Un fel de echipaj

florile erau mai puternice decât cedrii
cine are voie să dea fericire altora?
mustrându-ne, iubim

dimineața am douăzeci de ani
trebuie să ne mulțumim cu durerea
seara mă fac înger și cerb
și pe urmă viscolul îmbrăcat în uimiri
și pe urmă lucrurile ca niște semințe
apuseseră două perechi
de generații în jur
dogorind se deschidea sub mine ca o pâlnie
orașul în care florile n-au vestejit niciodată

semafoare legate la ochi
prin paralaxa cealaltă

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Citate similare

Trib XVII

Trib XVII - Ion Caraion

Adăugat de: Gerra Orivera
Unii au plecat pe o potecă alții pe alta
fuseseră două poteci
noi ne-am înmulțit ei nu s-au înmulțit
sau ei s-au înmulțit sau noi sau ei sau
și fiecare am schimbat numele lucrurilor, zeilor
împrejurărilor
fără să schimbăm împrejurările, lucrurile, zeii
oul tot ou – copiii tot copii
seara și dimineața tot seară și dimineață

acum în loc de copaci și fiare, de-ntuneric și frică
erau copaci și fiare, întuneric și frică
acum în loc de pădure era pădure în loc de minciună
era minciună

în loc de conserve erau conserve
ei au făcut lumină din uitare
noi am făcut din amintire
iar din lumini și unii și alții am făcut foc
și cărbune pe urmă
și pe urmă am făcut întuneric
amintirea: întuneric
pe alte două poteci, care nu mai erau cele dintâi,
nesiguri străini orbecăind
ne-am reîntors în pădure
unde toate potecile se-ncolăciră într-un ghem enorm
și unde ne aștepta zeul
ha! ha! ha! ha! ha! ha!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Hans Christian Andersen

În orașul cel mare, în care sunt atâția oameni și atâtea case și n-au toți loc unde să-și facă o grădină și de aceea cei mai mulți trebuie să se mulțumească cu flori în glastre, erau și doi copii sărmani, care aveau o grădină puțin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate și soră, dar se iubeau între ei ca și cum ar fi fost. Părinții lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate și care erau așa de apropiate una de alta încât streșinile mai că se atingeau și cum ferestrele erau față în față puteai să treci de la o locuință la cealaltă.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.

Iată vin colindători

Iată, vin colindători,
florile dalbe,
Noaptea pe la cântători,
florile dalbe.

Și ei vin mere, mereu,
florile dalbe,
Și-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe.

Și-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe,
Să vă vă mântuie de rău
florile dalbe.

Inima să întărrească,
florile dalbe,
Oamenii să înfrățească,
florile dalbe.

Că pe cer s-a arătat
florile dalbe,
Un luceafăr minunat
florile dalbe.

Noi vă zicem să trăiți,
florile dalbe,
Întru mulți ani fericiți,
florile dalbe.

Și ca pomii să-nfloriți,
florile dalbe,
Și ca ei să-mbătrâniți,
florile dalbe.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Cartierul din fotografie

În 1939 - ce toamnă!
Refugiații polonezi umpleau șoselele.
Ne-am întâlnit pe-o stradă pe care războiul la urmă a ucis-o
și-am colindat toată ziua orașul.

Casele au dansat fantastic
și trenurile cu petrol au trecut sfârtecate prin gări.
Ploua cu stropi mari ca niște viermi de argint.
De jur împrejurul nostru, călătoreau plopii;
femeia cu obrazul de lipie străbătuse calmă rombul din piață,
dar strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă.

În 1939 - ce toamnă!
Mă urmărește imaginea omului cu obrazul ciupit,
mă neliniștea complotul sceleraților împușcați în cetate.
Strigătul negustorilor avusese ceva straniu la urmă
și veacul lua tot mai mult forma unei sticle-înfundate.

Cine ar fi bănuit că ploile n-or să mai sune
pe tablele caselor?
Cine-ar fi bănuit că-n cutiile de jucării ale copiilor
părinții pregăteau gloanțe pentru un nou război?

