Un rămas bun, un ultim oamgiu...

Bat clopotele imnul revenirii
În lutul sfânt...
Şi ai plecat, tu, om.
Ai părăsit secunda care doare
Urmând o altă cale - dulce somn.
O, dulce somn te-a prins fugar în Rai
Ca-ntr-un tablou mirifc... ai plecat!
Şi-ai scris pe crucea vieţii că voiai
În raiul pământesc să mai fi stat.
Ai scris pe crucea vieţii revenire,
Tu, om, născut de-a fi doar o secundă,
Pe nesfârşirea mării, Fericire...
Dar ai plecat... te plânge lume multă!
Te-ascunzi în ne-mplinitele solfegii,
În muzică să-ţi împlineşti tăcerea,
Te-aşteaptă sus îmbrăţişarea mamei,
Aici laşi noaptea, doliul şi durerea...
Aici laşi crucea, numele pe-o piatră
Ce ne vor aminti în veci de tine,
Acolo pleci purtând iubire-n suflet,
Speranţa-n minunata revenire.
Te poartă-n cer, de mână, veşnicia...
Rămâi cu bine, -acolo, -n lumea ta!
Aici noi toţi ne vom gândi la tine
Şi îţi promitem: Nu te vom uita!!!!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care ţine Soarele

- dedcaţie pentru C. D. -

Mâna care ţine Soarele aproape
Şi uneşte cerul, cu nisip şi ape,
Poartă-n ea lumină, suflet şi destin
Şi ne duce gândul pe tărâm divin.

Fiece celulă lacrima şi-o poartă,
Plânge cu iubire, plânge viaţa toată.
Vânt de dor de mamă urcă-n cer şi plânge...
Braţu-i este armă şi dureri şi sânge.

I-a crescut durerea... smulge munţi de gheaţă.
Crucea fiicei sale i se-arată-n faţă.
Timpul se opreşte, nu mai este lume,
Îşi întinde braţul, lauri să adune

Şi să pună-n suflet la copila dusă.
Însă printre îngeri ea îi e ascunsă.
Cu năpârci se luptă, cale să îşi facă,
Dar iubirea-i este ca un fel de groapă.

Dreptul său la viaţă-i "a se răzbuna".
Mamă care plânge pentru fiica sa!
Cerul e în doliu! Ce durere mare!
Un erou al păcii, somn de veci îşi doarme...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai ştiu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuţă,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ţi-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porţi în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ţi-a adus în dar o nepoţică
O iubeai, ca şi pe noi, măicuţă,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuţă, mama mea cea plânsă!

Magda, soaţa lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin şi Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana şi Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ţi-ai dorit ca el să-ţi cânte! Iată,
O dorinţă ţi s-a împlinit...
Au şi ei, da, au şi ei o fată,
Mamă... şi pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe braţe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îţi deschide
Poarta vieţii-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îţi este bine,
Şi să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuţă,
Pruncii-ai strâns, nepoţi, prieteni, fraţi,
Sufletul ţi-e, luminând iubire,
Dar cu toţii suntem înlăcrămaţi...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam şi eu în fericire...
Dar măicuţă, viaţa ţi-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng şi eu, deasupra plânge cerul!
Te desparţi de noi şi pleci uşor.
Azi te-nalţi, te-nalţi spre mântuire,
Mamă! Şi pe noi ne laşi cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Şi ţi-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet trişti şi goi...
Căci eşti acelaşi înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a aşezat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar rămâi tăcut şi Dumnezeu va reveni în tine ca Tine! Ok, să zicem că eşti iluminat sau eliberat, ai găsit tu în vid vreo practică? Are neantul tăcerea non-duală de A-Fi vreo cale pentru a ajunge la ea/Aici? Acum unde eşti plecat cu "Dumnezeul" tău gândul după o practică? Faci vreo meditaţie pentru a ajunge Aici? Dacă totuşi continui să te crezi o persoană, doar rămâi tăcut şi Dumnezeu va reveni în tine ca Tine! Nu suntem separaţi pentru că nu există separare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Vadim Tudor

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Bag de seamă - şi acolo-n cer
Stelele-au nevoie de mister.
Din a lumii mare strălucire,
Ai plecat - quasar - de-acum Vadime!
Un altar în ceruri ţi s-a pus
Şi spre închinare ai apus.

