Ne inventăm aparențele
Cred că arta
În toate formele sale
A apărut când singurătatea umană
S-a ciocnit de primele îndoieli
Încercând să-și transforme rănile în speranță
Să-i încălzească mâinile.
Poate că arta
Nu este nimic altceva
Decât un remediu pentru vid
Când umbra întunericului
Coboară peste noi
Când genunchii tremură fără să se îndoaie
Mâinile se caută fără să se unească
Ochii se înalță, nu văd nimic
Și ne este frică.
poezie de Camelia Oprița din volumul Insomnii în alb-negru (2007)
Adăugat de Mircea Monu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Camelia Oprița. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.