Aclamat de generozitatea de-a fi singur
vizitam dimineața partea aceea de târg unde fusese circul primăvara
și unde, în întunericul și cimentul orașului,
mi se părea
că fetele mor devreme, ca niște sărbători neterminate.

Ce toamnă!
Refugiații polonezi umpleau șoselele,
femeia cu obrazul de lipie a trecut prin piață,
dar magazinele nu s-au mai deschis toată ziua...

Într-o duminică frumoasă ca un han de provincie
au fost traversate granițele Olandei...

poezie celebră de
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
Nicolae Labiș

Câmpii

Dă-mi voie să plâng între florile inimii tale,
Iertătoare să-mi mângâie pleoapele roșii răsuri.
Bolovănită în piept mi-i durerea și crudă
Ca laptele-n ugerul oii pierdute-n păduri.

Dă-mi voie să tac. Voi pași de-acum ca un vânt,
N-am să mai scutur boabe de rouă - albe mărgele,
Duioase, umane câmpii, n-am să vă tulbur
Și-am să calc doar pe florile negre-ale inimii mele.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Antoine de Saint-Exupery

De milioane de ani, florile fabrică spini și, de milioane de ani, totuși, oile mănâncă florile. Oare nu-i ceva serios să cauți să înțelegi de ce florile se ostenesc să mai fabrice spini care nu ajută niciodată la nimic?

în Micul Prinț
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Frumoasa poveste a Micului Print" de Antoine de Saint-Exupery este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.00- 34.99 lei.

În orașul cu iubire

În orașul cu iubire, locuiesc tot mai puțini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai știm...
E așa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveșt! i
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubești!

În orașul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toți strălucesc.
Politețea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"

În orașul cu iubire nu există cerșetori,
Toată lumea dăruiește doar emoții și fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopțile sunt în lumină, inimile radiază...

În orașul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-și "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuți și fericiți,
Cea mai mare bogație-i că iubesc și sunt iubiți...

În orașul cu iubire, nu există umilință
Oamenii nu știu să plângă, nu există suferință
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea și pastila "te iubesc!"

În orașul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să știe să iubească!

poezie de (3 martie 2015)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Dacă simți că ai scris degeaba

Lucrurile pot fi de-ndată atinse, ținute, părăsite,
Se pot transforma unele într-altele,
Floarea poate deveni automobil, femeia -
O vaporoasă broderie. Nu există un scamator
Care face felurite trucuri, ci lucrurile, ele însele,
Au această putere de schimbare. Fă-le să lucreze pentru tine,
Toarnă-le în forme noi, găsește cheia
Prin care poți desface cuvintele.
Există undeva un ventilator care le împrăștie
Și altundeva o pâlnie care le suge.
Între aceste două puncte, în vârtej, ești tu:
Ia un crocodil și fă-l iepure, ia
Un iepure și fă-l salcâm, ia un salcâm
Și fă-l fereastră. Dacă simți că ai scris degeaba
Schimbă-ți numele, ascunde-te în munți,
Fă-te păstor și rătăcește cu turmele
În cele din urmă, când îți simți sfârșitul,
Urcă oile la cer, mergi și tu odată cu ele
Acolo vei fi Petru sau Ioan, sau Emanuel,
Sau Iov, sau Iacov, sau cine știe cine.

poezie de din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Colette

Cei 45 de ani petrecuți la Paris n-au reușit să facă din mine altceva decât o provincială, în căutarea prin douăzeci de arondismente și pe cele două maluri ale fluviului a provinciei mele pierdute...

