Anotimp

Uneori cred că e bine să taci
şi să asculţi frunzele căzând.
Sunt singurele zgomote
Pe care le face toamna.
Pipaind pamântul cu degete ostenite.
De mult soare
de multă floare,
de multă iubire.
Vara a trecut aşa ca viaţa unui vagabond.
încercând să spele un prăpăd
Cu lacrimile altui prăpăd.
Uneori mi-e teamă
să nu trezesc amintirile,
care mă vor devora
sfâşiindu-mi sufletul,
încărcat de toamne
şi de veri fierbinti.
Doar degetele mele
Precum frunzele toamnelor
Pipăie pământul pârjolit de dragoste.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieţii de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aş vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aştept să calci pe el şi vei vedea
Printre copacii dezgoliţi ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire şoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost şi ei în floare mai de mult
Ce linişte şi ce melancolie în sine
Anunţă afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite aşa şi viaţa devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeaşi tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieţi
Suntem doar o clipită între eternităţi
Parcurgem anotimpuri fără să mai ştim
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeţii
Şi-ţi spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieţii
Sunt frunze care ruginesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dictare mută

E toamnă la fereastra mea sau dor
Ce picură mărunt, sâcâitor
Pe geamul dintre mine şi copaci,
Făcându-mi semn că-i toamnă? De ce taci?

Nu vezi că sufletul mi-e desfrunzit
De buze, ca un mire părăsit,
Ca frunzele răpite de un vânt
Unui copac? Nu spui niciun cuvânt?

Ce suflet copt în ochii tăi cei cruzi
Îţi face semn la geam şi nu-l auzi?
Nu-i toamna, vara încă n-a trecut,
E dorul meu de tine, surdo-mut.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Toamna,
frunzele căzând
Nu sunt
Decât
lacrimile copacilor ce plâng
După vara trecută.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis petrecut

Mai bine dorm decât să nu te am
Că visul mi-e mai darnic decât viaţa
Şi-n el răsari ca frunzele pe ram
De-aceea toamnă-mi este dimineţa.

Bună dimineaţa, dragoste din vis
M-am trezit cu toamna şi-am venit în dar
Să-ţi aduc o floare dintr-un paradis
Care se petrece singur şi-n zadar!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna e pustie...

A venit răsăritul din toamna sufletelor pustii,
în parc sunt atât de multe bănci goale,
ce încă păstrează atât de multe fotografii,
cu îndrăgostiţii din vara fierbinte.
Azi toate băncile plâng şi sunt înverşunate,
mai prind doar frunzele în zbor,
crezând că sunt îndrăgostiţi cu dragostea lor.
A venit toamna viselor cărămizii,
când frunze şi flori cad pe rând răpuse
şi se ascund în sufletul pământului...
A venit toamna cuvintelor nerostite,
atât de multe fericiri şi inimi frânte,
aripile îngerilor au căzut pe jos
şi sufletele sunt transformate-n lacrimi,
ploile de toamnă revin haotic
şi merg în cu o iubire de împrumut,
din cerul curcubeu al asfinţitului de soare.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul mă învaţă să uit de mine precum zăpada topită îşi uită viaţa. Pământul mă învaţă renunţarea precum frunzele care mor toamna. Pământul mă învaţă curajul precum arborii care stau verticali şi singuri. Pământul mă învaţă regenerarea precum sămânţa ce creşte primăvara.

citat din William Alexander
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutele iubiri

Trecutele iubiri, ce fără teamă
Mă prind în jocul lor perfid, mă cheamă,
Şi amintirile ce-s ostenite,
Se zvârcolesc prin rafturi prăfuite.

O, voi iubiri, atât de trecătoare
Voi, raze blânde şi mângâietoare,
Trimise-aţi fost parcă de Dumnezeu
Pentru balsamul sufletului meu!

Tu, inimă, sprintenă căprioară,
Trecutele iubiri te înfioară,
Te sperie noian de sentimente,
Ce fac prăpăd, cât zece regimente.

Dar ţineţi firea şi mergi mai departe,
Din viaţa ta poţi să-ncropeşti de-o carte!
Ţi-a pârjolit sufletul, fără milă,
Făclia amintirilor din filă.

Trecutele iubiri îmi bat în poartă.
Sufletul meu le-mbie şi le iartă,
Dar mintea, ca-n reflexii de oglindă,
Prin faţa ochilor mi le perindă.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile sufletului

Ai intrat in toamna sufletului meu
Rascolind ruginiul trist
al frunzelor uscate...
de viata... de dor...
lacrima gandului tau,
picatura de dragoste
mi-a inmugurit
primavara unui zambet

de-acum,
valul din sufletul tau
imi uda tarmul cu drag
de-acum..
toamna din sufletul meu
isi va plange frunzele
a bucurie
ca o simfonie a sufletelor noastre
rascolind arpegii fierbinti!!

poezie de Tiberiu Varga
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dorul meu

Mi-e dor de tine uneori
Precum cocoşilor de zori
Precum urechii de cântat
Precum iubirii de păcat

Mi-e dor de tine uneori
Precum mugurilor de flori
Precum oceanului de vânt
Precum tăcerii de cuvânt

Mi-e dor de tine uneori
Şi-aş vrea din dorul meu să mori.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul perlă

Huruitul ploilor îmi tulbură
cerul iubirii
şi îmi retează
sălbatic liniştea,
gândurile suspină tăcerea,
aş întreba frunzele copacilor tăi
unde lăcrimezi toamna asta,
doar pentru a-ţi oferi
drept lăcaş inima mea.
Mi-e sufletul perlă, acum,
nu am uitat plânsul din patul
toamnelor magice.

poezie de Lusiana Drăguşin (6 ianuarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echiparea doamnelor

Femeile sunt echipate
De dragoste, ca o cămară
Cu multe feluri de murate,
S-ajungă pân' la primăvară.

