Câmpii

Dă-mi voie să plâng între florile inimii tale,
Iertătoare să-mi mângâie pleoapele roşii răsuri.
Bolovănită în piept mi-i durerea şi crudă
Ca laptele-n ugerul oii pierdute-n păduri.

Dă-mi voie să tac. Voi paşi de-acum ca un vânt,
N-am să mai scutur boabe de rouă - albe mărgele,
Duioase, umane câmpii, n-am să vă tulbur
Şi-am să calc doar pe florile negre-ale inimii mele.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noapte

dă-mi noaptea, dă-mi buzele fierbinţi
să sorb aroma pură a unui gând până la fund
dă-mi ochii tăi adânci ca marea
să mă scufund în adâncimi de dor
dă-mi trupul tău de heruvim
să-mi fie alinare şi suspin
în zilele ce curg, ce vin
eşti roza inimii curate, făclie pură în noapte
femeie, rai şi mântuire
dă-mi surâsul tău şi clipele senine
dă-mi sărutarea ta înfiorată de amor
amor sălbatic şi de dor
dă-mi clipa, dă-mi visarea
dă-mi vraja clarului de lună
dă-mi cântul tău pe ţărmul unui vis
dă-mi drumul către tine
şi fiecare pas, e pas spre nemurire
dă-mi ceasul, dă-mi durerea
dă-mi slova gândurilor tale
dă-mi inima să-mi dea de ştire
dă-mi gândurile şi şoapta fericirii
femeie, înger, demon şi destin
în noapte, printre clipe de iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi azi, sensul vieţii mele,
Dă-mi un gând de dor purtat,
Dă-mi cununa mea de stele,
Dă-mi iubirea ce-am uitat.

Dă-mi duioasa mângâiere,
Dă-mi în palme dulce-alint,
Dă-mi a ochilor sclipire,
Dă-mi şoapte de mărgărit.

Dă-mi a vieţii mele rost,
Dă-mi sărutul tău cu sete,
Dă-mi din viaţa fără cost,
Dă-mi surâsuri alegrete.

Dă-mi din taine neştiute,
Dă-mi atingerea de mână,
Dă-mi din ochi pe cele vrute,
Dă-mi ceva ce-o să rămână.

Dă-mi azi zborul spre visare,
Dă-mi norii ce scriu pe gânduri,
Dă-mi acea iubire mare,
Dă-mi-o scrisă printre rânduri.

Dă-mi senin în vise albe,
Dă-mi a braţelor iubire,
Dă-mi sărutul florii dalbe,
Dă-mi tărâm spre nemurire.

Da-mi somnul pe braţul lumii,
Dă-mi sclipire-n loc de lacrimi,
Dă-mi lumina cald-a lunii,
Dă-mi iubirea fără patimi.

Dă-mi speranţa către mâine,
Dă-mi iubirea ce-am sperat,
Dă-mi lumina care vine,
Dă-mi din toate, am meritat.

Dă-mi să pot să dau la toţi,
Dă-mi iubirea Ta Celestă,
Dă-mi să las şi la nepoţi,
Dă-mi ce tot nu se contestă.

Dă-mi cărări de viaţă lungă
Dă-mi din bunătatea Ta,
Dă-mi iubire să-mi ajungă,
Dă-mi, de Tine n-oi uita.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări în miezuri de rouă

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu
dă-mi în fiecare rană câteo lacrimă,
din care îngerii sorb tainic, cu patimă,
din care orbii încep iarăşi să revadă,
din care erezii încep să înţeleagă,
din care nenorociţii se mângâie şi plâng
din care cei nebuni la inima lor te strâng,
din care străinii vin să toarne pe ascuns
Rugile noastre ce astăzi pentru nimeni nu-s?

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu
dă-mi din tăcerea ta câteo şoaptă
să fac din ea miez de dor şi lacrimă,
dă-mi să se închine la cei sieşi învinşi
învingătorii ce în oglinzi proprii sunt prinşi,
dă-mi eleganţa sfinţilor martiri din care
sorbim pe-ascuns stropii de rugă şi-ndurare,
dă-mi cerul inimii senin şi poezie sufletului meu,
Rugile noastre să fie celorlalţi credinţă vie sfântă mereu?

