Gânduri de toamnă

Cad frunzele, într-o perdea gălbuie.
De pe terasă vrut-am să privesc,
Prin zborul lor, statura ta, dar nu e;
Doar muntele departe îl zăresc...
Sunt singură şi dorul tău mă cheamă...
Cad frunzele, şi eu oftez prelung.
Nici nourii la tine nu ajung,
Căci toţi, deasupra mării, se destramă...

poezie de Li Tai Pe
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ţărm

O pasăre gri singuratică
Îndepărtându-se-n zbor, micşorându-se la orizont,
Singură în umbrele, în grandoarea şi-n vâltoarea
Nopţii şi-a mării,
A stelelor şi-a furtunilor.

Departe, planează şi se clatină deasupra întunericului,
Departe, se leagănă şi înfruntă bezna de-afară,
Departe, în vânt, în ploaie şi-n necuprins,
Departe, în groapa acestei imense lumi negre,
Unde se înfruntă negurile, guvernează cerul, răsuflă marea,
Unde ceaţa-i iubire şi zborul extaz,
Gloria şansei şi pericolul morţii
Sunt tovarăşii aripilor ei încântate şi înfrigurate.

Departe, în adâncul lumii imense şi întunecate,
Dincolo de lungile frontiere unde, odată ajunse,
Spuma şi deriva valurilor răzvrătite dispar,
Deasupra mareelor care se-avântă şi se retrag, şi se destramă.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi vii?...

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa

Ne privim în oglinzi cu argintul căzut
doar în ele ne recunoaştem,
o singură şansă iubito-am avut,
dar am pierdut-o când a fost să ne naştem

când a început calendarul să rupă frunzele
frunzele prin vieţile noastre
un zid de timp mereu se surpă
între legea morală şi astre

ne privim în oglinzi cu argintul căzut,
sunt doar ferestre interioare,
o singură şansă iubito-am avut,
dar am pierdut-o din eroare.

poezie de Mihai Duţescu din Samuraiul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe masă arde o lumânare,
Liniştea-i asurzitoare...
Cafeaua mi s-a răcit de mult,
Eu cuget la ce-am fost o dată,
Si la ceea ce azi sunt,
Si oftez adânc, oftez prelung,
Căci viaţa este un moft prea scump,
Si trece ca un vis de vară.

Valeria Mahok (3 septembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o singură fereastră privesc doi. Unul a văzut ploaia şi noroiul. Altul – frunzele verzi, primăvara şi cerul senin.

citat clasic din Omar Khayyam
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile şi frunzele

de ziua lor
canalele sunt pline
cu ei -
doar trag din pungă
cum şi măturătorii
pe alei
azi florile şi frunzele de vară
într-o grămadă nomadă
nomadă de umbră

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele verde

Mă întrebi de ce locuiesc pe muntele verde;
Zâmbesc şi nu răspund, pentru că inima mea este lipsită de griji.
Aşa cum frunzele de piersic curg în avalul râului şi sunt duse nu se ştie unde,
Eu trăiesc într-o lume aparte – care nu se află întru totul printre oameni.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele mi se părea departe

Când lumea s-a făcut că nu mă vede
n-am vorbit-o de rău,
dar nici nu m-am bucurat,
eram în singurătatea mea stăpân pe voinţă
şi urcam treaptă cu treaptă prin viaţă.

Îmi măsuram efortul cu greutăţi în creştere,.
important era să privesc mereu cu alţi ochi,
să-mi înfrunt starea şi s-o depăşesc
în luptă cu propriile dezamăgiri.

Muntele mi se părea departe,
dar doream să ajung pe terasa lui
de unde se vede oraşul în trepidaţie,
ajuns am ştiut că este şi oraşul meu
în care trăiesc şi iubesc
lumea aşa cum este.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

......Şi nu mai ajung

Pădurea îmi plânge cu frunze de-aramă
Şi tot ce-a fost verde în vânt se destramă
E toamnă târzie şi încă m-aştepţi
Mi-e gândul pierdut şi paşii incerţi

Mă-ndrept către tine, fac paşi înapoi
Şi nici nu mai ştiu cum e să fim doi
Mă-nvălui în temeri şi mari îndoieli
Şi văd doar iubiri ce-mbracă spoieli

Sau pofte ce lasă în urmă uitare
Mă-ndrept către tine c-un semn de-ntrebare...
Mă-ndrept către tine şi nu mai ajung
Eşti tu prea,, departe''.... ori drumu-i prea lung?!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţa este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Viaţa e cam scumpă aici. Casele au oarecare eleganţă, căci clădirile sunt din piatră pătrată. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe întinderea mării... Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Te sărut dulce, draga mea Veronica, şi rămân al tău. La anul să ştii că venim amândoi aici.

Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (16 iunie 1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea frunzelor [The falling of the leaves]

Se lasă toamna pe frunzele ce ne iubesc
Şi peste şoarecii din orzul adunat;
Deasupra noastră-n frasin frunzele pălesc,
La fel şi tufa unui frag înrourat.

E ceasul când iubirea pâlpâie şi moare,
Iar sufletul ni-i ostenit şi abătut;
Hai să ne despărţim c-un plâns şi-o sărutare
Căci anotimpul pasiunii a trecut.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele

Visele deschid nişte uşi cu o altă esenţă
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecţiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri şi apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ţii de mână
şi preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceaţă,
respiraţia devine o scriere în vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele

Visele deschid nişte uşi cu o altă esenţă
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecţiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri şi apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ţii de mână
şi preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceaţă,
respiraţia devine o scriere în vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă cu miros a glie
Reavănă, mustind bogat,
Aşa frig, oare, să-ţi fie
De sub frunze te-ai băgat?

Căci pădurea-nflăcărată
Care se scălda-n lumină,
Acum zace-nsăngerată
Putrezind pe jos, în tină.

Doar să-ţi fie ţie cald
Frunzele le-ai ruginit.
Fac specacol şi-apoi cad,
Pomii toţi i-ai desfrunzit.

Ah! Ai pustiit pădurea,
Păsările nu mai cântă,
Se aude doar securea
În vreun pom când se avântă!

Nu era mai bine, oare,
Zic şi eu, ca simplu om,
Să te fi-ncălzit la soare
Nu sub frunzele din pom?

poezie de Florentina Mitrică (17 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar trist...

Când îţi spun că te iubesc,
Simt, am aripi şi plutesc,
Nepăsarea ţi-e izvorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Dacă-ţi spun că vin la tine,
Faci nazuri că nu-ţi convine,
Însă te usucă dorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Când îţi spun că fantezia
Îmi provoacă poezia,
Zici că muza mi-e zăporul
Care-mi potoleşte zborul.

Dacă-ţi spun că fără tine
Nu pot trăi nici trei zile,
Văzul mi-l umbreşti cu norul
Care-mi întunecă zborul.

Când îţi spun că sunt doar trist
Şi că degeaba insist,
Dezlegi drum, ispititorul,
Către tine să-mi iau zborul.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!