Elegia naşterii

Născut pentru a fi regele Câmpiei
în zodia singurătăţii în cer atunci
era un singur peşte într-un singur ocean
ori poate fi o tăcere mai mare?
Şi turme de fecioare mărşăluiau
prin ierburi spre apus şi turme
de case mărşăluiau pe drumuri spre apus.
Jale mai mare nu e, naştere mai ciudată
nu. Se mai văd şi acum
în locul unde m-am născut colinele
lungi care nu sunt decât picioarele mamei
înlemnite ca în ceasul naşterii mele
hăţişul de ierburi dintre ele de unde
am ieşit de-a buşilea ţipând,
ţâţele enorme rămase de atunci
ca nişte movile şi cărarea bătută
în tălpile mele spre durerosul amurg.
Prin pântecul mamei ţiuie cuvântul
pe mare se-ndulceşte harul până-n ţărmuri
unde eu de la începutul Câmpiei
mele stau tolănit cântând.

poezie de George Alboiu din Câmpia eternă (1984)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

nu am fost foarte fericit
când te-am iubit
nu am fost foarte fericit
când te-am părăsit
o glugă
port acum pe la şcoala
unde toţi elevii-mi sunt fraţi sau surori
nu
sunt foarte fericit
cu iubitele mele din clasa a noua
cu flori
am fost la mormântul
mamei mele cu ierburi sur
ori m-am luptat uneori
cu unele fete
ne
începute

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există un Dumnezeu

Când voi lăsa în urmă numai umbra
nu spre moarte mă voi îndrepta
ci în braţele mamei mele

cum astfel fiecare ajunge
în braţele celei ce l-a născut,
cum însăşi mama stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale...,
îmi închipui că dincolo e o lume visând
în braţele unei mame uriaşe

dacă există un dumnezeu
nu poate fi decât femeie

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Trandafirul sălbatic
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-vă din lumină

Călătoream dinspre apus spre răsărit
şi am văzut, că moarte nu există,
că toate insurecţiile asupra acestui regim
sunt ornamente în jurul vieţii săpate,
şi mai sunt dihotomii ale Limbii,
ce, dacă e mută,
în "panta rei" o trezesc îngerii încuviinţaţi
de un om, de un om.
Dinspre apus călătoresc în fiecare zi
şi-mi decelez singura proverbialitate occidentală,
despre donatorii de sânge îndrăgostiţi de timp,
de unde pleacă înspre origini, spre lumină.
Atât de flegmatic am călătorit şi am descoperit
ce inutili în inserţiuni sunt vesticii,
care proslăvesc misterul beznelor.
Pe coloana vertebrală a estului e atâta lumină,
încât presimt revigorarea
sosirii mele din călătorie,
în locul de unde am pornit dinspre Apus.
Panta rei, ca o milostivă alegorie
a umanităţii...
Încep să călătoresc
pe unde mă duce lumina mută
din interiorul creierului, identic cu mine:
-Daţi-vă din lumină,
daimonii s-au întors
cu faţa spre soare.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

arc

octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătăţite diluându-i umbra
lasă o pată aurie şi nu-nţeleg
de unde vin tonuri de violet acolo şi
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai ştiu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-şi ia felii de libertate?!

octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelaţii nenumite

neputincios într-un fel
aştept pe aprilie când câmpia aceasta
oh, câmpia aceasta
îmi va şti
violet-auriul umbrei anume

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stranii doruri

stranii doruri dorm în suflet
ca-ntr-o urnă funerară,
şi le ţin aşa pitite
până pe la primăvară.

atunci dorurile mele,
cer veşmânt spre alte zări
şi le dau drumul să zboare
pe tăcutele cărări.

ca şi paseri călătoare
ele zboară spre apus,
printre razele de soare
unde mândra mi s-a dus.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhanghel spre vatră

Mă-ntorc de acum ca
albina spre stup,
cu harul subt aripi
cu-amurgul în trup.

Pe cumpăna lumii
o zi se înclină
plină de fapte
şi fără de vină.

De câte ori calc
prin brazda bătută,
buzele humei
pe tălpi mă sărută.

Mă-ntorc de acum spre
vatra-n lumină.
Adâncile mele
orzuri se-nchină.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

M-am născut în România,
Ţara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.

M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârşitul,
Tot acolo, vreau să mor!

