Adus de spate

bătrânul sprijină un toiag cu mâna
dreaptă strânsă să rupă lemnul
dat cu lac peste fibra sănătoasă
înclinat merge peste moarte
păşeşte calculat fără frică
se gândeşte să-i scrie o scrisoare
de amor şi inima-i bate necontrolat
fără medicamente îşi face de cap
închide ochii pentru un exerciţiu
de imaginaţie are parte din belşug
îşi spune că nimeni nu-i mai fericit
decât el şi poate îndura şi-un sărut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesia măruntă

ar fi să-i scriu julietei o scrisoare
să-i spun ceea ce romeo n-ar spune
din motive de lună plină şi lipsa
inimii de leu cu viaţa răscolită

i-aş scrie firesc cu stiloul chinezesc
pătruns adânc de tulpini de trandafiri
un scris de scriitor postmodernist
la modă înclinat spre tine, julieta

sau o să mă furişez la graniţa trupului
unde sângele frige noaptea târziu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor

amor amor amor a
mor cântă cris
tinarăduţă şi urcă
pe patul meu în patul meu
lascivă cris
tinarăduţă vede în ochii mei
ochii ei şi vreau să o se
duc şi mă întreabă dacă mi-aş dori
să o ating o întreb: vrei
să au
zi şoapte cris
tinarăduţă (?!) fierbinţi vrei
să amor amor amor a
mor în faţă la tele
vizor la mine în dormitor o noapte de
a
m
o
r
simţi cum bate inima
(?!) când săruţi vrei să fii
a mea am visat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut

a căzut pe eva mea grăbit
am prins-o între două grădini
suspendate în aşchii de vis
sărite dintr-o amintire peste viaţă
eram puţin fericit şi vedeam
fluturi mulţi cum năvălesc
pe deasupra în culori cerate

era firesc să-mi amintesc sărutul
dat fără iubire la marginea lumii
priveam în zare drumul prăfuit
păcatul venea adus de stoluri
lungi de corbi stacojii fără căinţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara aceasta în vase de lut

milioane de flori
se duc în fiecare an
pe lumea cealaltă a florilor
şi nimeni nu-şi face timp
să le plângă
poate nici măcar gândul
nu le încolţeşte în adâncul-înalt
timpul a fost arvunit
pentru dureri şi plăceri
pentru mici nefericiri de fel şi chip
celelalte sunt ale lumii, ale altora
iar "alţii-altele" sunt doar cuvinte
fără căldură fără durere
fără miros fără frică şi moarte –
simplu.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne inventăm aparenţele

Cred că arta
În toate formele sale
A apărut când singurătatea umană
S-a ciocnit de primele îndoieli
Încercând să-şi transforme rănile în speranţă
Să-i încălzească mâinile.

Poate că arta
Nu este nimic altceva
Decât un remediu pentru vid
Când umbra întunericului
Coboară peste noi
Când genunchii tremură fără să se îndoaie
Mâinile se caută fără să se unească
Ochii se înalţă, nu văd nimic
Şi ne este frică.

poezie de Camelia Opriţa din volumul Insomnii în alb-negru (2007)
Adăugat de Mircea Monu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ispravă

făcută a fost făcută nu de
mult nu cred că s-a gândit
a închis ochii fără să catadicsească
să-i mai deschidă vreodată
era
ultima lui aroganţă
să moară (?!) fără niciun motiv
ne întrebăm cum poate sta întins
el avea arsuri gastrice întotdeauna
şi nu stătea lat se sufoca cu acidul
era
ultima dată când visa la odihnă
sau nu mai visa în dispreţul său
în ochii lui nu se citeşte nimic
nu-i pasă de clopotul care bate
pentru el bate
nu este îngrijorat de lacrimi
păreri de rău sau cârcoteli
(?!) părea că râde de ultima farsă făcută
flăcările lumânărilor se aplecau în faţă
în spate, reveneau drepte
toţi spun că o fi vreun curent
o adiere le culcă în stânga
în dreapta în toate direcţiile
un spectacol de lumini şi umbre
în mica capelă toţi şi-au pierdut răb
darea cu părerea s-a terminat (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu a făcut vreodată o mare descoperire fără un exerciţiu de imaginaţie.

citat din George Henry Lewes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Acolo, în marginea pădurii
Stejarul falnic s-a-înălţat.
Ca o podoabă a naturii
Stătea de strajă peste sat.
De multă vreme străjuia
Peste satele din vale.
La umbra lui adăpostea
Multe turme de mioare.
Acum e trist şi supărat
Acolo-n margine de sat.
Când vântul îi face rană
Nimeni nu-l mai bagă-n seamă.
O furtună blestemată
I-a stricat coroana toată.
I-a frânt trunchiul fără milă.
Numai poate da hodină
Turmelor cu ciobănei
Şi ciopoarelor de miei.
De când era stejărel
Flăcăii veneau la el,
Şi cu fete, în nocturnă,
Se iubeau sub clar de lună.
Întristat, stă, se gândeşte
De ce lumea-l părăseşte.
De-ar mai fi stejar odată
Ar răcori lumea toată.
Mai falnic s-ar înălţa,
Vântoase ar înfrunta.
În zadar îşi plânge soarta.
Nimeni nu-i deschide poarta.
Nimeni nu-l mai îngrijeşte.
Viaţa lui se ofileşte.
În zadar priveşte-n vale,
Nimeni nu se-arată-n cale.
A rămas singur pe lume,
Fără frunze, fără turme.

