care,-nmormântaţi, străbunii,
Rămân o amintire ancorată.

Aici mereu ai cerul mai aproape
Şi sună-n noapte tulnicul furtunii.
Cuvânt şi toc, vor în pământ să sape
Spre a sădi în brazdă toţi românii.
Aici ţi-i ia, fota şi opinca,
Lumina şi biserica creştină,
Aici rămâi copilul lui mamica,
Legat de carte, sate şi ţărână.

Aici ai dragostea măicuţei tale,
Cuvântul, portul, dragostea de neam.
Aici, la tâmple,-mi cade plâns de stele.
Stăpân şi demn, eu doar aici eram.
Te-am botezat în adevăr, copile
Şi în credinţă visul mi-am urmat,
Aici e cel mai dulce gust de pâine,
Aici e vinul roşu şi curat...

Aici ai dragostea măicuţei tele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele...
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape.
Şi taina României ai aflat.
Tu te-ai născut, copil, în România!
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rămas bun, un ultim oamgiu...

Bat clopotele imnul revenirii
În lutul sfânt...
Şi ai plecat, tu, om.
Ai părăsit secunda care doare
Urmând o altă cale - dulce somn.
O, dulce somn te-a prins fugar în Rai
Ca-ntr-un tablou mirifc... ai plecat!
Şi-ai scris pe crucea vieţii că voiai
În raiul pământesc să mai fi stat.
Ai scris pe crucea vieţii revenire,
Tu, om, născut de-a fi doar o secundă,
Pe nesfârşirea mării, Fericire...
Dar ai plecat... te plânge lume multă!
Te-ascunzi în ne-mplinitele solfegii,
În muzică să-ţi împlineşti tăcerea,
Te-aşteaptă sus îmbrăţişarea mamei,
Aici laşi noaptea, doliul şi durerea...
Aici laşi crucea, numele pe-o piatră
Ce ne vor aminti în veci de tine,
Acolo pleci purtând iubire-n suflet,
Speranţa-n minunata revenire.
Te poartă-n cer, de mână, veşnicia...
Rămâi cu bine, -acolo, -n lumea ta!
Aici noi toţi ne vom gândi la tine
Şi îţi promitem: Nu te vom uita!!!!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec clipele!

Vezi clipele cum trec? cum trece timpul,
De ce să treacă oare fără rost?
Căci mâinile le va-nchide înserarea
Şi vom uita de mâine tot ce-a fost...

Ce rost să plângă alţii? Lacrimi oare
Nu am vărsat şi noi în veci, cândva?
Zâmbiţi acum când soarele răsare
Căci în curând poate se va-nsera.

Şi dincolo de noapte nu va fi
Decât o albă noapte-ntunecată...
Trăiţi acum, cât mai puteţi trăi.

Cu noi, aici o lume se închide
Şi dincolo de ea e infinitul
Acolo n-o să vezi nimic în zare
Căci tot ce vezi s-atingi este sfârşitul.

Dar nu te teme şi toţi vom fi acolo
Golul cu gol se umple până când
Răpuşi, umili, nu vom ruga iertare
În suflete, în vise şi în gând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasa

Mireasă, astăzi îţi aduc în dar
Lacrimi curate, lacrimi de cleştar,
Căci templul universului te-aşteaptă
Să-l treci cu Flavi treaptă după treaptă.

Gătită eşti de marea sărbătoare!
Îţi strălucesc pe chip mărgăritare...
Pe flori de crini te-ndrepţi către altar,
Un vis să-ţi fie viaţa iar şi iar.

Trec îngerii şi dulce simfonie
Îţi cântă astăzi, Nico, numai ţie.
Şi stau să se desfacă trandafirii...
Închin o cupă-n numele iubirii!

Mulţi ani, noroc şi multă fericire,
Bani, sănătate, spor, copii, iubire!
Casă de piatră! Numai bucurii!
Vă fie viaţa veşnic, zori de zi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

În somnul tău, îngerii ţi-au acoperit lacrima
Cu aripa de catifea albă.
Întindeai braţul firav - mlădiţă de măr,
Dar floare de crin te îmbăta
Cu parfum de lumină.
Stelele s-au împletit în diademă, pe frunte...
Erai departe!
Eşti atât de departe
Că nu auzi plânsul mamei
Ce bătătoreşte cărările
În ceasuri târzii, căutânduţi suflarea.
Amazoane de vis ţi-au risipit ceasul întoarcerii.
Eşti un fluture de lumină
Ce se întoarce vis
La tâmplele mamei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi stea

am pogorât aicea printre voi
ca să culeg lumină

jumătatea mea
este stea
absoarbe întunericul
să mi se vadă strălucirea
cealaltă jumătate
adună lumina întunecând
când fotonii
încep să ţâşnească din mine
mor aici
ca să devin stea

sărmani ce aţi venit de-aiurea pe pământ
să adunaţi averi şi glorii
nu mi-e milă că vă sinucideţi

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus, tăicuţă

Te-ai dus, tăicuţă, oh, te-ai dus departe
Şi-n nemişcare morţii rătăceşti,
De-acum o veşnicie ne desparte,
Căci printre noi, de astăzi nu mai eşti.

Te-ascunzi în somnul fără de trezire,
Pe aşternut de lacrimi şi de flori,
De astăzi, tată, eşti nemărginire,
Plâns de durere, lacrimi de ninsori...

Te-ascunzi în anotimpuri fără nume
Şi-n vise treci să ne mai mângâi gândul,
Eşti înger azi, între pământ şi lume...
Te-ascunde în abis, sub cruci, mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem aici, pe pământ?

Viaţa noastră-i aici,
Un ceas între veşnicii,
Un popas între bine şi rău,
Unde stăpân peste fapte,
Eşti doar tu, om...
Tu eşti lumină şi noapte,
Pace şi ură,
Nisip şi ocean...
Tu eşti întunericul în care-ţi afunzi paşii,
Ori lumina în care te-nalţi vis fraged
Cu aripipi filigranate
Şi moi, parfumate.
Cum vrei să fie drumul ales?!
Transcendental? Retrovers?!
Ce taină mai ai de aflat?!
Viaţa e trecătoare,
Caută repede
Clipa care te desparte de moarte!
De moartea eternă...
Eşi ultima piesă a bătrânului puzzle,
Furtună dezlănţuită
Ori blânda mângâiere de soare...
Ce eşti?! Ce vrei să fii?!
Căci viaţa e trecătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!