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Pleci! Te cheamă-n noapte un alt drum.
Nemurirea soră îţi va fii
Şi prin nemurirea dragostei vei ştii
Că românii tăi nu te-au uitat,
Patrioţi în cuget ne-mpăcat.
Ai plecat la cer... Strigarea ta,
Prinsă-n suflet, ne va înălţa.

Câte vise şi speranţe-s scrum!
Ai plecat de printre noi acum.
Suntem mai săraci cu-n patriot!
La cafea, cu moartea, în complot,
Ai gândit că vei pleca... Dar stai!
Vei Vei călători prin Iad, prin Rai,
Vei descoperi cărări de vis
Şi istorii care nu s-au scris...

Bag de seamă şi acolo-n cer
Se cunoaşte mâna ta de fier.
Lanţuri vrei să fereci... Să conjugi
Veşnicia altei lumi... Şi fugi!
Dar aici, în urmă, ai lăsat
Un pământ şi-un neam îndoliat,
Straie negre, lacrimi şi suspine,
Jerbe şi coroane, plâns, Vadime!

Stelele-au nevoie de mister...
La venirea-ţi, nuntă e în cer.
Trupul-lut va fi-nfiat de lut,
Fi-va peste timpuri doar pământ
Şi plămada altor timpuri care
În poeme, va rodi spre soare,
Pagina pe care tu ai scris
Pentru noi, cu litere de vis.

Din a lumii mare strălucire
A rămas de-acum un gol de tine,
Azi te plânge lumea şi prohodul,
Căci de-acum ne-ai sărăcit cu totul.
Steagul ţării coborât în bernă
Îţi va fii a nemuririi pernă.
Neam de daci şi de romani de-oadată...
Iată, azi te plânge lumea toată.

Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime!
Te-au chemat spre cetele divine
Îngeri însetaţi de firea ta,
Dar şi noi, mereu, te vom avea.
România mare, neamul tău,
Toţi te poartă-n suflet - un erou.
Dăltuit în cruce, vei sfinţi
Amintirea-acestei triste zi.

Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Tu, Vadime, să te-nchini te-ai dus,
Să te rogi, acest popor să fie
Veşnic cânt şi vis şi poezie.
Tu de-acolo vei veghea. Aici,
Prinşi în rădăcină, mari şi mici,
În zidiri istorice să stea,
Veşnic să-şi iubească patria.

Şi spre închinare ai apus...
Vei nunti cu îngerii. Şi sus
Mănăăstire azi se va-nălţa -
Ziduri sfinte-ntru-nălţarea ta.
Trecători, în lumea asta mică,
Sute de morminte se ridică,
Cruci şi jerbe, lacrimi şi coroane...
Toţi ne întrebăm: " De ce se moare?!"

Şi spre închinare ai apus...
Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime,
Din a lumii noastre strălucire.
Stelele-au nevoie de mister,
Bag de seamă... şi acolo-n cer.
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Pleci Vadime, dintre noi, acum...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mamei

Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.

Nici nu mai ţin prea bine minte dacă
Sunt mort de glonţ, de foame sau cuţit,
Mai plânge-mă, că, astfel, o să-ţi treacă
Şi-ai să-nţelegi că nu v-am părăsit.

Mai vin şi eu, din când în când, pe-acasă
În forma unui zgâlţâit de geam,
Şi e ceva ce parcă nu mă lasă
Să intru printre voi, precum intram.

Mă uit la toţi şi-adesea mi se pare
Că mă simţiţi, dar că vă speriaţi
Şi-aprindeţi, fără rost, lumina mare
Şi radioul foarte tare-l daţi.