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Pure and the Impure Paperback" de Colette este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.
Teodor Dume

Cine altul...

aud dimineața un cor de păsări
cu aripile frânte
sau poate
noaptea sângerează pe
pervazul ferestrei lăsată
interdeschisă în așteptarea umbrelor

cine altul decât mine aude
durerea cum trece
prin lumină ca
un fulger
rostogolindu-se sub zid
în căutarea a ceea ce am fost

tăcut ca o umbră
nelocuită de nimeni
mă afund în mine și aștept

cine altul...

poezie de din Temnița de sub rană (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Golul dintre respirații

În crescătoria mea de singurătăți
am descoperit un intrus
uneori îmi ciugulește din palmă
apoi mă privește tăcut
ritualul acesta se repetă
dimineața
la amiază și seara
am o poftă nebună să urlu
dar nu pot
liniștea sângerează prin mine
durerea îmi colorează pielea
în oglinda în care mă privesc
văd doar umbre

se zvonește că moartea a trecut malul
de partea cealaltă
Dumnezeu îmi face cu mâna

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Magnolia cu florile ninse

te-am căutat să-ți spun
că a înflorit magnolia
și florile ei parcă sunt ninse
de o iarnă târzie
că rândunelele-au venit
și își scutură aripile
de prea mult soare
și prea mult azur
că stelele ard mult mai aprinse
și luna ne cheamă pe banca
acum pustie
căci tu ai plecat
lăsând în urmă primăvara
și magnolia cu florile ninse
și rândunelele...
pe toate singur eu să le-ndur
chiar și fărâma aceea de bucurie...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oameni și flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni și... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc și mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceștia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i țin aproape
Așa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alții sunt ca niște buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Iși trag puterea din seva pământului
Și mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriți
Îi simți arzînd mereu pentru alții.
Dăruiesc dragoste, pace și liniște;
Aceștia sunt adevărații OAMENI.

poezie de (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Autoimpunere

Nu mă mai pot uita în urmă
Nici măcar prin aripi de fluturi
Ce invadează uneori primăvara deschisă luminii,
Nu mai pot privi în ochii amintirilor,
Nu mă mai pot plimba singură prin parc,
Pentru a încerca să simulez naivitatea,
Acceptarea unei stari impuse prin singurătate,
Nu mai pot coborî în sălile de autopsie,
In care morții tineri, sub treizeci de ani
Zăceau în șir ordonat,
Morți ce-și schimbă și astăzi domiciliul,
Între Chicago, San Francisco și München
Numai acasă nu vor parcă să vină.
Nu mai vreau să dansez în cearșafuri
Care au acoperit niște oseminte de eroi necunoscuți,
Nu mai vreau să ascult muzică populară impusă
Nu mai vreau transvestiți,
Nu mai vreau nori pe pîine dimineața,
Și nici ploi la cutie, de dăruit unui prieten
De la tipografie,
Nu mai vreau Mina Minovici ca-n 80
Și nici impuneri de gînduri forțate de genul:
"Nu am voie să gîndesc asta",
"Nu trebuie să ajung cadavru la 20 de ani",
"Nu vreau încă un salt în gol sau o comă"
"Mai bine plimbări prin parcuri pentru reglarea gîndurilor"
"Mai bine autoimpunere, autocorectare".
Azi am încercat să privesc în urmă
Și mi s-a făcut rău, m-au lovit amintirile
Cu cele mai năprasnice lovituri
Și eu care abia îmi revin din traumă,
Încerc să mă normalizez și să-mi spun
Că acele timpuri ale groazei s-au dus,
E greu, e greu, e greu,
Este aproape inuman, să o iau de la capăt
Cu același coșmar, crezînd că ucigașii
Au dispărut și ei de bătrînețe sau de boli lumești.
Nu mă uit înapoi și dau după douăzeci de ani
Frîu liber nărăvașelor gînduri interzise.
Vreau să fiu liberă, de aceea
M-am gîndit cît se poate de serios
Să nu mă mai uit în urmă.

poezie de
Adăugat de Laura RadoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descriere de arbore

