Căderea frunzelor [The falling of the leaves]

Se lasă toamna pe frunzele ce ne iubesc
Şi peste şoarecii din orzul adunat;
Deasupra noastră-n frasin frunzele pălesc,
La fel şi tufa unui frag înrourat.

E ceasul când iubirea pâlpâie şi moare,
Iar sufletul ni-i ostenit şi abătut;
Hai să ne despărţim c-un plâns şi-o sărutare
Căci anotimpul pasiunii a trecut.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful lui W.B. Yeats

Aruncă un ochi rece
Peste viaţă, peste moarte.
Călăreţ, treci mai departe.

epitaf de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când suntem tineri, dorim să încercăm poteci nemaiumblate, dar dăm de vechiul drum, iubind, ceea ce duce către ceasul când spunem: bun rămas, noroc, timp şi schimbare.

citat clasic din William Butler Yeats
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea povară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum c-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
ţinându-mă aproape, tremurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
c-un ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti, de-aproape, răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor roze

Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş,
Mă plimb abătut şi stingher,
Pe străzi, în pustiul oraş.

Să-ntorc timpul ce ni-i vrăjmaş,
Eu încă, din suflet, mai sper,
Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş.

Nici frunzele n-au un reper,
Iar vântul, vremelnic ostaş,
Şi timpul, perfid temnicer,
Le-alungă-n al iernii sălaş,
Când rozele veştede pier.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ţi-aş da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa şi pe umerii tăi goi.

Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.

Iubito, vine toamna peste văi
Cu paşi târşiţi, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Şi rătăcesc pe neumblate căi!

Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi şi vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.

Iubito, vine toamna peste munţi
Şi se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Şi să arunce înainte punţi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

educaţie

Educaţia nu este umplerea unei găleţi, ci aprinderea unui foc.

definiţie clasică de William Butler Yeats
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul

O fată s-arătat cu roşii buze, triste:
Icoana-acestei lumi în lacrimi, la aman,
Ulise blestemat în ceasul de răstrişte –
Şi mândră ca Priam, ucis cu-ntregul clan.

poezie clasică de William Butler Yeats din Amărăciunea dragostei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece "Toamna" peste noi
Zvârlind "frunzele"-n noroi
Şi ne lasă, după "soi":
Mai "bogaţi", "uscaţi" sau "goi".

Ioan Hapca în Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Milica Jerer
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

Inimă uzată în timp trecut,
Retrage-te din bine şi din rău,
Râzi, inimă, în amurgul tău
Şi-oftează-apoi, şi te visează lut.

poezie clasică de William Butler Yeats din Vântul printre trestii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcări

E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
şi timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.

Şi frunzele cândva de verde
pline de viaţă au mai fost,
acum e toamna şi se vede
pe unde umblu fără rost.

Cu mâinile în buzunare
şi cu paltonul încheiat,
privesc un cer şi o cărare
pe care des le-am mai umblat.

Sus este luna, jos pământul
şi între ele sunt doar eu,
mai e o linişte şi vântul
şi paşii mei şi Dumnezeu.

Mă-nchin la cerul plin cu stele
şi mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o şi văzut.

E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
şi limbile nu au răbdare
şi mă lovesc şi-s abătut.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei fi bătrână

Când vei fi bătrână, cu păr alb şi somnoroase pleoape,
Şi vei picoti pe lângă foc, ia-n mână-această carte
Şi citeşte-o-încet, şi visează la umbrele catifelate
Pe care le-au avut cândva ochii tăi, şi la adâncile lor ape.

Mulţi te-au îndrăgit în momentele-ţi de graţie fermecătoare
Şi ţi-au iubit frumuseţea c-o dragoste sinceră sau prefăcută,
Dar numai unul ţi-a iubit sufletul rătăcitor în goana lui de ciută
Şi-a iubit şi tristeţile-acelui chip şi fiecare-a lui nouă-înfăţişare.

Şi-aplecată peste jarul din care,-arar, răsar flăcări mici, rebele,
Murmură, tristuţă, cuvinte despre Dragostea care-a zburat
Şi care-a trecut dincolo de muntele din toţii munţii mai înalt,
Şi şi-a ascuns faţa-n mijlocul unei mulţimi de stele.

* Poem scris în tinereţe de Yeats pentru Maude Gonne.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

Uneori cred că e bine să taci
şi să asculţi frunzele căzând.
Sunt singurele zgomote
Pe care le face toamna.
Pipaind pamântul cu degete ostenite.
De mult soare
de multă floare,
de multă iubire.
Vara a trecut aşa ca viaţa unui vagabond.
încercând să spele un prăpăd
Cu lacrimile altui prăpăd.
Uneori mi-e teamă
să nu trezesc amintirile,
care mă vor devora
sfâşiindu-mi sufletul,
încărcat de toamne
şi de veri fierbinti.
Doar degetele mele
Precum frunzele toamnelor
Pipăie pământul pârjolit de dragoste.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ura intelectuală este cea mai rea.

citat clasic din William Butler Yeats
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă

Cad frunzele, într-o perdea gălbuie.
De pe terasă vrut-am să privesc,
Prin zborul lor, statura ta, dar nu e;
Doar muntele departe îl zăresc...
Sunt singură şi dorul tău mă cheamă...
Cad frunzele, şi eu oftez prelung.
Nici nourii la tine nu ajung,
Căci toţi, deasupra mării, se destramă...

poezie de Li Tai Pe
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

Nu există speranţă, nici frică
În animalul care moare;
Omul sfârşeşte, la o adică,
Într-o nădejde temătoare.
El a murit de mii de ori
Şi pururi a renăscut din propriul praf;
Unui om bărbăţia-i măsori
Când înfruntând tâlhari setoşi de sânge, jaf,
Nu ia în seama viaţa-i trecătoare,
Nu se gândeşte la ziua de mâine şi nici la ţintirim;
El se-îndreptă spre moarte ca albinele spre-o floare –
Omul a inventat moartea, aşa cum azi o ştim.

poezie celebră de William Butler Yeats din Scară în Spirale (1933), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!