Îmbrăţişează-mi, mamă, crucea, bine,
Să nu rămân aici, să-mi pară rău,
Şi să mă-ntorc, din când în când, la tine
Şi să mă strângi, prin somn, la pieptul tău.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă veşnică!

Odihnă veşnică în ceruri!
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină!
Dă-i Doamne, dreaptă, calea Ta!

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce, un mormânt,
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând...

Aici e-un nume scris pe cruce,
Acolo-s legile cereşti,
Acolo poţi plăti prin fapte
Deşertăciunile lumeşti.

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi...
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi!

Începe-o altă veşnicie!
Deşertăciuni s-or spulbera...
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa toţi ne-o vom afla.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, OM, ce ieri te-am cunoscut!
Eternă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă românilor duşi din ţară

Departe de ţară, de cântec, de grâne,
Departe de taină de codru, de vis,
Plângând şi pribeag pe meleaguri străine,
Tu, biete român, să pleci, te-ai decis.
Departe de ie, iţari şi opincă,
Ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De vatra străbună departe-ai plecat.

Departe de ţară, de cântec, de grâne,
De lacrima caldă, de rece izvor,
De rouă şi stele, departe, române
Te-ai dus şi părinţii plângând în pridvor
I-ai luat amintire. Târziu te-ai întors...
Tu caţi mâna caldă-a măicuţei bătrâne,
Dar doliul în cale durerea ţi-a scos.
Amr depărtată ţi-e casa, române!

Departe de taină, de codru, de vis,
Iubirea de neam şi părinţi ţi s-a stins.
Azi pânge izvorul ş codrul străbun
Şi cântul de păsări şi îngeri... Român,
Revino casă, pământu-ţi sărută
Şi cântecul, graiul şi gându-ţi ascută!
Atâta durere s-a strâns... Lumea ta
Pământul şi portul te-aşteaptă. Vei vrea,

Plângând şi pribeag pe meleaguri străine
Acas să te-ntorci. Aici ţi-e mai bine.
Aic pâinea-ţi este ai dulce, mai bună,
Aici este plânsul patriei-mumă.
Şi frunza de vie mai cântă cu jale,
Cu duşii româi de peste hotare.
Un clopot rsună în sufletul frânt...
Români, reveniţi pe al vostru pământ.

Tu, biete român, să pleci te-ai decis.
Un vis spuberat... Eşti departe de casă.
Străin, rătăcind pe-al destinului drum,
De lacrima-ţi, celor din jur nu le pasă.
Ţi-ai spune durerea în grai românesc,
Dar cui s-o poţi spune când nu-i de-nţeles?!
Alergi ca un orb printre ziduri de stânci,
Adormi suspinând şi nu mai mănânci.

Departe de ie, iţari şi opincă
Se-nalţă istorii... Şi dureri se ridică.
Te simţi trădător, te-nfiori şi te temi
De goana-ţi nebună după bani şi averi.
Deodată ţi-e dor... Te-ai întoarce... Ai tăi
Te-aşteaptă în lacrimi. De-atâtea nevoi,
De griji şi suspine şi-ngenuncheri repetate,
Te-aşteaptă române în somnul de moarte.

Ilicul cu flori din străbuni prelucrat
Şi roua şi plânsul... Nimic n-ai uitat.
Biserica veche şi crucea din piatră...
De când ai plecat tot aici te aşteaptă
Fântâna cu jgheabul şi cumpăna grea
Te-aşteaptă române, te-aşteaptă şi ea!
Iar fumul se-nalţă în plângeri de dor,
Te cheamă să vi, tu străin călător.

De focul din vatră, de dulceata pită,
De boi şi de jug şi de dulce ispită,
De nuci, de gutui, de vin fiert, de Crăciun,
Ah, nu le-ai uitat! N-ai uitat nici acum...
La poartă-i un lanţ ruginit şi un câine
Îşi păzeşte tăcut bucata de pâine.
Te visezi alergând... Nori de praf se ridică
Şi sub pleoapele grele, lacrimile îţi pică.