Femeile sunt echipate
De dragoste, ca o maşină
Cu pneurile adaptate
La iarna care stă să vină.

Femeile sunt echipate
De dragoste, ca un patent
Ce taie frunzele picate
Pe-al toamnelor echipament.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există parfumuri semnătură, care devin amprenta ta personală, şi parfumuri erezie, mica nebunie prin care viaţa ta capătă alte sensuri. Nefiind cunoscute de multă lume, aceste parfumuri exclusive îşi trăiesc în tăcere suavul destin, uneori se retrag delicat, dar le păstrăm în memorie tot aşa cum ne amintim perfect unele mirosuri ale copilăriei: ploaia de miresme a teiului înflorit, perele în pârg care pocnesc sub greutatea sucului parfumat sau frunzele de busuioc răsfirate între degete.

citat din Octavian Coifan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ţes iubirea ce s-aprinde

Fur timpului furca depărtării,
Caierele lui din veşnicii de ani
Le ţes în secunda fericirii mele,
Painjeniş de frunze sub platani.

Degetele sângerează-a toamnă,
Un surâs s-apropie în taină,
S-a întâmplat s-apari în prag
Doinind într-a iubirii haină.

Ne-am prins în hora ghiduşiei,
Am pus o floare sub genunchi,
Poemele ne-au dat târcoale
Şi tu, ca iedera pe trunchi.

În pârgul vieţii mi-ai adus
Culoare peste umbra mea
Şi multă, multă poeziei
Ce urcă-n cer precum o stea.

Cred în destinul tău fierbinte,
În glasul tău duios de mag,
Te voi iubi în rimă pură
Cu un sărut prelung în prag.

Fur timpului din depărtare
Imagini pure de ani şi ani,
Să ţes iubirea ce s-aprinde
În frunzele de sub platani.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile nopţii

Să nu aştepţi durerea să te frângă
Când clipele se duc în drumul lor,
Doar amintirile ar trebui să plângă
Pe-aleile-mbrăcate-n tainic dor,

Şi printre felinare-ascunse-n noapte
Păşind prin frunzele ce pietruiesc
Aleile crescute dintre şoapte
Rămase-n nopţile care sosesc,

Dar uneori uitate printre clipe
Durerile îşi plâng trecutul lor
Şi peste timpuri lumii vor să ţipe
Doar, doar vor trece-n viaţă mai uşor,

Când aşteptările vor să te frângă
Rămas prin clipele născute-n dor
Să laşi doar amintirile să plângă
Şi frunzele să te-nsoţească-n zbor.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine toamna

Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...

Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..

Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...

Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma ta Doamne, ajută-ne, să fim cei dintâi...

mi-e dor uneori nu de timpul de ieri
ce de timpul de demult
când nu ştiam că sunt om
mă credeam pe atunci ieşită din poveste
şi mă bucuram că am scăpat
din lumea zmeilor-paraleilor
şi-a zgripţuroaicelor
şi-a tuturor acelor făpturi
pe care, minte de copil,
nu ştiam că fac parte din viaţă.
mi-e dor nu de timpul de ieri
ce de timpul acela
când oamenii ieşeau şi intrau în poveste
când câmpurile gemeau de floare
când încă mai împrăştiau nestingherite
nestemate de triluri, păsări.
mi-e dor de oamenii aceia mărunţi
cu suflete mari cât soarele
mi-e dor de simplitate
de adevăr
de puritate
mi-e dor de curăţenia aceea
mirosind a var, cenuşă, rozmarin şi busuioc.
mi-e dor de casele acelea
în care se adunau copacii seara
să asculte la gura sobei poveşti
în miros de tutun şi aromă de scortişoară.
mi-e dor, nu pot să spun cât mi-e de dor
de oamenii de sub cruci
de lumea lor sfârşită ca o poveste.
mi-e sufletul o lacrimă
pe care nu vreau să o plâng de treamă
că odată cu ea mi-ar lua toate amintirile.
copilăria mea încă mai doarme somn liniştit
în numele de pe cruci
şi mă trezesc îmbrăţisând iarba, pământul
mai râd uneori ascultand trilurile păsărilor
când îmi pare că voci cunoscute mă strigă pe nume
şi atunci le răspund toată numai zâmbet.
Doamne, in ziua Aceea îţi las sufletul meu
carte deschisă să ne strigi pe nume.
în urma ta, din prea marea mea dragoste,
ajută-ne să fim cei dintâi.

poezie de Valeria Tamaş (mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern, pe pânză, splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei, din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi în armonie;

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine,
Ci, chiar şi Everestul, eu, l-aş modela
Cu statornica-mi iubire pentru tine.

În dorul după tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Îmi simt inima ca o călimară-n piept;
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost şi nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, şi mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus şi de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit şi de lucrurile la care am renunţat, şi nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu ştiu ce... Nu ştiu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu ştiu ce este sau unde l-am pierdut.
Şi uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

Ioana Creţu în Şoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Am început să fiu.
Ce sunt
Mai mult o umbră,
pe pământ.
şi mai putin un trecător
Mi-e dor de dorul cel mai dor.
Mi-e dor de steaua cea mai stea.
şi de pământul unde-oi sta
Mi-e dor de tot, iubita mea.
şi mai ales de tine, un dor,
îmi seacă al inimi izvor.
Iar ochii mei se sting uşor,
cu bietul suflet călător.

poezie de Marius Gîrniţă din Rost (2000)
Adăugat de Marius Gîrniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!