Santinelă încremenită în post de decenii,
îmbătrânitul arbore încă viguros,
nebărbierit de lichenii argintii,
cu ramuri obosite de puterea de a rezista,
tăcut, scorțos și falnic,
coroana ca un gigantic trofeu de cerb
împodobit de ritualul anotimpurilor,
cu picioarele îngropate în patimile pământului.
Arborele bunic pentru generații de vietăți
cuibărite, oblăduite de voie sau de nevoie,
cu bunele și cu relele lor,
speriate doar de frizerul iernii
care îi tunde frunzele
și-i pune perucă de zăpadă.
Mulțime de ochi îl caută.
Un ochi îi măsoară grandoarea
și-l vede scânduri, hârtie și lemne de foc.
Alt ochi îi pune portretul într-un tablou.
De sus, ochiul celestei lumini
îi binecuvântează harnica dărnicie.
Eu îl văd ca pe un înger fericit
că nu a păcătuit nici ca arbore.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Două zile și două nopți au avut privilegiul de a rămâne afară pe pistă, căci erau niște țărani lipsiți de importanță. Se aflau acolo mii de inși sub paza câtorva soldați înarmați cu pistoale-mitralieră. Oamenii nu protestau. Din adâncurile tribunelor se auzeau urlete atroce, semn că reprezentanții autorităților nu erau plătiți degeaba. Din timp în timp, un sergent urmat de trei soldați venea să rostească niște nume la difuzor. Cei chemați se ridicau și se îndreptau către intrarea situată sub tribuna oficială, dispărând în întuneric. Pe urmă nu-i mai vedea nimeni. La intervale neregulate, noi sosiți erau aruncați în arenă. Nu trebuia să le pui întrebări soldaților: îți răspundeau cu o lovitură de cizmă în stomac sau în piept. Le era de asemenea interzis oamenilor să vorbească între ei, dar mulți schimbau informații pe șoptite, lucru pe care cei trei Garcia nu-l găseau deloc rezonabil. Era mai bine să-ți ții gura și cei trei au servit drept exemplu: două zile și două nopți n-au scos niciun sunet.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Hans Christian Andersen

Părinții celor doi copii puseseră fiecare în streașină câte o cutie mare de lemn umplută cu pământ și sădiseră legume și verdețuri de care aveau nevoie la gătit și mai sădiseră și câte un trandafir; era câte unul în fiecare cutie și înflorea frumos. Pe urmă, ce s-au gândit ei, să puie cutiile de-a curmezișul peste streașină, așa că acuma aproape că ajungeau de la o fereastră la cealaltă și erau ca două straturi. Păstăile de mazăre atârnau peste marginile cutiilor și trandafirii își întindeau crengile pe deasupra și se împreunau făcând o boltă de flori și frunze. Cum cutiile erau foarte înalte și copiii știau că nu trebuie să se urce pe ele, aveau voie câteodată să se coboare pe fereastră și să stea pe scăunele între cutii, la umbra trandafirilor, și să se joace.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.

Ochi plânși

Mă privești cu ochii
plânși
de după florile
pe care nu le-ai adăpat
eu de după ghivece
de după lămâiul ce nu a făcut fructe
niciodată
și-mi ceri să te uit
așa cum și tu și eu
am uitat de flori
așa cum apa-ți din ochi
e o floare
ce trebuie
udată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pași pe nisip

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
pășea alături de mine,
pașii ni se imprimau pe nisip,
lăsând o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din pașii noștri
reprezentau o zi din viața mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Și am revăzut toți pașii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că, în unele locuri,
în loc de două urme,
nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieții mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decât o singură urmă
corespundeau zilelor celor mai întunecate
ale existenței mele:
zile de neliniște și de rea-voință,
zile de egoism sau de proastă dispoziție,
zile de încercări și de îndoială,
zile de nesuportat...
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Și atunci, întorcându-mă spre Domnul,
am îndrăznit să-I reproșez:
- Totuși, ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ți-ai ținut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viață,
în zilele când aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a răspuns:
- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decât o singură urmă de pași pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe brațe...

poezie de
Adăugat de Adriana IonescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook