Comoara aceasta în vase de lut
milioane de flori
se duc în fiecare an
pe lumea cealaltă a florilor
și nimeni nu-și face timp
să le plângă
poate nici măcar gândul
nu le încolțește în adâncul-înalt
timpul a fost arvunit
pentru dureri și plăceri
pentru mici nefericiri de fel și chip
celelalte sunt ale lumii, ale altora
iar "alții-altele" sunt doar cuvinte
fără căldură fără durere
fără miros fără frică și moarte
simplu.
poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre flori
- poezii despre durere
- poezii despre plăcere
- poezii despre plâns
- poezii despre nefericire
- poezii despre gânduri
- poezii despre frică
- poezii despre cuvinte
Citate similare

Doar eu am avut de trăit
de partea cealaltă n-a fost nimic
atât mă doare
scuturarea florilor de corcoduș
atât mă doare
sufletul păsării decapitate
cu trupul fără viață
cum și sufletul meu
ca o zi anunțată cu ploaie
doar eu am avut de trăit
de cealaltă parte n-a fost nimic
să doară într-atât încât
să-mi ceară înapoi tot zâmbetul florilor
de primăvară și pe mine însămi
așa simplu în cămașa de in
cu picioarele goale
cu părul rebel
fără nimic
cum sunt
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre zâmbet
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre păr
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
- poezii despre picioare

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?
Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.
Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existența lui Dumnezeu.
Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistența lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.
Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.
Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur și simplu.
Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înțelege cuvîntul "sunt"
Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
și literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
și patul lui, în care doarme.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre existență, poezii despre urechi, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre somn, poezii despre religie, poezii despre astronomie, poezii despre absurd sau poezii despre Dumnezeu

Lumea din mine o durere fără moarte
nu datorez nimănui nimic și
nici nu știu dacă
ziua de la capătul săptămânii
e duminică sau luni și că
ar fi existat fără Dumnezeu
știu însă că-n fiecare zi
prin mine
trec Dumnezeii altor lumi
în care
moartea este doar una și
se hrănește din sfârcuri de curcubeie
și câteodată cu resturi de durere
în tot acest timp
mă eliberez de puținul din mine
și alerg pe călcâiele goale înspre
biserica văruită în alb...
mi-e frică de-atâta liniște
în speranța că o voi revedea pe mama
și pentru că nu mai am timp
mă voi muta în dangătul din clopot
să nu vă îngrijorați
din mine va porni o altă zi
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sâni, poezii despre săptămâni, poezii despre mamă sau poezii despre creștinism
Fără nume, fără cuvinte, fără amic...
Tu nu ai luptat de frică să nu câștigi
ai preferat să te faci nevăzut
într-o lume în care poți să învingi
tu ai rămas cel mai tăcut...
Tu nu ai plâns de frică să pari slab
Căldura ta emană fulgi de iarnă,
În frigul pe care tu l-ai creat
Acum te văd, aluneci pe a mea palmă
Tu ai râs în hohote ținând o ea de mână
Tu, cel ce vrei să pari fericit fără nimic...
Sau poate ai... Acum poate ai totul
dar eu nu am nici măcar amic...
Tu nu ești cel ce ești,
Tu ești un fulg de om
azi topit în inima mea
Pentru că eu nu am știut să fiu așa ca tine
Pentru ca
Eu, nu am stiut sa am rabdare
poezie de Anna Panovici din Clipe
Adăugat de Anyella

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre tăcere, poezii despre prietenie, poezii despre inimă, poezii despre iarnă sau poezii despre fericire
Despre cuvinte mari, cuvinte și necuvinte
[clișee]
viața mea se scurge printre cuvinte ca un râu fără maluri, cu meandre, vârtejuri și-împotmoliri
iubire
e un cuvânt atât de mare încât puține inimi reușesc să-l cuprindă în întregime
și toate celelalte se mulțumesc cu surogate, coji, firimituri
convinse că au cucerit Everestul
moarte
teamă, spaimă, furie, frică, nimeni nu poate să o ignore și puțini sunt cei ce o iubesc cu adevărat
dar iubirea adevărată nu înseamnă să i te oferi plin de ignoranță și așteptări
adevărata iubire înseamnă înțelegere și este de o profunzime incalculabilă
cuvânt
ajuns bătaia de joc a celor mai mulți, cuvântul ca adevăr suprem nu ține cont de lașitate și prostie
el iubește fără să aștepte răspuns, el oferă fără să aștepte vreo plată și privește totul cu pace
pentru că nimeni nu îi cunoaște începuturile maiestuoase dar dureroase în același timp
tăcere
tăcerea e o bijuterie. tăcerea e o avuție imensă. tăcerea e tot ce mai poți spera să te salveze
înțeleptul te servește cu tăceri măsurate, necugetatul te acoperă cu șuvoiul neroziilor
tăcerea nu este spațiul dintre două cuvinte, tăcerea este spațiul dintre două cunoașteri
tu ești mintea mea, eu sunt mintea ta și spațiul e doar un simplu cuvânt ce ne desparte
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre adevăr, poezii despre înțelepciune, poezii despre început sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Moara lui Mărchidan
ai vrut să mă vezi,
pierzând pentru asta zile, săptămâni și ani,
ai urcat și ai coborât și ai coborât,
hainele tale hrană ploilor și fulgerelor
și drumurilor găunoase,
inima ai lăsat-o durerilor,
peșteră de lei și de tâlhari,
ai zdrobit corăbii de stâncile-așteptării
n-ai vrut să-ți astupi urechile, n-ai vrut,
deși nu te-ai legat de catarg
(acum hienele mării se bucură
văzându-ți alergarea).
ai vrut să mă vezi
ca să pui în mișcare o moară uriașă
ascunsă, nevăzută, zdrobitoare
unde grâul nădejdilor
trebuia să devină făina bucuriei.
ai vrut să mă vezi
și ce-ai gândit că vei afla:
timp nou fără de timp? dimineți albe?
ființe de cristal? cascade de sori?
primăveri fără sfârșit?
chipuri uitate de moarte?
Ai găsit o moară
unde grâul păcii,
al nădejdilor și așteptărilor trădate,
grâul micilor și marilor căderi,
al întâmplărilor neîntâmplate,
grâul inimilor înfiate de cuvinte și dureri
e măcinat fără oprire
fără oprire fără oprire
la moara ce se zbate-n piept.
vei putea să-mparți cu mine
această iute, dulce, grea, pietroasă,
îngerească pâine?
poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre bucurie, poezii despre îngeri, poezii despre zile sau poezii despre uitare

Inscripția de pe nume
când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croșeta șosete pentru un drum lung
unde visele își au timpul lor
poate nu o să mă înțelegeți
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp și o durere
fără de care
nu ai fi existat nici tu nici eu
și nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor
în rest aceeași imagine plictisită
o cruce de lemn o lumânare stinsă
și o urmă de lacrimă...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre lumânări, poezii despre lemn sau poezii despre imagine
Salata fără tomate
Salata fără de tomate ‒
Coroană fără nestemate,
E ca mâncarea fără sos,
Ca frutul fad, deloc gustos,
Ca munții fără de brădet,
Pădurea fără păsăret,
Ca nunta fără lăutari,
Ca SUA fără de dolari,
Un curcubeu fără culori,
Ca primăvara fără flori,
Ca florile fără miros,
Ca lucrul ce-i făcut pe dos.
poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (1 iunie 2021)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre nuntă, poezii despre mâncare, poezii despre munți, poezii despre dolari, poezii despre curcubeu sau poezii despre culori
Fără
Fără Dumnezeu și soare nu ai exista.
Fără apă nu ai exista.
Fără păduri nu ai exista.
Fără albine nu ai exista.
Fără hrană nu ai exista.
Fără animale nu ai exista.
Fără flori nu ai exista.
Fără culori nu ai exista.
Fără muzică nu ai exista.
Fără sunet nu ai exista.
Fără lumină nu ai exista.
Fără propriul corp nu ai exista.
Fără spiritualitate nu ai exista.
Fără forme de relief nu ai exista.
Fără plâns și râs nu ai exista.
Fără natură nu ai exista.
Fără sentiment nu ai exista.
Fără foc nu ai exista.
Fără aer nu ai exista.
Fără univers nu ai exista.
Fără armonie nu ai exista.
Fără întelepciune nu ai exista.
Fără simțuri nu ai exista.
Fără smerenie nu ai exista.
Fără geometrie nu ai exista.
Fără suflet nu ai exista.
Fără pământ nu ai exista.
Fără gând nu ai exista.
Fără iarbă nu ai exista.
poezie de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Fără...
Adăugat de cinepa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre sunet, poezii despre spiritualitate, poezii despre smerenie sau poezii despre simțuri
* * * (Fără cuvinte mă simt fără cuvinte)
Fără cuvinte mă simt fără cuvinte
Copil să fii și ele-ți vin
Copil am fost
Copil aș fi
Dar n-am cuvinte
Deci nu sunt
Cu cât crin vorba
Ma mangaia și ma-mbata cu fragranța-i
Candva puteam să simt
Nările-mi mi le lăsam inundate în petale
Între iarbă și frunze
Intre pietre și stele mâna mea tremură
Nu pot să dau pietrelor glas
Nici stelelor cântec
Surzenia mea strigă dar nimeni n-o aude
poezie de Mihaela Cătană (noiembrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre mâini, poezii despre muzică, poezii despre frunze, poezii despre crini sau poezii despre copilărie
Știți voi oare că omenirea mai poate trăi fără știință, fără pâine numai fără frumusețe nu poate, pentru că atunci nici n-ar mai avea ce face omul pe lumea aceasta! Însăși știința nu va putea dăinui un singur minut fără frumusețe!
Stepan Trofimovici în Demonii
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință, citate despre viață, citate despre timp, citate despre pâine, citate despre minute sau citate despre frumusețe
Gândul și iadul sau Scaraoski sunt una. Gândim pentru că ne e frică de Viața incomensurabilă, infinită și fără formă pe care toți o suntem. NU PENTRU CĂ SUNTEM NOI DEȘTEPȚI! A GÂNDI ÎNSEAMNĂ A SUFERI - fără nici o excepție!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre inteligență, citate despre iad, citate despre gânduri sau citate despre frică
Carpe diem
Înghit bucăți mari de viață,
Fară să mestec, fără a digera,
Fericirea vine mâncând.
Lacrimi amestecate cu tăcere, singurătate
Și bucăți mici de iubire prin aluatul compact
Se strecoară cu gust însorit de limonadă
Muzica și efectele sale.
Printre dureri cotidiene.
Îmi amintesc în fiecare zi să număr petele de lumină
și diferitele mirosuri ale albastrului de Voroneț.
Îmi amintesc că lumea e făcută din protoni și neutroni
Lucruri insignifiante ne țin cu suflare.
Fericire are gust amărui și printre lucrurile mici
fel ca pe Calea infinită, lactee
Înfulec viața fără zahăr și aditivi.
Fără să presar deasupra cuvinte frumoase sau busuioc
Sărbătorile nu sunt pentru post ci pentru
oferte de iubit neîntemeiate.
Sărbătoresc cu exces de libertate
Sărbătoresc în culori
zilele sunt un dar dureros
poezie de Codruța Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători sau poezii despre zahăr
Când timpul își va pierde orele și clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se șfârșește; fără speranțe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniți, pe o cărare goală, fără naștere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi și fără zori în acel vid.
Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre voce, citate despre visare, citate despre sunet, citate despre ore, citate despre noapte sau citate despre naștere

Fără
Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viața-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!
Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poți zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viața ta-i hai-hui!
Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ți tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!
Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis și forță, viața-ți joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreție, nu e nici penibil!
Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârșit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre întuneric, poezii despre viitor sau poezii despre versuri
Fără noi
întâmplări neștiute cresc
în subsolul lumii,
spirite umplu corpurile
deja prea pline,
trec prin noi ca tăișul
prin unt în zilele calde,
se întorc ca un cancer
pentru a o lua de la capăt
cu fiecare nou-născut
trăirile sunt aceleași,
noi suntem alții,
din ce în ce mai numeroși,
rupți în șabloane
ne împerechem cu frică,
fără să înmulțim dragostea
și liniștea și înțelegerea,
pe care le simțim în absență,
așa cum sunt fără noi
poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre corp sau poezii despre bebeluși
Cântec pentru Eros
fără iubire viața nu ar avea rost
fără iubire florile nu ar avea parfum
minune trăită și-n petreceri și-n post
printre slendori și-a croit sublim drum
fără iubire timpul ar fi rai pustiit
ca un deșert vast cu dune de nisip
pe continentul dragostei am poposit
mii de amintiri am strâns în fel și chip
fără iubire lumea ar fi mai odioasă
ca un lac nămolos cu grețos miros
poeți cinstesc iubirea cu slovă valoroasă
e semeață ca un munte sub cer glorios
fără iubire lumea n-ar fi armonioasă
ea este miracolul mândrului zeu Eros
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre nisip sau poezii despre mândrie

Între ziduri
m-am simțit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte așternute pe ochii minții, tot timpul
unele au fost și încă mai sunt, ascuțite.
țipă
înțeapă inima și sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopții
oamenii au transformat lumea
în fără
vreau liniștea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără țipete și urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre noapte
Înțelegere
Las lumea să disprețuiască
Ascunsa taină dintre noi
Prejudecata omenească
Arunce-n cale-ți cu noroi
În fața idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cerșesc,
La fel cu tine gândul nu mi-i
Nici să iubesc nici să urăsc
M-afund fără sa caut rostul
În chefuri nici voios nici trist
Vorbesc cu prostul, cu neprostul,
Dar pentru sufletu-mi exist
În larma lumii ne-ntâlnirăm
O zi ca orice altă zi
Fără de bucurii iubirăm
Fără tristeți ne-om despărți
Și prețuim în viața toată
Doar oamenii, atâta tot,
Nu ne-om minți noi niciodată
Nici alții-a ne minți nu pot.
poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre vorbire, poezii despre prostie, poezii despre prejudecăți sau poezii despre minciună

Oare, de ce?
în fiecare zi există o altă zi
și-n fiecare din noi
există o zi
în care se moare
nimeni și nimic
nu o poate ocoli
nici oamenii fără gânduri
nici însuși Dumnezeu
e un spațiu rezervat și nu insist
traversez singurătăți și învăț
cum se moare
în înțelesul meu
un răsărit fără margini
și fără intersecții
oare de ce se moare fără ca timpul
să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre spațiu și timp, poezii despre singurătate, poezii despre moarte sau poezii despre cunoaștere