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de genul feminin

plouă
femeile au ieşit curgătoare pe străzi
doamna cu anemone în lesă îşi picură sângele roşu giotto de catifea
nu
ea nu plânge
orgoliul o ţine dreaptă ca un corset
ea merge şi merge nu se opreşte
cu ochiul verde smarald înainte
cu tocul stiletto şi pasul înfrânt
peste piatra cubică
peste visul rotund
sub umbrela lila
înfrigurată
cu geanta strânsă la piept
imitaţie piele de şarpe
plină cu oglinzi deşarte
cu luna de fildeş înfiptă în sân
orologiul în gând
şi zâmbet inert

plouă
felinarele se aruncă în culori tremurate
conturul oraşului acuarelă se pierde uşor
umbrele curg peste marginea nopţii
plouă
femeile roşii se varsă în moarte

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul poet

Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Şi cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheaţă cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi trişti, dar de o blândeţe rară,
El citeşte cu glas dulce despre o frumoasă ţară.
Şi vocea lui răsună peste iarna grea,
Şi nimeni nu-l înţelege că lui îi este dor de ţara sa.
Toţi trec fără să-l ia în seamă
Dar el citeşte cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Şi vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajung la gura

humorului şi din asta voi face
o operă de artă care va dăinui
peste milenii vor şti de humor
şi voroneţ şi ochii lor se vor mira
o să păşesc cu gingăşie
să nu se piardă frumuseţile
voi păşi peste toamnă cu frunzele
galbene aruncate în cele patru zări
care vor acoperi pământul
ajung la gura humorului de peste tot
supravegheat de şoimii
cu viitorul în cioc se vor învârti
obosiţi de atâtea cârciumi
o să vă privesc în apa moldovei
chiar din altă lume fără patimi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi iubirea poate să ucidă

Chiar şi iubirea poate să ucidă,
Când se supune preţului de cost
Şi dovedeşte astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.

Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă şi rigidă,
Când e constrânsă viaţa să decidă
Între minuni şi pământescul rost.

Să tremuri fără somn şi-n aşteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Şi disperarea bântuie mai tare,

Fără să ştii nimic despre cel drag,
Dar să cunoşti cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două clipe şi-un sărut

În viteză spre un soare,
călătoresc fără să ştiu
şi sufletul şi inima mă doare,
când te supăr şi îţi fac rău.
Două clipe şi-un sărut;
Şi-un ocean de nimic
şi-o nebunie m-a făcut,
să-ţi scriu ceva urgent.
Pentru inima ta speranţă,
două clipe şi-un sărut
şi a ta aură frumoasă,
trupul gol ţi l-am văzut.
Tu eşti răspunsul, un flaut
şi momentul ce-a urmat
două clipe şi-un sărut
doar atât s-a întâmplat.
Tânjesc încă d-atunci,
sau poate doar mi s-a părut
cred că am mintea terci,
două clipe şi-un sărut.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii deschişi

închide pleoapa lumii
trage noaptea peste noi
să-i răsfoim prefaţa
lângă zâmbetul tău
viaţa rămâne cu ochii deschişi
piscuri fără anotimpuri
foşnet fără trup al cuvintelor

lângă ele rămânem copii şi după spectacol
mâine lumea va începe din alţi sori
cu o mână culege lumina
cealaltă prelungită în mângâieri
în loc de degete

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul de stele

Ochii mei visează poezii
de hiperbole mâna e gata
norule poţi să mă ţii
cât să-i strâng mâna lui tata

De hiperbole noaptea e gata
stele-s Doamne peste tot
semne dintr-o floare-mi face fata
c-o lumină să-i răspund mai pot

Stele-s Doamne peste tot
norule poţi să mă ţii
inima mea iată-i pe rod
ochii mei visează poezii

De hiperbole mâna e gata
şi aruncă stele cu lopata

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze. Face cu ochiul, dă din picioare, face semne cu degetele. În inima lui e vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă gâlceavă. Pentru aceasta fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi dintr-o dată şi fără leac.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemn la muncă cinstită şi la viaţă curată - 6:12-15
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variaţiuni ale lui Yin şi Yang

