Însemnări din trecut

Naufragiată undeva şi împotmolită
aici, pe-un balansoar cenuşiu-albastru
şi după ce m-am deprins oarecum
deosebirilor de presiune

Stau şi privesc la
ceea ce-n revărsatul zorilor
căzu în năvod: solii
dintr-un mai aspru tărâm.

Mă legănam în ziua cenuşiu-albastră
pe când sub mine
vietăţile celor mai adânci genuni
ale oceanului înoată
departe sub însăşi amintirea
soarelui şi lunii aducătoare de maree:

unele dintr-însele plăpânde, altele
rele cu acele toate-mplătoşate
în pielea aceea blindată al cărui nume
e-un grai; camuflat
de reci lumini, semnale minunate,
care-nşeală prada ori fulgeră
reţele de-nştiinţări
transmise prin măruntaiele-adânci
ale mării doar de la unul la altul.

Câştigat-am ochi şi plămâni, sau libertatea
să deosebesc dimineaţa de noapte
să respir.
Pierdut-am
o electrică-nţelepciune
prin subţiraticul aer hoinar?

Spălate pe mal cuvintele zac
terminate, sfâşiate de călătoria
în sus către suprafaţa
cenuşiu-albastră, schimbătoare:
înţelesurile odinioară vii
şi fosforescente
se şterg şi pier acum
în mâinile mele

Încerc dar nu pot desluşi.

poezie de Margaret Atwood
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsatul zorilor

Privesc nemărginita zare,
unde cerul...
se contopeşte cu infinitul
liniştea mă strigă
împletind gânduri cu şoaptele vântului
sub lumina ochilor adânci
mă îmbată răcoarea nopţii
mii de fluturi multicolori
poposesc pe patul de flori
cufundat în visare
respir parfumul îmbătător
ce îmbracă timpul
în veşminte argintii
uneori, simt ape vii din adâncuri
şi iubiri ascunse în suflete de ghiaţă
rămân cuvintele dintr-un vers
ce închid pleoapele grele
căutând fericirea
în revărsatul zorilor.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea dimineaţa

Permiteţi-mi să mă opresc aici.
Permiteţi-mi să privesc o vreme peisajul.
Albastrul strălucitor al mării dimineaţa, cerul fără nici un nor,
plaja aurie; toate încântătoare,
toate scăldate-n lumină.

Permiteţi-mi să stau aici.
Permiteţi-mi să pretind că văd toate aceste lucruri
(adevărul este că, pentru un minut, când m-am oprit, le-am văzut)
şi nu obişnuitele mele vise zilnice,
amintirile mele, acele imagini de plăcere senzuală.

poezie de C.P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea lumii...

La marginea mării, la marginea lumii
La marginea viselor mele
Se scălda femeia în razele lunii
Împroaşcă zburdalnic cu liniştea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniştea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Şopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu şoaptele mele rebele...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de toamnă

O vară trece în zadar,
Veni-vor zilele mai rele
Şi totul pare-a fi contrar
................. voinţei mele.
...
În părul meu, de-acum mai rar
În care nu mai sunt inele,
Apar sclipirile de var
.................... prin firicele.
.....
Pe malul mării de cleştar,
Printre nisip şi pietricele,
Adie aspru, vânt hoinar,
.............. strivind castele.
.....
Se taie codrii de stejar
Şi-n locul lor apar şosele
Iar dealurile iar şi iar,
................... sunt golicele.
.......
Privind pe-un cer de nori murdar,
Plecând un stol de rândunele,
O să simţim ceva bizar
...................... şi dor de ele.
.......
Mă uit acum, c-un gust amar,
Prin veştedele floricele
Şi totul pare-a fi contrar
................. voinţei mele.

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Iubito
viaţa şi bătaia aripilor mele
ţin doar o clipă.
Nu vezi
pe pielea mea
strălucirea primei deschideri?
Nu auzi
în fibrele mele
mii şi mii de aripi ale unor mici ciocârlii
pe care de-abia le-a atins
prima rază
a zorilor?
Cât sunt de tânăr.
Cât sunt de tânăr
la adăpostul pleoapelor tale.
Muşchiul de pământ
de pe bătrânele izvoare
ce îşi adună lacrimile de argint
în oglinzile albastre ale cerului
doarme îndărătul ochilor mei
care te privesc.
Nicio ruptură.
Amintirea despărţirilor
nu îmi zbârceşte mâinile
pe care zorii le-au prins în căuşul mâinilor tale.
Pe buzele tale gust
verdeaţa de la ţară
şi legendele mării.
Căldura trupului tău
mă îmbracă în veşmântul soarelui.
Pecetluieşte răsăritul
din fereşti.
Cugetările şi stihurile
se prelungesc în noapte
iar din patul nostru noi
de-abia le auzim glasurile
ca nişte sporovăieli de beţivi
care îi vorbesc propriei umbre
şi lunii nevolnice.
Lumina din părul tău de prinţesă
acoperă umerii nopţii.
Aştrii se cufundă
în adâncurile ochilor tăi
şi noi înflorim
încrezători şi frumoşi
asemenea creaturilor
în prima zi a Domnului
când nu întrebaseră şi nu se minunau de nimic.

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi realitate

încerc acum să reconstitui
între mine şi realitate
fereastra prin care
o să privesc depărtarea, -
ea însăşi o fereastră
a sunetelor spre nesfârşit.

ştiu,
poate că e doar o iluzie ce se termină aici
ca respiraţia în camera cu multe oglinzi...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor

Lacrimile mele curg dintr-un izvor
ascuns adânc în nemişcarea ta.
Ele se rostogolesc, nu se numără,
nu se privesc unele pe altele.

Desculţe şi oarbe se ciocnesc între ele,
dar, uneori, încremenesc
iscând un luminiş: când tu apari
şi vii spre mine surâzând prin lacrimi.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir aidoma poeziei

m-am cocoţat pe un cuvânt
am urcat mai departe pe un vers
m-am agăţat de o rimă
şi mi-am făcut curaj către o poezie
am cules-o
am potrivit-o în suflet
am aşezat-o bine în minte
şi-am alunecat împreună
pe-un tobogan de speranţe
până s-ajung jos
am ameţit
rotocoale de stihuri mi-au bântuit mintea
m-am răsucit de pe o strofă pe alta
şi m-am trezit pe un pat de cuvinte
pansată cu rime
am aflat că nu mă lovisem eu
ci poezia din mine
îmi alunecase din minte
sfărâmându-se în mii şi mii de poezii
acum mă cocoţ pe mii de cuvinte
urc mai departe pe mii de versuri
mă agăţ de mii de rime
şi simt că respir
aidoma poeziei din mine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii din cer

Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Poezia este acel gând al meu
Care m-a parasit
Ca sa locuiasca în cuvinte.
Alte gânduri se desprind de mine
Si se ascund în culori.
Pe altele nu pot decât
Sa le las chiar eu libere,
Sa alerge prin paduri
Sau pe pajisti cu flori.
Unele gânduri sunt
Atât de legate de cifre
Ca numai între cifre se simt bine
Si au sens doar înghesuite
Intre hârtii, în dosarul cu sine.
Am si o multime de gânduri
Care se nasc si ramân în carti,
Se încolacesc pe gândurile autorilor
Si stau cuminti între coperti,
Reîntâlnindu-ne doar când le rasfoiesc
Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Le fortez defilarea chiar si celor
Care pot locui doar în mine,
Unele au propria lor stralucire
Si sunt înconjurate de aripi stravezii-
Efemeride ce se-aprind haotic
Si se topesc cât ai clipi,
Fara sa adauge o noua lumina,
Fara sa tulbure, fara sa aibe vreo vina.
Altele însa înnegresc cerul,
Stol de pasari în zig-zag, sfâsietoare,
Dar atât de ale mele si ele
Incât, daca nu l-as întelege, l-as urî
Pe vânatorul din mine
Care le curma zborul, de rusine.