De vatra străbună departe-ai plecat
Ţi-e dor de iubirea şi de lumea din sat.
Te simţi sărăcit între-atâtea palate,
Căci neamul şi ţara acum ţi-s departe.
Se zguduie munţii... Clepsidra e scrum.
Aruncă trecutul în valuri de fum!
Te-arunci ţărm ascuns şi te-ntorci vis în val,
Străin pribegind pe drumuri de jar.

De vatra străbună departe-ai plecat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
Departe de ie, de iţari şi opincă.
Tu, biete român, să pleci te-ai decis,
Plângând şi pribeag, pe meleaguri străine,
Departe de taină de codru, de vis,
Departe de ţară, de cântec, de grâne.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copile...

Te las, plecând spre dincolo de moarte,
Să duci simbolul vieţii mai departe...
Te las, spre transcendent, o nouă cale,
Să împlineşti destinul mamei tale.

Eu dorm decăt sub cărămida rece
Unde, zidit, mi-e trupul obosit.
Dar timpul pentru toţi, acelaşi trece
Doar eu mă tot grăbesc spre nesfârşit.

Cât tu măsori secundele-n clepsidră
Eu ca un vis pământul îl străbat...
Mai pune-mi o lumina în firidă,
Ca în adâncul nopţii să nu cad!

Nu te-ntrista! Mă soarbe amintirea
Şi fiinţa mea în fiinţa-ţi e-ncrustată.
Nu plânge, nu! Ai să-mi raneşti iubirea...
Se vede doliul fluturând în poartă.

Aici am flori şi vise, îngeri, stele...
Un drum ce duce către Dumnezeu.
Mai bine-n amintirea mamei tale
Fă numai fapte bune, dragul meu!

Aşa voi fi de-a pururi lângă tine...
În timp şi-n vremuri veşnic vom trăi.
Mai roga-te-n genunchi acum, copile
Şi-n urmă, la mormânt, nu mai privi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plănge mamă

Mi-e dor de tine mamă, ca şi ţie.
Departele ne-apas'-acum pe toţi.
Aici, pământul nu miroase-a glie
Iar tu iţi plângi privirea către porti.

Nu plânge, mamă, nu strivi tăcerea,
Cu plânsul, depărtarea n-o scurtăm.
Ne-ai învăţat de mici ce e durerea
Şi cât de grea e crucea ce-o purtăm.

Şi o purtăm, chiar dacă ne desparte,
Spre ziua-n care vom fi iarăşi toţi,
Departele va fi şi el departe...
Nu plânge, mamă, fiindcă ştiu că poţi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – amanta trecătoare

Te-ai întâlnit cu moartea la fereastră
V-aţi salutat. Ea a plecat la drum...
Nu se grăbea, dar cum eraţi prieteni,
Ştia că nu vei vrea să pleci acum.

Ai invitat-o să serviţi cafeaua
Ori un pahar de vin de Murfatlar...
Ea a răspuns zâmbind: "Mă voi întoarce,
Nu ştiu în care zi din calendar..."

Era frumoasă, veselă... doar coasa
Lucea în suflet ameninţător,
Tu nu te-ai fi temut de ea fireşte.
Să-i stai alături ţi-ar fi fost uşor.

Te-ai dus cu ea, odată, la plimbare...
Ai sărutat-o... Un îndrăgostit!
În suflet i-ai lăsat însângerare...
Ea a oftat prelung şi te-a privit.

Pe cupidoniene umbre-n noapte,
Te-ai dus din nou cu moartea la plimbare.
Voiai s-o strângi în braţe... Mai aproape
Să-i simţi suflarea înfiorătoare.
Dar n-ai plecat cu ea... Tu laşi în urmă
Mereu atâtea clipe pământeşti...
Cetatea veşniciei se surupă
Şi moartea se întreabă unde eşti.