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu
dă-mi în supremaţia clipei în care sânt
geneza Neamului, al Ţării mele jurământ,
dă-mi din speranţa copiilor mei iubire vie,
din credinţa părinţilor mei lumină, poezie,
din recunoştinţa celor care nu mai sânt acum
setea de sfinţi din troiţele de la margini de drum
acolo unde lacrima mea este pururi mărturie
Rugile noastre în taină pe toţi pururi să-i mângâie

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă florilor şi culorilor

Mă strânge-o tâmplă, şi-ncă una
Şi am să-mi alung cu flori furtuna
O, Doamne, bunule ceresc
Mă las-atunci când fi-va să pornesc
Să-mi iau cu mine toate florile
Să-mi lumineze-n beznă, dorurile

Şi lasă-mă în lumea drepţilor
Din adormită viaţ-a morţilor
Să plec cu salbe din petala lor
Să nu simt, Doamne, al miresmei dor
Să nu devin un suflet pustiit şi gol
Să-mi pun pe cap, cununa florilor
Că ai să-mi iei la schimb lumina ochilor

Dar fie, Doamne, voia ta cea dreaptă
Că tu m-ai plămădit
şi-ţi sunt în mâini, unealta
Mai ştiu că nu-mi va fi greu nici aşa
Că tu m-ai învăţat să văd culori cu inima

De n-am să văd cu ochii
c-aşa-i lăsată rostuirea
N-am să mă plâng de asta
cum este-a lumii firea
Eu vin când zici în lumea ta cea dreaptă
Doar dă-mi, te rog, culori
pe suflet lasă-mi-le pată

Vreau roşu, galben, verde, vreau nuanţă
Te rog, doar lasă-mi dreptul la creanţă
C-ai răspândit culoare-n fiecare floare
Şi le-am simţit în viaţă binecuvântare

De cer prea mult, te rog, atunci mă iartă
Dar vina n-am că-n flori e-o colorată artă
E arta pe care, tu Mărite, ai creat-o
Pe care-n lumea vie cu respect, am adorat-o

Şi să nu-mi spui, Doamne, că nu e nevoie
Că ştiu că n-am să mor de bunăvoie

Nu cer, o Doamne, mult prea mult
Vreau doar culori în suflet să-mi ascult
Să mă-nvelesc cu tot ce mi-e mai sfânt
Să-mi fac din flori, un giulgiu ca veşmânt

Să nu mă laşi în negru doar
Că îmi va fi, Prea Bunule, amar

În lumea celor ce nu mai cuvântă
Tu lasă-mă să-mi duc culoarea sfântă
Şi am să vin desculţă fără să crâcnesc
Dar lasă-mă în roşii flori să mă-nvelesc

Vreau pete, de culoare vie
Vreau flori când nu va fi să-mi fie

Îmi plâng în braţe toate florile
Ascultă-ne acuma, şi-mi iartă rugile
din lacrimi dulci şi picături de rouă
Dar ştiu că, după moarte, încep o viaţă nouă.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru toamnele mele

Motto: Roadele creştine au şi ele toamnele lor.

Rupe-mi lanţurile, Doamne,
Lasă-mă să ies din mine
Şi mai dă-mi vreo două toamne,
Să-mi coc roadele creştine!

Inimii găseşte-mi cheie,
Că mi-i dăltuită-n piatră
Şi-i închisă-n ea o zmeie
Ce o ţine ferecată!

Şi odată ce-i deschisă,
Unge-mi-o cu sfânta-Ţi tină,
Dă-i speranţa cea promisă,
Umple-o, Doamne, de Lumină!

Dar Te tog să ai răbdare,
Dă-mi Lumina cu încetul,
Că-ntunericul mi-i mare
Şi-ndărătnicit procletul!

Şi lungeşte-Ţi mila, Doamne,
După cât de-ncet mi-i pasul,
Rabdă-mă vreo două toamne,
Până-mi hotărăşti ispasul!

rugăciune de Gheorghe Pârlea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa să plâng!

Dă-mi ochii tăi iubite, căci astăzi vreau să plâng
Aşa cum n-am mai plâns de multă vreme...
Acoperă-mi tristeţea cu frunzele din crâng
Ce ne-au fost pat în nopţile supreme

Dă-mi astăzi o putere, s-adun râuri ce curg
Şi să le pun în palma ta cea fină
Să-ţi fiu nemărginirea aceluiaşi amurg
Privindu-mă zâmbind, să-mi fii lumină...

De răni nu-mi este teamă mai mult decât mi-a fost
De necrezut îmi pare azi durerea
Zile şi nopţi, nebune, vor trece fără rost
Spre miazănoapte alungând tăcerea

S-a stins uşor sărutul, dar noaptea n-a-nghiţit
Puterea lui... e-n frunzele din crâng...
Dă-mi ochii tăi iubite, cu-albastrul infinit
Iubeşte-mă, nu mă lăsa să plâng!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Dă-mi noaptea ta şi visele,
Dă-mi bucuria ce ţi-o dau,
Dă-mi dragostea-n privirea ta
Şi acelaşi dor a viselor!

Dă-mi ziua ta şi fericirea,
Dă-mi zâmbetul şi bucuria,
Dă-mi inima ca o mireasmă,
Iubitule, tu imi dai viaţă!

Dă-mi gândul meu să fie-al tău,
Dă-mi si iubirea să o am
Şi lasă-mă să fiu tot eu
Cea care cere dragostea!

poezie de Miriam Nadia Dăbău din Dor de poeme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi tot amarul visurilor tale
Şi-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colţ din munţii vineţii.

Dă-mi tot ce eşti şi tot ce ai în tine,
Deşi totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceaţa razelor senine
Din tot nectarul lor şi-al tău să beau.

Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Şi-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.

Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ţi să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.

Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Şi-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ţi să mă vrea
Dintr-un şir lung, eu, cea dintâi dilemă.

Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopţilor mele,
Şi ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferinţa şi durerea să le spele.

Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Şi cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.

Dă-mi genele-ţi cu totul să le sorb
Şi-n mine să le duc cât mai departe,
Şi dă-mi dorinţa, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniştei deşarte.

Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ţi cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Şi-n mult prea mult râvnita-ţi adiere
Dă-mă pe mine toată, trup şi suflet – ţie.

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul muşcatelor

Albe şi roşii muşcate
Râd la ferestrele tale,
Clipesc suav din petale,
În tulpină seva se zbate.

La ferestre stau înşirate,
Cu drag te aşteaptă în cale.
Albe şi roşii muşcate,
Râd la ferestrele tale.

Când toamna vine agale,
Florile tale stau supărate.
Atât de frumos colorate,
Ele varsă lacrimi de jale...

Albe şi roşii muşcate.

rondel de Ioan Friciu (22 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlie: Dă-mi voie să-ţi spun ceva despre sentimente. Sentimentele sunt ca sânii mamei tale. Ştii unde sunt, dar e mai bine să nu-i simţi.
Rose: Interesantă analogie, dar îmi dai voie să spun că sânii unei mame sunt o sursă de hrană şi alinare?
Charlie: Da, doar că sânii mamei mele au fost o sursă de silicon şi vodcă rusească.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibil

Mai dă-mi o şansă
-Imposibil...
-Mai dă-mi portiţa
De scăpare...
Dă-mi lumea
De odinioară
Dă-mi ziua plină
De-impăcare!
Dă-mi noaptea caldă
Luna plină,
Dă-mi strigătul
De bucurie,
Nu-mi pune-n faţă
Doar sfârşitul,
Mai dă-mi o şansă
-Imposibil....

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-am greşit, Stăpâne?!

Cu ce-am greşit, te-ntreb, Stăpâne,
De m-ai mânjit cu-atâta boală?!
De-acum, în piptu-mi, va rămâne,
Durere, lacrimă şi ceară...

S-a înnoptat la mine-n suflet...
La Tine-atâta-i de senin!
Vezi, viaţa-n Rai îmi pare-un cântec
Şi repetat aş vrea să vin...

De ce atâta suferinţă,
Ca-ntr-un paner, am adunat?!
Mi-ai dat iubirea-n linguriţă...
Poate că nu te-am ascultat.

Şi am plătit, dar ce păcate?!
N-am îndrăznit să mă supun,
N-am mers cu Tine mai departe...
De-aceea, deci, plătesc acum?

Zadarnic spui despre iubire,
Acelora ce cred în ea,
Căci biciul care dă în tine,
Nicicând în mâini nu-l poţi avea.

Mi-e frânt genunchiu-n suferinţă
Şi-n ochi am lacrimă de jar.
Mai dă-mi o clipă de credinţă,
Să pot veni la Tine iar.

Mai dă-mi nectarul în fărâme
Şi miruieşte-mă cu har,
Sfinţeşte-mi, Tată, neputinţa
Şi mângâie-mi durerea iar.

Eu ştiu cu toate-s ale Tale,
Dar eu cu susu-n jos le văd.
Şi bate vântul şi-i ninsoare
Şi-n suflet, Doamne, mi-i prăpăd...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşele

— "Dă-mi, fa, cireşele!..." Ea tace,
Dar ochii ei, uimiţi, îi spun:
"Auzi, cireşe în Decemvre!...
Zău, mă băiete, eşti nebun!"

— "Dă-mi, fa, cireşele!..." Ea coase
Cămaşa-i prinsă în ghierghef,
Şi-l lasă-n voie s-aiureze:
Îl vede ea că e cu chef.

— "Dă-mi fa, cireşele!..." Ea râde,
Pricepe făr-a-l întreba;
Şi-acopere cu mâna sânul,
Şoptindu-i ruşinoasă: "Ba!"

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaguri albe

Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului,
Mă rog cu dulceata colinzilor
De sănătatea părintilor.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu lumina minunilor
In amintirea străbunilor,
Mă rog cu nădejdile omului
Pe chilibrul atomului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu putinta mătusilor
Contra venirii cenusilor,
Mă rog cu blândetea din flaute
Un happy end să ne caute.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu pecete de fulgere
Să ne ferim de distrugere,
Mă rog cu puterea cuvântului
De sănătatea pământului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşele

Doamnei M. C.

— "Dă-mi, fa, cireşele!..." Ea tace,
Dar ochii ei, uimiţi, îi spun:
"Auzi, cireşe în Decemvre!...
Zău, mă băiete, eşti nebun!"

— "Dă-mi, fa, cireşele!..." Ea coase
Cămaşa-i prinsă în ghierghef,
Şi-l lasă-n voie s-aiureze:
Îl vede ea că e cu chef.

— "Dă-mi, fa, cireşele!..." Ea râde,
Pricepe făr-a-l întreba;
Şi-acopere cu mâna sânul,
Şoptindu-i ruşinoasă: "Ba!"

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă policromă

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...

Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.

Dă-mi A. B. C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.

Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.

Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni...

Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, II, nr. 17 (februarie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile albe

Aduc puritatea mereu la tine,
Florile albe ce sunt iubire
Şi vor să-ţi amintească de mine,
Ca să trăieşti în fericire.

Nu vreau să ai inima de ghiaţă,
Vreau să fii într-un loc feeric,
Aşteptand surâsul tău pe faţă,
Să-mi spună ceva romantic.

Floare albă, floare de lumină,
Ce-n grădină înfloreşti,
Fă ca razele să vină,
Ca apoi să te măreşti.

Nu vreau ca florile să se scuture-n noapte,
Când vântul le-nclină tare,
Vreau s-ascult ale tale şoapte
Şi florile-n braţele mele să zboare.

Flori albe, multe, fără nume,
Zboară la mine cu dorul tău,
Aduc lumină-n astă lume
Şi-nfloresc destinul meu.

poezie de Eugenia Calancea (9 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frăţia inimii

inima mea e ca un trunchi de fag
îmi face vara sanie şi iarna căruţă
din munţii apusenilor mă trag
codrul mă doineşte cu glas de stăncuţă.

stejarii şi brazii îmi sunt fraţi ideali
le ascult freamătul pe reţele sociale
ei nu sunt habotnici şi nici imorali
izvoare de gânduri îi poartă în vale.

port doruri la piept ca pe mărgele
cu boabe de rouă setea îmi astâmpăr
îmi proptesc nădejdea pe albe vergele
mă zbat în tăcere cerul să nu-l supăr.

frunze de fag am cusut la pingele
icoane de lemn de la târg le cumpăr.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt liber, dar mă simt întemniţat,
Nu plâng, nicicând n-aş vrea să mă jelesc,
Mă simt de primăvară-nstrăinat
Şi sufăr că n-am voie s-o iubesc.

Păcat că am pierdut un anotimp,
-Îndură-te de noi, ai milă, Doamne!
Să-mi completeze din al vieţii timp
Tristeţea-mi va aduce două toamne.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DĂ-MI VOIE O CLIPĂ SĂ ÎNNEBUNESC

Chiar dacă mai scriu versuri pline de dor
Şi las nebunia să-mi curgă pe piele,
Eu scriu fiindcă nu vreau să mor...
Nici tu să mă vezi în clipele grele.

Chiar dacă-mi citeşti pe chip bucuria
Şi-n ochi vezi doar verde turbat,
Pe mine mă doare de fel nebunia
Ma doare şi pasul, cu care-i plecat.

Chiar dacă îmi place prea mult să iubesc,
Si tremur când m-atingi cu privirea,
Dă-mi voie o clipa să înnebunesc...
Căci astăzi mă doare prea mult fericirea.

Chiar dacă şi viaţa din mine-i corectă,
Şi vântul m-atinge pe sâni uneori,
Pe mine ma doare prea rau că-s perfectă
Şi nu am secrete ascunse-n bujori.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!