M-am născut în România,
Ţara strămoşilor mei,
Şi vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru glas de înger

În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor şi-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer şi-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt şi secetă-n simţire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Şi peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viaţa-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer şi pământ, lumină şi mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestiri din viaţa mea

cu siguranţă, poeţii au limbile lor
şi a mea a-nvăţat din ce s-a chiulit
de la şcolile cu ştaif;
bătăile inimii mele par să fi ieşit
cu cheia de gât, nesupravegheate
măcar de vreun frate mai mare;
la prima adolescenţă de dragoste
m-am întâlnit mai mult cu poezia
şi poate aşa s-a domesticit de atunci;
cea mai mare petrecere
am făcut-o în haine de stat,
era în pauza de masă, dintre altele;
m-a răpit un singur poet,
chiar la zece ani de prima dată;
şi cel mai frumos e că aşteaptă.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

M-am aplecat peste balustrada timpului,
căutam rămăşiţele din viaţa mea,
îmi scăpaseră din mână,
atunci când am vrut să-l salut pe Mâine
şi se împrăştiaseră printre gândurile mele netunse,
cât de greu o să-mi fie să le găsesc
în hăţişul din creierul meu,
în livada unde am lăsat literele libere,
să pască, înainte de a le transforma
în fluturi de iubire.
Poate încolţesc şi or să crească mari,
astfel încât zilnic să pot călca
în picioare trecutul,
să păşesc doar pe cateva vise,
din alea mai neprietenoase,
bătute cu piroaie de vânt,
aşa, într-o cărare ce duce spre tine.
M-am aplecat să ascund temerile
ce au încolţit în mine,
nu voiam să le vezi,
să mă simţi că am trecut,
ar fi fost ca atunci când nu
mi-aş mai aparţine
şi încă nu vreau să mă pierd,
nu vreau să mă pierd de tot,
nu vreau...
Rămân aplecat peste balustrada timpului,
poate reuşesc să culeg
câteva rămăşiţe din viaţa ta,
aş mai acoperi din golurile din mine,
aş putea păşii pe trecutul altcuiva,
lăsând piroaiele mele de vânt
să înţelenească,
să acopere cu verde cărarea
pe care voi călca în călătoria
spre sufletul tău.

poezie de Mihail Coandă (7 octombrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria mea

patria mea
este universul meu
"dodoloaţă" ciuntită,
denigrată, furată,
defrişată, minţită
părăsită de fii şi fiice
rămâne pentru mine
mama
copilăriei mele
locul unde m-am născut
şi trăiesc
orinde aş pleca
în universul
sufletului meu
rămâne patria mea
mai presus
de orice sentiment

păsările călătoare
migrează toamna
spre ţările
unde clima e caldă
primăvara
se întorc la cuiburile lor
cum reuşesc?
au şi ele patrie?
- da.... patria mea!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut acum

prin visele mele rătăceşti
ai fost ridicată la rang
de nebunie şi te străduieşti
să mă omori din dragoste
cu dragostea mă striveşti
te prefaci într-o spumă de mare
pleci într-o părere cât să pui
jar în inimă şi sare pe rana
sufletului unde te-ai cuibărit
şi de unde a înmugurit iubirea
ai fost primăvară pentru mintea
sufletul şi trupul meu

te caut în noaptea de iubire
se schimbă anotimpul
simt rugina în suflet
eu te caut cu disperare

tălpile mele s-au înfipt în pat
aripile sunt agăţate de pervaz
îmi fac vânt să zbor şi
să te readuc în cuibul
lăsat în sufletul meu rănit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul mamei

E dimineaţă în grădina înflorită
încerc să alung tristeţea
dintr-o lume îndepărtată...
e ceva ciudat că plouă
în ziua când speranţele coboară
căutând cărarea de lumină
prin anotimpuri de credinţă
copilul din mine mai crede
în povestea minunată
în care a crescut
ascultând cuvinte dulci
ca sărutul mamei
în locul în care vântul
a poposit... pe dealul iubirii
unde soarele veghează
poarta ce duce spre casă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheterabis

Gheterabis e limba mâinilor mele prin cuvântul de după şi de mai dinainte
ca să nu te mai înţeleg,
ca pe-o mură.

Ţi-am păstrat căciula albă de oaie
dosită
într-un
cuib
de flori
de
primăvară
ştiam
că te
întorci
repede,
dacul meu molcom, prostuţ, ca o pasăre mare!