Mi se pare că ţi s-a umflat un obraz
şi ochiul îţi pare puţin mai mic,
jumătate din tine s-a umflat,
jumătatea egoistă,
atât de compătimită de partea stângă a corpului tău frumos.
Nu ai decât atâţia ani şi ţi se pare că numai tu ştii
că se circulă regulamentar pe partea dreaptă a trotuarului,
că se merge de mână pe trotuar
cu orice femeie care ştie că în partea stângă este inima,
dar nu ştie că sunt mai multe trotuare
şi că pe unele tu nu poţi merge decât singur,
nu poate merge decât dreapta corpului tău frumos,
egoistă şi minunată,
încât asta mă face să cred că a te descurca singur în lumea ta egoistă
a fost visul atâtor sute dintre predecesorii tăi,
pe vremea când mergeau cu ochii închişi.
Şi m-am gândit să pictez pe ochiul drept,
pe care odată îl ţineai închis,
voiam să îţi pictez o ramură de măslin pe pleoapa dreaptă
şi apoi să te las în pace,
mă săturasem să îţi sărut ochii şi mâinile doar la modul fictiv,
mă simţeam ca o parte stângă cu întreg corpul,
de la un capăt la celălalt
şi nu a fost nevoie decât ca tu să mă atingi pe creştet
ca să mă simt mică sau bolnavă, poate doar emoţionată,
mă simţeam întreagă lângă partea ta stângă şi partea ta dreaptă,
dar ştiam că doar una dintre ele mă ştie lângă tine.
Şi brusc nu am vrut să mai pictez ramura de măslin,
visam să fiu doar porumbelul ei,
cu ciocul în aripile dintre ramuri,
şi doar ideea de a ma simţi împăcată m-a făcut să plâng
atunci când tu erai cu ochii închişi
şi mă rugam să îi deschizi doar pentru mine,
fără să mă vezi, să îi deschizi şi să te simţi întreg când eu dispar,
fericită că lipsa mea a redat stângii tale dreapta care i se cuvine,
de care avea atâta nevoie.
Şi tu eşti acum pe de-a-ntregul o jumătate stângă imensă de cer,
mereu seninul l-am găsit în partea stângă a cerului,
cea albastră şi fără de obstacole.
Stau şi te privesc de la fereastră,
mi-am ascuns aripile în măslin
şi pacea mea este acum în admiraţia pentru reîntregirea ta sublimă
de ordinul stâng.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busola nu-i de vină

O parte a lumii nu lasă nici o scrisoare în urmă-i,
nu de altceva, fără nici o aluzie,
însă că ar citi-o cealaltă parte a lumii şi ar muri de ruşine,
nu-i decât o iluzie. De fapt, lumea nu mai citeşte nici o scrisoare.
Nu se mai poartă busolă în buzunare.
Scrisorile, lumea le aruncă. Nedesfăcute. Sau le ia cu ea
pe tărâmul drept, în buzunarul de la piept,
în locul busolei absolute,
să nu-i ierte bietului obiect,
nici de-i cu argint poleit, adevărul închipuit.
Cum să arăţi numai nordul?
De ce nu sudul, muşchiul uscat pe trunchiul bătrân,
sau galbenă iedera verde?
Nimic limpede nu se vede. De ce să descrii nordul,
te întrebi, limpede, după umbra unui băţ la amiază,
când ar părea totul mai simplu prin perifrază?

Nu nordul, nu întinderi de frig, nu pământul ud,
acum, soarele bate numai din sud. Asta e tot. O vastă reţea de fum,
de ironii, un fel de iederă atinsă de frig, pătată de scrum.

Nu m-am dezvaţat să mă dezbar de obiceiuri, de teorii - pentru unii, acre -, nici de a distinge nordul între simulacre.
Astăzi, în această veşnică iarnă, cum şi ce se mai poate distinge?
Niciun vis nu se poate atinge.
Asta e tot. Busola nu-i de vină, nici nordul însuşi, fără torţă în mână.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pick-upul merge

se-nvârte discul şi vocea
ne invită la dans
nu-i nimic sofisticat
tot un fel de învârteală
cu femeia în braţe prinzi
vântul în urechi în păr
capul vâjâie de surescitare
e tensiunea
creşte în trupul tău nevolnic
plesneşti de atâta excitaţie
îţi vine să-nchizi ochii
trupul ei cu forme pure
vorbeşte cu simţurile tale
scoase din ţâţâni
inima bate cu regularitatea
unui tren japonez de mare viteză
sosit în piaţa roşie
să vadă parada militară
se învârte discul de vinil
ca elicea unui elicopter
ce trece peste kremlin
şi aruncă confetti şi papelitos
peste ghiujul care dansează
vals îmbrăţişând vântul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sahara

Degeaba strigi
Domnule cu şapte covrigi.
Hulubăria e încuiată
pentru orice rimă, pentru orice fată.

Bate la cer
cu toiag de fier,
bate la pădure
cu armură de mure.
Poate acolo
o mai trăi Apolo.

La noi e tristeţe.
Au murit bietele precupeţe.
Caişii au îngenuncheat
peste marele hat
şi alungat cu resteul
a fugit curcubeul.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!