În oraşul cu iubire

În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşt! i
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!

În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"

În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...

În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...

În oraşul cu iubire, nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"

În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească!

poezie de Florentina Mitrică (3 martie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica spune că un om este puternic atunci când face ceva ce alţii nu pot să facă. Dacă un om poate să ridice 200 de kilograme şi mulţi nu pot, acel om este mai puternic decât ceilalţi care nu pot. Dacă un om poate să alerge 100 de kilometrii şi ceilalţi nu pot, este mai puternic. Dacă un om poate să îndure frig sau căldură mai mult ca alţii, este mai puternic. Atunci în iubire cum măsurăm puterea ca să ne dăm seama ce este ea de fapt? Cine în iubire face ce nu pot alţii să facă, acela este un om puternic. Şi ce fac majoritatea? Se îndrăgostesc. Sunt atraşi de o altă persoană şi poate chiar o iubesc cu acea iubire adevărată. Cealaltă persoană nu le răspunde conform aşteptărilor. Cealaltă persoană înşeală şi acordă iubire altor persoane. Majoritatea oamenilor în această situaţie se închid în ei şi spun "nu am să mai iubesc!". Oamenii sunt răi. "Dacă nu primesc prima oară, nu mai dau." Aceştia sunt oamenii slabi, pentru că sunt majoritatea. Mă uit în jur şi văd că oamenii sunt răniţi, spun cuvinte precum "nu voi mai iubi niciodată". Aşadar, iubirea şi capacitatea de a iubi sunt caracteristici ale oamenilor puternici. Există şi o altă categorie de oameni care după ce au fost loviţi în miezul sufletului lor, iubesc mai tare, mai mult. Să iubeşti continuu şi mai mult este putere, pentru că puţini pot să o facă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iubire (vezi şi dragoste)

Prinţul Andrei: Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.

replică celebră din Război şi pace de Lev Tolstoi (1869)
Adăugat de Atena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte multe declaraţii de "te iubesc" nu sunt decât "am nevoie disperată de tine". Învelim rahatul în staniol colorat şi ne-am tăia o mână pentru a susţine că noi facem din iubire tot ce facem. Nu era mai simplu pentru toţi să spunem "Am nevoie de tine, ce pot face şi eu pentru tine în schimb?" Iubirea există. Şi e extraordinară. Doar că iubirea e un muşchi ce trebuie antrenat, o abilitate ce trebuie dezvoltată. Nu oricine e capabil de iubire, dar toţi oamenii de pe Pământ au nevoi. De aceea, falsa iubire este întâlnită la tot pasul, iar marea iubire vine când lăsăm ce ştim deoparte şi suntem dispuşi să învăţăm.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul pisicilor şi oraşul oamenilor există unul într-altul, dar nu sunt acelaşi oraş.

citat clasic din Italo Calvino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul Betleem

În oraşul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În oraşul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Şi un imn de laudă să-i cânte.
În oraşul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Şi de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Şi ne spune să trăim în pace!
Şi să-l iubim pe Dumnezeu.
În oraşul Betleem şi acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate şi lumină.

poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Ştiţi vreo unitate de măsură
Pentru emoţii, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care ştie
Ar vrea să-mi spună într-o zi şi mie?

Eu nu ştiu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Şi nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranţă nu s-a născut încă
Alt om care să ştie cât e de adâncă
Emoţia ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

O fi nevoie de mai multă elocinţă
Să înţeleg că în iubire nu-i nicio o ştiinţă
Şi că, deşi s-au dat atâtea definiţii,
Omul măsoară dragostea doar în emoţii?

Poţi să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roşeaţa din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?

S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să ştie cineva mai bine
Cât de intense sunt emoţiile-n mine?

Există undeva vreo mică şansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu ştiu dacă sunt moartă sau sunt vie?

Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoţia ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori şoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?

Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoţia mi se analizează printr-un spectru?
Şi dacă eu simt să mă port cu graţie
Există pentru asta vreo gradaţie?

Am înţeles că poţi să te şcoleşti,
Dar nimeni nu te-nvaţă cât ai voie să iubeşti,
Atunci vin şi întreb a nu ştiu cât-a oară:
Chiar credeţi că iubirea se măsoară?

Flori Florentina
27.10.2015

poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu floarea de tei

soţului meu, cu iubire

în parcul cu băncuţa cea veche
din oraşul cu floarea de tei
am jurat să fim o pereche
presărând săruturi pe alei.

contopiţi amândoi în sublima iubire
n-am ştiut de erori de decepţii
urmărind numai cărări de împlinire
cu credinţă din înalte concepţii.

în oraşul cu floarea de tei
am strâns seva dulce din rădăcini
cu flux nemărginit am prins temei
cumulând amintiri din lumini.

ne-am iubit sub soare, sub lună
vrăjiţi de aurore de-a stelelor cunună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubire, aş vrea să-ţi fiu
O oază de speranţă în pustiu,
Un fir de apă vie, de lumină,
Chiar dacă mă întâmplu mai târziu.

De ziua ta, iubire, -ţi sunt aproape,
Chiar dacă-ntinsă apă ne desparte,
Chiar dacă-mi spui mereu că nu e bine,
Clipă de clipă se îndreaptă către tine
Sufletu-mi plin de dor şi aşteptare.

De ziua ta, iubire, îţi sunt mare
Învolburată de speranţe, disperare,
Tristeţe, fericire, îngândurare,
Tălăzuind şi suspinând fără-ncetare,
Sunt dimineaţa ta, sunt încântare,
Sunt noaptea-ţi plină de înfiorare,
Sunt lună, soare, stele, înserare,

Sunt strop de ploaie plâns pe geana ta,
sunt mirare
Înscrisă pe obrazul tău zâmbind în soare...

Sunt ultima petala dintr-o margaretă
Spunându-ţi "te iubesc!" de ziua ta...

Să-ţi aminteşti, te rog, iubirea mea,
Că undeva, departe rătăcită,
E o iubire neîngăduită,
O pasiune neînlănţuită
În aşteptare şi neîngrădită.

De ziua ta, iubire-aş vrea să ştii
Că încă nu e prea târziu să-mi fii...

poezie de Elena Vlădescu (20 septembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndeobşte vorbind, dorinţa de bine şi de fericire, în toate formele ei, aceasta este pentru toată lumea"marea şi ademenitoarea iubire". Numai că despre cei mai mulţi, deşi însufleţiţi tot de iubire, dar urmărind tot felul de alte ţeluri, dobândirea de averi, puterea trupului, cunoaşterea, nu se spune că iubesc şi că sunt îndrăgostiţi, în timp ce aceia mai puţini, care năzuiesc către bine pe o singură cale anume, se înstăpânesc pe numele întregului dorinţei, acela de iubire, şi sunt numiţi iubitori şi îndrăgostiţi.

Platon în Banchetul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

de ce iubeşti, când iubeşti?

iubito, eu nu ştiu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torţe?
adică, ori o iubeşti, şi-o iubeşti cu defectele ei,
ori n-o iubeşti, şi n-o iubeşti cu defectele ei.
când iubeşti pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubeşti şi-l duci în iubire.
până la marginea vieţii şi a morţii
nu-ţi impun să joci, iubito
să iubeşti ce iubesc eu,
ci să iubeşti ce iubeşti tu,
dar să iubeşti până la cer şi dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta,
lumea ar fi o veşnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poţi să spui pentru ce iubeşti o femeie,
n-o iubeşti cu adevărat, doar o infuzi
şi mireasma nu ţine până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubeşti ceea ce iubeşti?
nu te iubesc, femeie, pentru frumuseţea ta,
ci te iubesc pentru că frumuseţea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud şi-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul mut

La poarta oraşului mut
aşteaptă templierii din marmură
să primească tributul pentru Terra,
semnul infinit şi soldaţii
defilează printre flăcări,
rupând tăcerea tăcerilor
ce arde-n vatra zestrei
ruptă din destinul florii,
aleargă piatra şi lemnul,
cerând dreptate şi iubire
pentru oraşul mut,
plin cu sânge şi cu dor,
în oraşul mut aleargă energiile
spiritului solar,
oraşul mut îşi aşteaptă muţii,
Soarele îi plimbă printre stele,
rupând vraja vrăjilor vieţii terestre,
Oraşul mut nu doarme niciodată,
şi totuşi doarme etern!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Deci te dai drept turist?
George: Este minunat. Ea face toate planurile. Nu sunt de aici, aşa că e în regulă dacă sunt tâmpit. Şi ea ştie că doar vizitez oraşul, aşa că nu există despărţiri urâte.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, mă iubesc mai mult ca ieri pentru că mi-am dat seama că merit să fiu iubită! Mi-am dat seama că doar eu pot să mă iubesc sincer şi dezinteresat, iar mâine mă voi iubi mai mult ca astăzi... Cine poate spune că nu există iubire sinceră?

Elena Bulancea (14 februarie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vraciul se zbate să mă vindece de iubire
Pentru el numai chinuri, pentru mine iubire.

Dar el nu ştie că iubesc mai mult despărţirea
Astfel rivalul nu e potrivnic la iubire.

Ah! spune cum se scapă de mrejele iubirii
Eu sunt statornic, dar ea nu crede în iubire.

Ey, fluture! Apropiindu-te de lumânare
Priveşti scrumul şi te laşi fulgerat de iubire.

Fuzulî în grădinile satului tău plânge
Omul când îşi vede vatra plânge de iubire.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

nu de mult
oraşul acesta al lungilor plimbări
te întâmpina cu parcurile sale
astăzi tăcute amintiri în voia nopţii,
copacii ademeneau vara
ca pe o tânară înfierbântată în iubire.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc si ma iubesti

Azi eu am plecat iubire
La doi metri adancime
Sunt inconjurat de zid
Eu de aici nu ma ridic
Nici pe sus nu pot iesi
La tine ca sa mai vin
Mi-am pus lemne drept lacata
Si pamant in loc de poarta
Azi imi plang cerneala sortii
Nu o sa-mi vad nicicand nepotii
Am lasat in urma jale
Daniela stiu te doare
Doare rau iubirea in care
Distanta-i lunga si mare
Insa poti veni la mine
La mormantul meu iubire
Sa privesti pamantul care
A inghitit iubire mare
Si de simt in inimioara
Pieptul tau ca o sa doara
Voi iesi eu din mormant
La ureche sa iti spun
Sunt aici inca traiesc
Te iubesc si ma iubesti.

poezie de Iliuţă Cozma (6 decembrie 2010)
Adăugat de Iliuţă Cozma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nevoie de formă

Într-o noapte pe când mergi pe stradă,
dinspre magazinul tău şi casa ta
către cimitir,

mă vei auzi strigându-te din interiorul
gropii deschise şi vei realiza
că noi am fost mereu împreună.

Eu sunt esenţa clară a conştiinţei
din fiinţa ta, aceeaşi în extaz,
ca şi în oboseala pricinuită de ura pentru propriul sine.

În acea noapte când, eliberat de frica şerpilor
şi de întreaga tracasare pricinuită de furnicile sâcâitoare, vei auzi
vocea mea familiară, priveşte candela deja aprinsă,

miroase parfumul, surpriza cinei pregătită
de iubită în lăuntrul tuturor celorlalte iubite.

Acest tumult al inimii este semnalul meu
trimis din mormânt pentru tine.

Nu pierde timpul cu giulgiul
sau cu praful de pe drumul către cimitir.

Ele sunt deja trecut, sunt deja cuprinse
în muzica întâlnirii noastre finale.

Şi nu mă căuta sub forma omenească.
Eu sunt în interiorul privirii tale. Nu există loc
pentru formă într-o iubire atât de intensă.

Bate toba şi lasă poeţii să vorbească.
Aceasta este ziua purificării pentru cei care
sunt maturi şi iniţiaţi în ceea ce înseamnă iubire.

Nu trebuie să aştepţi până mori!
Există mai mult de dorit decât bani
şi faimă, şi fripturi la grătar.

În fine, cum am putea numi acest nou gen de casă a contemplării
care s-a deschis în oraşul vostru, unde oamenii stau
tăcuţi şi privind pe furiş aşteaptă ceva,
cum ar fi o lumină, cum ar fi un răspuns?

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul lui ţinţi lei

În oraşul lui ţinţi lei
Te privesc cruciş băieţii,
Dacă nu iubeşti creveţii,
Sau te uiţi urât la ei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi mai mici rămân de şase,
Restul vând produse proaste,
Cu factură dacă vrei.

În oraşul lui ţinţi lei
N-ai să vezi lătrînd pe stradă
Vreo potaie nespălată.
Servesc ţupă din căţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi încap într-o valiză,
Dacă-s puşi atent, cu grijă,
Printre pungi cu tăieţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi au fost demult, odată,
Căci acum deja-i o gloată.
Ţine ne-o scăpa de ei?

poezie satirică de Mihai Manolescu (8 aprilie 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cel alb

Sunt în oraşul cel alb.
O ceaţă deasă îmi
Străpunge speranţele.
Sunt oameni care visează
Lumi inexistente,
Sunt oameni dezorientaţi,
Care merg pe trotuare.
Lumini se aprind şi se sting haotic
În oraşul cel alb.
Sunt strigăte care se ascund în noapte
Şi în sunteul ploii,
Acea ploaie, care cade continuu
Şi monoton.
Sunt victime în oraşul cel alb,
Care încă nu inţeleg că sunt victime,
Dar sunt şi flori,
Sunt şi chioşcuri cu fast food,
Sunt şi grădini botanice
Cu arbori exotici
Şi mai sunt şi cinematografe cu filme horror.
Ca nişte umbre se desprind din ceaţă
Paşii pierduţi.
Sunt paşi care se caută,
Sunt şi paşi care se despart definitiv.
Zgomotul ploii
Vibrează în ochiul ferestrelor,
Vibrează în pietrele mortuare,
Vibreaza şi în vise,
Acele vise
Pentru o zi mai bună decât ieri.
Aparent,
Cineva mai strigă în întuneric
Din ceaţa albă.
Poate că e victima unui viol,
Poate că e victima unui furt,
Poate că e victima unei agresiuni,
Sau poate că e cineva care a pierdut iubirea.
Poate că e doar ecoul ei......
Sunt în oraşul cel alb
Şi te caut în noapte...

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există...

Nu există-n lume viaţă, există doar existenţe,
cu târguieli ca la piaţă poţi obţine noi licenţe!

Nu e-n lume bun prieten, există doar profitor,
face sluj şi sare sprinten până te lasă cu dor!

E o mare amăgire să crezi că banul rezistă,
îl cheltui cu bună ştire, altă cale nu există!

Nu există fericire cât să dărui şi-ţi doreşti,
primeşti doar despăgubire atât cât să te-amăgeşti!

Nu există nici iubire, este doar un moft păgân,
trece timpul în neştire, umilit ajungi bătrân!

Nu există nici amanţi, sunt doar nişte-ndrăgostiţi,
ei galanţi, focoşi, culanţi, ele pure şi cuminţi!

Nu există vreo povară care nu provoacă sila,
flămânzim, răbdăm ocară, însă Dumnezeu cu mila!

Fără soare sau lumină nu există nicio umbră,
întunericu-i de vină, pavăza rămâne sumbră!

Nu există neplăcerea, stresul, frica, amorţirea,
e păguboasă tăcerea atunci când te pierzi cu firea!

Când vreodată mă răzbun, încercând, pot să dau greş,
risc să mor trăind nebun, alb ca floarea de cireş!

Nu există misticism, cum tradiţia ne-o spune,
orbecăim cu cinism ca să creăm vreo minune!

Există în lume sfetnic să-ţi arate calea dreaptă:
Dumnezeu Atotputernic, voinţa Lui înţeleaptă!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!