Vezi, tu zâmbeşti! Şti caât îţi e de-aproape
Şi talia-i tu poţi să o-nconjori
Însă o laşi să plece mai departe...
Aşa se-ntâmplă-n viaţă uneori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adormirea lunii

Am răsfoit tot universu-n noapte,
Copilă dragă, până te-am găsit,
Pe gura ta e încă gust de lapte
Şi-ncărunţita sete-l bea grăbit.

Întorci cu ochii paginile crucii
Şi le sfinţim cu împăcarea noastră,
Vom aştepta ca, plină de capricii,
S-adoarmă luna iarăşi la fereastră.

Pe-o pagină stă scris lâng-o fântână,
"Mai lasă-mă să-mi fie dor de tine"
Ne închinăm cu inima în mână,
Lăsând un vers în apele-i blajine.

Pe crucea ei, e-o pace de cuvinte!
În somn zâmbeşte adormita lună.
Noi îi lăsăm aducerile aminte...
E frig... şi-un pulovăraş de lână.

De undeva, ne bate o lumină;
Luceafarul de umbră-i obosit...
Sub plopii fără soţ stă scris de mână,
Un vers de dor ce arde moleşit.

Te iau în braţe, că-i târzie noaptea,
Tu dormi micuţo, eu te voi purta,
Îţi sunt iubitul tău ce-ţi poartă şoapta
Din altă lume, în odaia ta.

poezie de Mircea Trifu (15 ianuarie 2016, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie lui Petrică Mâţu Stoian

Petrică Mâţu, ai trăit intens
Şi laurii din suflete-ai cules.
Într-un sobor de îngeri pleci cu ei,
Lăsând nori de furtună-n ochii mei.

Te plânge azi o Românie-ntreagă!
Ni-i viaţa tristă, muzica ta, dragă...
Cui ai lăsat cănuţa moştenire?
Ce lege-ţi frânse viaţa-n osândire?!

Cum e pe-acolo? Oamenii sunt buni?!
Sunt ploi de lacrimi? Stele sau furtuni?
E linişte şi pace-n moartea ta?
Aici eu n-am pe cine întreba...

Când ai plecat, ai plâns? Te-ai bucurat?!
Ce lumi, acolo, ţi s-au arătat?
Ce fir s-a rupt din caierul luminii?
De ce-ţi lucesc la tâmple trandafirii?

Solemn şi grav, un clopot rebegit,
Îţi plânge moartea - drum spre infinit.
De ce-ai mai fi rămas? De ce-ai plecat,
Când lumea-ntreagă te-a aplaudat?

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas,
Când ţara-ţi plânge fiecare pas
Ce-n urma ta îl face... Te-au iubit
Şi cântecul tu ţării-ai dăruit.

E tricolorul îmbrăcat în doliu
Şi-un gol în suflet împământenit.
Ai îmbrăcat al nopţilor linţoliu
Şi ai plecat... căci viaţa ţi-ai sfârşit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectiva rurală

Privesc în sat şi uliţa-i pustie...
Nici câinii nu mai latră... Satu-i gol.
Mi-e dor de anii de copilărie!
De casa părintească mi-este dor!

Îmi chem din zare,-n lacrimi, amintirea...
M-aşteaptă doar potecile pustii...
Înceţoşată îmi mai e privirea!
Au ruginit şi frunzele în vii.

Ramuri pletoase-n plecăciuni şoptite
Poveşti de viaţă-mi spun... Şi ruginii
Îmi sunt de-acum şi-aducerile-aminte,
Din vremea când... oh, când eram copii.

Şi ivărul e-nţepenit la poartă
Şi plânge chiar şi cumpăna fântânii.
În barbă albă lacrimi mi se-nnoadă -
Îmi plâng în suflet, prea târziu străbunii.

Sunt geamurile fumurii de toamne
Şi lacătul singurătăţii strânge
Amărăciuni şi suferinţi şi foame
Şi tulnicul dreptăţii noastre plânge...

Bisercă de-acum îmi e pământul...
Şi îngenunchi şi îl sărut uşor.
Lacrimă de sânge-mi e izvorul...
Să nu-mi trezesc străbunii buni din somn,

Păşesc uşor şi sufletul îmi plânge
Îndemn mi-e crucea vieţii în înalt
Se pleacă ramu-n tânguiri şoptite...
Pământu-acesta plânge c-am plecat.

Şi sunt român şi sunt din nou acasă,
Mă iartă mama-ţară c-am plecat!
Furtuni de suferinţă se revarsă...
Mie sufletul de-acum îndoliat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă!

Mergi degrabă, te închină,
Roagă-te de-a se ierta
Orice neştiută vină!
Multă trudă vei avea...
Am plecat... privind la Domnul,
M-am întors. Şi sunt acum
Un ascet călcând alene
Pe-al nemărginirii drum.
Plâng! O nenăscută lume
Stă ascunsă-n fiecare.
Toţi purtăm pe umeri crucea
Şi greşala noastră doare.
Treci acum creştin degrabă –
Zbor spre lumi transedentale!
Treci – o stea în zbor spre stele,
Trecătorule grăbit.
Nu te adânci-n nămolul
Nemilosului sfârşit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea vieţii

De ţi-ar fi Crucea prea grea,
Nu poţi renunţa la ea.
În ea este viaţa ta,
Ce-ai primit-o cu soarta.

S-o porţi în sufletul tău
Cât ţi-a menit Dumnezeu
Şi-n cugetul de creştin
Ce ţi-a fost scris în destin!

Cu sufletul fără chip,
Călător pe-aripi de timp,
Roagă-te la Tatăl Sfânt
Să-ţi străjuiască mormânt!

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen Meretricis

Se cântă lent, de-o guristă obosită, cu acompaniament de acordeonist chior, într-un mediu tabagic:
"Cânta o cutră beată
În Crucea de Piatră...".

Era o poamă de paişpe bani,
Cu hoit alintat şi cu ochii tirani
Că se cordea cu fanţi caramani
În Crucea de Piatră.

Puţea a tutun, a doftorii şi a spirt.
Artiştii fraieri o-ncorona cu mirt
Când îi făcea trataţii la birt
În Crucea de Piatră.

Şi se purta numa-n liliachiu:
De oful peştelui ăl mai spanchiu
Cu care-n bombe pilea la rachiu
În Crucea de Piatră.

Stătea-n camizol, pe-nserate, la geam:
"Să mă vază toţi craii hoit ce am,
Cum n-a văzutără ei neam de neam
În Crucea de Piatră...".

Venea droaie: grubări, codoşi, venetici,
Mucoşi de gimnaz cu coşuri, că nici
Să mai fi fost dame-aşa de gagici
În Crucea de Piatră.

Venea şi boieri - d-ăi de umblă-n caleşti;
Şi-ambasadori suspina la fereşti...
Şi pentru ea s-a tăiat şapte peşti
În Crucea de Piatră.

Zicea o marghioală-n Vitan, trepăduşa -
- Alege-s-ar prafu' de ea, şi cenuşa! -
Că mă-sii i-a zis Pena, şi Corcoduşa,
În Crucea de Piatră.

Da' nişte mămici de la trei cuplărăi,
Cu nişte coarde de pui de găi
O-nvidia (domnule, oameni răi
În Crucea de Piatră).

Când înnemerea muşterii mai de soi -
Cu clifturi inglişe şi bumăşti purcoi -
Făcea cu aceştia "Romanţa în doi"
În Crucea de Piatră.

Dar dama c-un domn a plecat într-o zi,
Când striga oltenii la prune târzii...
De ea, de atunci nu se mai auzi
În Crucea de Piatră.

Zic unii că are palaturi ca-n vis,
Că cântă-n şantanuri la nemţi, la Paris...
Că ţaţele nu se mai satur' de zis
În Crucea de Piatră.