Stau cu ochii la cer,
Incrâncenata în efortul
De a-mi privi gândurile,
Golita de gânduri înafara de unul,
Acela de a-mi privi gândurile: toate, toate.
Si încet, ochii mi se muta în cer
Iar de acolo, de sus,
Nu mai zaresc nimic decât o fila,
Desprinsa de vânt dintr-o carte:
Jumatate imaculata,
Scrijelita de gânduri-cuvinte cealalata jumatate.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

stau şi ascult nemişcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă şi plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai ştie, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai ţipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
şi ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă şi plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ieri am auzit că şi el ne-a părăsit;
Azi dimineaţă mi-au spus că a murit cutare.
Mai mult de trei sferturi dintre prieteni şi cunoştinţe
Au suferit o schimbare, trecând în Ţinutul Duhurilor.

Pe cei care-au plecat nu-i voi mai revedea niciodată;
Ei, din păcate, sunt descompuşi pentru totdeauna şi pierduţi.
Cei rămaşi – unde-s acum?
Împrăştiaţi – o mie de mile între ei.

Cei pe care i-am cunoscut şi iubit în viaţa mea,
Pe degetele unei mâini – câţi mai pot număra?
Doar pe guvernatorii provinciilor T'ung, Kuo, Li şi Fēng,
Doar patru.

Tânjind unul după altul, am albit cu toţii.
Ne-am rostogolit prin lumea trecătoare ca un val de maree.
Ce păcat că festinurile şi glumele zilelor de demult
Au dispărut, devenind amintiri,
Iar noi am ajuns ceea ce suntem acum!

Când ne vom întâlni iarăşi şi vom bea un pocal de vin
Şi, râzând, ne vom privi ochi în ochi?

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncuri

Mă privesc doi ochi cu ură,
Din adâncurile reci
Si incearcă să m-atragă,
Captiv lor sa fiu pe veci.

Din adâncuri din morminte,
Duhuri sfioase apar
Umbre, cu forme de oameni,
Cu ochi roşii ca de jar.

Din adâncuri reci de ape,
Sau din peşteri din pustie
Din subsoluri părăsite,
Tu, mi te arăţi doar mie.

Iar prin locuri neumblate
Prin oraşe părăsite
Peste morminte uitate
Iţi faci prezenţa prin ispite.

Acesta poate fi un vis,
Sau rânduri dintr-un acatist
Scrise pe foi din aur pur,
Citite de-un satanist.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipoteşti

Ce noapte albastră pe lac
Cu luna privind în oglindă,
Cu păsări ce-n noapte nu tac....
La mijloc de codru se-ntindă.

Nuferii râd către stele
Şi-n mijlocul lor stă de mult,
Nemuritor şi mai mândrul ca ele,
Luceafărul mândru, tăcut.

Veseli flăcăii râzând
Pe lac, printre nuferi, înoată
Spre insulă merg chiuind
Şi par că rotesc lumea toată.

Doar florile-albastre mai stau
De martori la chiot şi sfadă,
Doar ele putere mai au
Aşa feerie să vadă.

...............................