Nu-mi mai adu, acasă, mătănii.
Ia-mă mai bine în braţe şi să fugim de aici
unde e frig
şi sunt multe fântâni.
Să căutăm un sat foarte mic, unde sunt multe fântâni.
În olcuţa de lut să mă pui să îţi fac mămăligă,
să îţi aduc apă,
cu vadra,
şi să mă înveţi să îţi mai scriu din nou,
cu mălai, pe zăpadă,
în limba
neştiută
a zorilor
degetele mele ştiu
să stea în zăpadă
şi să lase repede semne ca după trecerea
anilor cu lupi
şi
a bolilor de tânjire
nu îmi plac turturelele îmi par nişte paseri prostuţe
dar o să le dau mult mălai
dacă le iubeşti tu...
poate şi tu eşti o turturea, una mică, dar bătrână...
(îmi spui)
ca apa de dedesubt dintr-o fântână foarte curată...
(îmi spui)
e prea mult mâl pe la case...
să ne facem din mâlul de după ploi şi din fântâni
un fel de căsuţă...
a fugi într-o fântână, e trist.
dar şi prin cer, stelele uneori se-ntristează, aşa ca şi tine, femeie!
da!
chiar şi stelele!
să le facem case de mâl şi fântâni, atunci,
şi să ni le facem fiice,
o să îmi iau atunci năframa, să mă acopere, ca pe o femeie bătrână,
şi o daltă, ca să descoperim o fântână foarte veche, dar tulbure
în pământul mâlos,
ca o oglindă murdară, care aşteaptă anotimpul de după,
ia să mă ascund un pic în pasărea aceea,
ca să nu te mai văz!

Gheterabis. Sum. Ego.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am îmbătat cu aer
de câte ori clipa mi-a oferit durere
visez şi acum cercurile de apă din jurul fericirii
în care
m-am înecat

am tuşit apoi

m-am bucurat de o falsă eliberare
pentru că
nodul încercărilor se desfăşura în continuare

am văzut cum tălpile răspundeau inimii
ridicând mâinilor cruci care
le întorceau palmele spre cer şi atunci
limba buzele ochii
cereau în rugă îndurare

şi acum cer
au rămas desenatori profesionişti ai unei vieţi
în care
filele nu cad, oamenii rămân în scaunele lor
în jurul unei mese ţinute în taina inimii
în fiecare seară

prin mine
atunci
se plimbă orbii cu toate cârjele pământului
pe care
le aud
ca într-un cântec cu un singur ton
e un tropot de armăsari

mi-a spus tata că sunt gândurile
neliniştirii mele
l-am ascultat cuminte şi-am început
să-i domesticesc vorbindu-le
nu mă ascultă. eu repet întruna
până când
se va îndura Dumnezeu
să mă adune în palma Sa
pentru o veşnicie

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit în noapte
şi nu ştiam unde sunt

prin camera înaltă de hotel
zburau ţipând
gâşte sălbatice

spre nord spre
nord.

poezie de Jaroslaw Iwaszkiewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii

va veni o zi în care
nicio rană nu mă doare
nici apus, nici răsărit
nici frumosu-ţi chip cernit

vântu-a spulberat petale
roşii sângerii în zare
cer spre mine s-a deschis
în culori de gri închis

voi pleca la închinare
simplu... cu o lumânare
pe-o eşarfă lunecând
aud îngerii cântând

timp va şterge-a mele urme
dar vor răsări în turme
fire verzi de iarbă crudă
când zăpezi vor vrea să curgă

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se merită...

Se merită să părăseşti cărarea
Ce te conduce la dezastru
Să-ţi schimbi şi gândul şi umblarea
Ce-aduce-n viaţă doar ratarea
Şi să priveşti spre Ceru-albastru.

Se merită să dăruieşti iubirea
S-arăţi mereu un nobil caracter
Celor ce nu-şi cunosc menirea
Şi nici izvorul ce-aduce izbăvirea
Să scoţi din noapte sufletul stingher.

Se merită să răspândim Cuvântul
Ce ne deschide-o nouă viziune
El cu evlavie-nsoţeşte-avântul
Şi-ndeamnă omul să ţină legământul
Să-şi înţeleagă divina misiune.

Se merită să rezidim altarul
Făcut ruină de duhul cerbiciei
Atunci vom înclina spre Cer cântarul
Şi vom gusta din tot ce-aduce Harul
Vom pune preţ pe starea vredniciei.

Se merită să spunem de Hristos
La toţi cei ce ne ies în cale
De locu-acela sfânt şi luminos
Unde coroană va primi cel credincios
Unde nu-i loc pentru suspin şi jale.

Se merită să ne păstrăm credinţa
Cu zel să mergem spre răsplată
Să ne-avântăm spre Cer dorinţa
Apoi încununată va fi străduinţa
Că nu l-am renegat pe Rege niciodată.

poezie de George Cornici din Trăiri înmiresmate (septembrie 2005)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!