Căci aşa ţi se-ntâmplă destinul în viaţă:
Păcat c-o să moară-n streini - cântăreaţă.
Putea să se-ajungă, la urmă, şi ţaţă
În Crucea de Piatră.

poezie celebră de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Mademoiselle S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia jugul lui Cristos

Ia jugul lui Cristos pe umăr
şi trage lângă El arând,
chiar dacă sameni numa-n lacrimi
şi umbli numai sângerând...
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
în sărăcie şi-n belşug,
că mulţi au stat cu El la mese,
dar prea puţini au tras la jug!

Ia-I sarcina şi-o du alături
şi simte-o apăsând din greu
cum ai răspunde doar tu singur
de tot ce are Dumnezeu.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
odată-n cerul Lui de sus
nu după haina ce-ai purtat-o,
ci după sarcina ce-ai dus.

Ia-ţi crucea ta - şi-I mergi pe urme
tăcând şi mulţumind ca El,
iubeşte, roagă-te şi rabdă
urmând dumnezeiescu-I fel.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
nu după numele ce-ţi pui,
ci după rănile-ndurate
sub crucea ta şi Crucea Lui.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îngerii vorbesc

Privesc pe cerul putred şi zâmbesc,
Când îngeri despre tine îmi vorbesc.
E noaptea iar o cumpănă-a fântânii
Şi-mi poposesc în gânduri toţi bătrânii.

Aici vă am istorie şi pace,
Poem de stele, baldachin de vis,
Mă-mpodobesc cu toamne prinse-n arce
De Univers, de flori, de Paradis...

Aici, deodată, altă lume este,
Solemn se-nalţă candid adevăr,
Aici este o lume de poveste,
Celula unui simplu adevăr.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celei ce-a plecat

Din ziua-n care ai plecat,
Eu te aştept aici confuz
Şi-mi tot răsună în auz,
Un pas grăbit şi sincopat.

Nici n-am putere să te-acuz,-
Poate şi eu sunt vinovat.
Din ziua-n care ai plecat,
Eu te aştept aici confuz.

Tot ce-ai dorit ţi-am cumpărat.
Eu zic că nu am fost obtuz.
Te-am şi plimbat în lung şi-n lat,
Dar am rămas din nou mofluz,
Din ziua-n care ai plecat.

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veste tristă!

O veste tristă! Tată, ai plecat...
Aud în mine clopotul bătând,
Şi satu-ntreg... şi noi ne-am întristat
Tu ne-ai lăsat pustii şi lăcrimând.

Azi, tatăl meu, zis Apetroaie Anton,
Pierdut de noi în anul '90
Îşi duce-aici al nemuririi somn,
Încătuşat de vremurile reci.

Ghirlanda plânge... Lacrimi de cristal
Se scurg din suflet, tată, iar şi iar.
Octombrie... o toamnă ne-ai lăsat
În suflet... zi de 9, gând amar.

Iisus în suferinţă-i răstignit...
Mă plec şi îngenunchi. Ne-ai părăsit,
Cuvintele de-acum sunt în zadar
Fotografia ta imi e amnar.

Mormântul, tată bun, ţi-e îngrijit,
Vin iar singurătatea să-ţi alung,
Mi-e fratele şi el de-acum cernit
Cu el alături, tată, stau şi plâng.

Suntem aici, noi cei doi fii ai tăi,
Crinii de pe mormânt să îi udăm.
Lăstari din tine frânţi, oriunde-am fii
Prin tine "a trăi" noi învăţăm.

Ţi-am pus adesea candele, dar vezi?!
Lumina ţi-au furat-o alţi străini...
Tu strigi cu glas de clopot şi aştepţi
Alte mătănii şi alte lumini.

În sărbători, la tine să venim
Ne-aştepţi... Ne chemi - o pasăre în zbor,
Noi am rămas a tale rădăcini,
Şi fără tine nu ne e uşor.

Odihnă tată, ţie,-n cerul sfânt!
De-aţi scrie încercarea mi-e-n zadar.
Nu ştiu să-ţi scriu... Adesea stau şi plâng
Şi-ţi rog eternă pace, la altar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!