Se-aud paşi târzii către lac
Prin codrul cu păsări ce zbor,
Sub rânduri de tei, toate tac....
Se-aud numai triluri şi doine de dor.

poezie de Ionel Ivaşcu (8 septembrie 2005)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul

lumina a îngheţat demult
aici, pe acest pământ
soarele s-a frânt şi a plâns
eu stau tăcut
mă încurc în nimic
de spus, de zis, ce să mai zic
privesc oraşul ce arde sub cenuşă
flăcări în mine, clădiri în ruine
pe străzi amputate, doar umbre fumegânde
pe câmpuri doar lanuri de cucută
nimeni nu mai locuieşte aici
au plecat să trăiască dincolo
pe alt tărâm, sub lespezi reci

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cursă nedreaptă

Diferenţele dintre noi par a fi atât de evidente, doar pentru că ne limităm la a percepe doar câteva elemente: potenţă financiară, popularitate, aspect fizic. Atât timp cât vom folosi aceste elemente drept repere în cursa pentru ‘viaţa ideală', vor exista învingători şi învinşi. O cursă nedreaptă, în care marea majoritate a concurenţilor pleacă deja cu minim un handicap.

Furaţi de ritmul mereu alert al acestei curse nebune după ‘succes', pierdem din vedere un lucru esenţial: faptul că viaţa se întâmplă acum.

Poate ai auzit deja despre ‘Conştiinţă', ‘Sine' şi multe alte nume ce au fost date acestei părţi fundamentale din noi. Dar ce legătură are asta cu momentul prezent, şi de ce este promovat ca fiind cel mai important lucru de către cei ce au servit de-a lungul vremii drept învăţători?

Motivul este surprinzător de simplu, putând să-l intuieşti de unul singur dacă pui pauză alergăturii pentru câteva secunde. O poţi face chiar acum, parcurgând aceste rânduri - ascultă foşnetul din jur, mulţimea de sunete ce se îmbină surprinzător de armonios, având în vedere cât sunt de diferite; priveşte cât de multe culori împodobesc ceea ce tu numeşti ‘realitate', unele reci, altele calde, unele pronunţate, altele fade, pierzându-se unele-n altele, pentru a da naştere unui tablou nepreţuit, al cărui autor nu poate fi numit; simte cum aerul îţi mângâie nările cu o atingere ca de caşmir, insuflând viaţă plămânilor şi astfel animându-ţi corpul.

Acum revino aici, la tine.

Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce parcurge aceste rânduri, s-a născut, şi va muri?
Poţi spune oare tu, cu siguranţă, că cel ce îşi reflectă chipul în râul cu apă clară al acestor cuvinte, e condamnat la judecată?

Şi în final, priveşte-l pe acesta direct în faţă.

Oare pe chipul său, nu se-mpletesc aceleaşi culori ca cele pe care le-ai privit şi mai devreme?
Oare în corpul său, nu se joacă aceleaşi sunete pe care le-ai ascultat şi mai devreme?
Oare acei curenţi uşori de aer pe care i-ai simţit, pun vreo condiţie? Nu se dăruiesc ei oare, oricui are nevoie, indiferent de nume, limbă sau trecut? Şi dacă ei fac asta, tu de ce nu le-ai urma exemplul?

Vezi tu, prieten drag, alergătura aceea nebună, ce acum pare a fi departe, de parc-ar fi pe Lună, e doar imaginaţie - propria noastră creaţie. Ea nu există aici, unde nu ne putem întrece, pentru că paşii noştri merg la unison; unde nu putem ţipa mai tare unii decât alţii, pentru că împărtăşim cu toţii acelaşi glas; şi unde, nu mai există învingători şi învinşi, ci doar obiective îndeplinite, sau încă nu.

Privită prin ochii unui înţelept, lumea întreagă e harta unui joc, o aventură misterioasă ce nu se sfârşeşte niciodată; un instrument atât de dulce încât muzica lui s-a-ndrăgostit de sine însăşi.

Acel înţelept eşti tu, atunci când nu te mai gândeşti la tine.
Acel înţelept sunt eu, atunci când nu mă gândesc la mine.
Acei înţelepţi suntem noi, atunci când dăm laoparte ce ne separă, şi ne iubim până târziu în seară, până când unul de celălalt, nu ne mai putem deosebi.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sincerităţii

Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
şi tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, şoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele îşi va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
şi cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naşte în altă piatră
găsesc cuvintele şi ţi le şoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!